Gabriel Bălaşa

         Nimic nu este prea complicat sau prea greu decat atunci cand noi insine ne punem limite.      

         Nu stiu de ce anume ne-am propus drept model legile altora, devenind simpli imitatori, uitand ca libertatea nu a fost niciodata un mijloc al confortului si placerilor pe care le cautam, ci mai intotdeauna libertatea a fost in raport direct cu omul si cu scopul sau.       

           Chiar daca acum regimul nostru politic este cel care ne traseaza limitele, totusi libertatea a fost si va ramane mereu o alegere personala a fiecaruia de a stabili unde tragem linia si unde ne stabilim limitele responsabilitatii si demnitatii noastre.     

  Nici o putere care imita libertatea nu poate schimba nimic niciodata.    

     Libertatea nu se bazeaza niciodata pe ceea ce ai voie sa faci sau sa spui, ci ea se bazeaza in mod esential pe dorinta de a sti cine esti si de a sti ce trebuie sa faci bazandu-te pe bunul simt innascut.      

   Libertatea nu poate fi niciodata controlata ci numai lipsa acesteia.       

       Libertatea este cea care se naste in interiorul tau acolo unde raman pentru totdeauna radacinile ei, fara ca aceasta sa poata fi in mod real, vreodata, altoita pe promisiunile altora oricat de convingatoare vi s-ar parea.    

      Este adevarat ca suntem limitati de o constinta sociala care ne mentine la nivel colectiv intr-o ameteala continua, si care mai ales ne obliga intr-un fel foarte convingator sa ramanem asa cum este toata lumea si mai ales sa facem ceea ce fac toti ceilalti.      

      Este adevarat ca adevarul pe care-l traim cu toti nu este altceva decat adevarul acestei constinte sociale care ne mentine aproape cu forta intr-o realitate la fel de mica precum este si mimetismul pe care ne simtim obligati sa-l realizam.    

           Toate acestea insa nu pot justifica blocajul  intr-o atitudine repetetitiva a unor alegeri pe care le facem de zeci de ani, pentru ca avem dreptul  la libertate, avem dreptul sa spunem oricand si oricui  ca lucrurile acestea nu sunt adevarate pentru noi, avem dreptul si puterea de a deveni constienti de toate acestea pentru a putea iesi din limitarea asupritoare a acestei constiinte sociale .  

          Libertatea reala este aceea care se practica si nu aceea care se scrie intr-o lege, ea ne permite sa intelegem ca omul are in permanenta optiunea de a se schimba in orice clipa, si de a alege in functie de evolutia pe care doreste sa o experimenteze.    

         Scopul libertatii nu este si nu poate fi niciodata confortul si lipsa grijilor ci evolutia destinului nostru prin mijlocul cel mai la indemana noastra, adica responsabilitatea.   

         Iar intelegerea libertatii nu o poti face decat in afara si deasupra constintei sociale, ca o lumina aruncata asupra fundalului pentru a observa mai bine contextul si mai ales pentru a putea alege obiectivele cele mai potrivite pentru noi.    

           Libertatea exista, ea apare din cautarea noastra si aduce mereu cu ea inceputul unei noi intelegeri.

            Cei care rad si spun ca libertatea nu exista, sunt cei care nu vor sa faca alte alegeri decat cele care le sunt date gratis de catre ceilalti.

Balasa Gabriel

De cate ori nu am fost deranjati de comportamentul unei alte persoane, si ne-am grabit sa o judecam, catalogand-o imediat.

 V-ati gandit ce ne face sa procedam astfel ?

 Eu unul mi-am pus aceasta intrebare si spre surpriza mea, am realizat ca la baza tuturor judecatilor sta de obicei frica.

Frica de a nu descoperi ca si noi am putea fi la fel cu cei pe care-i judecam, este cea care ne impinge sa-i executam pur si simplu desfintandu-i, criticandu-i si astfel impingandu-i undeva cat mai departe de noi, pentru ca nimeni sa nu incerce sa ne compare cu acestia.

Adevarul este ca suntem maestri in deghizare, si folosim de-a lungul vietii noastre atatea sute si mii de masti pacalindu-i pe ceilalti, incat este imposibil sa nu ne pacalim si pe noi insine.

Si cine spune ca aceste masti sunt cel mai rau lucru pentru noi, cu siguranta este stresat de acelasi sentiment de frica.

Pentru ca acestea reprezinta stratul nostru exterior de protectie in fata unei lumi care este prea mare facandu-ne sa ne simtim mereu singuri inlauntrul ei.

Aceste masti facute de multe ori din tot ceea ce nu vrem sa fim, sunt totusi un ecou ce se aude din singuratatea a  ceea ce dorim sa fim, adica diferiti si cu totul altfel decat ceilalti, chiar daca pentru aceasta de multe ori trebuie sa ne ascundem noi de noi insine.  

De aceea, atitudinea corecta fata de toate aceste masti, nu trebuie sa fie una de ura, ci trebuie sa fie una de iubire, pentru ca ele ne pot ajuta sa ne intelegem cele mai ascunse aspecte ale sinelui nostru, ele ne pot aduce aproape de spiritualitatea unei evolutii personale. 

Incetul cu incetul ar trebui sa prindem curaj si sa ne uitam la mastile noastre, sa le privim nu numai din spatele lor ci si din fata lor, sa ni le asumam pentru a intelege semnificatia acestora pentru evolutia noastra personala. Pentru ca in spatele acestora stau ingropate emotii si sentimente care odata scoase la lumina incep sa straluceasca si sa faca ca si cele mai vizibile imperfectiuni sa para cu totul si cu totul naturale, descoperindu-ne ca acestea sunt facute din ceea ce suntem noi cu adevarat.

Balasa Gabriel

Nu ma pricep la guvernare, asa cum nici cei care guverneaza acum nu se pricep la a intelege  si la a vedea cu adevarat ceea ce se petrece cu Romania .

       Nu imi explic de ce puterea care conduce acum Romania este lipsita de orice spontaneitate, de orice farama de inteligenta valoaroasa, multumindu-se doar a se preface ca stie ce face, urmarind strict sa coloreze cu o anumita culoare prestabilita un desen deja  schitat pe care in nici un caz nu ar fi in stare sa-l schimbe cu o pictura proprie care sa reprezinte ceva pentru ei si pentru cei care ii conduc.

           Oare este imposibila orice implicare a acestora pentru gasirea unei creativitati autentice in actiunea de conducere a statului, doar pentru ca sunt fixati in jocul unui rol mecanic atribuit de societate intr-o maniera dramatica de actorie penibila.

          Este adevarat ca in Romania puterea a reusit ridicarea la statutul de arta a activitatii de a nu face nimic cu adevarat pentru evolutia societatii noastre, numai ca in prezent aceasta experienta senina a fost tulburata de agitatia unei lumi care se prabuseste.

          Iar acest lucru a facut sa dispara relaxarea mecanica si sa vedem cu toti actul nenatural, fortat si limitat al unei puteri care de fapt nu stie sa conduca, pentru ca nu si-a pus niciodata problema unui loc in care vrea sa ajunga impreuna cu Romania si cu romanii, multumindu-se cu interesele  marunte, personale si egoiste care ii exclud pe toti ceilalti.

           Acesta este insa nivelul societatii noastre, iar daca azi conducatorii nostrii ne spun ca ne-au mintit, trebuie sa ne trezim si sa vedem ca minciunile acestora si legile pe care le dau sunt cele care convin si caracterului nostru, indiferent daca vrem sau nu sa recunoastem acest lucru.

          De 2000 de ani ratam intr-una o Romanie la care puteam ajunge cu siguranta daca ne desteptam, asa cum singuri ne-o spunem in imnul national, pentru ca meritul unei Romanii puternice nu poate fi decat cel al unor romani puternici care o alcatuiesc.

          De 20 de ani ratam intr-una o revolutie mintindu-ne singuri ca schimbarea unor legi sau a unor institutii va face ca libertatea noastra sa ne aduca tot ceea ce ne dorim, pentru ca nu vrem sa vedem cum plagile sociale de care suntem atinsi se datoreaza lipsei conditiilor de dezvoltare personala si de propasire individuala.

           Cred ca a sosit momentul sa constientizam iluzia fatala pe care o impartasim cu totii, ca bunastarea si fericirea noastra depind doar de facilitatitile obtinute din partea institutiilor statului, si ca dam astfel o importanta covarsitor de mare actelor unei puteri a carei tendinta va fi mereu de a ingradi individul si de a-l aduce la o stare de neputinta si inactivitate civila.

          Nu mai cred ca actul legislativ este cel mai important act prin care poate fi adus progresul unei tari, pentru ca nici o putere legala nu poate sa ne faca mai buni decat vrem noi sa fim.

           Nu mai cred ca orice actiune a statului poate fi mai importanta decat caracterul oamenilor care-l alcatuiesc, pentru ca nici o putere legala nu poate sa schimbe un om.

           Nu mai cred ca trebuie sa asteptam un ajutor din partea altora, pentru ca a venit vremea sa ne ajutam singuri  noi insine.

            Daca cei care ne conduc aleg acceptarea unei decaderi nationale, atunci cred ca este vremea ca romanii sa aleaga progresul national prin vointa de a razbate prin toate aceste greutati ce ne sunt puse in fata.

           Istoria unei tari nu este alcatuita doar din numele catorva oameni foarte cunoscuti ci, din valoarea individuala a tuturora celor care muncesc si traiesc in aceasta istorie.

        Cred ca a sosit timpul ca societatea sa se ocupe de o educatie care sa constea in principal in lectii de munca, de caracter, de perfectionare morala, de abnegatie si onestitate, de curaj, de incredere in propriile puteri, care sa ne faca sa indeplinim prin noi insine tot ceea ce este in puterea noastra sa facem pentru noi si pentru Romania.

         Cred ca a sosit timpul sa vedem ca nu criza este cel mai mare pericol ci, lipsa vointei noastre de a arata ca suntem in stare sa facem fata acestei greutati, ca exista posibilitati de iesire din acest impas prin care putem razbate cu siguranta cu vointa si determinare .

            Cred ca a sosit timpul sa daramam daca este nevoie muntii de lasa nesiguranta ridicati de cei care ne spun ca este imposibil altfel.

        Daca avem nevoie de un guvern, daca avem nevoie de conducatori, atunci acestia trebuie sa fie din cei care daca ajung la capatul unui drum si nu maI gasesc un altul, sunt in stare, au vointa, curajul si energia de a deschide ei insisi un nou drum.   

       Chiar daca suntem doar romani, sfatul spartanului catre fiul sau care se plangea ca in lupta sabia lui este prea scurta : -”LUNGESTE-O CU UN PAS “ este perfect valabila pentru cei care ne conduc azi, iar aceasta presupune lungirea cu un pas nu numai a hotararii si curajului de a lua decizii care sa ne impulsioneze spre transformare civilizatia noastra,   dar si spre alegerea unei directii in care vrem sa ne indreptam, si care cu siguranta va fi directia corecta atata vrem cat suntem in stare sa ne croim un drum pe aceasta directie.

Balasa Gabriel      

Poate ca nu intotdeauna reuşim să ne prindem  la timp de toate jocurile vietii pe care o traim, un lucru insa este sigur nu ne-am nascut pacaliti si suparati pe noi insine, asa cum ne simtim acum. Daca acceptam jocul de-a anormalii jucat azi din ce in ce, de mai multi oameni si ne refugiem in certuri, scandaluri si injuraturi, pierdem legatura cu normalul din noi insine, cu care totusi ne-am nascut fiecare dintre noi.

Nici o cearta si nici un scandal sau critica nu o sa ne ajute sa evoluam si sa iesim odata din confuzia aceasta cu care ne subliniaza fiecare clipa pe care o traim, unde pe aceleasi fapte uni te lauda iar alti te condamna.

Stiu ca oamenii nu sunt sfinti, din pacate insa multi dintre noi nu mai suntem OAMENI.

 Ne strangem toti pe aceeasi cantitate de injuraturi, de barfe si de condamnari si ne simtim inghesuiti si lipsiti de aerul cumsecade al unei apropieri unul de altul. Iar daca cineva ne injura sau ne face prosti sarim imediat ca arsi spunand ca nu acceptam asa ceva si trecem la atac, uitand insa un lucru simplu dar esential ca nimeni nu te poate face sa te simti prost daca tu nu vrei.

Multi spun ca vremurile s-au schimbat, insa noi  evitam cu un zambet subtire sa participam la aceste schimbari si de aceea totul ni se pare extrem de dureros si incepem sa luam hotarari finale inca de la inceput de cand am deschis gura, inconstienti ca la noi exceptiile sunt mult mai multe decat regulile, pentru ca fiecare dintre noi are exceptia lui personala in timp ce regulile sunt pentru toti.

Stiti ceva, oricine, chiar si cel mai prost om poate nega si pune sub semnul indoielii orice lucru si orice cuvant, numai ca pentru a putea sa  accepti  viata asa cum este ea iti trebuie nu numai inteligenta dar si putere, o putere a sufletului pe care nu poti sa o ai decat daca spui da, si mai ales daca traiesti cu adevarat din iubire si nu din frica.

Toti vrem sa tragem concluzii, nimeni nu mai vrea sa gandeasca, sa se uite la premisele de la care se pleaca si sa le analizeze, suntem obositi de cum am deschis gura, de aceste cuvinte ale noastre  goale, dintre care putine mai au intransele substanta unui gand.

Ne falsificam realitatea in fiecare zi, pentru ca atunci cand credem un lucru, noi vrem sa il facem adevarat nu numai pentru noi ci si pentru ceilalti, si vrem neaparat sa-l impunem prin parerile pe care le sustinem cu tarie intr-o realitate partiala rupta din intreg si care ne apartine numai noua. Or cu atatea realitati partiale, nebunia se desavarseste in vietile noastre, pentru ca ne lipseste perspectiva intregului, care este o alta realitate, cea in care de fapt existam noi toti fara a fi despartiti de realitatile partiale in care credem.

 Putem schimba insa, ceva din realitatea aceasta in care traim?

 Ce ne poate influenta cel mai mult schimbarea?

 Care este acel element esential care ne poate aduce in sfarsit schimbarea de care toti vorbim,in vietile noastre si in societate?

Raspunsul meu este simplu…..

-       Este ADEVARUL !!!

Adevarul care nu este pentru oamenii inteligenti sau pentru oamenii prosti, pentru oamenii cinstiti sau pentru cei mincinosi, pentru ca adevarul  este insasi constiinta noastra, calea spre intregul din care am venit si dupa care alergam toata viata fara sa stim ce este acela.

Din pacate de mult timp am fost invatati ca suntem doar oameni si de aceea mintim. Ca minciuna nu este decat un lucru necesar pentru a ne proteja de adevarul care ne poate face rau.

Si atunci am facut din viata noastra o mare minciuna, cand am vrut sa credem ca tot ceea ce  noi facem, este adevarat doar pentru ca asa ne simtim noi bine. Am fost invatati sa fim prudenti atunci cand vrem sa spunem adevarul, pentru ca acesta doare, nimic mai fals, nu adevarul doare ci minciunile care trebuie date la o parte si care se simt amenintate de acesta.

 Nu vedeti  ca orice minciuna ne limiteaza posibilitatile pe care le avem pentru a ne schimba realitatea in care traim. Priviti numai si veti afla ca de multe ori oamenii sunt mai repede scandalizati de un om care spune adevarul si nu de unul care minte, aceasta este inversarea valorilor pe care o suportam cu totii azi.

 Si nu vorbesc aici neaparat de sinceritate, pentru ca sinceritatea nu reprezinta adevarul pur si simplu ci este doar dorinta noastra egoista de a ne folosi de adevar  doar cu un anumit scop.

Ganditi-va numai ce s-ar intampla azi daca noi toti am incepe sa spunem adevarul! Ganditi-va ! Nu-i asa ca v-ar placea, sa vedeti cum lucrurile se schimba aproape intr-o clipa, chiar daca poate ne-ar durea un pic pe fiecare minciunile pe care trebuie sa le dam la o parte din vietile noastre.

Acest lucru ar aduce cu adevarat o schimbare nu numai la noi ci in orice societate de pe acest pamant.

Adevarul nu este o floare pe care oricine o poate rupe si tine ascunsa numai pentru el, adevarul este o radacina uriasa care are o floare pentru fiecare dintre noi.

Adevarul este de multe ori de necrezut, el te face insa,  sa apreciezi  constiinta ta si nu parerile celorlalti.

Adevarul te face sa fi tu insuti in orice imprejurare si mai ales adevarul poate supravietui singur fara nici o minciuna careia ii trebuie mereu si mereu o alta si alta minciuna pentru sprijin.

Stiti care este cel mai mare dusman al adevarului ? Nu, nu este minciuna ci ignoranta care nu te lasa sa-l cunosti si din pacate fiecare dintre noi avem ignoranta noastra de care suntem atat de mandri pentru ca ne apartine numai noua. Iar semnul cel mai simplu al adevarului este acela ca este atat de greu de inghitit incat ne este mai usor sa-l impodobim cu o mica minciuna de fiecare data.

Din pacate am crezut ca valorile  stau in importanta lor pentru noi sau pentru societate si nu in adevarul acestora, iar cea mai mare iluzie sunt minciunile pe care le spunem incredintati ca acestea fac bine, pentru ca nici un bine facut de minciuna oricat de buna am crede-o ca este, nu poate valora cat cel mai mic adevar oricat de rau ar parea ca ne face acesta.

Pentru ca adevarul si numai adevarul este ceea ce fiecare dobandeste pentru el din intreg, pe planul interior al constintei sale, iar asta poate duce imediat la o transformare exterioara a noastra si a lumii in care traim. El nu este un lucru revolutionar, ci unul perfect normal care exista idiferent daca noi credem sau nu ca  are legatura cu noi, fiind insasi legatura noastra cu  lumina ce ne poate vindeca.

 De aceea adevarul, poate fi surpatorul ratacirii noastre printre aceste confuzii in care traim si el ne poate lumina realitatea umbrita de nefericirile noastre.

Deci, spuneti ADEVARUL si mai ales Nu-l economisiti, pentru ca acesta nu se  va termina niciodata.

Balasa Gabriel

Latratul unui caine este doar un latrat, dar pe nesimtite atunci cind nu te gandesti prea mult la el ajungi sa transformi acest latrat intr-un element definitoriu pentru sarmanul caine.

Am auzit multi caini latrand, uni mai subtire alti mai gros, uni mai vesel alti de te sperie, si  tot acest latrat nu face decat sa ne atraga  doar atentia in mod intentionat asupra prezentei unui caine, fara sa mai fie la nimic altceva bun sau folositor.Mai rau este ca ne-am invatat atit de mult cu latratul cainilor incit nici nu mai bagam in seama pericolul unei muscaturi, si asta poate pentru ca nici muscaturile nu mai sunt decat simple hartuiri, de care, daca pleci mai departe ai impresia ca ai scapat, numai ca lumea asta prea s-a umplut de caini care latra si ne hartuiesc la tot pasul.

Asa, tot auzind mereu acest latrat, nu este de mirare ca  latratul de caine a  devenit parca o atitudine generala fata de viata si pentru noi oamenii, iar modul de a latra s-a transformat chiar in PRINCIPIU.    Si chiar daca principiul latratului nu ramane decat o metafora, acesta pare insa a fi ajuns partea esential irelevanta din construirea oricarei relatii, de la domeniul social, la cel economic, si politic. Iar noi oamenii, acordandu-i cu o superba usurinta, importanta si utilitatea unui mecanism esential in viata societatii noastre, nu facem nimic altceva decat sa latram si noi si sa ne  speriem singuri si ramasita de om care a mai ramas in fiinta noastra.

Imi  plac mult cainii insa, ma indoiesc de profunzimea latratului ca posibilitate de a rezolva lucrurile care nu merg bine deloc in aceasta lume dezlantuita.De fapt un lucru este sigur ca nici cei care latra nici cei care tac, nu reusesc sa spuna ce vor sa spuna,  ca aceasta lume pare sa fi ratacit drumul, si mai ales nu se pot indrepta nici ei si nici pe ceilalti pe o cale care sa ne ofere linistea unei lumini in care sa ne odihnim sufletele si mintile noastre obosite. 

Drept pentru care haide-ti sa cautam ceva mai bun decat latratul. 

Balasa Gabriel   

         Cand v-ati intrebat ultima oara daca ati putut fi de folos cuiva, si mai ales cind ati facut ceva pentru a fi de folos unui strain, unui prieten sau chiar unei rude?   

       Gasim o mie si unu de motive pentru a fi neatenti cu noi insine, justificandu-ne apoi intr-un mod paradoxal  neatentia fata de cei din jurul nostru, si trecand pe linga ceea ce  li se intampla altora ca pe linga o planeta straina. 

         Ne-am obisnuit atit de mult cu dezordinea acestei lumi in care traim, incat daca cineva ar veni si ar vrea sa ne ajute, sa ne faca sa vedem dincolo de aparente, noi am incepe sa-l vedem ca pe un dusman ce vrea sa ne  distruga „lumea” in care traim, si probabil ca am lupta impotriva acestuia iar, daca vom avea putinta il vom si distruge. 

          Cand procedam urat, cind ne mintim pe noi pentru a-i putea minti pe ceilalti, cand vorbim ce nu se cuvine, cand gandurile ne sugruma credintele si cuvintele roiesc in capul nostru amentindu-ne, iar pe suflet  se lasa greu, intunericul si nu mai vedem nici un drum si incepem sa ne clatinam, atunci ar trebui sa stiti ca in noi a crescut buruiana nepasarii fata de oameni. 

        Degeaba incercam sa ne mangaiem cu gandul ca sunt multi ca noi, ca toata lumea minte, ca si ceilalti gandesc, vorbesc si fac lucruri urite, caci linistea adevarata este departe de sufletul nostru. O departare imensa intre ceea ce ar putea face o vorba buna spusa atunci cind trebuie, sau ce ar putea face lipsa acesteia cind este  nespusa. 

                  De multe ori ne linistim singuri cu gindul ca toate acestea sunt lucruri marunte, si ca doar lucrurile mari conteaza, fara sa realizam ca mai ales lucrurile mici sunt cele care declanseaza un sir imens de evenimente ce ne transforma in prizonieri si de care nu mai putem scapa oricat de mult ne-am dori-o sau oricat de mult am fugi pe urma de acestea. 

                 Pentru ca  nimic nu este mai inspaimantator decit  un tablou in care ne-am putea vedea pe noi ca niste suflete de cersetori, cum am dori sa daruim din iubirea noastra celorlalti, cum am cersi acest privilegiu, iar aceasta nu mai este de trebuinta nimanui, nici macar ultimului om care iti spune < degeaba acum daca nu mi-ai acordat putin din atentia ta cind eu aveam nevoie, si daca macar nu m-ai privit pentru a ma incuraja cind eu ma zbateam la pamant trantit de soarta>.    

               De aceea, daca puteti sa fiti de folos atunci nu ezitati sa o faceti, pentru ca daca ezitati va interveni ratiunea care va va justifica in fata voastra si a oricui indepartarea si singuratatea si nepasarea fata de oameni.   

       Incercati mereu sa-i ajutati pe oamenii care ii cunoasteti sau pe cei care nu-i cunoasteti, cu o vorba, cu un gand, cu iubirea pe care le-o daruiti, cu orice lucru cit de marunt ar fi acesta si care poate invinge nepasarea fata de ceilalti si schimba oricand ceea ce este urit in lume cu momente pline de  multumire.         

   Iubiti cat este lumina oameni buni, pentru ca atunci cand se va lasa intunericul, va fi tarziu sa mai iubiti, si nu va fi nimeni caruia sa-i fiti de folos, si nici macar gandurile si nici macar lucurile si nici macar sentimentele voastre nu vor mai trebui nimanui, pentru ca in absolut nu va fi drum si nu va fi cale pe care sa mergeti, daca nu veti aprinde lumina iubirii in sufletele voastre acum.

 Balasa Gabriel

Fundalul vietii noastre in societate se formeaza din asezarea unor straturi subtiri: de politica, economie, necesitati amestecate cu dorinte si drame si bucurii, intr-o socializare aproape continua ca un mestecat de guma. Iar toate aceste straturi sunt folosite pentru alcatuirea impermeabilitatii   unei societati ce se apropie de termenul limita pentru gasirea certitudinilor, dupa care fiecare dintre noi aleargam innebuniti, sau poate ca nu.Pe urma vin dimensiunile intereselor individuale sau de grup prin care incercam sa ne uitam esecurile, acceptand neconditionat uniformizarea unui bine aparent in care dorim sa ne inchidem vietile pentru a suferi cit mai putin, chiar cu riscul de a ramine singuri cu noi.

Ma gandesc ca daca statul roman ar avea niste instructiuni de folosire, tare bine ne-ar mai fi prins noua ca popor roman. De exemplu undeva sa scrie mare :

-         Atentie statul poate fi pus in functiune doar prin puteri permanent verificate

-         In timpul functionarii statul poate avea parti calde sau fierbinti, asa ca tineti la distanta persoanele iresponsabile si incapabile

-         Pentru o buna functionare a statului mentineti intotdeauna deschisa comunicarea intre puteri

-         O utilizare intensiva si fortata a statului poate necesita din cind in cind aerisrea si curatarea puterii – Nu ezitati !

-         Daca puterea este dotata cu un capac nu-l blocati, riscati sa fiti aruncati in ”aer”

-         Nu folositi puterea in scopuri particulare pentru ca statul se poate deforma si instabilitatea astfel creata creste pericolul de ”explozii” 

Asa insa, aratam penibili atunci cind ne luam un aer fals intelegator si vrem sa schimbam fara sa stim sau sa realizam macar ce sunt toate aceste “lucruri” pe care le dorim schimbate, actionand in mod stupid asupra unor ”manete” care habar nu avem la ce folosesc cu adevarat si ce efecte creaza in realitatea sociala. Motiv pentru care ma intorc intrigat asupra provocarilor, cautarilor si infatisarilor pe care le are  existenta noastra in Romania de azi.

Ganditi-va la STATUL  roman, eu cel putin cand fac acest lucru nu vad decit o atomizare si o imprastiere ce se apropie de nisipul cel mai fin, dar care a orbit pe multi dintre cei care se intreaba “cine naiba mai sunt si romanii astia?”, iar noi inca mai scuipam la el ca prea ne-a intrat in gura , pe nas si chiar pe caile respiratorii.Statul roman nu poate fi confundat cu vreo motocicleta sau nava pe care sa incerci sa o inmatriculezi pe numele tau si nici cu un tablou pe care sa-l -ti agatat in bucatarie. Pentru ca statul roman este valoarea cea mai importanta a societatii noastre si singura care ne poate da stabilitatea si si fericirea in relatia noastra cu, comunitatea in mijlocul careia existam. De aceea el nu trebuie sa  ramina o esenta abstracta a unei existente stabilita intr-un text constitutional.

In mod clasic, statul a fost infatisat sub trei ipostaze concrete care alcatuiesc “treimea constitutionala” , puterea executiva, puterea judecatoreasca si puterea legislativa. Sau mai bine zis:

 – Forta de a actiona si de a impune chiar prin constringere,

-Puterea de a discerne ceea ce este drept si corect si

  - Autoritatea de a imprima o anumita directie la nivelul general al societatii.

 Aceste trei puteri explicite alcatuiesc in fapt PUTEREA  STATULUI , o putere inclusa  si care se actualizeaza in permanenta atit prin potentialul actiunilor cit si prin potentialul intelegerii sensului deplin al functionarii puterilor statului.Din pacate in textul constitutional nu avem foarte bine infatisata aceasta imagine de treime, punandu-se accentul intr-un mod amagitor pe o contrapunere si o separare a Puterilor.Numai ca cele trei puteri fac parte structural si functional din capacitatea de existenta a statului, iar separarea lor nu priveste decat atributiunile diferite pe care acestea le au si nu functionalitatea lor, caz in care acestea ar fi ca trei motoare pe o barca, amplasate aiurea si a caror putere nefiind coordonata spre o anume directie nu va putea sa duca decat la scufundarea acestei barci ( lucru de care pare ca nu este departe nici statul roman).

Unificarea celor trei puteri este esentiala si ea nu se poate face decat de catre stat, pentru ca orice stat trebuie sa se manifeste ca unul singur, la fel cum omul nu poate fi azi ceea ce spune, maine ceea ce gandeste, sau poimaine ceea ce face, ci intregul personalitatii si caracterului sub care acesta se manifesta si care include toate aspectele pe care le poate cuprinde. De altfel universalitatea modelului treimic ne duce intotdeauna catre intreg, aratindu-ne inselatoria credintei in separarea acestuia in parti. Astfel, Puterea inclusa a statutui este cea care face ca cele trei puteri sa actioneze in mod integrator fara posibilitatea unor discrepante care sa le opuna  pe una celorlalte. Aceasta reprezinta de fapt un continuum de intregire a celor 3 puteri intr-una singura – cea  a unei entitati statale sub acoperamantul careia  ne putem trai in liniste si pace vietile noastre individuale. Iar orice negare a acesteia prin separarea celor 3 puteri nu va face decat sa uzurpe in mod artificial unitatea vietii noastre spre care fiecare tindem constient sau nu. De fapt disocierea celor 3 puteri a fost facuta nu cu scopul de a slabi statul ci cu scopul  de a-l intari prin construirea unui model al  autoritatii reintegratoare, care poate cuprinde mult mai mult in interiorul sau. Pentru ca statul nu trebuie sa reprezinte o ruptura in trei, a puterii sale de a tine la un loc un popor.

 Asa ca in agitatia existentelor noastre trebuie sa fim foarte Atenti la puterea disimulata in forta, si care se indeparteaza de puterea adevarata a statului, putind  duce  la o polarizare si mai mare a conflictelor ,intr-o lume in care statul doar se lupta sa supravietuiasca, sufocat de o salbaticie paradoxala a  unei cunoasteri simplificate, lipsita de orice inspiratie si fracturata de lipa unui sens pentru vietile noastre.

 Si daca este sa va Ganditi la Statul roman, atunci  nu va concentrati doar pe ”accidentele” unei puteri si nici pe neintelegerile tot mai mari in ceea ce priveste functionarea acestuia, mai bine ginditi-va la el ca la un intreg de putere neseparat de  nimeni si de nimic, si in care adevarata si singura alegere trebuie sa fie Omul, si nu politica, sau justitia, ori altceva, oricit de tare ni s-ar parea ca este cineva la un moment dat.

 Nu risipiti Puterea Statului roman pe niste lupte personale, si nu scurtcircuitati Puterea Statului Roman schimband legaturile de la bornele unei puteri cu cele ale altei puteri, dar mai ales nu incercati sa luati puterea doar pentru voi, pentru ca adevarata Putere a Statului roman trebuie sa fie posedata pentru toti romanii.

 Balasa Gabriel 

Care poate fi raspunsul de azi  la pozitia romanilor, care este una de permanenta victimizare? Peste tot, romanii, printre care ma numar si eu, incearca sa creeze un tipar fals al realitatii, si ma intreb de ce. Ne consideram intotdeauna nedreptatiti, loviti de cele mai tari conspiratii, fugind de fapt de asumarea problemelor pe care le avem  si refuzind sa ne apropiem de motivele dificultatilor pe care le avem, cauza din care sfarsim prin a ne situa intotdeauna intr-o pozitie de inferioritate dar pe care imediat incercam sa o punem mai sus decat cea de superioritate la care de buna voie am renuntat, lucru care ne arunca intr-o anxietate obsesiva, si in acel umor fortat prin care incercam sa ne cistigam simpatia acelora mai puternici decit noi.  

Adoptam cu o asemenea repeziciune modelele celor tari si puternici, ca nu  ma pot opri sa nu ma gandesc la un fel de mascota al carei comportament nu este deloc unul simplu, pentru ca prin acesta se cauta de fapt un mod mai complicat de a dobandi o pozitie de control. Si pentru asta suntem gata sa fim draguti, amuzanti si ascultatori chiar daca in gindul nostru deja injuram si ne plangem de situatia respectiva.

Inlauntrul nostru suntem insa dominatori si plini de pretentii dar niciodata nu ne aratam asa cum suntem daca simtim ca altcineva este mai puternic decit noi, atunci preferam sa ne mobilizam toate resursele pentru a ne modela in asa fel incit sa-i multumim pe cei puternici, de fapt esenta noastra consta in setea noastra de manipulare, si pentru acest lucru suntem gata sa ne prezentam ca o caricatura trista a romanului idealizat de istorie, victima mereu a celor prea puternici ca el sa le tina piept.

Poate ca este timpul sa recunoastem ca toate acestea nu reprezinta decit parti ale unei strategii de supravietuire, si ca in prezent se pare ca am ajuns intr-un loc in care putem face mai mult decat sa supravietuim. De aceea cred ca ar fi timpul sa recunoastem aceste lucruri si sa ne indreptam atentia asupra modului in care traim, gandim si mai ales asupra modului in care dorim sa facem aceasta  azi si nu  maine, sa incepem sa simtim ca Romania ne apartine cu adevarat cu oamenii acestia care suntem noi si care o locuim chiar daca nu suntem perfecti, chiar daca nu suntem nemti sau alte natii mai ordonate, ca aceasta este mai mult decat un loc de refugiu si de supravietuire, este locul in care noi putem trai fericiti cu ce avem si cu ceea ce putem face pentru ceilalti si pentru noi.

BG

Dupa mine, lucrul cel mai  important azi este sa vedem  ca intre realitate si normalitate trebuie facuta o diferentiere. In timp ce realitatea poti sa ti-o creezi singur din gindurile pe care le ai, vorbele pe care le spui, faptele pe care le faci, normalitatea este firescul natural care apartine unei anumite continuitati si comunitati cu ceilalti.

Este adevarat ca azi in societatea noastra foarte multi confunda realitatea cu normalitatea si ajung astfel sa fie insetati de cautarea unei normalitati pe care nu o mai recunosc in viata lor.Pentru ca realitatea apartine mai mult de dorintele pe care le au in timp ce normalitatea corespunde unui nivel mai general in care se regasesc nevoile tuturor, iar satisfacerea uneia sau alteia dintre acestea le poate aduce un echilibru in care importante sunt extremele, sau dimpotriva un echilibru in care important este punctul de stabilitate si armonia ce decurge din acesta.

Asa ca orice lupta cu ceilalti nu este decat o retragere din lumea aceasta, nu este decat o alta realitate construita doar pentru tine spre deosebire de realitatea obisnuita pe care fiecare ar trebui sa o construim in afara noastra pe baza raporturilor cu ceilalti si lumea inconjuratoare de care trebuie sa tinem seama si impreuna cu ei nu separati cu orice pret.

Normalitatea  nu este doar o simpla stare ci este o valoare, si din pacate o valoare care lipseste din ce in ce mai mult azi din societatea romaneasca.

Normalitatea nu este o iluzie pe care sa o indepartam cu ajutorul luptelor impotriva celorlalti, sau cu condamnarea celor care gresesc si cu gasirea cuiva pe care sa dam vina pentru ca lucrurile merg prost.

Normalitatea este mai mult decat toate acestea si o putem regasi in responsabilitatea pentru tot ceea ce se intimpla in Romania indiferent de cine a creat situatia, pentru ca cei care cred ca ei nu sunt responsabili se inseala ei raman responsabili macar de curatenia pe care trebuie sa o faca daca nu vor sa accepte murdaria facuta de altii.

Normalitatea nu exista intr-o Romanie unde oamenii politici coboara politica la nivelul interesului pentru puterea ce vor sa si-o confirme prin votul citor mai multi alegatori, si unde oamenii simpli devin doar victime ale manipularilor acceptand povestiri lacrimogene sau condamnari nevalidate de adevar.

Normal este insa ca ROMANIA SI ROMANII  SA UITE ROLUL DE VICTIMA CU CARE S-AU OBISNUIT DE ATITA VREME, ei trebuie sa inteleaga ca doar de ei depinde sa aleaga ce vor sa li se intimple in viata, ca ei pot sa impuna o politica care sa fie facuta de oameni si nu de politicieni, tocmai pentru ca pe om il intereseaza omul iar pe politician din pacate il intereseaza doar politica pierzind pe drum interesul adevarat pentru om.

Unde este starea noastra de  normalitate? Iata o intrebare care ar trebui sa fie pe buzele tuturor celor care se intreaba de ce in  Romania se intimpla ceea ce se intimpla azi, ieri, si probabil ca si maine.Se pare ca inainte de a ne naste noi, Romania a pierdut contactul cu normalitatea, cu starea fireasca si naturala care reprezenta o valoarea pentru potrivirea noastra cu natura, cu noi insine si cu ceilalti. Probabil ca datorita unei mutatii la nivelul cugetului noastru (cind in sinea noastra am hotarat ca ma bine sa moara si capra vecinului ) ne-am indepartat de valoarea unei   normalitati, si ne-am apropiat de obisnuinta  unei stari pe care am acceptat-o si am sfarsit prin a o valoriza la nivelul unei normalitati cistigate din raportarea la interesul individual  si nu la cel al unei comunitati prin care toti sa fie cistigati in favoarea unei solidaritati ce ne putea strange umar linga umar indiferent de scopul pe care ni-l propuneam, pentru ca mai important ar fi fost firescul si naturalul care trebuia sa caracterizeze orice stare de normalitate in care oamenii sunt uniti intre ei nu atit prin rezultatul pe care-l cauta cit mai mult prin convingerile si prin rolul pe care-l aleg in viata lor si al comunitatii din care fac parte.

In acest caz tare imi este frica ca dorinta si speranta  unora intr-o normalitate a firescului nu-si poate gasi atit de curind implinirea pentru Romania, Nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde normalitatea inseamna sa faci ceea ce fac ceilalti si strigand la ei ca gresesc, nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde smecheria care nu este decat o indemanare de a supravietui, este ridicata la valoarea unui tipar demn de urmat.

Nimeni nu poate fi normal intr-o societate in care uni sunt gata sa sacrifice interesele Romaniei numai pentru a ajunge sa-i pedepseasca pe cei care gresesc azi .

Nimeni nu poate fi normal daca-si  face iluzii ca Uniunea Europeana este indragostita de romani, ca cei din U.E. nu doresc decat sa faca ceea ce este mai bine pentru Romania, ca trebuie sa le cerem ajutorul pentru orice lucru care ne scapa de sub control si in acelasi timp sa si asteptam sa ni-l rezolve asa cum vrem noi fara a ne sanctiona in nici un fel, pentru ca urmarea va fi  trecerea pe o lista neagra a repetentilor pe care este mai bine sa-l pedepsesti daca nu poti scapa de el, pentru ca oricum nu crezi in viitorul lui si nici nu te doare asa de tare acesta atita timp cat el, repetentul, vine la tine si te roaga sa-l pedepsesti. Si asta cu siguranta nu este normal.

Poate ca Normal este ca azi sa se trezeasca nu reformatorul X sau omul providential Y ci ROMANUL, scris cu litere mari, pentru ca acesta trebuie sa reprezinte caracteristica uniformitatii pe care trebuie sa o construim in interiorul nostru pentru a putea reda ROMANIA normala celor care traiesc  in aceasta tara.

Poate ca Normal este sa nu ne mai batem uni cu alti pirindu-ne pe la straini care nu ne cunosc si a caror singura apreciere consta in cit de mult le ascultam ordinele si le respectam autoritatea.

Poate ca Normal este sa-i  respectam pe ceilalti cu care nu suntem de acord, sa ajungem impreuna cu ei la o normalitate unde solidaritatea sa fie valoarea esentiala a prezentului pe care-l traim si a viitorului pe care vrem sa-l construim. 

Poate ca normalitatea nu poate fi gasita in evenimentele de azi, dar cu siguranta trebuie sa instalam normalitatea imediata in raporturile noastre cu ceilalti pentru ca evenimentele sa nu se/ne mai  tulbure.

Pentru aceasta normalitate, noi ROMANII in loc sa strigam numele unui politician sau al unui partid, ar fi mai bine sa strigam NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE!

 …….pentru ca normalitatea este legatura intima si imediata cu interesele ROMANIEI si ale fiecaruia dintre noi, este legatura perfecta fara nici o distanta in timp intre ROMANIA si ROMANI, intre normalitate si solidaritate !!!!!!!!

BG

Nu sunt filozof, dar imi place sa ma gandesc la anumite cuvinte, la semnificatia si intelegerea acestora, iar acest lucru il fac de cele mai multe ori impins de o nevoie inconstienta de a crea ceva nou in fiinta mea, nevoie care de multe ori ia mai intai forma unei confuzii a carei presiune ma impinge intotdeauna spre o ordonare relativa a lucrurilor si gandurilor ingramadite in aceasta realitate istorica in care imi interpretez viata mea. As vrea sa am mereu o perspectiva clara in tot ceea ce simt, gandesc si realizez, in schimb imi dau seama ca nu pot decat sa lipesc bucatile de idei si de simitire pe care reusesc sa le scot temporar din amestecul acesta al unei umanitati care tinde dintotdeauna spre o constructie a omului din afara in interiorul sau.

Presupunind ca Libertatea  si Adevarul fac parte din conditia umana (desi mai am inca unele indoieli) ma intreb ce semnificatie au acestea in contextul general al unei vieti materiale din care rareori reusim sa mai ne inaltam capetele catre o dimensiune spirituala. Pentru multi dintre noi, Libertatea si Adevarul sunt doua valori esentializate de o acceptare sociala si anume apartenenta la o comunitate construita pe baza unor afirmatii blocate in realitatea cotidiana a experientelor practice pe care le traim.

Mie mi se pare ca acestea sunt din ce in ce mai mult manifestari exterioare ale limbajului nostru si nu ale unei credinte care sa ne faca sa traim ceea ce suntem noi insine in interiorul nostru. Limbaj care devine din ce in ce mai mult un creator de idei, in timp ce din ce in ce mai putine idei reusesc sa creeze noi limbaje, iar lucrul acesta se observa in alegerile indreptate spre manipularea celor mai multi dintre noi. Sunt cuvinte care asezate intr-un anumit mod ne conduc pe toti doar la o anumita idee care se si vrea aleasa de catre toti ca fiind personala, tocmai pentru a se obtine o anumita alegere,  una care in aparenta sa fie libera, si care in aparenta sa semnifice un adevar.

Chiar daca pe lume mai exista si oameni care sunt aiurea si care nu merg totusi spre ideile spre care vor sa ne conduca unii cu ajutorul cuvintelor, acestia sunt o minoritate care niciodata nu vor reusi mai mult decat sa starneasca o curiozitate de circ printre cei multi. Intelegerea mea despre Libertate si Adevar este inca nedefinita, dar cu toate acestea pot spune care sunt sentimentele mele pentru acestea.

 Libertatea nu este posibilitatea de alegere, nu este independenta de manifestare, ea pare sa fie mai degraba locul gol in care noi putem sa ne descoperim fiinta, locul gol care ne poate ajuta sa iesim din orice confuzie si sa ne ordonam gandurile in idei, ideile in cuvinte, cuvintele in fapte, si faptele in valorile libertatii.

Adevarul nu este dorinta de a ne explica realitatea, nu este nici forma sub care ne manifestam convingerile, el pare sa fie mai degraba credinta intr-o ordine universala a lucrurilor care ne arata mereu si mereu slabiciunea intemerii umanitatii noastre spre locurile din care putem sa ne folosim de noi insine si de ceilalti fara a ne putea baza insa niciodata pe fiinta din noi insine.

Sentimentele mele sunt insa din pacate inutile pentru vietile  intortocheate printre zilele si noptile cuvintelor pe care am ajuns sa le traim mai mult decat pe orice din fiinta noastra libera si adevarata.