Gabriel Bălaşa

Lumea noastra nu este perfecta, iar dezordinea in care se afla aproape ca tipa dupa un echilibru in care extremele acesteia sa fie reconciliate, iar alegerea unei asemenea stari de echilibru poate incepe si cu educatia.

Orice educatie trebuie sa plece de la premisa unei dezvoltari , o dezvoltare care se bazeaza pe transmiterea experientei acumulate si pe evolutia facultatilor ce tin de fiinta umana. Faptul ca in prezent societatea noastra are in vedere numai o educatie civica ne arata nivelul la care aceasta functioneaza, si care este acela de delimitare si de izolare a indivizilor, de stabilire a locului acestora in mecanismul societatii si de prescrierea clara a drepturilor si mai ales a obligatiilor care le revin si pe care trebuie sa le respecte.

Aici insa educatia se opreste si cel mai mare potential al acesteia este lasat in uitare, pentru ca nu mai intereseaza pe nimeni dezvoltarea personala a unor fiinte” intregi”, care isi doresc o evolutie in acord cu idealurile  imateriale ce poate ajuta la eliberarea unor energii creatoare incomparabil mai mari decat cele pe care le aduce in fata educatia civica de azi, si care nu se poate face decat printr-o educatie spirituala.

Noi oamenii ca fiinte intregi ar trebui in mod firesc sa acordam respectul si atentia noastra nu numai corpurilor pe care le purtam in fata celorlalti dar si sufletelor, pentru ca din pacate azi prea putini dintre noi mai purtam respect pentru sufletele noastre.

Sufletele noastre sunt sanctuarele in care ne odihnim ori de cate ori suntem obositi de lupta pentru o functionare fizica multumitoare in societate.

De aceea mi se pare important faptul de a incerca sa punem accent pe o intelegere si o evolutie spirituala a omului, ca o nevoie simpla de echilibrare a sistemelor sociale care desi constituie o preocupare esentiala pentru toata lumea contemporana se deterioreaza parca din ce in ce mai mult.

Este adevarat ca densitatea unei educatii civice este mai mare, aceasta marime nu reprezinta insa o calitate pentru ca in acest fel ramanem pe una din treptele de jos ale evolutiei, o densitate scazuta ar putea-o reprezenta o EDUCATIE SPIRITUALA pe care sa o dam copiilor nostrii, si care sa incerce sa ii inalte pe acestia mai sus de treapta pe care noi stam azi.

O educatie spirituala ar aduce mult mai aproape dezideratul moral al unei existente in echilibru cu ceilalti oameni si cu societatea, ca si o extraordinara flexibilitate in ce priveste capacitatea noastra de a simti si de a crea mai mult si mai bine.

O educatie spirituala nu ar reprezenta o schimbare radicala ci doar o perspectiva noua din care putem privi educatia si preocuparea noastra pentru evolutia fiintei umane renuntand la acea limitare cetateneasca ce ne obliga sa cedam atit de mult din puterea noastra.

O educatie spirituala ar putea fi posibilitatea noastra de a ne elibera de o civilizatie in care lupta pare solutia universala pentru a trai in pace, ca si responsabilitatea fiecarui suflet de a-si croi propriul drum.

Si mai mult decat toate acestea o educatie spirituala poate insemna invierea unei constinte umane care uneste mintea si sufletul intr-o esenta armonioasa si care ne poate elibera de luptele pentru putere care macina lumea de azi.

Daca as avea vreodata posibilitatea sa fac mai mult decat sa scriu, nu as ezita nici o clipa, si as renunta imediat la o educatie civica pentru o educatie spirituala, altfel sunt liber sa visez si sa cred ca gindurile mele vor atinge pe cineva care poate sa faca acest lucru.

Iar daca libertatea nu este decat o pierdere a ceva din trecutul nostru care ne ofera oportunitatea de a cauta mereu altceva in  speranta ca vom gasi acea esenta pe care nu o vom mai pierde niciodata, eu ma declar un om liber, un om liber sa caute daca in cuvintele si promisiunile celor puternici se afla si sufletul acestora si nu doar cuvinte goale.

Balasa Gabriel

Eu cred ca noi romanii traim intr-o mare iluzie. Este iluzia ca nimeni nu are dreptate in afara justificarilor si argumentarilor pe care noi le construim, ca oricine ne contrazice savarseste o mare nedreptate, si uite asa devenim brusc deranjati si atacam tot ce se poate ataca in speranta ca vinovatia pe  care o aruncam asupra celorlalti ne va face sa ne simtim mai buni si mai bine, si poate chiar sa credem ca procedind astfel reusim sa schimbam ceva cu adevarat in Romania.

Si totusi, priviti la ceea ce am realizat noi romanii in 18 ani de zile !

Am reusit sa generalizam o culpabilizare patologica in societatea romaneasca.

Am reusit sa percepem totul doar prin prisma acuzatiilor, pe care ni le aducem uni altora pentru toate vinovatiile  cu care judecam  ceea ce se intampla cu noi.

Am reusit sa ne situam pe o spirala descendenta, creata de o negativitate pe care am proiectat-o in speranta de a  schimba ceva in societatea noastra.

 Am reusit sa ne pacalim fugind de orice responsabilitate pentru ceea ce gandim, facandu-ne un stindard din schimbarea celorlalti pentru ca sa ne simtim mai bine  cu noi insine.

Am reusit sa ne construim o singuratate permanenta, straduindu-ne cu imbecilitate sa percepem doar ceea ce este rau, fara sa ne dam seama ca acest lucru ne defineste chiar sistemul nostru de gandire  pe care-l vom trai cu adevarat.

Am reusit sa fim tematori, sa ne simtim vinovati, si sa credem ca suntem ultimii oameni de pe acest pamant care ar putea sa aiba pretentii de normalitate, sa devenim victime perfecte in circul romanesc, in care fiecare se plange ca numai el are dreptate.

 Cam acesta este romanescul prezent pe care-l traim, si pentru care nu putem sa gasim scuze sau explicatii. Pentru ca multi dintre noi  refuzam sa recunoastem aceste comportamente, multumindu-ne cu trairea chinuita a complexelor de inferioritate pe care le avem fata de alte popoare din vest, sau chiar acceptarea faptului ca suntem condamnati sa suferim.

Daca privim insa, fara panica si suficient de atenti la ceea ce am strins in inima si in mintea noastra in toti acesti ani, trebuie sa acceptam ca noi am facut toate acestea, ca noi am creat toata aceasta suferinta si am manifestat-o uneori chiar cu placere pentru a putea sa ne  plangem singuri de mila, iar din pozitia victimei  sa putem apoi ataca la randul nostru pe oricine si orice, traind astfel placerea bolnavicioasa de a ne gasi dusmani si tapi ispasitori care sa ne care vina noastra de a nu ne putea ierta noi pe noi insine.

Libertatea de sub aceasta apasatoare inchisoare a vinovatiilor si a tapilor ispasitori nu o putem cistiga decat prin iertarea care va intrerupe condamnarile noastre « justificate », pentru ca noi sa putem sa alegem binele chiar din raul cel mai rau, la fel cum acum alegem raul prin interpretarile pe care le facem, din orice.

Pentru ca viata pe care o traim este doar ceea ce noi am dat vietii, nimic mai putin sau mai mult nu se manifesta in Romania de azi.

 Oricat de mult am vrea noi sa ne schimbam, atita vreme cit nu invatam sa gandim altfel despre lume si despre viata, ramanem mai departe tulburati si blocati de suferinta unei supravietuiri strategice in care raul va avea intotdeauna o valoare mai mare decat binele. 

 Balasa Gabriel 

Poate stiti acea gluma, cu omul care continua sa se loveasca cu ciocanul peste degete doar pentru ca se simtea atit de bine dupa ce nu se mai lovea.

 Acesta mi se pare un exemplu perfect pentru a arata ce se intampla azi in Romania cu unele din cele mai importante institutii conduse mi se pare, de oameni care nu-si pot depasi propriile limite. Pentru ca nimeni nu ar trebui sa se joace cu functionarea unora dintre cele mai importante institutii, cum este Ministerul Justitiei. 

 Alegerea ca si numirea unora dintre romani in functii publice inseamna de fapt acceptarea unor responsabilitati si nu cadouri dinlauntrul carora sa putem sa radem de cei care ne-au ales sau numit, pentru ca acum suntem puternici si putem sa facem ce vrem noi, tocmai pentru ca  nimeni nu a incheiat vreun contract pentru aceste functii ca sa  beneficieze de drepturi si obligatii, ci fiecare are de indeplinit o misiune pe care trebuie sa o duca la bun sfarsit pentru ca statul sa functioneze cit mai bine.

 Exista un articol in Constitutie(art.54,alin.2) potrivit caruia cetatenii carora le sunt incredintate functii publice raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin, si acesta ar trebui sa fie pe birourile presedintelui si primului ministru si mai ales in mintile acestora, pentru ca mai clar si mai frumos de atit nu se putea spune despre ce inseamna sa detii o functie publica .

De fapt nici atunci cind se vorbeste de autoritatile publice, Constitutia nu instituie drepturi si obligatii ale celor care indeplinesc aceste functii publice, ci aceasta contine prevederi  despre “rolul “lor, rol care este sinonim cu indatorirea, obligatia si raspunderea pe care cei ce indeplinesc aceste functii si le asuma pentru indeplinirea unei misiuni,( a unui rol) cu care au fost investiti.

 Si mai interesant este faptul ca nicaieri in Constitutie nu se vorbeste despre SEFI, si nu exista  un sef al statului, pentru ca , nici presedintele, nici guvernul sau prim ministrul si nici parlamentul nu sunt sefi a statului Roman, tocmai pentru ca  Romania este un stat de drept alcatuit  din puterea legislativa, executiva si judecatoreasca, si nu  o organizatie condusa de un sef.   

Daca in Romania exista sefi de echipa, sefi de birou, sefi de organizatii,  eu sper din toata inima ca niciodata sa nu poata sa existe vreun Sef al poporului roman.

Statul  este intotdeauna un sistem deschis a carei autoritate este reprezentata de functionarea institutiilor sale pe baza unei colaborari a acestora si care apartin poporului. Un stat ale carei institutii sunt personalizate de emotiile celor care sunt la conducerea lor, afecteaza functionarea acestora si o inlocuiesc cu un fel de control pe care fiecare din acesti oameni incearca sa-l practice transformand respectivele institutii in sisteme inchise iar statul intr-un simplu detaliu, pentru ca importante pentru acestia, raman doar functiile pe care le detin.

Eu cred ca daca exista vreo modalitate prin care putem sa-i trezim pe acesti oameni ce au inceput sa confunde autoritatea unor institutii cu propriile lor ambitii, subiectivisme sau impulsivitatii,  atunci aceasta este in primul rind trezirea noastra, a cetatenilor simpli, si care  le putem spune ca poporul roman nu are sefi, ci doar oameni ce si-au luat angajamente si responsabilitati de a-l sluji si de  a stabili, si a pastra pentru STATUL ROMAN conformitatea cu valorile stabilite prin Constitutie, acelea de stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si plurarismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate.

Ca membrii ai unei societati democratice putem critica aceste politici de supravietuire a unei puteri ce a uitat ca face parte dintr-un sistem  in care trebuie sa coopereze cu celelate puteri, si ca ea insasi apartine statului si poporului roman, iar daca criticile noastre vor avea o raspindire semnificativa putem chiar spera ca acestea sa devina o parte a fortelor de schimbare cu impact asupra actualei realitati in care traim.

Stiu ca politica nu este perfecta, dar aceasta ar trebui sa aiba un motto simplu - ceea ce fac oamenii politici trebuie sa reflecte intotdeauna ceea ce sunt acestia cu adevarat - .

Balasa Gabriel

Multora li se pare azi ca Romania functioneaza pe baza unui fundament total gresit, din pacate insa acest fundament nu este niciodata evident sau macar usor de recunoscut.

Iar cea mai simpla metoda de a verifica acest fundament care in esenta lui constituie baza unui edificiu, in cazul nostru baza unei Romanii in care nu numai ca traim dar in care vrem sa traim mai bine, o constituie motivatia sau scopul.

 Deci, fundamentul pe baza caruia functioneaza azi Romania noastra, este motivatia sau scopul imprimat acesteia.

Inainte insa de a incerca sa vedem care este aceasta motivatie si scop, nu strica sa incercam sa descoperim “lucratura” cuvintelor  care de cele mai multe ori ne tes realitatea in aparente iluzorii pe care nici macar nu le mai sesizam.

 V-ati intrebat vreodata daca printre sutele si miile de cuvinte sunt si unele care echilibreaza aceste aparente, unele cuvinte  pe post de medicamente care pot sa ne “insanatoseasca de iluziile pe care ni le facem in viata de zi cu zi?

Nu de mult, eu am descoperit un astfel de cuvint care este insa pe nedrept trecut in categoria negativa a celor ce denumesc efecte nedorite asupra noastra.

Acest cuvint este “D E Z A M A G I R E” , cuvint pe care toti oamenii il traduc ca fiind inselare a sperantelor. Cit de departe de adevar suntem cu o asemenea definitie cuprinsa chiar in dictionare o sa va convingeti singuri.

Astfel daca ”AMAGIRE” este un cuvint ce defineste in mod clar inselarea noastra cu privire la anumite lucruri, fapte sau stari, cum putem sa nu vedem oare ca DEZ - AMAGIRE, este un cuvint care echilibreaza, pentru ca el semnifica renuntarea la orice amagire, procesul prin care noi ne trezim din iluziile ce ne cuprind gindurile, sentimentele si faptele. Acest cuvint DEZAMAGIRE, mi se pare un cuvint ce sfasie o realitatea construita pe baza unor aparente care de cele mai multe ori nu sunt  decat niste simple raspunsuri ale dorintelor noastre scapate de sub orice control, un cuvint care ne trezeste si ne pregateste pentru a vedea cu adevarat ce se ascunde sub toate aceste iluzii pe care le-am acceptat in vietile noastre, si carora le-am dat puterea unei realitati ce ne obliga in cele din urma sa o traim.

    Acum, in timpul acesta al nostru, cind pare ca nimic nu mai merge cum trebuie in Romania, cind totul se manifesta anapoda, si pare ca aproapte toti facem numai lucruri rele ce ies la suprafata si ne sunt aratate si suntem invatati sa repetam ca suntem “rai”, acum, cred ca este timpul sa analizam mai bine modul in care privim noi Romania, si de ce o privim astfel.

Daca diferenta intre Romania de azi si Romania de ieri consta doar in gindurile, cuvintele si faptele romanilor, atunci cu siguranta asemanarea dintre acestea este pur si simplu lipsa unei constientizari a faptului ca noi, romanii, suntem cei care cream de fapt Romania prin gandurile, cuvintele si faptele noastre.

Romania nu poate sa existe fara subiectivitatea noastra cea mai evidenta, care incepe odata cu ceea ce vedem, auzim, vorbim, simtim si gandim noi despre noi, fara a ne simti in nici un fel obligati sa  mai preluam fara nici un discernamant in gindurile si cuvintele noastre  tot ceea ce ne spun ceilalti despre Romania

Daca este sa dam un fundament corect Romaniei de azi, atunci cel mai simplu este  ca noi sa fim mai intai romani pentru Romania si pe urma pentru toti ceilalti.

 Romanii pentru Romania sunt cei care refuza sa mai faca “jocurile de coruptie, de politica proasta, de democratie originala, etc.”, oricat de slabi, sau de nepregatiti am fi noi romanii fata de ceilalalti europeni.

Romanii pentru Romania sunt cei care incearca sa vada ce se ascunde sub aceste jocuri in care noi suntem doar simple piese mutate, sacrificate sau pur si simplu ignorate pe tablele de joc ale altora.

Romanii pentru Romania sunt cei care cred ca meritam sa avem propriul nostru joc in care nu urmarim neaparat sa castigam, dar vrem sa nu mai pierdem, in care nu dorim sa facem impresie buna ci doar cautam sa ne descoperim esenta unei identitati care sa ne dea dreptul de a pastra romanii in Romania.

Romanii pentru Romania sunt cei care refuza sa mai gandeasca cu capetele altora, si accepta ca  ei pot gandi cel mai bine pentru Romania, sunt cei care isi dau seama ca scopul Romaniei este in primul rand al romanilor si nu al celorlalti europeni, ca motivatia noastra este subiectiva si ca ea nu poate fi inlocuita pur si simplu cu o ideologie europeana in fata careia noi suntem cel mai adesea priviti ca niste “paria” jalnici si demni de toata mila, carora ceilalti le fac “favorurï politice”.

Romanii pentru Romania sunt cei care inteleg bine faptul  ca scopul nostru nu este acela de a face pe plac unei puteri sau alteia, sunt cei care au in ei si care manifesta echilibrul unei identitati, identitate ce trebuie sa devina un scop national, si care este singurul lucru ce este luat in considerare in aceasta constructie Europeana pe care trebuie sa o vedem asa cum este ea de fapt si nu asa cum ar vrea alti sa ne-o prezinte.

Romanii pentru Romania sunt cei care accepta DEZ - AMAGIREA vremurilor in care traim, pentru ca nu mai vor sa traiasca inselaciunile si iluziile unei amagiri dupa care totul este bine pentru ca acum suntem in Europa.

Romanii pentru Romania suntem de fapt noi toti care alegem sa ne intrebam ce se intampla azi cu noi si cu Romania.

Balasa Gabriel 

A fost o vreme cind am crezut ca pot sa invat din carti, sa invat  despre ceilalti, despre mine, despre viata, despre orice si oricat. Acum vad insa ca m-am inselat, pentru ca din carti nu pot decat sa incerc sa produc acea  miscare magica a constiintei mele, miscare care sa-mi aduca in lumina intelepciunii cele pe care sufletul meu le-a ascuns de mintea mea atit de plina, deseori de confuzie si de prostie, pentru ca numai sufletele ne pot  apropia atunci cand mintile noastre ne despart.Si ceea ce scriu acum este scris cu sufletul, un suflet in genunchi, deceptionat in mod egal de conformismul necesar impus de societate si de individualismul imprevizibil descoperit instinctual. Cum as putea oare sa gasesc intelegerea, cind ma aflu inconjurat pe de o parte de tentatii si atasamente si pe de alta parte de dulcele gust al unei renuntari si aureola pasivitatii.

Nu, cu siguranta nu pot intelege cu adevarat tot ceea ce se intimpla azi cu noi, si cu lumea din noi care a ajuns din pacate sa o imite fara nici o masura pe cea de linga noi, dar pot incerca sa vad cu limitele pe care le am, servitutile acestei existente care ca un vierme inalta ziduri din gindurile alese la intimplare pe care ne construim si ne jertfim clipa de clipa aceasta viata.

Si daca viata noastra ar fi o mare atunci cu siguranta pe creasta valurilor sale ar pluti nu lucrurile profunde, “cu greutate”, ci doar cele usoare pe care slabiciunea noastra nu le lasa sa coboare in adincurile unde se ascund nepretuite  comori.

Iar usor, usor este sa judeci si sa-i condamni pe ceilalti, sa incerci sa gasesti vinovati, ca si cind acest lucru ar presupune o constructie extraordinara.

 Si din nefericire sunt multi cei care judeca si condamna facandu-si din aceasta o virtute . Peste tot se pare ca s-a descoperit solutia miraculoasa a tuturor problemelor, gasirea vinovatilor si aruncarea lor in cusca leilor sau in piata publica pentru a fi batuti cu pietre, ce distractie nu?

 Cu cita pasiune iau parte oamenii la aceste executii publice, si cu cita placere isi inchipuie ca ei sunt mai buni, mai morali, mai drepti, mai curati, pentru ca nu se afla in locul acelor condamnati.

 Cata iluzie risipita Doamne pentru ca sa ne faci sa intelegem ca suntem cu toti doar oameni.

Oare chiar socotiti ca a gasi vinovati si vinovatii este ceva de lauda?

 Oare chiar credeti ca rautatea si critica si condamnarea celorlalti ne fac pe noi mai buni?

Chiar credeti ca aruncind cu pietre asupra celor pe care-i consideram vinovati devenim luptatori ai binelui?

Ma indoiesc de toate acestea, pentru ca asa cum nici un doctor nu poate sa vindece ranile doar aratandu-le cu degetul si laudandu-se ca el este sanatos, la fel nici oamenii nu pot lupta impotriva raului doar osindindu-i pe cei care-l fac.

Cat oare vom mai putea rezista cu sufletele in genunchi, tirindu-ne prin neputinta tuturor vinovatiilor pe care ni le aruncam uni altora cu asa de mare placere?

Nu stiu cit, dar stiu in schimb ca nu trebuie sa saruti oamenii pentru a iubi lumea, asa cum nu tebuie sa gasesti vinovati pentru a crede in tine.
Si mai stiu ca aceasta condamnare continua a celorlalti este o aritmetica simpla si mincinoasa in care singura operatie este scaderea, eu fara el, fara ea, fara tu, fara voi, fara ei, fara ele, numai EU. Ce trist, ce singur si ce mic este acest EU pe care incercam sa-l umflam, si sa-l scriem cu litere cit mai mari.

Asa ca lasati judecatile, si vinovatii, pentru ca fiecare dintre acestia isi vor primi “rasplata” si fara sa aruncam noi  cu “pietre”in ei, mai bine ganditi-va la FERICIRE, pentru ca avem dreptul macar sa ne gandim la aceasta, nimeni nu ne interzice si nimeni nu rade de noi  daca vrem sa fim fericiti manifestandu-ne bunatatea iubitoare fata de ceilalti care ne elibereaza de toate “orbirile”si toate conflictele noastre, pentru ca orice ras al acestora nu ar fi decat plinsul suferintei lor pe care nu si-au cunoscut-o inca.

Ganditi-va la FERICIRE, pentru ca aceste ganduri sunt cele care ne construiesc in interiorul nostru gandurile bune si viata curata.

Balasa Gabriel

   Daca  ar fi sa credem ceea ce ne spun inteleptii, ar trebui sa intelegem ca lucrurile in planul material nu exista, sunt o iluzie. Ceea ce nu este deloc usor pentru niste oameni ca noi, care am “supt ” de la aceasta lume materiala pana si spiritualitatea noastra, schimband cu “seninatate intelectuala” valorile adevarate  cu anumite criterii de eficienta sau de bunastare. Si totusi, daca facem un mic efort de “cuprindere”, si de intelegere, s-ar putea sa avem surpriza de a le da dreptate acestor   intelepti. 

 Pentru ca mai inainte de a exista lumea materiala, cind totul este doar NIMIC, exista numai planul spiritual, unde energiile se grupeaza, iar cind aceasta grupare devine stabila ea se fixeaza intr-o anumita forma, iar forma este cea care duce la moartea irealitatii si la distrugerea invizibilitatii acesteia, moment care corespunde  cu descoperirea unei lumi materiale in care incepem sa traim, sa respiram, sa construim, sa iubim si sa murim, devenind dependenti de aceasta 100%.

Constructori ai unui progres material, prin  teorii ce tind in zadar sa copieze lumea subtila a spiritului, noi oamenii, suntem de fapt distrugatorii acestei lumi materiale, am putea chiar trasa o evolutie a acestor distrugeri pe care le-am facut si mai ales pe care le vom face si de acum inainte.

 Asa cum traim acum, in societati dezechilibrate si in dizarmonie cu orice idee de spirit, nu vom reusi decat sa iesim ca niste fulgere in evidenta, si sa ne manifestam limitele dependente de o speranta vesnic neimplinita.

 Este adevarat, ca putem sa ne luptam uni cu alti, ne putem ucide, sau doar rani, ne putem uri sau blestema, putem ascunde iubirea sub masca placerii sau a dorintelor, putem crede ca am cistigat sau am pierdut, dar toate acestea nu vor putea sa ne aduca multumirea unei intelegeri a esentei noastre spirituale.

De fapt locul nostru, sufletul nostru, este in lumea spirituala, iar noi ca niste  bieti caini alergam slobozi prin lumea materiala, pe care o “insemnam” (ridicand piciorul), convinsi ca aceasta ne va apartine pentru totdeauna, dupa care latram furiosi sau bucurosi la ceilalti, dupa cat de impacati sau neimpacati am reusit sa fim cu propria noastra conditie.

De aceea, uneori, cred ca este deja ridicol sa vorbim de viitorul acestei lumi in care traim, si care este o lume materiala, tocmai pentru ca lumea materiala nu este decat trecutul  mort al unei lumi spirituale aflata dincolo de orice timp, si in care putem ajunge iarasi doar atunci cind vom aprecia aceasta lume materiala la adevarata ei valoare, adica la valoarea unui NIMIC.

  Balasa Gabriel

  Citind Evenimentul Zilei - Horia-Roman Patapievici, 18 oct 2007, unde acesta se intreba si incerca sa raspunda la intrebarea - „ce fel de tara este tara in  care traim?”,inima mea a inceput sa-mi miste mintea spre un alt raspuns, in care adevarata putere si bucurie a acestei intrebari sa vina si sa locuiasca in gindurile mele.                 Deci cum as raspunde eu la intrebarea: Ce  tara este Romania?             

Binele si raul ne impiedica sa fim perfecti, pentru ca binele si raul reprezinta ambiguitatea cea mai prezenta a fiintei noastre si principalul instrument care naste orice judecata pe care o facem.

Daca binele si raul nu ar mai exista pentru noi, atunci nimeni nu ar mai judeca nimic si pe nimeni, numai ca aceasta ambiguitate ce o purtam in fiinta noastra ne face sa ne impotrivim unor lucruri si sa dorim altele, convingandu- ne singuri ca tot ceea ce trebuie sa facem este sa judecam corect intre bine si rau, alegand dintre acestea ce ni se pare ca este folositor pentru noi, pentru ca acest folos reprezinta si binele pe care noi il alegem impotriva raului de care vrem sa ne departam.

Binele si raul nu sunt insa niciodata alegeri impartiale, pentru ca fiecare le consideram privindu-le sub aspectul pretentiilor noastre pe care le sustinem” indreptatiti” de judecatile pe care le facem de fiecare data acoperiti de  exercitarea dreptului nostru la ratiune si logica.  

 Binele si raul sunt instrumente pe care le-am inventat pentru a scapa de sentimentul unui destin in care noi insine suntem doar instrumente. 

Si oricat am vrea sa facem abstractie de imperfectiunile noastre inventind o morala prin care sa ne afirmam independenta fata de orice responsabilitate asupra sortii noastre, trebuie sa acceptam pina la urma faptul ca suntem separati de ceilalti nu prin fiinta care suntem ci prin ne-fiinta pe care o purtam in inconstienta noastra, refuzand sa-i acceptam pur si simplu sensul spiritual autentic, si straduindu-ne intr-un efort sisific  sa ne cream propriul nostru spirit din personalitatea pe care ne-am construit-o prin fiintarea noastra  de la nastere si pina in prezent.

Intre bine si rau, dorintele noastre implinite raman golite de orice sens, si fie ca o stim sau nu aceasta lipsa de sens naste in noi o disperare tacuta a unei constiinte ce incepe sa inteleaga ca viata devine din ce in ce mai mult doar o simpla evitare a existentei, care este ceea ce este.

Intre bine si rau actioneaza toate compromisurile noastre mai mici sau mai mari pe care le facem convinsi de importanta scopurilor pe care le urmarim.

Intre ceea ce este bine si ceea ce este rau imi intaresc credinta ca poate  binele si raul nu exista cu adevarat, chiar daca lucrurile bune si lucrurile rele se intampla mereu, si chiar daca ele sunt atinse de posibilitatile pe care noi oamenii le  interpretam in mod diferit in functie de interesul pe care il avem, motivindu-ne si justificindu- ne cu ajutorul lor comportamentul nostru si criticindu-l in acelasi timp pe al celorlalti.

Sau poate ca binele si raul nu sunt decat balustradele pe care le-am inventat  pentru a avea cel putin o portiune de contact cu un drum care nu se vede dar care incepe dinainte de nastere si probabil ca se termina dincolo de moartea noastra.

Cu siguranta insa binele si raul nu sunt niste date exacte, pentru ca binele si raul sunt judecate mai mult dupa ceea ce simtim cu inimile noastre, pentru ca ele ne sustin intelegerea noastra care ne asigura supravietuirea dar nu mai mult decat aceasta, pentru ca mai mult, inseamna depasirea acestei ambiguitati a binelui si raului care ne poate urca spre curajul de a fi intregi si nu doar parti ale acestuia.

Balasa Gabriel