Eu nu am intalnit prea multe persoane, si peste tot, si din ce in ce mai des nu aud decat despre o lipsa de incredere in justitie. O lipsa de incredere care este reprosata in totalitate judecatorilor, utiandu-se ca acestia fac parte dintr-un intreg sistem de justitie din care ei nu reprezinta decat o mica parte.

       Ce putem sa facem insa pentru a reda oamenilor increderea in justitie?       

 Cu sigurantă ca trebuie sa mai facem o multime de lucruri.      

         Nimeni insa nu doreste sa vada lucrurile neobisnuite din viata oamenilor care se intampla zi de zi fara sa fie influentate in nici un fel de justitie. Si daca privim aceste lucruri din viata cotidiana a oamenilor nu putem sa nu vedem ca acestea seamana prea mult cu ceea ce cred oamenii despre justitie, cu ceea ce se intampla in justitie , iar dupa o vreme e greu sa mai argumentezi ca totul este doar o simpla coincidenta.      

 Nici o incredere in ceva sau in cineva nu poate sa existe fara a exista mai intai o relatie cu acel ceva sau cineva.   

     Oamenii nu au incredere in justitie, si asta este o realitate, dar ma intreb cati dintre oameni au o legatura personala cu justitia. O legatura care nu priveste ceva sau pe cineva anume, ci care este de fapt caracterul nostru, convingerile noastre, existenta noastra morala raportata la esenta justitiei, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, si  care de fapt sunt cele care pun mereu un zid de despartire intre oameni si justitie.  

     Pana la urma este destul de normal ca oamenii sa simta aceasta despărtire de justitie ca pe o lipsa de incredere in aceasta. 

     Si daca  se intampla ca oamenii sa aiba nevoie de justitie atunci ei nu trebuie doar sa-si rezolve o problema fara insa, sa aiba nici cel mai mic impuls de a stabili ei insisi in interiorul lor o relatie cu esenta justitiei, adica cu justul-masura-echilibrul-corectitudinea, la care ar trebui sa-si raporteze propriile ganduri, cuvinte si actiuni atunci cand vor sa-si realizeze drepturile lor impotriva celorlalti.

        Mai inainte de toate subtilitatile si calculele unei eficiente trebuie să ai o relaţie cu esenta justitiei pentru a putea cu adevarat sa o privesti asa cum este ea, pentru ca relatiile pe care le avem schimba totul.   

     Daca nu aveti incredere in justitie, este poate pentru ca nu puteti sa spuneti cu adevarat ca aveti o relatie cu esenta acesteia, poate  nu puteti sa spuneti ca, cunoasteti cu adevarat ce inseamna justitia pentru voi si pentru ceilalti oameni.    

   Daca sunteti departe de justitie prin comportamentul,  atitudinea  si existenta morala pe care le aveti, cum sa puteti sa aveti incredere in aceasta.   

       Ştiti care este punctul în care ne împotmolim cand vorbim despre increderea in justitie?     

  Când ne închipuim că ştim ce este justitia, … fiindcă nouă ni se pare că aceasta inseamna mereu, si in primul rand doar dreptul nostru si nu si al celorlalti. Noi presupunem că la fiecare cerere este doar un singur „răspuns”, cel potrivit cu gandurile si interesele noastre.   

    Uitam insa ca noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra unei situaţii fara sa intelegem totul pe deplin, si ca totusi, vrem ca justitia  sa inteleaga mai mult decat suntem noi in stare sa ne explicam.      

    Justitia poate fi un scut pentru toti cei care alearga la ea daca acestia poarta intr-adevar in ei esenta acesteia, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, construind astfel o relatie cu justitia care nu poate sa-i conduca decat la o deplina incredere in aceasta, fara sa le tulbure inima si fara sa-i  inspaimante. 

       De aceea, azi, in această lipsa de incredere in justitie, când nimic nu mai pare asa limpede si sigur  trebuie ca oamenii sa se bizuie pe caracterul si esenta justitiei din ei insisi si pe care sa le puna intr-o relatie directa cu aceasta.    

  Pentru ca justitia nu se sprijina doar pe sistemul pus la dispozitie de stat ci aceasta se sprijina in egala masura si pe soliditatea corectitudinii si caracterului oamenilor care isi cer drepturile sau care doar vorbesc despre justitie. 

      Aceasta relatie a oamenilor cu esenta justitiei din interiorul lor este cea care confera de fapt valoare si calitate oricarei justitii, este cea care da nastere unei intelegeri ideale  a justitiei, si din care-si poate trage seva adevarata incredere in justitie.        

  De fapt lipsa relatiei cu justitia, eu o vad la fel ca si intr-o prietenie in care lipseste orice relatie reala ceea ce face din aceasta o simpla manipulare si nu ceea ce se doreste sa se arate in aparenta, si vreau sa va spun ca de prea multe ori am vazut cum cei care vin in fata justitiei desi vorbesc despre dreptate nu fac altceva decat sa incerce sa manipuleze justitia.      

     Pentru ca  relatia oamenilor cu justitia ar trebui sa priveasca in mod necesar si subiectiv gradul de constiinta al tuturora care iau parte la realizarea acesteia,parti, judecatori, legiuitor, avocati, etc. si cand gradele difera si intelegerea este diferita.          

    Pana la urma nimeni nu trebuie sa creada ca justitia este un automat  in care introduci cererea si automat imediat justitia iti da  ceea ce ai cerut si ceea ce tu consideri ca este dreptatea ta.           

   Lucrurile in justitie ca si in viata sunt  mult mai vii si mai complicate decat un simplu automat tehnicizat la maxim doar pentru obtinerea eficienta a ceea ce iti doresti.   

         Iar increderea in justitie nu poate fi construita pana la urma decat in relatia cu esenta acesteia pe care am reusit sa o construim fiecare dintre noi in interiorul nostru, ea poate exista doar daca noi insine avem incredere in corectitudinea noastra fata de ceilalti.  

 Balasa Gabriel  

Punem intrebari, inventam teorii, creem scopuri si cauze noi iar nelinistea noastra a ajuns deja un ocean imens care ne inghite cu valurile lui furioase prin apasarea infinitului mic. Intrebarile si raspunsurile raman insa mereu acolo unde au fost dintotdeauna, adica in cel mai neadevarat loc unde totul se intampla de la sine.

Am trait in aceasta viata kilometri intregi de intamplari, apoi m-am trezit ca tineretea mea a plecat si pentru a uita ca nu voi mai fi am inceput sa ma gandesc la cum mi se intampla iubirea.

 Atunci ceva a cazut definitiv din mine, era revelatia lui ”a face”. Mi-am dat seama ca de fapt eu nu am reusit sa fac nimic, si ca totul doar s-a intamplat cat timp eu ma aflam la mijlocul existentei.

 In realitate, eu nu exist decat atunci cand curg pierzandu-ma pe mine insumi in mijlocul acestei existente.

Asa ca e paradoxal, dar se intampla: cu cat incerc sa traiesc asa cum VREAU EU,  cu atat mai mult ma aflu in pericolul de a pierde mijlocul acestei existente unde totul este intreg si perfect.

 De ce oare trebuie sa trecem prin atit de multe incercari si intamplari care lasa asupra noastra atitea semne?

Poate ca viata noastra este o devenire, aceasta insa nu ne reprezinta pe noi ca fiinte, ci noi suntem chemati sa o reprezentam pe aceasta, si din pacate de multe ori suntem candidati mai slabi decat alte multe fiinte care nu se pot lauda cu atitea calitati ca noi, oamenii.

 Iar devenirea  incepe acolo unde se sfarseste multumirea noastra cu datul acestei vieti si incepe constientizarea unei vieti spirituale ce acopera minuscula viata materiala ce este lasata la vedere, dar care poate inseamna pentru multi dintre noi aproape totul.

 Cati dintre noi au insa puterea sa inteleaga viata aceasta pe care noi o traim azi ca pe o abatere de la ceva anume, cati dintre noi rezista in fata unei superioritati pe care oamenii si-au creat-o din lucrurile moarte ascunse intre cuvintele si gandurile acestei vesnice contradictii-personalitatea umana, pe care ne straduim sa o construim fiecare cat mai mare, pentru a o folosi impotriva celorlalti.

Nimeni nu pare sa inteleaga lucrurile confuze si semnele de intrebare, iar asta nu mai pare sa deranjeze pe nimeni asa de mult, atata vreme cat cineva se ocupa de lucrurile cu caracter obligatoriu care pot da un oarecare sentiment de siguranta pentru a nu ni se mai parea totul chiar asa o mare belea.

Mi-e teama ca toti ne grabim atat de tare incat nu mai vedem posibilitatea pe care o avem de a alege sa definim altfel viata pe care o traim azi, si continuam sa ne credem destepti doar pentru ca vedem cu ochii nostrii ceea ce noi numim realitate, uitand ca cine are ochi vede oricum ceva.

– Vreau sa-mi recunoasteti existenta! 

          Poate ca nimeni, pentru ca fiecare tipa cat mai tare pentru a-i putea acoperii pe ceilalti.

          Si uneori normalitatea chiar pare mai periculoasa decat toata aceasta anormalitate innebunitoare in care traim, incat nu pot sa nu ma intreb, chiar nu mai doreste nimeni NORMALITATEA. Eu cred ca da, sunt multi cei care asteapta dezvoltarea unei normalitati indiferent de vremurile pe care le traim.  

         Numai ca noi amanam aceasta recunoastere cat putem de mult, pentru a  putea sa ne obisnuim cu ideea de a avea o relatie adevarata cu normalitatea , pentru ca ne simtim stingheriti de aceasta, dar mai ales pentru a putea sa ne depasim teama de realitatea care este manifestata de societatea noastra ca un fel de  tehnica a indepartarii noastre de orice fel de speranta pentru existenta unei normalitati.

            Poate ca exista azi mai mult ca oricand o piata a normalitatii, da ati auzit bine o piata a normalitatii realizata insa din piese false, de unde fiecare se aprovizioneaza cu un pic de normalitate pe care doreste sa o puna in realitatea in care traieste pentru a-i da acesteia gustul normalitatii. Numai ca un pic de normalitate, si aceea trucata asezata intr-un context anormal pe de-a intregul nu poate sa schimbe nimic, sau poate ca dorul nostru neconstientizat dupa normalitate este atat de mare incat ne dorim sa ne lasam pacaliti pentru a putea trece mai departe in zilele ce vor urma.  

        Multi vor spune ca ne descurcam si fara normalitate, ca ne adaptam, numai ca tot ce facem este sa ne inselam singuri ca lucrurile par sa mearga bine, pentru ca noi stim si simtim ca nu este deloc asa.  Ne ferim uneori prea mult de recunoasterea anormalitatii in care traim, fara sa realizam ca numai atunci cand ne acceptam aceasta anormalitate se naste si pentru noi posibilitatea intoarcerii la normalitate, acolo unde nebunia realitatii in care traim incepe sa para imposibila.

          Normalitatea nu este neaparat ceea ce uni sau alti doresc sa ne prezinte, normalitatea este adevarul care ne deschide fata de ceilalti si fata de noi. Atunci cand noi mai mult ne inchidem si cautam sa-i pacalim pe toti,  atunci cu siguranta aceasta nu este decat o falsa normalitate in care nimeni nu va crede desi va fi acceptata probabil de majoritatea oamenilor. 

        Normalitatea nu este tacerea fortata in problemele care ne separa uni de alti pe diferite criterii inventate sau mai degraba manipulate, normalitatea este strigatul adevarului pe care nu-l putem auzi decat daca avem curajul de a-l asculta.  

          Poate ca uni vor se ne creeze o normalitate in care ei sa fie cu totul si cu totul deasupra noastra si sa aiba puterea de a ne face sa avem temeri pentru a putea sa ne stapaneasca, numai ca pana la urma fiecare dintre noi va simti, si va vedea lipsa de sens in vietile noastre astfel conduse.  

        Normalitatea nu poate fi rezultatul unei gandiri bazate pe frica, ea ne arata ce reprezinta cu adevarat gandurile, vorbele si faptele oamenilor pentru aceasta lume in care traim.   

       Daca cineva face ceva gresit si noi acceptam acest lucru, invitam anormalitatea in vietile noastre pe usa cea mare a amagirilor. Degeaba il transformam pe acesta intr-un tap ispasitor, pentru ca si noi la randul nostru putem spune sau face ceea ce oricine spune sau face, si uneori intr-un mod pervers chiar ne place asta, pentru ca ne face sa credem in micsorarea distantei dintre cei puternici si noi. 

        Normalitatea nu poate fi cucerita, nu poate fi impusa ci doar traita de fiecare dintre noi, si mai ales exprimata prin comportamentul nostru cotidian.  

         Normalitatea nu este de fapt decat un canal de comunicare cu sinele interior al nostru si al celorlalti oameni care ne poate ajuta pe fiecare sa ne exprimam propriul potential fara a ne fi teama de gandirea ingusta care ne  sugruma uneori mintea.  

       Normalitatea nu inseamna perfectiune, dar inseamna cunoasterea greselilor si invatarea din acestea, inseamna acceptarea provocarilor pe care trebuie sa le transformam in ocazii de a evolua. 

        Normalitatea nu este o  simpla alternativa la realitatea pe care o traim, ci este chiar momentul cel mai potrivit pentru a cauta iubirea in inimile si mintile celorlalti.

         Normalitatea este modul in care noi putem sa punem problema unei constientizari a vietilor noastre, este cea care ne ajuta sa ne deschidem mai mult spre o recunoastere  a prezentei spirituale in lumea in care traim. 

        Cei care nu vad sensul normalitatii, sunt cei care percep lumea prin teama ca nu sunt intelesi . Ei nu stiu ca normalitatea nu limiteaza nimic, ci chiar ne ajuta sa renuntam la multe idei sau opinii fixe. 

        Normalitatea este cea care inlatura orice bariera care ne separa de adevarata noastra identitate, este cea care ne aduce o anumita ordine in viata noastra si in aceea a societatii.

          Normalitatea nu te obliga la cumintenie pentru ca ai primit o prajiturica, normalitatea te indeamna sa gandesti si sa simti constientizand totul ca pe o solutie reala la viata in care traiesti.  

       Si sigur va spun, normalitatea nu ingrasa,nu ingrasa ca nesimtirea cea plina de ea cu care suntem deseori tratati atunci cand ne dorim sa stabilim o legatura cu spiritul adevarului din lumea in care traim.  

      Normalitatea nu se manuieste, pentru ca este prea mare pentru a intra doar pe o singura mana, puterea ei vine din cunoasterea unei parti foarte mari din intregul in care traim, simtim si suferim.    

     Normalitatea nu este usoara pentru ca ea aduce cu sine greutatea unei responsabilitati pe care fiecare dintre noi trebuie sa o poarte singur.       

    Normalitatea nu este o usa pe care poti intra sau iesi, pentru ca usa este doar anormalitatea vietii in care traim azi, normalitatea este chiar sursa de unde ne putem lua energia pentru evolutia fiintei noastre. 

       Normalitatea nu inseamna libertatea nevrozata a realitatii in care traim, ci mai degraba alegerea completa a innoirii unei deschideri si a unui respect pentru adevarul valorilor morale si spirituale pe care le avem in comun.          

       Normalitatea trebuie sa fie relevanta si cu adevarat apropiata de fiecare dintre noi pentru a ne putea angaja la cel mai profund nivel al nostru asupra experientei din viata noastra.

        Normalitatea este constientizarea intregului si descoperirea a ceea ce este cu adevarat important pentru fiecare dintre noi si pentru societatea in care traim, dar mai ales este stabilirea acestui lucru ca prioritate si actiunea pentru ca acesta să se indeplineasca. 

       Este adevarat ca intotdeauna avem o alta alternativa, si daca noi renuntam la normalitate, alternativa nu poate fi decat viata trista si goala pe care o avem azi.

         Deci daca va doriti normalitatea nu mai asteptati, pentru ca niciodata nu ati fost mai pregatiti ca acum pentru trairea normalitatii, iesiti din aceasta realitate falsa care va tine prizonieri ai unei anormalitati ce doreste sa ne pastreze tematori fata de orice schimbare.   

     Normalitatea este castigarea de catre fiecare dintre noi a puterii de a ne crea o viata plina de sens. Este parasirea rolului de victima a celui care nu are nici o putere de a alege sau de a schimba ceva.  

     Normalitatea nu te lasa sa urmaresti ceea ce se intampla fara a te lasa implicat, nu te lasa sa privesti de la distanta fara sa participi.

       Normalitatea este  cea care ne arata neadevarul realitatilor in care traim!  

      Normalitatea inseamna schimbarea, la fel cum schimbarea este cel mai normal lucru care ni se poate intampla.

 Balasa Gabriel

Privim la smintelile acestei lumi, iar acestea se lipesc de sufletele noastre si nu ne lasa sa ne odihnim nici in afara si nici inlauntrul nostru.

Lipsiti de orice  prevedere ne rotim ca nebunii numai pentru a incerca mai apoi sa ne recuperam un echilibru relativ si precar din ameteala vietilor noastre.

Ne otravim singuri cu increderea copilareasca ca putem fi stapanii acestei lumi, in timp ce noi nu suntem decat niste trecatori prin aceasta lume pe care o abandonam mai devreme sau mai tarziu, plini de ratacirea unei slujiri  care ne mangaie tristetile . Nu avem insa puterea de a fugi de aceasta lume care peste tot se baga mereu cu sila in vietile noastre, si chiar cand ajungem sa o uram suntem atrasi de ea pentru ca acolo patimile noastre, si fierea si ranchiuna nu mai   sunt atat de otravitoare, acestea transformandu-se doar intr-o apa tulbure, si  in care doar sperantele mai raman vi, ca niste bacterii ce supravietuiesc miraculos  intr-o  otrava . 

Rugaciunile noastre nu sunt decat niste pietre cu care aruncam in pomul lui Dumnezeu pentru a misca din acesta binele pe care-l vrem pentru noi, acel bine care nu este amestecat cu raul,  fara sa realizam de fapt ca  si atunci noi vatamam pe cel la care ne rugam cu inchipuirea si amagirea lipsita de iubire a unui drept al nostru pe care credem ca-l avem in orice timp si in orice imprejurari. Drept care se misca si se transforma in drepturi, multe si vrednice de rasplati la care visam intr-una cu obraznicie, si care ne ingrasa slava noastra desarta.

 Muritori intr-o tara stearpa cu o morala trandava ce ne ia puterea de a lupta cu obrazniciile si minciunile acestei lumi, ne adapostim sub intunericul tristetilor tacand alaturi de constiinta noastra adormita de mult, de zborul fara aripi al patimilor nascute in tulburare si nedumerire.

In lumea acesta numele OMULUI este NEDUMERITUL, cel care are la temelia sa imprastierea desarta si trecatoare a unei lumi plina de neorinduiala, care ne amageste insa,  cu folosul de a lucra la punerea acesteia intr-o ordine ce nu face parte din insusirile acesteia.  Si cu cat ne straduim mai mult, cu atat ne indepartam mai repede si mai mult de sufletul nostru, care este chiar cerul acestei minti din care noi nu caram decat bolovanii grei si impietriti ai  gandurilor. 

Uitam de noi si de sufletele noastre, uitam de  Dumnezeu si  de vesnicie, uitam cat de schimbatoare si amagitoare este lumea, si cadem in intunecarea unei rautati pe care cu greu mai  putem sa o luminam din starea jalnica in care ne aflam.

Zadarnic incercam sa cucerim aceasta lume, zadarnic incercam sa ne facem dreptate, asteptam prea multe de la vointa noastra si de la puterea pe care o dorim.

Lumea este cunoasterea neputintei noastre si  semnul mincinos ce ne desparte cu hotarare de lumina intelegerii simple a unei invieri inainte de moarte, numai ca aici ne incurcam si mai mult, ce sa inviem daca suntem vi? 

 In acest centru constituit ca o asociatie de construire a viziunilor despre o Romanie nu numai de azi dar si de maine,  sa poata fi primite orice idei care doresc sa faca din Romania o tara mai buna pentru cei care traiesc in ea, si din acesti locuitori sa faca niste romani fericiti. In cadrul acestui centru sa se poata  dezbate orice idei despre viziunea asupra Romaniei, si in sfarsit cu ajutorul acestora sa se poata construi proiecte si programe,  care sa fie trimise apoi spre toate locurile de unde se pot transforma in realitate. 

De fapt acest centru ar putea fi considerat ca o banca de idei si proiecte de la care oamenii politici se pot imprumuta gratis fara nici o dobanda, pentru ca acesta va urmari doar cistigul colectiv al unei Romanii ce apartine tuturor romanilor, si ceea ce este mai important va fi tocmai faptul ca pe nimeni sa nu-l intereseze sa pastreze paternitatea vreunui proiect, pentru ca orice proiect care va iesi din acest centru va fi al Romaniei si oricine va putea daca considera ca merita, sa si-l insuseasca si sa-l aplice pentru Romania.

 Va dati seama ca dupa constituirea unui asemenea centru s-ar putea  supune dezbaterii orice proiect care in acest fel va capata nu numai vizibilitate dar si un plus de credibilitate si de acceptare destul de mare.

 Acesta este unul din visurile mele, pentru ca intotdeauna am crezut ca Romaniei i se potriveste mai bine rolul unei radacini  care desi nu se vede, si nu poate fi admirata ca o floare sau un fruct, este acel loc ascuns dar esential de unde noi ne tragem existenta.

Daca considerati ca aceasta viziune poate fi si a dumneavoastra putem incerca sa incepem constructia unui astfel de centru, unde cu siguranta ni se vor alatura destui oameni ce vor sa construiasca  Romania de aici, din interiorul inimilor noastre, singura cerinta va fi aceea de a accepta cu toti acest rol de radacina si de a renunta la cel de floare.

Balasa Gabriel

Imi inchipui uneori ca mintea mea este ca un om surd si prea vorbaret, care desi nu aude deloc ceea ce ii spun ceilalti, totusi continua sa vorbeasca  ”palavragind” mereu la nesfarsit cu speranta ridicola ca odata si odata  va putea sa inteleaga  chiar si ea ceea ce spune , repetand mereu si mereu cuvinte, pe care ceilalti le pot lua uneori din pacate ca sprijin pentru existenta lor.

Sincer sa fiu imi pare rau ca nu am ajuns inca la acea capacitate in care sa-mi pot opri mintea sa mai palavrageasca si  sa o fac sa asculte cu adevarat ceea ce spun ceilalti.

Numai ca uneori din aceasta palavrageala a mintii, ca intr-o magie cineva imi arata semne infinitezimale de o claritate  extraordinara pe care nu indraznesc sa le incui in mine si sa le ascund, avand eu inca  speranta ridicola, ca orice om, ca acestea ma vor ajuta, daca vreodata ma voi rataci rau de tot, sa ma intorc macar la cel pe care-l stiu acum, asa imperfect cum sunt, dar macar cu putinta de a avea un confort minim dat de obisnuinta pe care o am cu mine insumi.

Uni dintre noi sunt insa chiar ghinionisti atunci cand cad fara sa vrea si  sunt raniti de cuvintele transformate in arme de catre oameni ce se amuza desfatandu-se cu ideea unei inteligente superioare celorlalti.

Din pacate parca nimeni dintre noi nu simte nevoia sa infrumuseteze aceasta lume in care traim, nimeni nu vrea cu adevarat sa o faca sa arate mai bine, sa o armonizeze, parca toti suntem mai mult preocupati sa ne chinuim cu ingrosarea tuselor de rautati, nedreptati si atacuri pentru a putea apoi sa strigam  si sa ne plangem de uratenia acestei lumi.

Daca vreti un exemplu simplu de cuvant pe care eu nu l-am inteles, atunci va spun ca acesta este cuvantul ”Reforma”.  Daca este sa privim dincolo de acest cuvant si in jurul lui vom vedea ca aproape toti am inteles ca ”Reforma” INSEAMNA de fapt  rezolvarea problemelor noastre.

Si atunci tot am incercat sa ne rezolvam problemele din societate cu o reforma in justitie, cu una in administratie, cu o reforma in invatamant sau in sanatate, numai ca plecand de la o intelegere gresita a acestui cuvant, nu numai ca nu am reusit sa rezolvam nimic din toate acestea, dar mai mult decat atat ne-am trezit azi si mai dezorientati de toata zbaterea aceasta facuta fara nici o intelepciune.

Pentru ca tacerea si ascultarea acestui cuvant ”Reforma” nu poate decat sa ne aduca la intelegerea corecta a acestuia, dupa care, reforma inseamna chiar o transformare radicala, o transformare a lumii in care traim si a institutiilor pe care le investim cu puterea noastra, o transformare a noastra si a gandurilor noastre, o transformare cuvintelor  si a intelegerii noastre despre greutatile pe care le traim.

De ce nu am invatat sa ascultam?

Nu am invatat sa ascultam pentru ca umanitatea este inca prinsa in capcana vechimii sale  care s-a intarit doar in violenta, in ura si in minciuna ca intr-un tipar in care este demult blocata.  Pentru ca indiferent daca peste toate acestea s-a aplicat acel strat de lac subtire si lucios de civilizatie, acesta nu ne poate conduce spre o noua umanitate asa cum forta creativitatii ne indeamna sa o construim intr-o noua normalitate dupa care existenta noastra tanjeste.

De aceea cred ca a venit timpul sa le spunem oamenilor, mai ales celor care ne conduc:

- Lasati palavrageala! ….pentru ca intelepciunea nu apartine niciodata cuvintelor.

 Intelepciunea nu poate sta nici in frumusetea cuvintelor, nici in duritatea  sau in smecheria acestora, si nici in inteligenta sau increderea pe care am putea sa le recunoastem oamenilor care le spun.

Intelepciunea sta doar in intelegerea gandului din care au fost plamadite  cuvintele si in intentia acesteia  de a construi mereu ceva spiritual  pentru oamenii din aceasta lume.

 Si cum aceasta intelegere ne poate apartine noua, tuturor celor care stim cu adevarat sa ascultam toate cuvintele acestea ce se pravalesc peste noi ca o ceata sub care se ascund uneori lucrurile ce nu se vor spuse sau aratate in mod direct, sa luam aminte oameni buni si sa incepem sa ne recunoastem aceasta intelepciune care ne apartine, in zilele si in anii ce vor urma.

Balasa Gabriel  

 Scopul nostru a fost o purificare a normalitatii pe care toata lumea o asteapta, o actiune a carei calitate sta in intentia pe care o determina, aceea de a rupe iluzia sub care traim si a restabili comunicarea cu idealurile si valorile de care Romania duce azi lipsa.

In consecinta, atunci cand vorbim de independenta justitiei este clar ca nu trebuie sa ne oprim la o valoare analogica si aproximativa a acesteia oferita de celelalte puteri constitutionale sub forma unui simplu cuvant ci, trebuie sa ne-o asumam in mod direct sub aspectul ei calitativ, acela de strapungere a aparentelor si de gasire a esentei acesteia, respectiv incurajarea valorii normalitatii pentru o societate bulversata si slabita de exceptii.

Independenta justitiei trebuie sa se regaseasca in legitimitatea si omogenitatea legilor care vor trebui sa fie mult mai bine cercetate de catre judecatori. Pentru ca de prea mult timp in Romania s-a uitat un fapt esential, si anume ca legea nu constituie decat o parte a unui ansamblu din care fac parte si efectele concrete si tinta acestora,  a caror unitate proprie nu poate fi rupta de o perspectiva istorica si sociala a societatii in care traim, definita in mod artificial de politicieni.

 Nu trebuie sa mai manifestam o Slabiciune care sa stea in cedarea si lipsa unei patrunderi intelectuale fata de aparentele pe care le induc unele legile pe care trebuie sa le aplicam, si acceptarea unui formalism literal al acestora, sacrificand astfel esentialul acestei vieti care nu poate fi decat omul si justa lui masura in societate, in favoarea accesoriului manifestat prin reactia la aparenta si atasamentul exclusiv fata de forma.

Nu va ganditi ca am pierdut ceva pentru ca nu am obtinut tot ce am cerut, pentru ca trebuie sa acceptam faptul ca binele poate fi imperfect dar asta nu poate sa-l transforme in rau, asa cum nici raul perfect nu este  ceva bun.

 Si daca  azi in Romania peste toata confuzia noastra, sunt oameni care falsifica peste tot proportiile juste si care inverseaza raporturile normale incearcand sa ascunda  defectele fundamentale ale nefunctionarii unor institutii niciodata reformate cu adevarat ci doar vopsite mereu proaspat, trebuie sa spunem ca cel putin noi am pierdut naivitatea supravietuitorilor doritori sa creada in orice iluzie care nu le tulbura visele si sperantele, si am castigat o luciditate pe care va trebui sa o reflectam si asupra societatii in care traim si muncim.

Balasa Gabriel