Gabriel Bălaşa

Sa nu spuneti ca este imposibil

admin — Mon, 26 Dec 2011 22:19:45 +0000

Lumea aceasta este in criza, iar criza este un haos pe care toti suntem obligati sa-l acceptam. Aproape toti ne striga ca nu poate exista o ordine perfecta, si deja cei mai multi dintre noi am acceptat haosul in care traim ca pe o realitate careia nu incercam decat sa-i rezistam cat mai mult printr-o metoda a minimei rezistente si sa ne simtim fericiti ca inca mai suntem aici.

De fapt lumea aceasta ne comunica un lucru important, acela ca noi nu putem sa o schimbam dar ca ea poate sa ne schimbe, si ne schimba vietile in fiecare zi fara ca nici unul dintre noi sa mai indrazneasca sa mai spuna ceva sau sa spere ca ar mai putea schimba ceva la aceasta lume.

Problemele lumii par fără soluţie, instituţiile ei sunt de neschimbat, si nimeni nu ştie cum ar putea începe o schimbare a acestei lumi mondializate.

Si totusi uitam un lucru simplu si atat de neimportant pentru mai marii lumii care ne conduc destinele, uitam ca de fapt lumea asta mare este formata din oameni simpli ca mine si ca tine, uitam ca cea mai simpla schimbare a lumii poate sa inceapa prin schimbarea oamenilor.

Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi minţile oamenilor, iar acest lucru nu se mai poate face printr-o revolutie sociala mincioasa in spatele careia sa ne ascundem mai departe defectele si lasitatile noastre care sa fie purtate la vedere doar de cei care ne conduc.

Cred ca singura schimbare reala a lumii in care traim nu se poate face decat prin schimbarea fiecaruia dintre noi, ca o revolutie individuala in care sa ne cucerim propria libertate si spiritualitate pentru a putea sa trezim in sfarsit lumea aceasta aflata in criza.

Sunt multi oameni care vor sa aiba controlul asupra altora, si multi dintre noi nu stiu ce sa faca pur si simplu, pentru ca ne simtim undeva mai jos de acestia si nu avem curajul sa le spunem decat ceea ce vor sa auda sau cel mult o injuratura. Daca sistemul este prost, trebuie sa avem curajul sa –I indemnam pe cei care ne conduc sa incerce sa schimbe acest sistem in asa fel ca el sa functioneze pentru oameni si nu pentru institutii sau pentru structuri politice ori economice agatate de contexte sociale ce sunt rupte de orice legatura cu individualitatile umane care exista si traiesc cu adevarat. Să nu spuneţi că e imposibil, chiar daca revolutii vor mai fi.

Dictarea legii

admin — Sat, 01 Oct 2011 08:38:37 +0000

Dictarea legii in sensul sau cel mai comun inseamna impunerea acesteia in realitatea de zi cu zi, iar aceasta dictare se face mereu in numele societatii chiar daca uneori merge pana la a fi impusa impotriva oricaror evidente sociale sub pretextul unei asumari responsabile a puterii cu care sunt investiti uni dintre noi.

In aceasta activitate de dictare a legii, Romania a trecut de la un echilibru static caracterizat prin pastrarea unui repaos cat mai mare intre perioadele de schimbare a legislatiei, ceea ce a determinat crearea unui sentiment de stabilitate si de siguranta in cunoasterea si aplicarea legilor, la un echilibru dinamic, caracterizat printr-o inflatie legislativa ce risca sa transforme acest izvor principal de crearea a ordinii sociale intr-unul de natura pur instrumentala lipsindu-l de orice virtute hranitoare a unei moralitati, prin inducerea iluziei ca valoarea unei ordini sociale este data de masura cantitativa a acesteia.

Numai ca dintotdeauna, un numar mare de reglementari legale nu a facut decat sa ingroase aspectul cantitativ al acestora fara sa aiba nimic de-a face cu aspectul sau calitativ. Aspectul cantitativ este un aspect secundar de completare al aspectului calitativ, asezat mereu la periferia oricarui fenomen chiar si atunci cand el devine important. Iar ceea ce observam azi este faptul ca acest aspect cantitativ exacerbat al legislatiei, nu face altceva decat sa nasca o reactie de impotrivire si nu una de acceptare din partea societatii.

Daca tiparul natural al oricarei ordini sociale si implicit al oricarei legislatii ce o hraneste, este tiparul unei UNITATI pe care oamenii sa o poata sesiza, accepta si realiza in modul cel mai simplu si eficient cu putinta, este clar ca acest aspect cantitativ nu face altceva decat sa sufoce orice unitate.

Un tipar al unitatii legislative trebuie sa plece de la premisa ca acestea trebuie sa-I ajute pe oameni sa se concentreze asupra lucrurilor esentiale pentru ordinea sociala si mai ales sa-I ajute sa intealaga adevarata dimensiune a eficientei unei asemenea ordini sociale.

Trebuie realizat faptul ca legile au ca natura esenta unei unitati si nu risipirea unor reglementari care sa rapeasca si ultimele farame de constinta sociala.

Daca tot o sa continuam sa ingramadim legi peste legi, cu lozinca ca

astfel vom putea largi acest camp al constintei sociale, o sa ne trezim ca de fapt nu am facut altceva, decat sa reducem enorm campul unei ordini sociale care va fi ocupat de gramezi inconsistente de legi, si fara nici o legatura intre ele si constinta umana a fiecaruia dintre noi.

Nu legile multe pot construi un model de echilibru social, ci legile importante, cu legaturi esentiale pentru o ordine sociala unitara pentru toti oamenii.

Daca in sfarsit cei care au puterea ar intelege aceste lucruri, acestia ar trebui sa stie ca oamenii vor sa aleaga mereu esentialul, vor sa-si construiasca centrul fiintei lor si pe cel al unei societati in care sa-si poata trai visele si credintele , si nu sa se chinuiasca cu mentinerea unui echilibru stricat al unei periferi sociale de care sa-si lege, confuziile lor fara cauze dar pline de o ineficienta sociala persistenta si care ii fac sa se refugieze pana la urma in revolte fara nici un sens!

Balasa Gabriel

Corectitudinea intre social si politic

admin — Sat, 13 Aug 2011 12:58:00 +0000

Corectitudinea poate fi un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.

Azi peste tot in lume, asa cum vedem, exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.

Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.

Daca folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.

Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.

Corectitudinea nu exista atunci cand inteligenta renunta la bunul simt.

Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.

Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.

Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.

Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.

Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce duce la atacarea substantei ordinii publice.

Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.

Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul.

Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.

Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.

Minciuna, inteligenta si bunul simt

admin — Mon, 01 Aug 2011 15:12:01 +0000

Cred ca deja traim intr-o dimensiune care nu ne convine deloc, dar la care am fost obligati de cuvintele pe care le-am folosit in acest spatiu al existentei noastre.

Este adevarat ca limbajul nostru reprezinta gandirea noastra, iar gandirea este inceputul actiunilor noastre, dar acum se pare ca prin schimbarea limbajului nu mai putem determina schimbarea gandirii si nici schimbarea actiunilor noastre, pentru ca puterea limbajului s-a pierdut odata cu inventarea acestuia ca stereotip pentru obtinerea unui anumit efect.

Si astfel, am ajuns sa devalorizam gandirea si actiunile prin inventarea unui limbaj manipulativ care trece cu usurinta in folosinta comuna a unei societati slabe si lenese.

Spatiul in care traim azi pare sa aiba ca unica frontiera minciuna. Iar acest lucru ne da iluzia unor creatii ce par sa umple o societate golita de lumina si culoarea binelui social.

Intr-o societate a nimanui, jocul cel mai important nu poate fi decat minciuna, iar atunci cand ti se spune ca adevarului i se spune si minciuna incepe adevarata problema, cea a regasirii esentei de la care se poate incepe din nou construirea unei noi realitati.

Stim ca minciuna fie ca este politica sau casnica are ca scop descompunerea unei intelegeri corecte, pentru ca partile din aceasta sa fie folosite asa cum este convenabil pentru atingerea unor scopuri pur egoiste.

Atitudinea societatii de azi tradusa prin sentimentele cetăţenilor reflecta o stare generală de rău care poate reprezenta baza unei dezordini, ca si o intelegere limitata si slaba a sensului corect spre care trebuie sa se indrepte.

Atitudinea generală a comunităţilor faţă de adevăr o putem vedea din usurinta cu care acestea adopta iluziile populare relevate de un limbaj excesiv si manipulativ.

Nimic nu este insa imbatabil si cu atat mai mult minciuna dintr-o societate, oricat de excesiva ar fi aceasta.Iar vindecarea acestei societati s-a nascut deja in interiorul nostru, nefiind altceva decat un exces care se vindeca pe sine insusi prin bunul simt, ce actioneaza conform propriului mecanism de supravietuire al fiintei umane.

Astfel, bunul simt este un aspect social important aflat deseori in contradictie cu o inteligenta care face parte din individualismul egoist al personalitatii. Si daca bunul simt nu devine niciodata problematic pentru o societate, inteligenta excesiva merge deseori impotriva societatii, avand tendinta de a apara personalitatea omului printr-o inversare a bunului simt cu satisfactia gasita in simtirea binelui propriu.

In acest razboi pe care inteligenta il poarta deseori cu bunul simt, inteligenta are la indemana numeroase tactici si strategii de a se opune bunului simt, urmarind doar recompensarea unei satisfactii proprii calificata intr-o partinire dincolo de orice morala.

Numai ca pana la urma trebuie sa intelegem ca inteligenta oricat de mare ar fi aceasta, este greu sa mentina de una singura integralitatea unei societati, in afara unui bun simt, despartit de orice disciplina, ordine si echilibru.

Balasa Gabriel

In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?

admin — Sat, 25 Jun 2011 11:17:52 +0000

Traim zi de zi un paradox in care suntem prinsi cu totii, iar atunci cand cedam refuzului de a vedea si de a crede ca si lucrurile bune si cele rele au in aceasta lume un rost ce se poate afla de multe ori dincolo de intelegerea noastra ne simtim blocati in realitatea faptului de a nu putea schimba nimic.

Iar singura solutie intr-o astfel de realitate mi se pare a fi cea a intelepciunii blandetii si iubirii. Trebuie sa fim blanzi si iubitori cu noi si cu ceilalti ori de cate ori ne propunem sa facem un bine iar ceilalti ni se impotrivesc. Pentru ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intrebam pe cine ajutam cu adevarat cu ajutorul nostru, oare nu este totul un joc, oare nu este o iluzie sa credem ca-i putem ajuta sau salva pe ceilalti atata vreme cat nu suntem in stare sa-i intelegem asa cum sunt ei, cu cele rele si cu cele bune.

Privind la Romania de azi, imi vine sa scutur capul si sa intreb unde si cum poate fi privita perfectiunea in aceasta tara ?

Poate ca exista posibilitatea sa vedem aceasta Romanie imperfecta si altfel, prin acceptarea ca si greselile noastre sunt perfecte, fie in relatiile cu ceilalti, fie in munca, si in orice alte situatii, dar aceasta nu este o viziune asa de simpla care sa poata fi sustinuta in mod obisnuit de catre oameni, pentru ca ne este greu oricat de intelegatori am fi sa cautam si sa gasim perfectiunea ascunsa in toate aceste imperfectiuni.

Stiu ca s-ar putea spune pur si simplu ca avem o intelegere mai dezvoltata a imperfectiunii decat a perfectiunii, dar pina la urma nici un cuvant nu are puterea de a ne ridica greutatea de pe umerii nostri. Probabil ca nu stim sa apreciem perfectiunea, probabil ca nu credem in perfectiune si suntem deja convinsi ca aceasta nu poate exista.

Pentru ca perfectiunea tine in mod organic de ordine, de felul potrivit si echilibrat in care idealurile, lucrurile, gandurile, si vietile noastre sunt aranjate in aceasta tara. Iar ordinea pare sa nu aiba in Romania un rol prea mare, pentru ca niciodata aceasta nu a fost un far calauzitor in viata noastra a romanilor, noi fiind mult mai apropiati de parerile personale dupa care ne judecam unii pe altii .

Ordinea ca si perfectiunea aduc in orice realitate in care exista un sens in care oamenii se dezvolta spre ceea ce ar putea si ar trebui sa fie aceasta lume.

Ordinea si perfectiunea sunt de fapt doua nivele ale aceluiasi intreg, un nivel material in care ordinea este asezata in mod simplu fara prea multe exceptii, sau complicatii si un nivel spiritual in care perfectiunea ne ajuta sa intelegem cu intelepciune si iubire toate experientele acestei vieti.

Acceptarea unei ordini ca reactie a unui simt de raspundere pentru vietile noastre si ale celorlalti poate fi inceputul perfect pentru trezirea unei constinte care sa ne impinga spre o imagine a unei Romanii perfecte.

Avem noi romanii un simt dezvoltat al umorului care ne ajuta de multe ori sa privim in ansamblu atat dreptatea cat si nedreptatea din intreaga drama a existentei acestei lumi. Iar acest umor trebuie sa-l folosim pentru a imbratisa lumea in care traim si nu pentru a-i lovi pe ceilalti sau pentru a-i trage inapoia noastra cu scopul de a ramane in fata acestora mereu, indiferent de adevarul dramelor noastre personale.

In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?

Sincer sa fiu inca nu stiu cum. In nici un caz insa, nu cred ca impunerea cu forta a unei ordini care nu este acceptata poate fi o modalitate de intelegere a perfectiunii, pentru ca ordinea in sensul ei cel mai profund nu inseamna o aranjare mecanica si intamplatoare a unor lucruri, ganduri sau chiar institutii, ci ordinea inseamna in primul rand echilibrul oamenilor in interiorul acestora si in relatiile cu ceilalti.

Perfectiunea nu este o conditie.

Perfectiunea este intotdeauna un echilibru al interactiunilor noastre cu noi, cu ceilalti si cu lumea in care traim.

Perfectiunea este capacitatea de a privi dincolo de roluri sau de aparentele exterioare cu ochi sufletului deschisi de puterea mintilor noastre.

Perfectiunea nu poate veni niciodata din comparatie, ea este castigarea sufletului acestei lumi, care exista desi nimeni nu ne vorbeste despre el.

Perfectiunea nu ne poate ajuta niciodata sa fim altcineva decat suntem, ea este insa implinirea spirituala a goliciunii cu care ne nastem.

Balasa Gabriel

ORICE TIMP ARE ADEVARUL SAU

admin — Thu, 09 Jun 2011 21:59:26 +0000

Orice timp are adevarul sau , este adevarul manifestat sub forma aparentelor carora oamenii le cad victime nevinovate, dorind doar sa beneficieze de confortul unei reprezentari reductibile ale convingerilor deja formate si tipizate. Iar adevarul timpului nostru a fost spus deja de Schopenhauer: “traim intr-o societate de porci spinosi surprinsa de iarna raului universal, vrem sa ne incalzim uni pe alti dar tepii de pe spatele fiecaruia nu ne lasa”.

Democratiile se radicalizeaza si vor ajunge sa degenereze probabil in forme involuate de autocratisme cu diferite specifice regionale.

Cei care conduc se vor multumi doar sa domine, este mai simplu si mai usor decat sa ti cont de adevaratele nevoi si necesitati ale oamenilor simpli. Usor, usor acestia se vor transforma in calauze oarbe care strecoara tantarul si inghit camila, pentru ca acestia nu vor pune pret decat pe o litera moarta a unor sute de legi ce nu au nici o legatura cu viata oamenilor decat daca aceasta trebuie inghesuita in motivatii si justificari politice.

La ce foloseste oare ca un stat are o constitutie noua, sau legi mai aspre daca este totusi mereu neglijat omul si viata lui spirituala, pentru ca doar consideratiile politice si mai ales falsificarile politice nu pot aduce nici un pic din fericirea unei trairi spirituale, a unei trairi a adevarului fiecaruia.

Daca vrem sa avem folos din aceste legi trebuie sa fim constienti de faptul ca mai intai trebuie sa existe o ordine, iar o ordine perfecta este cea in care sunt cat mai putine reguli iar acestea sunt bine si temeinic stabilite. Lumea aceasta in care traim are parca menirea de a ne hrani prostia si de a ne indemna sa ne lasam cat mai mult in voia trufiei lumesti.

Avem si azi destule adevaruri, dar acestea nu sunt decat niste cuvinte simple spuse, iar noi oamenii doar ascultatori ai acestor cuvinte, pentru ca numai atunci cand devenim si infaptuitori si lucratori si traitori ai acestor cuvinte putem spune ca avem adevarul cu noi si chiar in noi.

In rest, inima noastra este goala doar mintea ne este plina de socoteli, de speculatii, de argumentatii si in definitiv de aparenta unei cunoasteri ce nu ne este de nici un folos pentru adevarul spiritual pe care-l cautam cu totii fie ca suntem constienti sau nu de aceasta cautare.

Ratiunea fara inima nu ne poate duce decat la o moarte traita in aceasta viata. Inima insa ne ofera o asemenea cunoastere incat viata se salta deasupra oricarei cruzimi plutind pe fericirea iubirii traite si infaptuite.

Priviti aceasta lume, priviti acest univers, de peste tot ne apare legea zidirii, pentru ca lucrurile sunt atat de perfect aranjate peste tot incat cu credinta sa ne indreptam spre Dumnezeu, intregul din care toate s-au nascut. O singura lege ar trebui respectata de catre toti oamenii si lumea aceasta s-ar schimba intr-un mod radical, pentru ca legea iubirii pe care Iisus Hristos a adus-o in aceasta lume acum 2000 de ani poate sa ne intoarca destinele spre o fericire traita cu intelepciune.

Poate ca este timpul sa intelegem macar acum cuvintele spuse de Dumnezeu lui Adam si Eva, de a nu manca din pomul cunoasterii pentru ca vor muri, ei si toti urmasii lor. Atunci omul a ales singur sa-si paraseasca intelepciunea din inima sa si sa urce la desteptaciunea iluzorie a unei minti care ne-a adus doar moartea. Iisus a avenit insa si ne-a aratat calea prin care putem invinge aceasta moarte a cunoasterii exterioare, prin invierea inimilor noastre cu ajutorul iubirii.

Acest drum atat de scurt de la cap la inima s-a dovedit insa cel mai greu si mai ascuns drum al vietilor noastre. Daca insa mai avem o speranta intr-un alt model de societate, aceasta nu poate veni decat de la o societate in care oamenii vor alege o singura lege, LEGEA IUBIRII ce ne va invia spiritul in viata vesnica a intregului din care am venit. Balasa Gabriel

Romania pana la sfarsit

admin — Sun, 24 Apr 2011 16:21:25 +0000

Daca nu stiati ce inseamna azi Romania, priviti si descoperiti Romania cu minus. Romania cu minus este Romania tratata dupa retete straine si in care numarul problemelor reprezinta gravitatea situatiei in care ne aflam.

Este Romania in care noi nu suntem purtători de Romania, vreau să spun ca Romania nu este azi pentru multi dintre noi decat o problema, degeaba incercam sa ne explicam ca noi stim cum trebuie tratata daca nu facem nimic pentru a rezolva cauzele acestei probleme.

De fapt problema noastra- Romania, suntem chiar noi.

Romania in care traim nu este decat lipsa unei Romanii la care nimeni nu doreste sa se gandeasca altfel decat ca la o tara, o abstractiune pe care o poti folosi atunci cand vrei sa cauti justificari pentru a scapa de orice explicatii.

Toti trec insa cu badaranie sau cu mare gratie peste cauza principala a problemei Romaniei, nevazand sau doar prefacandu-se ca nu vad ca principala cauza care a adus Romania cu minus isi are sediul in sistemul public, politic,economic si social, pe care dintr-un sistem nervos l-am transfomat mai degraba intr-un sistem muscular extrinsec oricarei Romanii, care o tine atat de strans ca aproape o sufoca.

Merită menţionat faptul că există in prezent multi prea multi muschi care se contracta si care in lipsa unui sistem nervos lipseste Romania de orice mobilitate conferindu-i mai degraba o rigiditate transformata ironic intr-o virtute de pastrare a unei forme fara nici un continut. Ca sa nu mai vorbim despre inexistenta oricaror reglajele fine ce lipsesc cu desavarsire din mecanismele puterii.

Noi romanii nu suntem insa defectele acestei Romanii ci suntem chiar cauza acesteia, dar din cauza unei miopii nu suntem in stare sa vedem clar acest lucru si tot ne balbaim, atunci cand nu vrem sa recunoastem ca romanii minus Romania sau Romania minus romanii nu reprezinta de fapt nimic.

Si pentru ca nimeni nu ne ofera nici o informatie corecta despre aceasta Romanie, pentru ca toti cei care se fac ca o consulta pare ca nu au habar despre cauzele acestei probleme, ne este greu sa intelegem ca Romania inseamna un intreg functional din care si noi facem parte, si nu doar o mecanica simpla prin care aranjam institutiile si vietile noastre.

Traim intr-o Romanie fara nici o identitate si acest lucru ne oboseste, iar Romania incepe sa se vada din ce in ce mai putin. Este o Romanie care nu ne poate corecta, o Romanie de care multora nu le mai pasa pentru ca nu prea exista in vietile noastre, dar este o Romanie care inca mai traieste orice ar crede uni sau alti.

Romania de azi nu mai este demult un adevar, dar este Romania, o Romanie care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectivele si tintele intr-un orizont plin de miopie ce nu ne permite decat distingerea celor situate la o distanţă foarte, foarte apropiată.

Ma frustrează faptul ca îmbunătăţirea Romaniei nu este un proces ce se petrece zilnic cu iubirea pe care sa o daruiesti celor de langa tine si tie.

Aceasta se întâmplă deoarece imaginea Romaniei se focalizează înapoia oricarui interes de putere şi se mai datorează faptului că ne lipseste asumarea unei identitati adevarate ca si cum s-ar cauta doar corectarea unui defect printr-o reforma sau alta si nu solutionarea problemei prin descoperirea si rezolvarea cauzei, pentru ca numai asumandu-ne o identitate putem sa ne recapatam Romania buna de care doar ne amintim.

Si totusi Romania exista cu toate defectele si cu toate viciile, iar noi traim in Romania pana la sfarsit, constienti de faptul ca asa cum a aparut la un moment dat Romania, tot asa poate disparea atunci cand sufletul si mintea noastra vor pierde orice iubire si interes pentru Romania.

Vreau sa cred insa ca Romania nu este o simpla raceala care dureaza o scurtă perioadă de vreme şi apoi iti revi. Romania face parte din noi intr-un mod natural , ea nu se trateaza niciodata singura ci numai impreuna cu noi, cu romanii. Romania nu se corecteaza mai inainte de a ne corecta noi, iar noi nu ne putem corecta mai inainte ca Romania sa se corecteze dupa metode si tehnici care functioneaza la noi si nu dupa cele copiate care au functionat sau nu la alti.

Asta inseamna un intreg care functioneaza ca un intreg si nu in mod gresit, ca o Romanie fara romani, sau romani fara Romanie.

Eu cred ca dincolo de punctele de vedere pe care le avem, Romania in care traim este una de ieri, si ea se poate vindeca NATURAL indiferent de cei care vor sa o conduca, numai daca acestia vor invata sa priveasca Romania clar de la distanţă, fără ochelari de miopie, pentru ca o asemenea distanta inseamna de fapt construirea unei Romani de maine care poate sa ne redea sentimentul ca suntem romani intr-o Romanie care traieste, care are viitor si pe care o iubim pana la sfarsit.

Sa traim cu noi insine

admin — Tue, 29 Mar 2011 08:29:20 +0000

Oamenii s-au temut mereu de necunoscut. O teama care iti da fiori si care totusi te atrage, te indeamna sa mergi mai aproape, sa incerci sa simti mai mult, pana cand dintr-o data ceva te sperie atat de tare ca o iei la fuga si te indepartezi respirand cu nesat usurarea ce iti urca din piept spre gat, de parca ai fi scapat de ceva foarte rau.

Exista atata necunoscut in jurul nostru ca de cele mai multe ori ne vedem nevoiti sa mintim si sa ne mintim, incercand sa ne convingem ca totusi ceva, ceva, mai stim si noi din tot acest necunoscut.

Exista insa necunoscut mai ales in interiorul nostru, un necunoscut de o calitate mai aparte decat cel din afara noastra, un necunoscut mai rapid pe care nu ai cum sa-l pacalesti atunci cand reusesti sa-l stergi putin intr-un colt cu atentia pe care i-o dai.

Este un necunoscut asupra caruia cuvintele nu au nici un efect, un necunoscut plin de lumina care nu te ajuta deloc sa vezi dar din a carei putere poti sa-ti incarci oricand sufletul.

Este un necunoscut uitat de multi dintre noi, un necunoscut unde nu exista vre-o gravitatie a scopurilor sau motivelor pentru a ne atrage in nici o lupta, un necunoscut unde fiecare dintre noi poate simti un alt fel de confort emotional decat cel dat de orice MODEL de a face ceva sau de a avea ceva.

In linistea acestui necunoscut iti dai seama ca omul a incercat intotdeauna sa fuga de el si pentru asta omul a incercat sa se construiasca pe el in afara lui creindu-si iluzia ca poate fi el insusi fara se se cunoasca cu adevarat.

Omul pe care l-am creat in afara noastra, este omul-personalitate, omul care construieste,creaza, minte,tradeaza, iubeste,lupta,scrie dar care din pacate nu se traieste pe el insusi.

Necunoscutul din interiorul nostru ne spune ca noi nu suntem tiparele acestor constructii exterioare pe care s-au construit insasi structurile sociale, economice, culturale si politice ale acestei lumi.

Lumea ajunsa la limita trebuie sa perceapa intelesul adevarat al acestei limite de la care orice schimbare nu se va mai putea face decat daca vom incepe sa traim cu noi insine, cei necunoscuti din interior si nu cu experientele unei personalitati construite in afara noastra.

Traim in aceasta lume dar nu suntem din aceasta lume, iar viata noastra nu inseamna experientele prin care trecem si nici scopurile si motivele noastre, si nici ceea ce facem sau ceea ce avem, ci doar ceea ce ne ingaduim noua insine sa devenim in acest straniu si minunat necunoscut din interiorul nostru.

Balasa Gabriel

…democratie la pret redus

admin — Sun, 06 Feb 2011 22:55:27 +0000

Statul nostru de azi nu mai este de mult un actor profesionist respectat, care-si joaca rolul sau corect cu profesionalism, ci pare mai degraba ca s-a transformat intr-un cabotin care nu poate sa ne faca decat sa radem sau sa plangem, multumindu-se doar sa ne spuna prin vorbe goale ca este un stat bun chiar fara sa fie.

Statul care isi interpreteaza rolul in batjocura nu poate insa astepta de la oameni mai mult decat indiferenta, pentru ca o armonizare a comportamentelor umane dintr-o societate depinde in mod esential de reciprocitatea celor doua roluri principale, ale statului si ale societatii.

Atunci insa cand un stat nu ia in considerare reactiile societatii la masurile sale, se demoleaza orice relatie de reciprocitate.

Statul nu trebuie sa fie o camasa de forta pentru nici o societate, ci mai degraba un cadru in care sunt fixate prin legi, institutii create pentru ca prin functionarea acestora sa se inleseneasca socializarea oamenilor si sa faca astfel societatea sa evolueze. Importanta acestei socializari consta in coordonarea statului si a societatii pentru ca indivizii sa poata obtine daca nu fericirea macar satisfactia.

Pentru ca orice stat are sens doar daca se afla intr-o relatie permanenta cu societatea, altfel, fara acest statut social orice stat isi pierde nu numai identitatea dar chiar si dreptul de a exista, caci pentru a fi stat trebuie sa ai o societate in care sa-ti exerciti autoritatea iar rolul nu poate fi niciodata unul individual ci doar unul social.

Statul nu poate fi redus nici la o simpla supravietuire institutionala, el trebuie sa fie un domeniu al deschiderii unor noi posibilitati sociale.

Statul nu poate fi legitimat doar prin institutiile sale, cu atat mai mult nu poate fi legitimat prin persoanele care conduc aceste institutii , ci prin relatiile pe care le construieste intre oameni si intre acestia si institutiile sale.

Avand in vedere ca ordinea sociala se afla mereu in schimbare, trebuie sa tinem cont ca in lipsa unor roluri institutionale asumate si guvernate de sisteme de reguli clare si precise care sa structureze comportamentele umane in functie de asteptarile societatii, se lasa un loc considerabil improvizatiei personale. Scenariul unui stat rupt de caracterul sau social, influentat de caractere personale si individuale este cel mai prost scenariu, pentru ca acesta nu poate duce decat la disparitia societatii si implicit a statului.

Statul trebuie sa fie un constructor social al unor regularitati la nivelul actiunilor umane si nu un demolator de relatii sociale.

Ma intreb cum as reactiona eu daca as fi la conducerea statului si habar nu as avea ce sa fac sau cum sa fac sa rezolv problemele tarii.

Probabil ca din teama de a nu pierde puterea, sau de a nu parea ridicol ca nu am nici cea mai vaga idée despre o solutie eficienta utila si corecta as cauta sa ascund acest lucru si as fac ceva, orice imi trece prin minte chiar daca habar nu am ce fac, sau ce efecte dezastruoase as putea sa produc.

Mai rau este ca intrat intr-un asemenea mecanism de deformare a realitatii pentru a-mi ascunde incompetenta, probabil ca m-as incapatina sa sustin orice prostie numai pentru a nu se afla ca de fapt habar nu am de ce trebuia facut, parasind orice interes pentru rezultatele masurilor dispuse, in favoarea eforturilor de a mi apara opiniile, pozitia si considerentele propriilor actiuni. Problema mare insa nu ar fi ca nu stiu ce sa fac, ci ca nu pot accepta ca nu stiu, si mai ale ca simpla recunoasterea a acestui lucru ar putea deschide o posibilitate reala de rezolvare a situatiei.

Poate ca lucrurile nu sunt in mare asa cum ar trebui sa fie si tocmai de aceea cautand valorile evitam sa ne raspundem la intrebarile simple , ce trebuie sa ne dorim si cum trebuie sa ne comportam.

Daca libertatea pentru multi dintre noi a devenit doar un simplu produs de fast food, incepem sa vedem ca aceasta consumata in exces ne umfla pe toti de o speranta obeza ca poate exista si pentru noi totusi o democratie la pret redus.

Balasa Gabriel

Intelegerea dreptatii in afara unei ordini este o minciuna

admin — Tue, 04 Jan 2011 23:15:27 +0000

Exista in lumea aceasta mare destula confuzie ca sa poti sa invinuiesti pe oricine si orice, iar ca sa se mentina cat mai mult aceasta confuzie e nevoie mereu de schimbare intr-o alta schimbare. Mai ales atunci cand reusesti sa faci din schimbare un instrument progresist totul devine mai usor si mai simplu, iar intelegerea ramane ascunsa sub cuvintele si umbrele acestora, ca sub o reforma transformata intr-o lipsa ce-ti da de inteles ca oricum ti-ar fi mai bine intr-o stare diferita de cea in care te afli acum.

Peste tot pare ca stabilitatea a devenit lipsita de orice inteles si mai ales lipsita de orice valoare. De la legile pe care ar trebui cladita orice ordine de drept intr-o societate si pina la ceea ce are valoare cu adevarat pentru oameni, totul se shimba intr-un ritm ametitor dar mai ales nesanatos, fara insa a le aduce oamenilor o stare diferita de cea in care erau mai inainte.

Daca vapoarele sunt facute pentru a pluti si nu pentru a se scufunda, daca avioanele sunt facute pentru a zbura si nu pentru a se prabusi, atunci si legile trebuiesc facute pentru a functiona cat mai mult si nu pentru a fi schimbate a doua zi.

Si sub aceasta stare de confuzie ma intreb si eu daca dreptatea este cea care poate cu adevarat sa creeze ordinea sau aceasta este mai degraba o sustinatoare a ordinii.

Totusi la baza oricarei societati trebuie sa stea o ordine, aceasta este stabilita prin legi stabile si de valoare, si mai ales este cea care exista intotdeauna mai inainte de orice dreptate, pentru ca numai atunci cand ai o ordine stabilita, poti sa-ti dai seama de nedreptatea care ti se face in raport de aceasta ordine care exista deja.

Numai atunci cand exista ordine exista si drepturi si obligatii pentru toti fara ca sa ti le dea cineva anume, si mai ales atunci exista posibilitatea de a te apara fata de orice nedreptate. Iar elementul cel mai important al unei ordini bune, este caracterul impersonal al ordinii, caci daca vorbim de ordinea unuia sau altuia, ori a celui mai puternic, nu vorbim de fapt despre ordine ci despre o tiranie ordonata dupa propria vointa.

Cum la fel de adevarat este si ca nimeni nu poate respecta cu adevarat o ordine daca nu vrea sa o respecte si daca nu crede in aceasta si mai ales in faptul ca are nevoie de aceasta ordine.

Ordinea si armonia unei societati constituie de fapt dreapta functionare a acesteia, care reprezinta criteriul cel mai valoros al oricarei comunitati.

Ordinea insa, nu poate fi ascunsa niciodata doar in putere sau forta, dar te poti amagi in aceasta privinta, iar aceasta amagire te umple pina la urma de frica ca altcineva iti stabileste realitatea.

Ordinea este cea care tine lucrurile drepte intr-o societate, ea este normalitatea fireasca a oricarei dorinte de dreptate care cauta sa indrepte lucrurile strambe ce ies in evidenta ca nefiresti

Pe cand dreptatea ţine de această adecvare la realitatea unei ordini bine stabilita in societate.

Dreptatea nu poate sa vina decat dupa ce exista ordinea, pentru ca aceasta trebuie sa indrepte orice nedreptate conform unei anumite ordini care este deja bine stabilita.

Intelegerea dreptatii in afara acestei ordini este un lucru aproape imposibil, sau in cel mai bun caz o minciuna invelita in cuvinte goale.

Iar atunci cand nu exista ordine intr-o societate, orice incercare de a face dreptate este sortita mai devreme sau mai tarziu esecului si distrugerii oricarei functionalitati a armoniei dintre realitatea pe care oamenii o traiesc si intelesul pe care acestia il dau tuturor lucrurilor.

Daca falsul este strîmb, atunci tot ceea ce este strîmb este impotriva acestei ordini stabilite de societate.

Ordinea este dreptatea firii, iar dreptatea este adevărul ei.

Si cel mai bine se vede functionarea corecta a unei Ordini in acea societate care este marcata de un sens asumat constient, si prin aceasta respectat si iubit de catre majoritatea oamenilor.

Justitia intr-o lume fara o ordine asumata si respectata nu are cum sa corecteze raportul oamenilor cu societate, pentru ca îndreptarea omului în sensul de a-l repune într-un raport corect cu ordinea din societate nu se poate face fara ca aceasta sa poata vedea o anumita ordine si sa –si dea astfel seama de sensul spre care trebuie sa indrepte lucrurile strambe, dar mai ales pentru ca dreptatea este chiar sensul ordinii dintr-o societate.