Binele si Raul au intrat atit de mult in mintea noastra incit acestea au devenit un intreg, si nimeni nu mai poate sa separe acum binele de rau, pentru ca fiecare este vazut ca o parte a celuilalt.
Dar oare chiar asa stau lucrurile?
Ma intreb acest lucru pentru ca binele pare azi atit de putin si parca are din ce in ce mai mari greutati in a ajunge la toata lumea, in timp ce raul se leaga parca de toate zilele oamenilor.
Eu cred ca de fapt nici binele si nici raul nu exista, si ma refer aici la acea existenta care nu se datoreaza vreunui inceput “nascut”. Pentru ca asa cum vad eu lumea, aceasta reprezinta doar niste raze ce tisnesc din intregul divinitatii necreate si care nu se opresc niciodata, iar omul privit ca o asemenea raza, nu este decat o prelungire a acestei divinitati.
Numai ca omul a inceput sa puna limite acestor raze ce reprezinta insasi esenta sa, si asa a fost inventat Binele si Raul.
In timp ce Binele este limita care este pusa dincolo de om, inaintea acestuia ca si cum s-ar incerca oprirea razei de a merge mai departe, Raul este limita care se pune intre om si intregul divin din care venim.
Si Binele si Raul le-am transformat in instrumente prin care constient sau nu cautam cu disperare sa avem acces la cat mai multe placeri pe care le strangem cu acrivie, pentru ca de la o anumita cantitate in sus sa ne putem iluziona cu speranta unei fericiri, cel mai bun si important crez al oamenilor aici pe pamant si in acelasi timp cea mai falsa credinta pentru inimile lor.
De fapt pina la urma si Binele si Raul nu sunt altceva decit cunoasterea noastra in existenta fizica si rezistenta in fata tentatiei de a patrunde in templul inimii noastre unde nici o credinta nu ne pune la incercare, unde nu exista succese sau esecuri ci doar pace, si unde nu exista limite puse intre noi si intreg si nici intre noi si univers.
Binele si Raul nu sunt FORTE ci doar limitele noastre pe care noi singuri ni le-am pus in calea noastra pentru a ne ingreuna drumul reintoarcerii catre intreg, catre DUMNEZEU !
Hello!