Archive for the ‘Despre morala’ Category

Corectitudinea intre social si politic

Saturday, August 13th, 2011

Corectitudinea poate fi  un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.  

 Azi peste tot in lume, asa cum vedem,  exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.

Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si   in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate  mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.

Daca  folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.

Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.

Corectitudinea nu exista atunci cand  inteligenta renunta la bunul simt.

Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.

Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.

Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.

 Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.  

     Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce  duce la atacarea substantei ordinii publice.

Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.

Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar  intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul. 

Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.

Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.

In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?

Saturday, June 25th, 2011

   

         Traim zi de zi un paradox in care suntem prinsi cu totii, iar atunci cand cedam refuzului de a vedea si de a crede ca si lucrurile bune si cele rele au in aceasta lume un rost ce se poate afla de multe ori dincolo de intelegerea noastra ne simtim blocati in realitatea faptului de a nu putea schimba nimic.

          Iar singura solutie intr-o astfel de realitate mi se pare a fi cea a intelepciunii blandetii si iubirii. Trebuie sa fim blanzi si iubitori cu noi si cu ceilalti ori de cate ori ne propunem sa facem un bine iar ceilalti ni se impotrivesc. Pentru ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intrebam pe cine ajutam cu adevarat cu ajutorul nostru, oare nu este totul un joc, oare nu este  o iluzie sa credem ca-i putem ajuta sau salva  pe ceilalti atata vreme cat nu suntem in stare sa-i intelegem asa cum sunt ei, cu cele rele si cu cele bune.

         Privind la Romania de azi, imi vine sa scutur capul si sa intreb unde si cum poate fi privita  perfectiunea in aceasta tara ?

         Poate ca exista posibilitatea sa vedem aceasta Romanie imperfecta si altfel,  prin   acceptarea ca si greselile noastre sunt perfecte, fie in relatiile cu ceilalti, fie in munca, si in orice alte situatii, dar aceasta nu este o viziune asa de simpla care sa poata fi sustinuta in mod obisnuit de catre oameni, pentru ca ne este greu oricat de intelegatori am fi sa cautam si sa gasim perfectiunea ascunsa in toate aceste imperfectiuni.

        Stiu ca s-ar putea spune pur si simplu ca avem o intelegere mai dezvoltata a imperfectiunii decat a perfectiunii, dar pina la urma nici un cuvant nu are puterea de a ne  ridica  greutatea de pe umerii nostri. Probabil ca nu stim sa apreciem perfectiunea, probabil ca nu credem in perfectiune si suntem deja convinsi ca aceasta nu poate exista.

       Pentru ca perfectiunea tine in  mod organic de ordine, de felul potrivit si echilibrat in care idealurile, lucrurile, gandurile, si vietile noastre sunt aranjate in aceasta tara. Iar ordinea pare sa nu aiba in Romania un rol prea mare, pentru ca niciodata aceasta nu a fost un far calauzitor in viata noastra a romanilor, noi fiind mult mai apropiati de parerile personale  dupa care ne judecam unii pe altii .

       Ordinea ca si perfectiunea aduc in orice realitate in care exista un sens in care oamenii se dezvolta spre ceea ce ar putea si ar trebui sa fie aceasta lume.      

        Ordinea si perfectiunea sunt de fapt doua nivele ale aceluiasi intreg, un nivel material in care ordinea este asezata in mod simplu fara prea multe exceptii, sau complicatii si un nivel spiritual in care perfectiunea ne ajuta sa intelegem cu intelepciune si iubire toate experientele acestei vieti. 

        Acceptarea unei ordini ca reactie a unui simt de raspundere pentru vietile noastre si ale celorlalti poate fi inceputul perfect pentru trezirea unei constinte care sa ne impinga spre o imagine a unei Romanii perfecte.

        Avem noi romanii un simt dezvoltat al umorului care ne ajuta de multe ori sa privim in ansamblu atat dreptatea cat si nedreptatea din intreaga drama a existentei acestei lumi. Iar acest umor trebuie  sa-l folosim  pentru a imbratisa lumea in care traim si nu pentru a-i lovi pe ceilalti sau pentru a-i trage inapoia noastra cu scopul de a ramane in fata acestora mereu,  indiferent de adevarul dramelor noastre personale.

         In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?  

         Sincer sa fiu inca nu stiu cum. In nici un caz insa, nu cred ca impunerea cu forta a unei ordini care nu este acceptata  poate fi o modalitate de intelegere  a perfectiunii, pentru ca ordinea in sensul ei cel mai profund nu inseamna o aranjare mecanica si intamplatoare a unor lucruri, ganduri sau chiar institutii, ci ordinea inseamna in primul rand echilibrul oamenilor in interiorul acestora si in relatiile cu ceilalti. 

        Perfectiunea nu este o conditie.

       Perfectiunea este intotdeauna un echilibru al interactiunilor noastre cu noi, cu ceilalti si cu lumea in care traim.

              Perfectiunea este capacitatea de a privi dincolo de roluri sau de aparentele exterioare cu ochi sufletului deschisi de puterea mintilor noastre.

       Perfectiunea  nu poate veni niciodata din comparatie, ea este castigarea sufletului acestei lumi, care exista desi nimeni nu ne vorbeste despre el.          

       Perfectiunea nu ne poate ajuta niciodata sa fim altcineva decat suntem, ea este insa implinirea spirituala a goliciunii cu care ne nastem.

Balasa Gabriel      

Puterea fortata

Saturday, November 27th, 2010

Puterea nu este o lumina, ea este mai mult instrumentul cu ajutorul caruia poti sa faci lumina daca il folosesti corect. De cele mai multe ori insa, aceasta putere este folosita prost, pentru ca nu se incearca obtinerea unei lumini in mod direct ci doar in mod indirect  ca un efect al unei alte actiuni, de exemplu dand foc mai intai si distrugand altceva pentru ca sa  poti sa spui ca ai obtinut si ceva lumina, fara sa-ti mai pese insa de cenusa pe care o lasi in urma.

 De aceea orice putere este costisitoare, ea este ca niste bilute cu memorie retardata pe care tot frecandu-le in maini risti sa le incalzesti asa de mult incat sa te arzi destul de rau.

In general  o lumina este mereu aprinsa imprejurul puterii chiar daca aceasta vine de la incendii devastatoare, iar  noi oamenii ne strangem involuntar spre acel loc rau luminat, incercand sa simtim si noi putin din aceasta putere in apropierea careia mintea noastra se incalzeste si incepe sa se abureasca de tot felul de vise ce ne dau impresia ca aceasta ne-ar putea apartine si sa ne simtim astfel mai speciali, mai diferiti si in orice caz mai buni si mai superiori decat ceilalti.

Puterea incearca mereu sa arate ca o dimensiunea domestica a unei societati, ce consta in  libertatea de a ne conduce vointa noastra si manifestarea in relatiile cu ceilalti dupa un scenariu, crezand ca acesta ii da si drepturile de autor chiar asupra vietilor noastre.  

Atunci cand puterea intra in criza insa, oamenii incep sa vada minciunile unei libertati fara libertate si isi aduc aminte de libertatea adevarata si reala care nu poate exista fara existenta unor valori in care noi sa credem si spre care sa tindem.

La nivelul societatii puterea exista  doar  prin raportarea fortei cu care aceasta poate domina  poate stapani si poate conduce pentru ca oamenii sa se simta bine si in siguranta. Puterea insa devine mai devreme sau mai tarziu o consumatoare a fortei care a propulsat-o, o consumatoare a unui sacrificiu continuu al societatii, in numele unei necesitati al carei sens si interes este dat numai si numai de ea.

 Atunci cand puterea isi pierde sensul ei real de  dimensiune a iubirii fata de societatea care a creat-o, atunci cand aceasta nu mai poate sa daruiasca nimic ci doar  se inchide pentru a strange forta pe care sa o aplice asupra societatii, atunci o astfel de putere devenita o consumatoare a vietilor, se transforma intr-o forta ce-si intareste scoarta propriei bunastari prin sacrificarea intereselor societatii, devenind astfel o putere fortata.

 Orice forta duce insa, la acumularea de tensiuni  si acest lucru poate aduce un moment in care se poate schimba  si raportul dintre orice putere activa si puterea aparenta si pasiva a societatii, caci prin dezvoltarea continua a unei tensiuni efective  se poate ajunge ca puterea pasiva sa devina reactiva si sa domine astfel orice fel de putere activa. 

Despre tradare

Sunday, September 26th, 2010

         Am fost tentat sa scriu, ca trădarea semnifica in primul rand lipsa unei credinte, a unei convingeri, pentru ca nici un om care crede in ceva nu poate trada. Pentru ca tradeaza doar cel care nu crede, si care doar se ascunde sub o masca a servilismului. Ca de fapt acela a tradat inca de la inceput, fiind vorba doar despre o tradare care infloreste mai tarziu in spinii abandonului pentru ceva pe care l-a slujit doar dintr-un interes ce nu a fost infaptuit.       

   Si totusi, am ajuns sa trec peste impactul negativ si sa ma gandesc la tradarea justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de supravietuire.    

     Sunt multe tradari in lumea aceasta, si toate ne induc sentimentul unei stari negative. Privind rational tradarea insa, nu poti sa nu observi ca, pentru a trada trebuie sa fi de aceasi parte cu cel pe care-l tradezi, pentru ca daca ii esti adversar actiunea ta nu mai este numita tradare ci este virtutea celui care lupta pentru convingerile sale.  

        De aceea tradarea nu apare  decat la cei foarte apropiati, la cei care au la un moment dat unul si acelasi drum, sau aceleasi idealuri, aceleasi interese, aceleasi dorinte, pentru ca nimeni nu poate abandona pe cel care nu este linga el.     

    Apoi, este imposibil sa nu observi  ca in existenta oricarei stari de echilibru sau de dezechilbru, apare un moment in care fiecare isi da seama ca interesul lui este altul decat al celuilalt de langa el, si atunci intervine un moment de ruptura, in care apare tradarea ca o alegere pe care o faci mai intai pentru tine, fara sa te mai intereseze ca aceasta va fi facuta impotriva celui cu care ai fost pina in acel punct impreuna.   

      De aceea, uneori tradarea exista pentru ca iti vine greu sa alegi impotriva interesului tau, si pentru ca putini au vocatia de martiri.       

  Este greu sa tradezi, dar si mai greu este sa fi tradat, pentru ca treci printr-un dezechilibru care lasa urme in convingerile si increderea pe care le-ai avut pina la acel moment. Totul insa este depasit printr-o noua restabilizarea a convingerilor, idealurilor si intereselor  pentru care urmeaza ca fiecare sa gaseasca un alt echilibru mult mai proaspat si s-ar putea mult mai trainic.      

  Privind la aceasta epoca a ipocriziei si falsitatii in care traim, vedem ca tradarea a devenit o parte din existenta noastra.  Tradam si suntem tradati, iar tragedia ni se pare mare si dureroasa doar atunci cind suntem noi tradati, nu si atunci cand tradam noi.    

     Priviti de exemplu la politica, acolo unde dupa mine,  nu poate exista decat tradare calificata, in interese de partid sau pe linga partid, pe care oamenii le manifesta fiecare in felul sau, cautindu-si indeplinirea propriilor interese.            

    In politica cei care sunt alesi promit, si cauta sa convinga cit mai multi oameni ca interesul lor este sa-i voteze.

      Dupa alegeri insa toti oamenii politici tradeaza ascunzandu-se dupa justificarea unei politici, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant, si atunci cand vine momentul ca oamenii sa se trezeasca, credeti ca mai vorbeste cineva despre cine a tradat primul.     

     Nu, cu siguranta ca nu, frustrati de pierderea suferită cei care se simt sacrificati sunt chiar oamenii politici stapaniti de egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile lor tradari, devin victime si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.  

 Balasa Gabriel 

LIBERTATEA !

Monday, August 30th, 2010

         Nimic nu este prea complicat sau prea greu decat atunci cand noi insine ne punem limite.      

         Nu stiu de ce anume ne-am propus drept model legile altora, devenind simpli imitatori, uitand ca libertatea nu a fost niciodata un mijloc al confortului si placerilor pe care le cautam, ci mai intotdeauna libertatea a fost in raport direct cu omul si cu scopul sau.       

           Chiar daca acum regimul nostru politic este cel care ne traseaza limitele, totusi libertatea a fost si va ramane mereu o alegere personala a fiecaruia de a stabili unde tragem linia si unde ne stabilim limitele responsabilitatii si demnitatii noastre.     

  Nici o putere care imita libertatea nu poate schimba nimic niciodata.    

     Libertatea nu se bazeaza niciodata pe ceea ce ai voie sa faci sau sa spui, ci ea se bazeaza in mod esential pe dorinta de a sti cine esti si de a sti ce trebuie sa faci bazandu-te pe bunul simt innascut.      

   Libertatea nu poate fi niciodata controlata ci numai lipsa acesteia.       

       Libertatea este cea care se naste in interiorul tau acolo unde raman pentru totdeauna radacinile ei, fara ca aceasta sa poata fi in mod real, vreodata, altoita pe promisiunile altora oricat de convingatoare vi s-ar parea   

      Este adevarat ca suntem limitati de o constinta sociala care ne mentine la nivel colectiv intr-o ameteala continua, si care mai ales ne obliga intr-un fel foarte convingator sa ramanem asa cum este toata lumea si mai ales sa facem ceea ce fac toti ceilalti.      

      Este adevarat ca adevarul pe care-l traim cu toti nu este altceva decat adevarul acestei constinte sociale care ne mentine aproape cu forta intr-o realitate la fel de mica precum este si mimetismul pe care ne simtim obligati sa-l realizam.    

           Toate acestea insa nu pot justifica blocajul  intr-o atitudine repetetitiva a unor alegeri pe care le facem de zeci de ani, pentru ca avem dreptul  la libertate, avem dreptul sa spunem oricand si oricui  ca lucrurile acestea nu sunt adevarate pentru noi, avem dreptul si puterea de a deveni constienti de toate acestea pentru a putea iesi din limitarea asupritoare a acestei constiinte sociale .  

          Libertatea reala este aceea care se practica si nu aceea care se scrie intr-o lege, ea ne permite sa intelegem ca omul are in permanenta optiunea de a se schimba in orice clipa, si de a alege in functie de evolutia pe care doreste sa o experimenteze.    

         Scopul libertatii nu este si nu poate fi niciodata confortul si lipsa grijilor ci evolutia destinului nostru prin mijlocul cel mai la indemana noastra, adica responsabilitatea.   

         Iar intelegerea libertatii nu o poti face decat in afara si deasupra constintei sociale, ca o lumina aruncata asupra fundalului pentru a observa mai bine contextul si mai ales pentru a putea alege obiectivele cele mai potrivite pentru noi.    

           Libertatea exista, ea apare din cautarea noastra si aduce mereu cu ea inceputul unei noi intelegeri.

            Cei care rad si spun ca libertatea nu exista, sunt cei care nu vor sa faca alte alegeri decat cele care le sunt date gratis de catre ceilalti.

Balasa Gabriel

JUDECANDU-I PE CEILALTI

Friday, June 4th, 2010

De cate ori nu am fost deranjati de comportamentul unei alte persoane, si ne-am grabit sa o judecam, catalogand-o imediat.

 V-ati gandit ce ne face sa procedam astfel ?

 Eu unul mi-am pus aceasta intrebare si spre surpriza mea, am realizat ca la baza tuturor judecatilor sta de obicei frica.

Frica de a nu descoperi ca si noi am putea fi la fel cu cei pe care-i judecam, este cea care ne impinge sa-i executam pur si simplu desfintandu-i, criticandu-i si astfel impingandu-i undeva cat mai departe de noi, pentru ca nimeni sa nu incerce sa ne compare cu acestia.

Adevarul este ca suntem maestri in deghizare, si folosim de-a lungul vietii noastre atatea sute si mii de masti pacalindu-i pe ceilalti, incat este imposibil sa nu ne pacalim si pe noi insine.

Si cine spune ca aceste masti sunt cel mai rau lucru pentru noi, cu siguranta este stresat de acelasi sentiment de frica.

Pentru ca acestea reprezinta stratul nostru exterior de protectie in fata unei lumi care este prea mare facandu-ne sa ne simtim mereu singuri inlauntrul ei.

Aceste masti facute de multe ori din tot ceea ce nu vrem sa fim, sunt totusi un ecou ce se aude din singuratatea a  ceea ce dorim sa fim, adica diferiti si cu totul altfel decat ceilalti, chiar daca pentru aceasta de multe ori trebuie sa ne ascundem noi de noi insine.  

De aceea, atitudinea corecta fata de toate aceste masti, nu trebuie sa fie una de ura, ci trebuie sa fie una de iubire, pentru ca ele ne pot ajuta sa ne intelegem cele mai ascunse aspecte ale sinelui nostru, ele ne pot aduce aproape de spiritualitatea unei evolutii personale. 

Incetul cu incetul ar trebui sa prindem curaj si sa ne uitam la mastile noastre, sa le privim nu numai din spatele lor ci si din fata lor, sa ni le asumam pentru a intelege semnificatia acestora pentru evolutia noastra personala. Pentru ca in spatele acestora stau ingropate emotii si sentimente care odata scoase la lumina incep sa straluceasca si sa faca ca si cele mai vizibile imperfectiuni sa para cu totul si cu totul naturale, descoperindu-ne ca acestea sunt facute din ceea ce suntem noi cu adevarat.

Balasa Gabriel

Starea de neputinta si inactivitatea civila

Wednesday, June 2nd, 2010

Nu ma pricep la guvernare, asa cum nici cei care guverneaza acum nu se pricep la a intelege  si la a vedea cu adevarat ceea ce se petrece cu Romania .

       Nu imi explic de ce puterea care conduce acum Romania este lipsita de orice spontaneitate, de orice farama de inteligenta valoaroasa, multumindu-se doar a se preface ca stie ce face, urmarind strict sa coloreze cu o anumita culoare prestabilita un desen deja  schitat pe care in nici un caz nu ar fi in stare sa-l schimbe cu o pictura proprie care sa reprezinte ceva pentru ei si pentru cei care ii conduc.

           Oare este imposibila orice implicare a acestora pentru gasirea unei creativitati autentice in actiunea de conducere a statului, doar pentru ca sunt fixati in jocul unui rol mecanic atribuit de societate intr-o maniera dramatica de actorie penibila.

          Este adevarat ca in Romania puterea a reusit ridicarea la statutul de arta a activitatii de a nu face nimic cu adevarat pentru evolutia societatii noastre, numai ca in prezent aceasta experienta senina a fost tulburata de agitatia unei lumi care se prabuseste.

          Iar acest lucru a facut sa dispara relaxarea mecanica si sa vedem cu toti actul nenatural, fortat si limitat al unei puteri care de fapt nu stie sa conduca, pentru ca nu si-a pus niciodata problema unui loc in care vrea sa ajunga impreuna cu Romania si cu romanii, multumindu-se cu interesele  marunte, personale si egoiste care ii exclud pe toti ceilalti.

           Acesta este insa nivelul societatii noastre, iar daca azi conducatorii nostrii ne spun ca ne-au mintit, trebuie sa ne trezim si sa vedem ca minciunile acestora si legile pe care le dau sunt cele care convin si caracterului nostru, indiferent daca vrem sau nu sa recunoastem acest lucru.

          De 2000 de ani ratam intr-una o Romanie la care puteam ajunge cu siguranta daca ne desteptam, asa cum singuri ne-o spunem in imnul national, pentru ca meritul unei Romanii puternice nu poate fi decat cel al unor romani puternici care o alcatuiesc.

          De 20 de ani ratam intr-una o revolutie mintindu-ne singuri ca schimbarea unor legi sau a unor institutii va face ca libertatea noastra sa ne aduca tot ceea ce ne dorim, pentru ca nu vrem sa vedem cum plagile sociale de care suntem atinsi se datoreaza lipsei conditiilor de dezvoltare personala si de propasire individuala.

           Cred ca a sosit momentul sa constientizam iluzia fatala pe care o impartasim cu totii, ca bunastarea si fericirea noastra depind doar de facilitatitile obtinute din partea institutiilor statului, si ca dam astfel o importanta covarsitor de mare actelor unei puteri a carei tendinta va fi mereu de a ingradi individul si de a-l aduce la o stare de neputinta si inactivitate civila.

          Nu mai cred ca actul legislativ este cel mai important act prin care poate fi adus progresul unei tari, pentru ca nici o putere legala nu poate sa ne faca mai buni decat vrem noi sa fim.

           Nu mai cred ca orice actiune a statului poate fi mai importanta decat caracterul oamenilor care-l alcatuiesc, pentru ca nici o putere legala nu poate sa schimbe un om.

           Nu mai cred ca trebuie sa asteptam un ajutor din partea altora, pentru ca a venit vremea sa ne ajutam singuri  noi insine.

            Daca cei care ne conduc aleg acceptarea unei decaderi nationale, atunci cred ca este vremea ca romanii sa aleaga progresul national prin vointa de a razbate prin toate aceste greutati ce ne sunt puse in fata.

           Istoria unei tari nu este alcatuita doar din numele catorva oameni foarte cunoscuti ci, din valoarea individuala a tuturora celor care muncesc si traiesc in aceasta istorie.

        Cred ca a sosit timpul ca societatea sa se ocupe de o educatie care sa constea in principal in lectii de munca, de caracter, de perfectionare morala, de abnegatie si onestitate, de curaj, de incredere in propriile puteri, care sa ne faca sa indeplinim prin noi insine tot ceea ce este in puterea noastra sa facem pentru noi si pentru Romania.

         Cred ca a sosit timpul sa vedem ca nu criza este cel mai mare pericol ci, lipsa vointei noastre de a arata ca suntem in stare sa facem fata acestei greutati, ca exista posibilitati de iesire din acest impas prin care putem razbate cu siguranta cu vointa si determinare .

            Cred ca a sosit timpul sa daramam daca este nevoie muntii de lasa nesiguranta ridicati de cei care ne spun ca este imposibil altfel.

        Daca avem nevoie de un guvern, daca avem nevoie de conducatori, atunci acestia trebuie sa fie din cei care daca ajung la capatul unui drum si nu maI gasesc un altul, sunt in stare, au vointa, curajul si energia de a deschide ei insisi un nou drum.   

       Chiar daca suntem doar romani, sfatul spartanului catre fiul sau care se plangea ca in lupta sabia lui este prea scurta : -”LUNGESTE-O CU UN PAS “ este perfect valabila pentru cei care ne conduc azi, iar aceasta presupune lungirea cu un pas nu numai a hotararii si curajului de a lua decizii care sa ne impulsioneze spre transformare civilizatia noastra,   dar si spre alegerea unei directii in care vrem sa ne indreptam, si care cu siguranta va fi directia corecta atata vrem cat suntem in stare sa ne croim un drum pe aceasta directie.

Balasa Gabriel      

ADEVARUL !….adevarata schimbare

Monday, August 24th, 2009

Poate ca nu intotdeauna reuşim să ne prindem  la timp de toate jocurile vietii pe care o traim, un lucru insa este sigur nu ne-am nascut pacaliti si suparati pe noi insine, asa cum ne simtim acum. Daca acceptam jocul de-a anormalii jucat azi din ce in ce, de mai multi oameni si ne refugiem in certuri, scandaluri si injuraturi, pierdem legatura cu normalul din noi insine, cu care totusi ne-am nascut fiecare dintre noi.

Nici o cearta si nici un scandal sau critica nu o sa ne ajute sa evoluam si sa iesim odata din confuzia aceasta cu care ne subliniaza fiecare clipa pe care o traim, unde pe aceleasi fapte uni te lauda iar alti te condamna.

Stiu ca oamenii nu sunt sfinti, din pacate insa multi dintre noi nu mai suntem OAMENI.

 Ne strangem toti pe aceeasi cantitate de injuraturi, de barfe si de condamnari si ne simtim inghesuiti si lipsiti de aerul cumsecade al unei apropieri unul de altul. Iar daca cineva ne injura sau ne face prosti sarim imediat ca arsi spunand ca nu acceptam asa ceva si trecem la atac, uitand insa un lucru simplu dar esential ca nimeni nu te poate face sa te simti prost daca tu nu vrei.

Multi spun ca vremurile s-au schimbat, insa noi  evitam cu un zambet subtire sa participam la aceste schimbari si de aceea totul ni se pare extrem de dureros si incepem sa luam hotarari finale inca de la inceput de cand am deschis gura, inconstienti ca la noi exceptiile sunt mult mai multe decat regulile, pentru ca fiecare dintre noi are exceptia lui personala in timp ce regulile sunt pentru toti.

Stiti ceva, oricine, chiar si cel mai prost om poate nega si pune sub semnul indoielii orice lucru si orice cuvant, numai ca pentru a putea sa  accepti  viata asa cum este ea iti trebuie nu numai inteligenta dar si putere, o putere a sufletului pe care nu poti sa o ai decat daca spui da, si mai ales daca traiesti cu adevarat din iubire si nu din frica.

Toti vrem sa tragem concluzii, nimeni nu mai vrea sa gandeasca, sa se uite la premisele de la care se pleaca si sa le analizeze, suntem obositi de cum am deschis gura, de aceste cuvinte ale noastre  goale, dintre care putine mai au intransele substanta unui gand.

Ne falsificam realitatea in fiecare zi, pentru ca atunci cand credem un lucru, noi vrem sa il facem adevarat nu numai pentru noi ci si pentru ceilalti, si vrem neaparat sa-l impunem prin parerile pe care le sustinem cu tarie intr-o realitate partiala rupta din intreg si care ne apartine numai noua. Or cu atatea realitati partiale, nebunia se desavarseste in vietile noastre, pentru ca ne lipseste perspectiva intregului, care este o alta realitate, cea in care de fapt existam noi toti fara a fi despartiti de realitatile partiale in care credem.

 Putem schimba insa, ceva din realitatea aceasta in care traim?

 Ce ne poate influenta cel mai mult schimbarea?

 Care este acel element esential care ne poate aduce in sfarsit schimbarea de care toti vorbim,in vietile noastre si in societate?

Raspunsul meu este simplu…..

-       Este ADEVARUL !!!

Adevarul care nu este pentru oamenii inteligenti sau pentru oamenii prosti, pentru oamenii cinstiti sau pentru cei mincinosi, pentru ca adevarul  este insasi constiinta noastra, calea spre intregul din care am venit si dupa care alergam toata viata fara sa stim ce este acela.

Din pacate de mult timp am fost invatati ca suntem doar oameni si de aceea mintim. Ca minciuna nu este decat un lucru necesar pentru a ne proteja de adevarul care ne poate face rau.

Si atunci am facut din viata noastra o mare minciuna, cand am vrut sa credem ca tot ceea ce  noi facem, este adevarat doar pentru ca asa ne simtim noi bine. Am fost invatati sa fim prudenti atunci cand vrem sa spunem adevarul, pentru ca acesta doare, nimic mai fals, nu adevarul doare ci minciunile care trebuie date la o parte si care se simt amenintate de acesta.

 Nu vedeti  ca orice minciuna ne limiteaza posibilitatile pe care le avem pentru a ne schimba realitatea in care traim. Priviti numai si veti afla ca de multe ori oamenii sunt mai repede scandalizati de un om care spune adevarul si nu de unul care minte, aceasta este inversarea valorilor pe care o suportam cu totii azi.

 Si nu vorbesc aici neaparat de sinceritate, pentru ca sinceritatea nu reprezinta adevarul pur si simplu ci este doar dorinta noastra egoista de a ne folosi de adevar  doar cu un anumit scop.

Ganditi-va numai ce s-ar intampla azi daca noi toti am incepe sa spunem adevarul! Ganditi-va ! Nu-i asa ca v-ar placea, sa vedeti cum lucrurile se schimba aproape intr-o clipa, chiar daca poate ne-ar durea un pic pe fiecare minciunile pe care trebuie sa le dam la o parte din vietile noastre.

Acest lucru ar aduce cu adevarat o schimbare nu numai la noi ci in orice societate de pe acest pamant.

Adevarul nu este o floare pe care oricine o poate rupe si tine ascunsa numai pentru el, adevarul este o radacina uriasa care are o floare pentru fiecare dintre noi.

Adevarul este de multe ori de necrezut, el te face insa,  sa apreciezi  constiinta ta si nu parerile celorlalti.

Adevarul te face sa fi tu insuti in orice imprejurare si mai ales adevarul poate supravietui singur fara nici o minciuna careia ii trebuie mereu si mereu o alta si alta minciuna pentru sprijin.

Stiti care este cel mai mare dusman al adevarului ? Nu, nu este minciuna ci ignoranta care nu te lasa sa-l cunosti si din pacate fiecare dintre noi avem ignoranta noastra de care suntem atat de mandri pentru ca ne apartine numai noua. Iar semnul cel mai simplu al adevarului este acela ca este atat de greu de inghitit incat ne este mai usor sa-l impodobim cu o mica minciuna de fiecare data.

Din pacate am crezut ca valorile  stau in importanta lor pentru noi sau pentru societate si nu in adevarul acestora, iar cea mai mare iluzie sunt minciunile pe care le spunem incredintati ca acestea fac bine, pentru ca nici un bine facut de minciuna oricat de buna am crede-o ca este, nu poate valora cat cel mai mic adevar oricat de rau ar parea ca ne face acesta.

Pentru ca adevarul si numai adevarul este ceea ce fiecare dobandeste pentru el din intreg, pe planul interior al constintei sale, iar asta poate duce imediat la o transformare exterioara a noastra si a lumii in care traim. El nu este un lucru revolutionar, ci unul perfect normal care exista idiferent daca noi credem sau nu ca  are legatura cu noi, fiind insasi legatura noastra cu  lumina ce ne poate vindeca.

 De aceea adevarul, poate fi surpatorul ratacirii noastre printre aceste confuzii in care traim si el ne poate lumina realitatea umbrita de nefericirile noastre.

Deci, spuneti ADEVARUL si mai ales Nu-l economisiti, pentru ca acesta nu se  va termina niciodata.

Balasa Gabriel

Caine latrand

Tuesday, October 7th, 2008

Latratul unui caine este doar un latrat, dar pe nesimtite atunci cind nu te gandesti prea mult la el ajungi sa transformi acest latrat intr-un element definitoriu pentru sarmanul caine.

Am auzit multi caini latrand, uni mai subtire alti mai gros, uni mai vesel alti de te sperie, si  tot acest latrat nu face decat sa ne atraga  doar atentia in mod intentionat asupra prezentei unui caine, fara sa mai fie la nimic altceva bun sau folositor.Mai rau este ca ne-am invatat atit de mult cu latratul cainilor incit nici nu mai bagam in seama pericolul unei muscaturi, si asta poate pentru ca nici muscaturile nu mai sunt decat simple hartuiri, de care, daca pleci mai departe ai impresia ca ai scapat, numai ca lumea asta prea s-a umplut de caini care latra si ne hartuiesc la tot pasul.

Asa, tot auzind mereu acest latrat, nu este de mirare ca  latratul de caine a  devenit parca o atitudine generala fata de viata si pentru noi oamenii, iar modul de a latra s-a transformat chiar in PRINCIPIU.    Si chiar daca principiul latratului nu ramane decat o metafora, acesta pare insa a fi ajuns partea esential irelevanta din construirea oricarei relatii, de la domeniul social, la cel economic, si politic. Iar noi oamenii, acordandu-i cu o superba usurinta, importanta si utilitatea unui mecanism esential in viata societatii noastre, nu facem nimic altceva decat sa latram si noi si sa ne  speriem singuri si ramasita de om care a mai ramas in fiinta noastra.

Imi  plac mult cainii insa, ma indoiesc de profunzimea latratului ca posibilitate de a rezolva lucrurile care nu merg bine deloc in aceasta lume dezlantuita.De fapt un lucru este sigur ca nici cei care latra nici cei care tac, nu reusesc sa spuna ce vor sa spuna,  ca aceasta lume pare sa fi ratacit drumul, si mai ales nu se pot indrepta nici ei si nici pe ceilalti pe o cale care sa ne ofere linistea unei lumini in care sa ne odihnim sufletele si mintile noastre obosite. 

Drept pentru care haide-ti sa cautam ceva mai bun decat latratul. 

Balasa Gabriel   

… suflete de cersetori

Monday, June 30th, 2008

         Cand v-ati intrebat ultima oara daca ati putut fi de folos cuiva, si mai ales cind ati facut ceva pentru a fi de folos unui strain, unui prieten sau chiar unei rude?   

       Gasim o mie si unu de motive pentru a fi neatenti cu noi insine, justificandu-ne apoi intr-un mod paradoxal  neatentia fata de cei din jurul nostru, si trecand pe linga ceea ce  li se intampla altora ca pe linga o planeta straina. 

         Ne-am obisnuit atit de mult cu dezordinea acestei lumi in care traim, incat daca cineva ar veni si ar vrea sa ne ajute, sa ne faca sa vedem dincolo de aparente, noi am incepe sa-l vedem ca pe un dusman ce vrea sa ne  distruga „lumea” in care traim, si probabil ca am lupta impotriva acestuia iar, daca vom avea putinta il vom si distruge. 

          Cand procedam urat, cind ne mintim pe noi pentru a-i putea minti pe ceilalti, cand vorbim ce nu se cuvine, cand gandurile ne sugruma credintele si cuvintele roiesc in capul nostru amentindu-ne, iar pe suflet  se lasa greu, intunericul si nu mai vedem nici un drum si incepem sa ne clatinam, atunci ar trebui sa stiti ca in noi a crescut buruiana nepasarii fata de oameni. 

        Degeaba incercam sa ne mangaiem cu gandul ca sunt multi ca noi, ca toata lumea minte, ca si ceilalti gandesc, vorbesc si fac lucruri urite, caci linistea adevarata este departe de sufletul nostru. O departare imensa intre ceea ce ar putea face o vorba buna spusa atunci cind trebuie, sau ce ar putea face lipsa acesteia cind este  nespusa. 

                  De multe ori ne linistim singuri cu gindul ca toate acestea sunt lucruri marunte, si ca doar lucrurile mari conteaza, fara sa realizam ca mai ales lucrurile mici sunt cele care declanseaza un sir imens de evenimente ce ne transforma in prizonieri si de care nu mai putem scapa oricat de mult ne-am dori-o sau oricat de mult am fugi pe urma de acestea. 

                 Pentru ca  nimic nu este mai inspaimantator decit  un tablou in care ne-am putea vedea pe noi ca niste suflete de cersetori, cum am dori sa daruim din iubirea noastra celorlalti, cum am cersi acest privilegiu, iar aceasta nu mai este de trebuinta nimanui, nici macar ultimului om care iti spune < degeaba acum daca nu mi-ai acordat putin din atentia ta cind eu aveam nevoie, si daca macar nu m-ai privit pentru a ma incuraja cind eu ma zbateam la pamant trantit de soarta>.    

               De aceea, daca puteti sa fiti de folos atunci nu ezitati sa o faceti, pentru ca daca ezitati va interveni ratiunea care va va justifica in fata voastra si a oricui indepartarea si singuratatea si nepasarea fata de oameni.   

       Incercati mereu sa-i ajutati pe oamenii care ii cunoasteti sau pe cei care nu-i cunoasteti, cu o vorba, cu un gand, cu iubirea pe care le-o daruiti, cu orice lucru cit de marunt ar fi acesta si care poate invinge nepasarea fata de ceilalti si schimba oricand ceea ce este urit in lume cu momente pline de  multumire.         

   Iubiti cat este lumina oameni buni, pentru ca atunci cand se va lasa intunericul, va fi tarziu sa mai iubiti, si nu va fi nimeni caruia sa-i fiti de folos, si nici macar gandurile si nici macar lucurile si nici macar sentimentele voastre nu vor mai trebui nimanui, pentru ca in absolut nu va fi drum si nu va fi cale pe care sa mergeti, daca nu veti aprinde lumina iubirii in sufletele voastre acum.

 Balasa Gabriel