Archive for the ‘Trairi din interior’ Category

Ma rog pentru fiul meu

Wednesday, June 10th, 2015

        Cand nu mai avem puterea de a ne croi actiunile dupa vointa noastra este bine sa stim ca inca nu am pierdut totul. Mai putem sa ne rugam  si  sa ne trimitem rugaciunile dincolo de aceasta lume vizibila in care ne chinuim uni pe alti bucurandu-ne doar de propriile noastre placeri.            

        Ma rog azi pentru fiul meu care desi sta langa mine este pierdut intr-o confuzie  si lipsa totala de lumina cea buna.

        Ma rog pentru fiul meu ca acesta sa realizeze macar in ultimul ceas ca numai cunoscandu-se pe sine poate sa-si gaseasca locul in sufletul mare al lui DUMNEZEU.

       Ma rog ca acesta sa-l simta pe DUMNEZEU ca intregul in care trebuie sa ne traim vietile si nu ca pe un obiectiv la care toti vor sa ajunga pentru a smulge o particica din el numai pentru a fi a lui si doar a lui. DUMNEZEU atunci cand a creat omul nu l-a facut numai maini sau numai picioare, ci l-a alcatuit dintr-o mie si una de parti care nu functioneaza  decat  pentru a le ajuta pe celelate in formarea unui intreg minunat alcatuit.

         Ma rog pentru fiul meu ca sa priveasca inlauntrul sau si sa vada minunatiile pe care DUMNEZEU le-a pus acolo pentru a se folosi de ele nu pentru a le ingropa nedesfacute.

       Ma rog pentru fiul meu  ca acesta sa cunoasca bucuria iubirii si a trairii acestei vieti.

       Ma rog pentru fiul meu ca acesta sa realizeze ca oricand poti schimba ceva in drumul pe care l-ai ales cu simplitatea unei alte alegeri pe care esti liber sa o faci mai intai in gandul si in sufletul tau dupa care si in faptele tale.

        Ma rog pentru fiul meu ca acesta sa priveasca bine la lucrurile pe care le are mai inainte de a-si dori pe cele care nu le are, si sa realizeze ca inainte de a te bucura de ceeea ce vrei sa obti in viitor, trebuie mai intai sa inveti sa te bucuri de ceea ce ai in prezent, pentru ca daca nu inveti acest lucru, nu te vei putea bucura niciodata de nimic oricat de mult ai alerga si dupa oricate lucruri ai fugi.

        Ma rog pentru fiul meu ca acesta sa stea doar o clipa si sa priveasca  in jurul lui  pentru a vedea iubirea si dragostea noastra care il inconjoara, sa inchida ochii si sa nu se mai lase orbit de minciunile laudaroase si gaunoase care i se azvarla in ochi.

       Ma rog pentru fiul meu ca acesta sa simta caldura placuta a ingrijirii pe care sufletele noastre  i-o transmit pentru a creste si a se dezvolta in harul si spiritul lui DUMNEZEU.

       Ma rog pentru fiul meu DOAMNE, asculta te rog  rugaciunea mea, in mainile tale il incredintez pe fiul meu pentru ca numai tu poti acum sa ai grija de el, sa il vindeci de toate patimile cele rele  si sa il aduci pe drumul cel bun pe care numai tu il cunosti DOAMNE !

      

          

Sa invatam mai multe despre noi insine

Sunday, December 30th, 2012

                 In mijlocul oricarei agitatii exista un spatiu, oricat de mic, in care poti sa alegi linistea. Linistea care devine dintr-o data un centru in care te echilibrezi fara sa mai alergi cu mintea ca un nebun incoace  si incolo. Stiu ca oamenii privesc lucrurile din perspective diferite, iar asta ii face sa gandeasca diferit si sa actioneze diferit. Dar oricata neoranduiala ar exista in perspectivele noastre exista si o posibilitate de a ne intalni cu toti intr-un singur centru al tuturora si al fiecaruia in parte, iar acela  este sensul vietii noastre.   

    Un sens care raspunde intrebarilor puse fiecaruia de vietile pe care le traim, chiar daca putini sunt cei care dau sau aud un raspuns si, si mai putini sunt cei care-l inteleg.   

      Un sens care este stapanul linistit si radacina vietii si a responsabilitatii noastre pentru aceasta lume in care traim.    

    Un sens ca cel mai important punct de spriin cu care poti rasturna aceasta lume cu fundul in sus pentru a o intoarce la normalitate. 

      Un sens in care ne asumam intelegerea faptului ca fiecare din noi vedem lumea asa cum suntem noi, nu pentru a critica sau a judeca ci, doar pentru a putea sa invatam mai multe despre noi insine.

      Un sens in care sa surprindem esenta acestei vieti care ne-a fost data si care este traductibila doar prin simplitate.     

  Si totusi, din pacate, in lumea aceasta in care traim  si care ne innebuneste cu galagia grijilor si dorintelor pentru schimbarea si acapararea cator mai multe din fructele  fara nici o radacina, multi dintre noi se simt iremediabil pierduti, chiar daca undeva in adincul lor simt ca nimic nu este inca pierdut.

Sa traim cu noi insine

Tuesday, March 29th, 2011

Oamenii s-au temut mereu de necunoscut. O teama care  iti da fiori si  care totusi te atrage, te indeamna sa mergi mai aproape, sa incerci sa simti mai mult, pana cand dintr-o data ceva te sperie atat de tare ca o iei la fuga si te indepartezi respirand cu nesat usurarea ce iti urca din piept spre  gat, de parca ai fi scapat de ceva foarte rau.

 

Exista atata necunoscut in jurul nostru ca de cele mai multe ori ne vedem nevoiti sa mintim si sa ne mintim, incercand sa ne convingem ca totusi ceva, ceva, mai stim si noi din tot acest necunoscut.

 

 Exista insa necunoscut mai ales in interiorul nostru, un necunoscut de o calitate mai aparte decat cel din afara noastra, un necunoscut mai rapid pe care nu ai cum sa-l pacalesti atunci cand reusesti sa-l stergi putin intr-un colt cu atentia pe care i-o dai.  

Este un necunoscut asupra caruia cuvintele nu au nici un efect, un necunoscut plin de lumina care nu te ajuta deloc sa vezi dar din a carei putere poti sa-ti incarci oricand sufletul.

 

 Este un necunoscut uitat de multi dintre noi,  un necunoscut unde nu exista vre-o gravitatie a scopurilor sau motivelor pentru a ne atrage in nici o lupta, un necunoscut unde fiecare dintre noi poate simti un alt fel de confort emotional decat cel dat de orice MODEL de a face ceva sau de a avea ceva.

 

In linistea acestui necunoscut iti dai seama ca omul a incercat intotdeauna sa fuga de el si pentru asta omul a incercat sa se construiasca pe el in afara lui creindu-si iluzia ca poate fi el insusi fara se se cunoasca cu adevarat.

 

 Omul pe care l-am creat in afara noastra, este omul-personalitate, omul care construieste,creaza, minte,tradeaza, iubeste,lupta,scrie dar care din pacate nu se traieste pe el insusi.

 

 Necunoscutul din interiorul nostru ne spune ca noi nu suntem tiparele acestor constructii exterioare pe care s-au construit insasi structurile sociale, economice, culturale si politice ale acestei lumi.  

Lumea ajunsa la limita trebuie sa perceapa intelesul adevarat al acestei limite de la care orice schimbare nu se va mai putea face decat daca vom incepe sa traim cu noi insine, cei necunoscuti din interior si nu cu experientele unei personalitati construite in afara noastra.

 

Traim in aceasta lume dar nu suntem din aceasta lume, iar viata noastra nu inseamna experientele prin care trecem si nici scopurile si motivele noastre, si nici ceea ce facem sau ceea  ce avem, ci doar ceea ce ne ingaduim noua insine sa devenim in acest straniu si minunat  necunoscut din interiorul nostru.  

 

  Balasa Gabriel    

Traind miracolul

Sunday, January 2nd, 2011

Miracolul elimina timpul necesar oricaruia dintre noi pentru invatare si intelegere, el este o stare de gratie a spiritului daruita noua de Dumnezeu.

Si cel mai mare miracol mi se pare nasterea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu si mai ales chemarea acestuia la mantuire, adica la recunoasterea starii originare a omului si la unirea acestuia cu Dumnezeu.

Iisus Hristos a venit pe pamant pentru ca noi oamenii esuam in dorinta noastra de a ne uni cu Dumnezeu iar uneori chiar uitam cu totul de aceasta. 

 El ne asteapta pentru ca atunci cand noi am esuat sa ne poata lua asupra lui toate greselile noastre pe care nu le-am putut corecta singuri, si astfel sa nea dea mantuirea ca pe o recunoastere a noastra din intregul din care facem parte.

 El ne arata greselile noastre, ne invata sa le acceptam si mai ales ne invata cum sa le desfacem si cum sa actionam pentru a le corecta.

Traind miracolul lui Iisus ne vom convinge de existenta lui Dumnezeu care este iubire, iar convingerea vine savarsind iubirea in sufletul nostru si unindu-ne cu Dumnezeu.

Solutia schimbarii

Sunday, September 5th, 2010

Mergand pe strada incep sa simt oamenii care alearga dupa diferite lucruri, nemultumiti, ingandurati, sau aparent distrati. Cu totii par prinsi intr-un efort de a pastra neschimbat putinul pe care il au dar de care sunt atat de siguri datorita obisnuintei capatate.

Oare acest mers pe care il transformam deseori in fuga ne poate duce altundeva decat suntem acum ?

Stim ca lucrurile nu merg prea bine, simtim aceasta si o traim, insa ne mintim cu faptul ca mai bine stam pe loc pina ne va gasi norocul unei schimbari confortabile, in aceasta lume mare in continua schimbare. Pentru ca in acest fel avem impresia ca nu obosim si nici nu ne aruncam in nesiguranta din afara noastra.

Din pacate aceasta foame de stabilitate chiar si a unei situatii proaste ne face sa ne opunem cu incapatanare oricaror schimbari. Si astfel devenim rigizi, si parca defazati in raport cu toata aceasta amestecare si bolboroseala continua a unei lumi in permanenta schimbare.

Mergem fara sa ne intrebam incotro ar trebui sa mergem, si din acest motiv nu vom ajunge niciodata nicaieri. Vorbim despre schimbari dar in adancul nostru am dori sa mentinem neschimbate toate obisnuintele noastre, fara sa tinem seama ca pastrarea acestora nu ne face deloc fericiti, aducandu-ne doar rigiditatea unor limite ce nu ne mai permit evolutia si nici imbunatatirea situatiei noastre.

Oare cat de mult seamana ceea ce traim cu ceea ce ne dorim sau visam in realitatile noastre subiective?

 Daca nu avem chef si nici energie, daca nu ne putem concentra si avem mereu impresia unei vieti de mana a doua, cu siguranta ca nu ne traim viata pe care ne-o dorim cu adevarat.

Suntem atatia oameni care asistam neputinciosi la toate aceste lucruri din vietile noastre, ce merg intr-o directie creata de altii doar din frica de a nu ne pierde in vartejul schimbarilor, fara sa intelegem ca nu exista nici un risc  de a ne pierde, pentru ca centrul oricaror schimbari ramane mereu in sufletul nostru. Poate ca nu putem conduce noi schimbarile acestei lumi, dar le putem accepta invatand din acestea.

Si de fapt, toti acesti oameni care merg pe strada nu realizeaza ca sunt doar niste calatori care oriunde ar merge pot reusi sa se simta ca acasa, depinzand doar de ei cum reactioneaza la toate evenimentele ce le ies in cale si ce alegeri fac.

Solutia schimbarii nu este decat miscarea imprimata de creator, pentru ca mereu in aceasta lume se creaza altceva, iar noi toti suntem liberi  sa o exploram si sa o recream, uneori chiar dovendindu-ne ingnoranta fata de cei atotstiitori care dau verdicte false unei realitati spunandu-ne ca asa ceva nu se poate face.

Balasa Gabriel

Romania, tara mea improvizata !

Thursday, August 19th, 2010

      Traind in Romania, nu pot sa nu observ ca improvizatia este un exercitiu de zi cu zi din viata noastra a romanilor, aceasta devenind maximul unui fel de a fi al institutiilor, al legilor si chiar al statului. Am improvizat un stat de drept, asa cum am improvizat legi si drepturi pe care nimeni nu le respecta din convingere.   

     Improvizam de 20 de ani reforme, ca am ajuns sa nu mai avem economie, sa nu mai avem agricultura, si teama imi este ca daca improvizam si o reforma a statului vom ajunge sa nu mai avem nici un stat. Pentru ca toate aceste improvizatii de reforma nu au schimbat niciodata nimic cu adevarat ci , doar au falsificat nevoia noastra de normalitate.     

    Traim intr-o mare si perpetua improvizatie care se numeste ROMANIA.   

     Toata aceasta Romanie improvizata a inlocuit cu totul normalitatea, si se improvizeaza in continuare intr-un sablon de imaturitate si labilitate cu o perseverenta care ne face sa ne pierdem orice sperante, si sa ne abandonam unei neputinte impovaratoare.      

    Si totusi, nu pot sa nu ma intreb, de ce oare improvizam in halul acesta?    

    Cel putin eu, simt ca sursa acestei improvizatii este suplinirea unei lipse pe care nu putem sa o acceptam, parca am folosi improvizatiile ca pe o lupta impotriva unei necesare purificari pentru dreptul la normalitate.       

      Improvizatiile noastre nu sunt insa, decat nivelul inferior de modificare a unei realitati prin care nu creem cu adevarat nimic nou.    

      Improvizatiile noastre sunt vesnice inceputuri imediat sfarsite.       

     Improvizatiile noastre sunt lucruri care doar par sa mearga inainte, ele mergand insa de fapt inapoi, desfacand orice normalitate in bucatele amestecate lipsite de intelepciunea unui intreg.      

    Improvizatiile noastre au devenit ca o inteligenta fara minte, care vrea doar sa ia fara sa ofere nimic in schimb. Ele sunt o vesnica frica de a nu fi judecati pentru ca nu suntem ca ceilalti.     

   Improvizatiile noastre reprezinta negarea valorii unei normalitati a carei singura vina este ca ne rusinam cu ea.     

    Improvizatiile noastre nu sunt decat exemple de gandire falsa pentru a demonstra ca poti ajunge neaparat intr-un loc pe care altfel inca nu-l poti atinge.  

     Am inversat toate legile naturii si am facut din toate aceste improvizatii un scop, folosindu-ne in mod parsiv de normalitate ca de un mijloc pentru atingerea acestui scop, si bulversand astfel totul in noi si in tara in care traim.    

   Iar remediul cel mai simplu pentru vindecarea acestei Romanii improvizate ramane si este normalitatea.     

    O normalitate prin care sa recunoastem nivelul la care suntem, si locul in care suntem, oricat de slab sau de prost cotati am fi evaluati de catre altii.    

    O normalitate ce inseamna acceptarea a ceea ce suntem, ceea ce facem si ceea ce gandim acum, fara nici o incercare de poleiala sau de minciuna.     

    O normalitate  care ne poate oferi puterea de a ne trai vietile noastre asa cum ne dorim.      

    O normalitate care este modul natural si simplu de a ne iubi fara sa ne batem joc de noi si de ceilalti.       

    O normalitate care este puterea vindecatoare a noastra si semnul firesc de iertare a propriilor imperfectiuni pe care cu toti le avem.     

    O normalitate care ne poate scapa de cosmarurile in care traim, eliberandu-ne din inchisoarea iluziilor unei improvizatii continue       

   O normalitate ce poate deveni mecanismul cel mai simplu al unei ordini sociale si de drept, care sa functioneze prin capacitatea de a percepe intregul si nu doar ceea ce ne convine in mod selectat din acesta.      

    O normalitatea izvorata din puterea de a ne elibera de falsa senzatie ca trebuie sa fim neaparat intr-un anumit fel, ca trebuie sa facem neaparat un anumit lucru sau ca trebuie sa avem neaparat ceva.    

      Stiu ca improvizam pentru ca ne este frica sa recunoastem, ca nu suntem cei mai destepti, nu suntem cei mai harnici, nu suntem cei mai buni, dar astia suntem noi si este normal sa ne acceptam asa cum suntem fara sa-I mintim pe ceilalti si pe noi.   

        Si oricat de mult am incerca sa improvizam in continuare, sa falsificam sau sa strambam normalitatea, trebuie sa stiti ca aceasta nu se pierde niciodata.  Ea poate deveni invizibila, totul insa este o chestiune de perceptie ce poate fi corectata foarte simplu prin acceptarea acestei normalitati.         

     Poate tocmai de aceea totul merge azi asa de prost intr-o Romanie improvizata, iar desfacerea acestei improvizatii nu o putem face decat prin acceptarea normalitatii, care ne arata ca nu mai avem economie si trebuie sa ne construim una indiferent de ceea ce zice Europa, care ne arata ca suntem saraci si trebuie sa ne comportam ca atare, care ne arata ca nu avem drumuri bune si trebuie sa le construim, care ne arata pana la urma ca totul este in regula cu normalitatea si ca aceasta este drumul pe care trebuie sa mergem pentru a ajunge la o ROMANIE NORMALA.  

Lumea asta ruginita

Sunday, July 25th, 2010

   Lumea aceasta in care traim si la care ne uitam mereu a ruginit, nu datorita ploilor si umezelii ci, datorita spiritului nostru rastignit pe crucea nemiscarii si a uitarii, intr-o incercare disperata de nastere a unei certitudini macar, chiar daca aceasta ne vine doar dintr-o absoluta nemiscare asezata frumos intr-un tablou al imobilismului care ne caracterizeaza azi.

         Nu mai avem curajul sa ne gandim si la ipoteza in care nu exista certitudini, in care totul nu este decat o potentialitate extraordinara aflata doar la limita curajului de a incerca sa fim noi insine, si atunci cand nu reusim sau nu ne mai place de noi, de curajul de a trece peste aceasta limita si de a incerca  sa ne reinventam asa cum ne-ar place sa fim.

         Suntem atat de ocupati in zilelele si noptile noastre ca am renuntat sa ne mai cautam lumea noastra prin aceasta lume mare in care ne simtim ca niste copiii pierduti.

        De fapt lumea noastra mica, cea  a fiecaruia dintre noi este o lume plina de buruienile ingrijorarilor care ne-au napadit vietile aproape sufocandu-le.

        Mai simtim ceva azi in afara de agitatia extraordinara a lumii mari in care traim, de anxietatea care fumega ca un semn de pericol deasupra gandurilor noastre ?

        Daca nu, atunci este trist si starea noastra este doar una plina de goliciunea care ne secatuieste mintile si ne raneste sufletele.

        Poate ca a sosit timpul sa facem mai mult decat sa existam in acest desert al unei obisnuinte, savurand o certitudine care nu exista de fapt, care este nereala.

       Sa ne oprim un moment si sa ne gandim la noi, sa nu ne mai blocam mintea cu ingrijorarile care ne rapesc din forta vietilor noastre, pentru ca avem puterea de a determina ceea ce gandim.

         Sa ne aducem mai intai in mintile noastre tot ceea ce ne dorim pentru ca numai astfel vom  aduce aceste lucruri si in lumea noastra, pentru ca de acolo sa le daruim cu totii acestei lumi mari in care traim hranind-o nu cu certitudini iluzorii ci cu ceea ce fiecare dintre noi este in stare sa gandeasca si sa faca.   Balasa Gabriel 

Suntem mai degraba ceea ce simtim decat ceea ce spunem sau aratam celorlalti

Friday, April 16th, 2010

Ma straduiesc mereu sa rezolv situatiile, sa caut noi moduri de a gandi lucrurile, sa gasesc raspunsuri la problemele care ma framanta,  si imi dau seama ca sunt ca un copil care incearca sa aseze mereu jucariile in alt fel, pentru a experimenta noi fatete ale acestei existente ale mele pe acest pamant, chiar daca de multe ori acestea nu-mi convin deloc, sau chiar ma ranesc facandu-ma sa sufar .

       Si oricat de surprins as fi pe moment de tot ceea ce se intampla mereu in jurul meu, viata mea mi se pare ca ramane totusi ca o stire veche pe care am uitat-o doar.

        Ma simt prins in necunoscutul care ramane intotdeauna neatins de cunoscutul obtinut  asa de usor si fara intelepciune, si datorita caruia strang mereu atatea zdrente in sufletul meu.

       Am invatat insa ca existenta acestui necunoscut nu este niciodata acceptata foarte usor, pentru ca mai inainte de a ne deschide oricarei potentialitati, noi am invatat prea bine in a ne limita capacitatea de a concepe noi paradigme ce ne ciuruiesc pur si simplu obisnuintele noastre la care tinem asa de mult.

      Ce inseamna a exista si a trai pana la urma?

      Sunt ele unul si acelasi lucru, sau una este anticipata de cealalta?

      Eu cred ca Existenta ne este oferita in dar, iar a trai  este pana la urma doar  o hotarare constienta de a simti, luata in minte si in inima, si de a iubi neconditionat existenta  fara a tine cont de pretul acesteia, pentru ca adevarata valoare nu este nici acest pret si nici ce se obtine cu ajutorul lui, adevarata valoare o reprezinta doar iubirea si atat.

            Sunt vieti intregi de intrebari, care niciodata nu si-au gasit raspunsurile, iar pentru cei care inca ne chinuim sa raspundem la acestea trebuie intelegem ca si daca reusim uneori si credem ca am gasit toate raspunsurile,  viata vine  si ne schimba iarasi toate intrebarile.

               Si atunci ne intrebam din nou, ce avem noi in comun cu ceilalti in afara de iluzia unei societati in care fiecare traieste totusi o viata rupta de orice realitate comuna de socializare.

          Ne este atat de usor sa ne abatem viata noastra de la o existenta autentica, prin crearea unor tipare care ne conduc pana la urma la disfunctionalitati si blocaje.

          Si in acelasi timp ne este atat de greu sa renuntam la aceasta continua legitimare a vietii noastre prin gandurile si faptele noastre care cauta in continuu un scop anume.

         Un scop pe care am cautat mereu sa-l definim cat de bine am putut, un scop care sa ne  apartina numai noua, indivizilor care s-au trezit din somnul copilariei datorita galagiei pe care au fost invatati sa o faca pentru a-si antrena personalitatea. Si mereu identificam cand un scop, cand un altul, toate fiind indreptate spre ceva din exteriorul nostru, sa invatam, sa reusim, sa ajungem pe o anumita treapta, sa realizam lucrurile pe care ni le-am propus, sa facem ceva extraordinar, sau sa ajutam pe cineva.

        Numai ca simplitatea acestei existente pe care o ascundem in interiorul nostru, ma face sa realizez, ca  nimeni dintre noi nu a intrat in aceasta existenta pentru a construi lucruri marete  in aceasta lume exterioara noua si in care ne traim aproape 99% din existenta si la care visam fiecare cel putin odata in viata.

        Si nici sa ne reglam conturile cu cei care ne-au suparat,  sa luptam cu cei care nu gandesc ca noi, sau sa raspundem la toate intrebarile pe care ni le pun ceilalti ori pe care ni le punem singuri.

         Poate ca nu ceea ce gandim acum, ceea ce spunem sau ceea ce facem in momentul acesta ne reprezinta cel mai bine, ci ceea ce simtim. Pentru ca sentimentele noastre sunt cele care sunt capabile in a ne crea o realitate interioara pe baza careia sa avem cu adevarat o experienta exterioara autentica.

        In viata noastra de toate zilele ne impiedicam deseori de lucruri necunoscute, iar o parte importanta din acestea sunt tocmai sentimentele care de cele mai multe ori traiesc in noi singure si triste ca nu le acordam atentia necesara.

        Pentru ca sentimentele pot fi lucrurile cele mai apropiate, chiar in noi, pe care singuri le-am ales fara sa le transformam in ganduri pe care trebuie sa le induram sau pentru care sa ne luptam, ele pot fi in acelasi timp si existenta noastra si viata noastra.

         De aceea cred ca nimic nu este gresit daca lasam un moment la o parte prejudecatile sanatoase in care credem fiecare si pe care le purtam cu noi tot timpul pentru a ne intoarce fara nici un calcul spre ceea ce simtim acum, pentru ca mai degraba suntem ceea ce simtim decat ceea ce spunem sau aratam celorlalti !

Balasa Gabriel

INTAMPLARI LA MIJLOCUL EXISTENTEI

Wednesday, February 10th, 2010

Noi ne aflam intotdeauna la mijlocul existentei, dar pentru ca nu putem suporta curgerea continua a acesteia, incepem sa delimitam bucatele de inceputuri si bucatele de sfarsituri ,alergand intr-o parte sau in alta, fortadu-ne sa prindem macar un pic din extrema acelei bucati de existenta pe care am delimitat-o in mod artificial din continuitatea unui tot ce ne sperie.

Punem intrebari, inventam teorii, creem scopuri si cauze noi iar nelinistea noastra a ajuns deja un ocean imens care ne inghite cu valurile lui furioase prin apasarea infinitului mic. Intrebarile si raspunsurile raman insa mereu acolo unde au fost dintotdeauna, adica in cel mai neadevarat loc unde totul se intampla de la sine.

Am trait in aceasta viata kilometri intregi de intamplari, apoi m-am trezit ca tineretea mea a plecat si pentru a uita ca nu voi mai fi am inceput sa ma gandesc la cum mi se intampla iubirea.

 Atunci ceva a cazut definitiv din mine, era revelatia lui ”a face”. Mi-am dat seama ca de fapt eu nu am reusit sa fac nimic, si ca totul doar s-a intamplat cat timp eu ma aflam la mijlocul existentei.

 In realitate, eu nu exist decat atunci cand curg pierzandu-ma pe mine insumi in mijlocul acestei existente.

Asa ca e paradoxal, dar se intampla: cu cat incerc sa traiesc asa cum VREAU EU,  cu atat mai mult ma aflu in pericolul de a pierde mijlocul acestei existente unde totul este intreg si perfect.

Iubirea

Saturday, November 7th, 2009

Fiecare  dintre noi  gândim si vorbim  mai mult despre dreptate decat despre iubire. Ne gandim la dreptate nu din cauza unei valorii spirituale a acesteia, ci mai mult si mai sigur din cauza fricii noastre ca ceilalti au mai mult decat noi, sau ca ceilalti ne pacalesc si atunci ne inchipuim ca in acest fel suntem coborati pe o scara imaginara a societatii in partea celor mai slabi sau mai prosti.     

             Chiar si atunci cand ne amintim despre iubire ne inchipuim inaintea acesteia dreptul pe care il avem, si care vine din dreptatea noastra pe care ne-o dam singuri asupra acestei lumi.

      Degeaba intoarcem Iubirea spre noi insine si vrem sa o inchidem ca sa ne apartina pentru totdeauna noua, pentru ca aceasta nu inseamna decat despartirea noastra de ceilalti si de intreg, delimitarea unei pozitii pe care ne propunem sa o aparam, luptand impotriva tuturor, ceea ce este absurd.

      De fapt noi dorim sa transformam iubirea intr-o aparare pentru dorintele, gandurile si faptele noastre ca un zid de inchisoare nesfarsit si de netrecut, numai ca iubirea nu suporta nici o limitare, pentru ca iubire este samanta infinitului sadita in sufletele noastre de Dumnezeu, iubirea este deschiderea infinita a spiritului spre intregul absolut.

      Poate ca ar fi timpul sa incepem sa vorbim mai mult despre iubire decat despre dreptate, pentru ca Iubirea nu este decat implinirea binelui, pe cand dreptatea este doar o razbunare ( raz-buna),   adica un bine pe care ne luptam sa-l intoarcem cu forta in favoarea noastra, numai ca acela nu mai are valoarea binelui. Ceea ce daruim aceea vom primi, ceea ce semanam aceea vom culege, si daca ne justificam lupta pentru dreptate prin aceste argumente intoarse impotriva celor care ne-au ranit si ne-au facut rau, atunci trebuie sa fim constienti ca acestea functioneaza si in cazul nostru, cand pentru raul primit vrem sa-i intoarcem tot raul gandindu-ne ca acela il merita, fara sa vrem sa vedem ca si noi suntem la fel de rai si ca vom culege ce am semanat.

       Este adevarat ca unora ne place sa folosim  aceste cuvinte iubire, bine, pentru ca ele ne dau o senzatie de implinire interioara, pentru ca ele reprezinta portile prin care ne putem uita inlauntrul spiritului nostru, desi rareori reusim sa le deschidem cu adevarat, si in cele mai multe cazuri ne multumim doar sa le vedem si sa stim ca exista pentru a ne da sperante in supravietuirea noastra.

        Toti putem vorbi despre iubire, nimeni insa nu poate desparti iubirea de Dumnezeu, pentru ca iubirea este insasi drumul pe care Dumnezeu l-a creat pentru ca noi sa ne putem intoarce la el, din pustiul pe care singuri l-am ales, acela al cunoasterii binelui prin rau.

      Credeti ca numai iubirea poate salva aceasta lume zdruncinata si veti incepe sa vedeti drumul  catre Dumnezeu !

     Fiti generosi si iubiti caci iubirea este Duhul care locuieste in noi calauzindu-ne si veti incepe sa mergeti cu adevarat pe acest drum de pe care fricile noastre  ne-au intors de atatea ori !

        Si daca sunteti conducatori, aratati  oamenilor drumul iubirii si cat de usor este sa il vada, mergeti voi mai intai pe acest drum, conduceti din iubire si veti fi binecuvantati  cu un popor pe care iubirea il va face cu siguranta mai bun !

Balasa Gabriel