Gabriel Bălaşa

Lumea noastra de azi nu este se pare atat de mare pe cat am crede.

Lumea noastra adevarata se limiteaza la ceea ce facem noi, la gandurile noastre, la certurile pe care le avem cu ceilalti, la bucuriile pe care  le traim ca si cand am fi furat un mar de aur pe care-l strangem la piept ascunzandu-l pentru a-l tine numai pentru noi, si poate la cei cativa oameni de care ne simtim legati in vietile noastre.

Si totusi atat de multi dintre noi vorbesc de lumea aceasta in care traim incercand sa se refere la ”toata lumea”, incit pe multi dintre noi ne ia valul si incercam in iluzia noastra sa ne mutam vietile in aceasta lume ”mare”, uitand de fapt ca noi suntem inca prizonieri in lumea noastra ”mica” unde de fapt ne traim bucuriile si tristetile,  zilele mai bune sau mai grele, disperarile sau sperantele.

 Dar poate  ca lumea  este ca si apa, care exista pe pamant si care este una si aceeasi din toate apele mai mari sau mai mici, sau ca oglinda a unui cer interior.

De fapt lumea este doar un spatiu mai mic sau mai mare care ne stimuleaza trairea inconstienta, unde importanta este dorinta, pe care ne mintim singuri ca o controlam.

 Si nu de multe ori ne apare ca o alternativa  care este lasata in aparenta cu totul la aprecierea omului, ce-si poate spune parerile, si ideile, sau poate chiar visa si lupta pentru acesta .

 Este lumea in care ne imaginam vietile noastre privind cu ochii inchisi la noi insine, si in care simtim atat de multe lucruri si sentimente si ganduri incat nu mai putem intelege adevaratul scop al acestora.

Imaginati-va, sau mai bine deschide-ti bine ochii si vedeti ca lumea in care traim, este cea in care se arunca la cosul  vietilor noastre si se marcheaza cu promisiuni si iluzii, pentru ca tot acest ”antrenament” sa ne ofere satisfactia ca existam.

Si de multe ori lumea  aceasta ”mare” devine un fel de ideal sub a carui simulare lumile noastre ”mici” se frang. O forma sub care tipam dupa intelegerea celorlalti, dar in dedesubtul careia este vorba despre mine, separat  de tine, de el, de noi si de voi toti, stransi intr-o profunzime neclara si  mereu tacuta a unei libertati personale virusate de exercitiile din ce in ce mai proaste pe care societatea ni le pune la dispozitie.

Este o lumea in care mergem, gandim, actionam, iubim, uram, si traim automat pentru ca vrem un zbor care  sa fie numai zborul nostru, doar ca noi, ca persoane ramanem mereu sub umbra acestui zbor, unde  nu gasim decat limitarile noastre de zi cu zi.

Nu conteaza cat de frumos zambim sau cat de importanti ne credem in aceasta lume ”mare”, atata vreme cat noi suntem tradatorii cei mai mari ai idealurilor noastre, pentru ca am ajuns sa ne falsificam lumea noastra ”mica” pentru a putea sa semene cu lume  cea ”mare”.

Degeaba vrem sa ajutam lumea cand noi nu ne putem ajuta pe noi, problema este insa ca fara sa vedem sau sa simtim aceasta lume, ne trezim singuri si mai confuzi.

Lumea aceasta ”mare” care ne vorbeste despre dezvoltare, despre sanse, despre trenduri, este de fapt o lume a trecutului care doreste sa cladeasca si viitorul, numai ca pentru acesta  este important sa ne ascultam ”simtul” venit de undeva din lumea noastra ”mica”.

Poate ca ar trebui sa ne gandim la faptul ca viata noastra  depinde mult mai putin decat s-ar crede de aceasta lume ”mare”, si ca esential este cum anume stau lucrurile in interiorul lumilor noastre ”mici”.

Degeaba lumea aceasta ”mare”  are drepturi pe care ni le ofera, are justificari care ne linistesc, are limite care ne usureaza de povara libertatii, pentru ca ceea ce conteaza este in noi, acolo de unde vin reactiile noastre, atitudinile noastre si mai ales credintele fara de care nici o ordine nu poate exista in noi sau in afara noastra.

Ganditi-va ca intr-o lume ”mare”  oricui ii este usor sa devina un tragator si sa nimereasca cerul, mai greu este sa punem  sufletul nostru in libertate pentru ca acesta sa rezoneze cu lumea ”mica” a fiecaruia.

Si mai greu insa, mi se pare sa ne asumam aceasta lume, pentru ca astfel vom vedea ca totul devine responsabilitatea si viata noastra adevarata.

Privim aceasta lume si vedem ca nu prea mai functioneaza, iar asta ne sperie si vrem  sa intelegem separarea dintre lumea cea ”mare” si lumea cea ”mica”, fara insa, sa stim sa tragem linia acolo unde trebuie  intre acestea.

 De fapt lumea aceasta ”mare” nu ne intelege  niciodata , ea doar ne forteaza sa traim mai putin din noi insine, si sa ne uitam mai mult la ceilalti, dupa care ne daruieste o libertate pe care nu o putem folosi acolo unde vrem sa fim liberi  Poate ca daca am  fi constienti ca  lumea aceasta este o  sabie si noi suntem intotdeauna varful acesteia, am putea imbratisa tot spatiul ei micsorandu-l in acel punct esential care este singurul ce poate gauri universul in care existam.

 Si mai ales am putea sa vedem ca atunci cand lumea incearca sa monitorizeze si sa restranga limitele noastre, nu este de fapt vorba decat despre un tipar vechi ce incearca sa reziste fluxului de energie care se manifesta deja la un alt nivel.

Poate ca lumea aceasta ne poate obliga la multe lucruri, uneori cred ca ea ne obliga chiar sa traim, si totusi noua oamenilor ne ramane  cel mai important lucru, sa descoperim cine suntem, pentru ca numai de aici poate incepe sensul pentru viata pe care o ducem si mai ales pentru lumea in care traim.

Pentru ca toate strategiile pentru evitarea esecului nu ne pot da in aceasta lume un loc de siguranta ci, doar ne-o transforma de fapt intr-o singura lume mai ”mica”, unde ne va fi din ce in ce mai greu sa ne regasim fiinta din centrul nostru !

Balasa Gabriel  

Caci iata, desi suntem, se pare, intr-o situatie de criza care se presupune ca este dureroasa atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere social, si despre care toti vorbim in fiecare zi, totusi nimeni nu se grabeste sa actioneze pentru a indeparta aceasta ”durere”.

De fapt cred ca noi romanii suntem ”geniali” pentru ca  am gasit  singura modalitatea perfecta de a evita orice schimbare adevarata, ADAPTAREA. Ne adaptam in cativa pasi simpli la orice, oricat si oricum transformandu-ne vietile intr-un fenomen de relativizare cristalizat in acceptarea oricarei situatii.

Chiar daca multi dintre noi intelegem toate aceste lucruri, ramanem totusi in acelasi stadiu dintr-un motiv foarte simplu dar esential, nu suntem destui care sa simtim aceste lucruri, sa le simtim pana la durere, pina la insuportabilitate. Pentru multi dintre noi, pielea noastra  ne fereste de acest lucru, si de aceea orice schimbare reala pare ca este inca departe de noi.

Cautam fericirea si tarziu ne dam seama ca nu o putem muta in casele pe care le-am construit, nu o putem plimba cu masinile pe care le-am cumparat si nu o putem cuceri prin patimile  noastre traite. Iar acum se pare ca ni se inchide si calea larga si usoara a sperantei pe care fiecare dintre noi puteam merge atunci cand existenta noastra devenea mai grea, pentru ca multora dintre noi sa nu ne ramana decat poteca mica si alunecoasa a suferintei si depresiei.

Parca nici nu mai reusim  asa de bine sa ignoram Universul acesta in care traim, pentru a ne conduce doar dupa vointa , sau legile noastre obosite care ne arata stagnarea si nivelul inferior al energiei la care am ajuns.

Priviti la timpul nostru care nu este decat un ochi primitiv prin care sufletul incearca sa ne traga dupa el, si la spatiul care inca, mai suna in inima noastra plina doar de pasii vechi ai lui Dumnezeu !  

Daca ziua de maine este ziua de azi, si ziua de azi este ziua de ieri, atunci acesta este mersul unei lumi intregi  in care spiritul sta pe loc.

 Si cu toate astea, eu cred  ca slabiciunile noastre ne pot fi pana la urma de ajutor, pentru ca niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici, si chiar atat de adaptati pe cat suntem noi romanii, parca din ce in ce mai multi dintre noi simt ca in curand va veni si timpul  curajului nostru, si din ce in ce mai multi isi rotesc sfera constiintei intr-un echilibru de cerc aproape perfect peste clipele ce le traim.

 Poate ca intr-adevar, noi romanii avem multe defecte, dar trebuie sa intelegem ca nici un defect nu ne poate impiedica sa avem si o virtute, pentru ca numai asa o sa cunoastem cit valoram cu adevarat fara ele.

        Din cand in cand mai citesc si eu cate ceva, si cu fiecare pagina imi maresc bagajul de vorbe pe care le strang la nivelul unei cunoasteri superficiale.

        Poate ca este corect sa spun ca eu cunosc vorbele pe care le spun uni sau alti dar nu inteleg mereu perspectivele pe care aceste vorbe si cunoasteri de vorbe le pot deschide, pentru ca intotdeauna cuvintele sau vorbele nu sunt decat niste puncte prin care fiecare incearca sa duca dreapta intelegere a lumii in care traim.

        Numai ca in zilele noastre prea putini mai sunt cei care incearca sa duca aceasta dreapta intelegere, si mai toti oamenii se multumesc sa-si cladeasca fiecare, asa cum se pricepe, o lume a lui din vorbe fara nici o valoare. Si din atatea lumi fara valoare, inghesuite in singura lume in care totusi traim fara insa a o intelege, noi nu ne alegem decat cu  o ameteala jalnica, pe care o numim stres, sau confuzie.

         Daca am fi construit  lumile noastre in directia cea buna in care lumea principala a fost construita,  ne puteam lipsi atunci de discontinuitatea vietilor noastre, avand macar nadejdea de apropierea primitoare a adevarului.

      Vorbele noastre insa au devenit importante, mult prea importante, atit de importante, incat acum ele tin loc si de cunoastere, si de intelegere, si de iubire, si de stiinta, si de ganduri, si de toate…

        Noi, oamenii de pe acest pamant am ajuns sa locuim  intr-o imparatie a vorbelor si suntem sclavii nebuni ai acestora, sclavi care se cred de fapt stapani, saracii nebuni.

       Daca voi credeti ca azi vorbele sunt doar simple vorbe si gandurile doar simple ganduri, va inselati, pentru ca vorbele si gandurile noastre sunt lucruri mult mai solide decat orice materiale, lucruri cu care ne aglomeram vietile si de care ne lovim, care ne sufoca si ne fac sa ne simtim atat de prost uneori.

     Eu cred ca este mult mai usor sa darami o casa, decat o vorba sau un gand. Vorbele si gandurile noastre sunt materiale solide din care ne construim fara sa stim, vietile noastre.  Lucruri puternice care ne obstructioneaza orice vedere si intelegere a lumii in care traim, constructii pe care daca le-am vedea cu ochii nostri am fi ingroziti de uratenia lor, si de lipsa oricarei armonii.

      De fapt esenta materialismului sta acum in forma gandurilor si cuvintelor noastre pe care le aruncam peste lume, si de aceea va doresc sa tineti cat mai mult in inimile voastre valurile de ganduri si cuvinte pentru a lumina puterea vietii in aceasta lume, si numai cu multa atentie sa le dati drumul catre ceilalti oameni, pentru ca tot noi  vom fi primii incurcati de acestea.

    Si totusi.. cuvant adevarat este, Isus s-a nascut, Hristos fericit !

Balasa Gabriel

Avem din nou sarbatori, sarbatori in care vrem sa ne bucuram, sa sarbatorim, numai ca intamplarile si evenimentele pe care le traim ne ingrijoreaza, ne deranjeaza si ne debilizeaza mintile ce vor sa ne apere de tot ce ne-ar ameninta siguranta vietii noastre.

Vreau sa va spun insa, ca eu m-am saturat sa gandesc si sa traiesc la scara cea mai mica din toata eternitatea, aceea a unei supravietuiri limitate la teama zilei de maine.

Avem la indemana toate resursele universului, iar noi ne chinuim sa nu murim si uitam de puterea viselor noastre ce le putem implini aici si acum pina la capat.

Incercam disperati sa ajungem undeva, intr-un loc unde sa ne fie mai bine, desi noi nu am pierdut nimic niciodata din divinitatea CUVINTULUI din care venim, pentru ca pur si simplu natura divina este acea stare superioara care nu se poate pierde doar pentru ca noi strigam ne agitam si emitem in continuu pretentii, provocand dezastre si nenorociri numai pentru ca asa ne simtim liberi.

Multi oameni simt ca azi in lume este un mare haos, cum ati vrea insa sa fie altfel, cind personalitatea naste individualismul ce ne transforma in elemente separate ce se misca haotic. Nu putem ramane individualisti si sa incercam sa schimbam lumea gandindu-ne doar la noi si la interesele noastre care ni se par intotdeauna mai importante decat ale celorlalti.

 Cred ca acum mai mult decat oricand avem nevoie de echilibru. Un echilibru care  chiar daca nu incepe cu o egalitate se poate termina intr-una, acea egalitate a unei ordini firesti, care interactioneaza simplu si firesc cu adevarul ce exista in fiecare din noi, clipa de clipa, si viata de viata, atit si nimic mai mult decat armonizarea cu o ordine superioara ce vine dincolo de mintile noastre.

 De aceea cred ca ne trebuie azi mai mult decat oricand, o unitate de vedere si de conceptii bazata pe o intelegere corecta a vietii si a scopului acesteia. Iar cea mai simpla forma a unei asemenea unitati pleaca mereu de la un cuvant  cunoscut in toate limbile pamantului de catre toti oamenii …….. DUMNEZEU.

Poate ca nu stim de unde vine viata si nici unde se duce atunci cind corpul nostru moare, dar tind sa cred ca nu aceasta este in interiorul corpului nostru, ci dimpotriva corpul nostru sta in interiorul vietii.

Pentru ca viata este Dumnezeu, ea incearca sa ajunga la un contact spiritual cu noi  si in fiecare zi noi o respingem, taind orice fir pe care aceasta il leaga de noi, ne incordam, ne suparam si reconstituim ca prostii trecutul in forme din ce in ce mai sofisticate, pina cind  in lipsa oricarei legaturi cu viata murim.

Avem astfel de ales intre framantarile haotice in care lumea noastra incearca sa-si gaseasca adapost si care probabil ca in cele din urma ne vor distruge si acceptarea principiului divin al armoniei.

Nu suntem speciali, nici  nu suntem deosebiti, nu avem puteri nemaipomenite si nici nu trebuie sa ni le dorim pentru a ne socoti mai importanti decat ceilalti, pentru ca noi suntem viata, noi suntem fiinte,  manifestari ale bucuriei si iubirii  traite de existenta intregului, si credeti-ma asta trebuie a fie de ajuns pentru oricine, chiar si pentru noi. 

Sa ne oprim putin si sa privim cu atentie,  societatea noastra are extraordinar de multe reguli, prea multe reguli  care se ciocnesc unele de altele, precum si imens de multe scopuri pur individuale si contradictorii, care niciodata nu vor putea sa ne ajute in construirea unei bune structuri spirituale, mentale si materiale, doar reactionand la toate acestea.

 Iata, multi dintre noi nu inteleg corect  ceea ce se intampla, de fapt suntem aproape in totalitate instrainati de viata adevarata, care nu inseamna gindurile, ambitiile si nici personalitatea, nici profesiile, nici inteligenta sau avutiile, ci doar intelepciunea simpla care ne ajuta sa ne vedem cu adevarat  pe noi in locul celorlalti si nu sa  ne  retragem fiecare intr-un trib mic unde sa ne protejam de toti si de unde sa ne razboim cu toti.

Vin sarbatorile, iar ceea ce se intampla in lume acum nu ne place, asta pentru ca uitam sa privim situatia din prezent doar  ca pe o forma, asa cum este ea, fara sa o judecam, pentru ca doar noi suntem cei care dam continut acestei forme.

Poate ca nu avem nevoie decat  de citeva reguli, si nu de milioanele de legi dupa care  ne ascundem fiecare de fiecare pentru a putea mai usor sa-i condamnam pe toti cei care nu sunt ca noi.

Poate ca ne simtim incoltiti de atitea crize, avem insa puterea de a cunoaste prin noi insine iubirea aproapelui, a infaptuirii binelui, si a trairii divinitatii ce se manifesta peste tot si in toate.

 Este atat de simplu, nimic din toate acestea nu reprezinta miracole, sau lucruri extraordinare, ci doar rezervorul de la care ne putem alimenta numai atita vreme cat pastram legatura cu intregul, prin adaugarea fortei noastre care sta in iubire, in bine si mai ales in DUMNEZEU.., asa ca de sarbatorile care se apropie, nu o sa va urez La Multi Ani, ci doar LA MULTA CONSTIINTA in gandurile voastre, LA MULT PREZENT in clipele traite si LA MULTA IUBIRE in vietile voastre!!!!!

balasa gabriel

Am auzit multe lucruri despre libertate, cu siguranta insa ca nu am inteles-o niciodata atit de profund pe cit mi-as fi dorit-o. De aceea incerc azi sa-mi randuiesc gandurile despre aceasta si mai ales sa-mi dau seama, daca este mai importanta libertatea care  ni se da de catre cineva sau aceea care reprezinta mai mult o valoare interioara pe care fiecare dintre noi  o putem avea. Daca are libertatea  puterea  ei proprie sau este doar o inventie ce ne apara imaginatia de intrebarile care ne ispitesc.

Azi, suntem liberi sa gindim, desi de cele mai multe ori facem doar ceea ce vedem ca fac si ceilalti.

 Suntem liberi sa muncim, desi de cele mai multe ori munca ni se pare o povara, iar azi  multi nu mai au nici unde munci.

 Suntem liberi sa privim si chiar sa avem acces la toate tehnologiile acestei societăti desi, de cele mai multe ori majoritatea dintre noi traim doar la limita subzistentei.

 Suntem liberi  sa vorbim liberi, sa radem si sa plingem liberi, numai ca inca nu simtim aceasta libertate ca fiind o parte din noi insine, atita timp cat aceasta pare a fi doar o libertate la care ni s-a dat voie sa ajungem de undeva din afara.

Iar uneori suntem atit de liberi incit spunem lucruri pe care nu le intelegem si facem altele in care nu credem.

 Uni dintre noi ar putea spune: -    ce frumoase sunt aceste libertati si ce importante sunt.

 Pe cind alti  ar spune doar : -         acestea sunt scumpele noastre libertati inutile! Pentru ca degeaba esti liber atunci cind nu ai unde locui sau nu ai ce minca.  

 Tuturora ni se da o anume libertate in societatile in care traim, noi insa cautam esentialul acesteia nu  in exprimarea ei ci, mai ales in lucrarea ascunsa printre limitele pe care aceasta ni le impune.  Pe urma, libertatea nu este  un drept, asa cum multi dintre noi cred, ea este mult mai mult decat atit, libertatea  este rezultatul tuturor drepturilor pe care le avem.

 Da, libertatea ne emotioneaza tocmai pentru ca libertatea  este inainte de orice o insusire a omului, o insusire spirituala care in evolutia ei atinge intotdeauna constiinta si insasi dezvoltarea noastra, ca si cum libertatea ar reprezenta insasi picioarele pe care sufletul nostru invata sa ”mearga”.

 In realitate insa, nu este liber cel care face doar ceea ce vrea, nici cel care se lasa stapanit de dorintele sale, si nici cel care se ascunde incercand sa para altcineva decat cel care este, ci este liber doar cel care se intelege pe el insusi in aceasta lume. Astfel, in naivitatea gandurilor mele eu cred ca , oamenii se simt in primul rand liberi fata de libertatea lor care nu ii preseaza niciodata, iar daca ar fi sa definesc libertatea in sens negativ as spune ca:

… libertatea nu este o miza a unei atitudini de moment a individului, si nici nu este o regula formala,

…libertatea nu este nici dementa unei societati care se crede libera doar pentru ca  permite omului sa faca atit de multe nebunii, asa cum libertatea nu poate fi nici ispitirea sufletului nostru cu stralucirea materiala la care lumea ne indeamna in permanenta sa visam,

…libertatea nu este nici o problema asa cum nu poate fi nici unica solutie,  

…libertatea nu este  o groapa unde fiecare isi arunca parerile pe care le are despre oricine si orice,

…libertatea nu inseamna nici inteligenta de a te folosi de ceilalti si de lucrurile pe care le ai pentru a reusi sa obti ceea ce-ti doresti, asa cum nu poate fi nici mindria de a fi mai liber decat alti.

…libertatea nu este  transformarea sigurantei noastre intr-o greutate agatata de capatul unui fir pe care o invartim dupa un deget mintindu-ne ca suntem liberi sa facem orice in acest spatiu minuscul care ne apartine numai noua,

 … libertatea nu este nici  gustul artificial al unei puteri care doreste sa conduca totul in aceasta lume si nici acceptarea neputintei cu care judecam obisnuintele noastre.

… si mai ales, din pacate, libertatea nu este dreapta cu toti oamenii pentru ca aceasta nu este inca partea conducatoare in inimile noastre, atita vreme cit noi incercam sa-i substituim acesteia logica unui castig imediat si personal, sau logica unei lupte pe care ne simtim indreptatiti sa o ducem si chiar sa o castigam impotriva celorlalti.  

Este adevarat ca  oamenii pot spune in multe feluri – LIBERTATE, insa numai intr-unul singur lucreaza libertatea, si acesta este cunoasterea pe care o avem despre noi insine, pentru ca adevarata libertate nu poate fi ingradita de nimeni si de nimic altceva ci, doar de indiferenta noastra.

Iar daca ar fi sa definesc in sens pozitiv libertatea, ca actiune constienta supusa autoevaluarii, responsabilitatii si respectului pentru sine si pentru ceilalti, as spune ca:

… libertatea este inceputul pe care-l putem pune intelegerii scopului nostru in aceasta viata,

… libertatea este planul pe care Dumnezeu ni l-a lasat pentru a ajunge sa intelegem ceea ce inseamna intregul si mai ales care este drumul catre acesta,  

…libertatea este consistenta gindurilor ce presupune risipirea intunericului care vine din faptul ca de multe ori nu stim de ce si ceea ce facem,

 … libertatea  este cea care nu stie  ce se scrie in carti despre ea, dar indrazneste  uneori sa devina vizibilul nostru sine, care ne face sa mergem mai departe in fiecare zi din aceasta viata,

 … libertatea este pina la urma  cunoasterea modului in care omul poate evolua spre o desavarsire a fiintei sale spirituale.

 Poate ca unora li se pare ca libertatea este o prajitura dulce din care vor sa apuce cu disperare macar o firimitura, acceptand pina la urma sa se multumeasca si doar cu aroma acesteia. Poate ca altora li se pare ca libertatea este doar un laborator util unde cei puternici pot crea mereu variante noi si usoare pentru cei slabi care nu-i pot suporta adevarata greutate.

Eu cred insa ca libertatea nu reprezinta decat valoarea noastra spirituala care ne poate intemeia nu numai gandurile si cuvintele sau faptele dar mai ales prezentul de unde incepe viitorul nostru. Si tocmai de aceea azi, poate mai mult decat oricand, ar trebui sa ne bucuram de exprimarea unei puteri a libertatii ce constituie intr-un anume fel stilpul implinirii noastre, pentru ca nu libertatile devin inutile atunci cind nimeni nu le mai foloseste ci, chiar viata noastra.

 Si daca azi putem spune ca avem libertate nu putem sa spunem din pacate, ca avem destui oameni liberi, pentru ca nu libertatea ii face pe oameni cu adevarat liberi, ci doar oamenii liberi sunt cei care creaza libertatea.. 

   BG    

Oamenii se schimba, am auzit de atitea ori aceasta fraza, incat mult timp am crezut ca lumea aceasta poate ajunge foarte usor la perfectiune, o perfectiune eliberata de mii si milioane de schimbari.

 Numai ca aceasta schimbare perceputa de noi nu este chiar o schimbare, ea pare mai degraba o renuntare, o renuntare la lucrurile pe care le-am dorit, la comportamentele pe care ni le-am imaginat, la oamenii care simteam ca putem fi, si toate astea doar pentru a avea sansa sa reusim in aceasta lume, si mai ales sa fim pe placul acesteia.

Cel mai bine am vazut asta la mine insumi, am vazut cum prefer sa astept situatiile extreme pentru a face ceva ce mi-am propus demult  timp, am vazut  ca schimbarea in care am crezut consta aproape in totalitate in observarea modului in care functionez, o observare care-mi induce iluzia unei miscari catre altceva decat cel care sunt acum, ca un om impins in alt om in care sper sa-mi ating limitele, dar nu este asa.

 Nimic si nimeni  nu poate sa atinga limita,  deoarece fiinta noastra este infinita, ea este chiar universul care ne inconjoara si in care ni se pare doar ca traim  ca niste entitati separate.

Ne predam viata noastra cuvintelor pe care le-am invatat si speram ca adevarul sa se intrepatrunda la un moment dat cu acestea.

Cine detine insa viata, detine insasi existenta, iar binele si raul indiferent daca inseamna victorie sau infrangere au ramas singurele noastre mijloace de a invata sa intelegem acest proces al schimbarii.

Uneori vorbim despre schimbare pentru ca simtim ca nu suntem siguri de nimic din ceea ce este in interiorul sau in exteriorul nostru, pentru ca simtim nevoia sa ne traim vulnerabilitatea din care  se hranesc emotiile noastre si mai ales pentru ca vrem sa fim utili. Alteori pur si simplu vrem sa-i schimbam pe altii pentru ca nu ne plac asa cum sunt.

Avem motive sa dorim  schimbarea, pentru ca niciodata lumea nu ne-a oferit o imagine care sa ne convina, pentru ca intotdeauna lumea s-a multumit cu o supravietuire frustranta in timp ce ne indeamna sa cautam o alta parte  mai buna din ea.

Sa recunoastem insa, ca toate schimbarile pe care le vrem sunt gandite nu pentru acum, pentru clipa aceasta, ci pentru viitor, ele se hranesc cu timpul nostru si pina la urma nu fac altceva decat sa ne manipuleze aparentele dualitatii in care suntem captivi inca de la prima noastra socializare.

Poate ca este timpul sa ne schimbam modul de a intelege principiul schimbarii, sa vedem ca  schimbarea nu este atit de dificila pe cit pare, pentru ca de fapt schimbarea nu inseamna timp si nici sacrificii, nu inseamna ca noi sau ceilalti sa devenim altcineva, ci din contra, schimbarea inseamna in modul cel mai simplu sa fim noi insine fara sa ne lasam condusi, manipulati sau ignorati de limitele celor  pe care le dorim.

In aceasta privinta putem vedea cum in viata noastra de toate zilele, ne folosim foarte mult de memorie si mai ales de o cunoastere superficiala pe care ne construim realitatea in care traim, adapostindu-ne convingerile noastre sub nevoia unei sigurante pe care o justificam oricum si oricat, indiferent de adevarul sau iluziile pe  care ne sprijinim.

Si tocmai de aceea, schimbarea perfecta este pur si simplu schimbarea modului de a ne privi pe noi insine in aceasta lume, pentru ca cei care vor sa  schimbe cu adevarat nu au nevoie de timp, nu au nevoie de cine stie ce scoli, nu au nevoie de ajutorul altora, de programe, de miracole sau de revolutii, ci doar de intelegerea faptului ca ei pot fi asa cum simt ca trebuie sa fie, acum in aceasta clipa, lasindu-i la o parte pe toti cei care vor sa  schimbe doar o imagine cu o alta imagine.

Si mai cred ca schimbarea nu inseamna ca ai ceva in minus, ci inseamna ca ai ceva in plus fata de personalitatea pe care ti-ai construit-o, tocmaai pentru ca fiecare dintre noi se are pe el insusi intreg, sub toata confuzia aceasta in care traim.

Noi suntem!

Noi suntem intregi!

Noi suntem neschimbati!

Balasa Gabriel

Avem parte azi parca mai mult decit oricand de discutii care nu mai suporta discutii.

Iar toate  pornesc din multele informatii pe care le adunam constient sau involuntar si pe care in majoritatea cazurilor le transformam fara sa vrem in neghiobii pe care le repetam altora asa cum noi nu le-am inteles.  Toate acestea ne chinuiesc si ne incurca lumea in care traim zi de zi, pentru ca nu avem puterea de a renunta pur si simplu la a vorbi despre ceea ce nu intelegem , si a ne limita la putinele cunostinte pe care intr-adevar le pricepem si cu ajutorul carora am putea spune si noi lucruri mai simple dar poate mai corecte.

La ce este bun, va intreb, sa ne vaitam, sa hulim, sa criticam, daca toate aceste cuvinte pe care le spunem se transforma intr-o sabie cu doua taisuri cu care mai inainte de a-i taia pe altii, ne injunghiem pe noi insine fara sa simtim sau sa realizam ca am rezolvat cu adevarat ceva din tot ceea ce am strigat la ceilalti.                                              Sunt ticalosi parlamentarii, nu functioneaza justitia, este viata din ce in ce mai grea…., cuvinte si iar cuvinte pe care le aruncam intr-un zid al plingerilor unde speram sa fim auziti si sa se schimbe ceva, din pacate insa aceste cuvinte nu au nici un pic de magnet, sunt niste   simple tinte de fier care doar lovesc un zid de fier calit in nemultumirile noastre amare,  si se strimba odata cu sufletul nostru, si nu se lipesc, cazind in  neputinta de a incerca mai intai sa ne schimbam pe noi insine si nu pe ceilalti.   

Poate ca intr-adevar avem azi multe cunostinte, poate ca multi dintre noi sunt inteligenti si avem idei extraordinare, poate ca stiinta este din ce in ce mai desavarsita, insa nimic din toate acestea nu ne sunt folositoare daca noi ramanem sa privim lumea printr-o logica seaca care ne desparte de pacea si echilibrul launtric al fiintei noastre, si care nu ne face decat sa ne invartim tulburati (de ceea ce nu stim) in jurul celor multe si nefolositoare pe care le cunoastem deja.                                                                                                                                            Pentru ca de multe ori ceea ce vedem si putem atinge  inseamna mai putin decit ceea ce simtim, iar pentru ca in noi sa incapa simtirea cea buna trebuie sa daruim din aceasta mereu tuturor.

 Balasa Gabriel

O vorba romaneasca spune ca prostul are mintea odihnita, ceea ce nu inseamna ca si-a pus frina la viteza mintii si acum  sta pe loc si se odihneste asteptand pe cei destepti sa-l ajunga din urma. Insa daca mintea mea este obosita de viteza cu care alearga, stau si ma intreb cine este cu adevarat prost, cel care-si odihneste mintea sau cel care incepe sa faca prostii datorita unei minti obosite. Poate ca ar trebui sa recunoastem ca nici folosirea mintii nu ne garanteaza inteligenta, la fel cum nici odihna acesteia nu ne da dreptul de acces automat la prostie. 

Degeaba mi se pare mie ca mintea mea folosita la maxim vede departe, departe, cind unul care nu se streseaza, ci doar se odihneste, fara sa vada prea departe, ajunge uneori mai departe decat am indraznit eu vreodata sa ma gandesc.

Poate ca modul meu de a percepe lucrurile este gresit, pentru ca nu folosirea mintii la maxim, ne face mai destepti, poate ca esential este ca mintea noastra sa fie curata, adica sa functioneze in asa fel incit cele gandite de ea sa ne ajute, nu sa se transforme intr-un gunoi de vorbe goale. Si nu doar din acest motiv, uneori, cred ca mintea noastra ar functiona mult mai bine daca ar privi, si mai ales daca ar vedea bine lucrurile din apropierea noastra fara sa incerce sa vada prea departe, caci aceasta departare ne oboseste intotdeauna neuronii intinsi la maxim in mod gratuit si nu ne ajuta deloc prea mult.

La fel cum nici intaritarea mintilor noastre si cugetarea la tot felul de lucruri ce stau in majoritatea cazurilor sub semnul clar sau mai putin clar al desertaciunilor nu poate sa ne ridice nici macar cu 1 centimetru inteligenta deasupra celorlalti. 

Si Doamne, de cate ori nu ne lasam chemati si tarati in lupta, de mintea care ne impinge sa fim mandri, curajosi si cu personalitate dupa care ne trezim aruncati in mlastina indoielilor cu sufletul greu si incepem sa ne simtim satui de aceasta minte inteligenta, orgolioasa careia I-am predat toata conducerea vietilor noastre dar mai ales incepem sa simtim lipsa unei nadejdi in calea cea buna si dreapta a inimii noastre.

Pentru ca dincolo de prosti si  destepti, noi toti, suntem doar niste bieti oameni ce ne luminam noaptea vietii noastre cu putina lumina a mintilor  si inchidem din pacate, ochii sufletului, parca pentru a ne feri de lumina stralucitoare a inimilor  ce ne strajuieste ziua vietii noastre.  

Care sunt valorile care au prioritate?

Aceasta intrebare pusa de un prieten  m-a condus la aceasta discutie despre valori.

Astfel, valoarea ca expresie a unei calitati ce duce pina la urma doar la o comparatie dupa o anumita pretuire cantitativa (valoros,mai valoros, foarte valoros) mi se pare ca un caine fara dinti, care nu numai ca nu musca dar nici nu mai latra destul de serios pentru societatea romaneasca de azi.

Daca ar fi sa definesc valoarea sau valorile asa cum le vad eu, as spune ca acestea sunt si trebuie sa ramana cele mai subiective parti ale sufletelor noastre.

Ca ele trebuie sa ne ghideze mereu spre esentialul din vietile noastre si nu doar spre ceea ce conteaza la un moment dat .

Valorile pentru a-si merita acest nume trebuie sa ne apartina la modul cel mai personal cu putinta fiecaruia dintre noi, fara a putea fi imprumutate ca o suma oarecare de cuvinte selectate si stranse doar dupa o anumita logica.

Daca azi ne aflam in cautarea unor valori, este clar ca  am cam pierdut credinta in moralitate, si continuam sa ne mingaiem cu eficacitatea unor drepturi disparate ce capata pentru fiecare din noi o insemnatate din ce in ce mai mare.

Si este nevoie de atentie pentru a observa faptul ca oricat de luminoase ni s-ar parea aceste drepturi ele nu sunt decat o moneda mincinoasa de schimb pentru cele la care renuntam de bunavoie sau convinsi.

Este adevarat ca toti spunem, -”avem dreptul sa traim asa cum vrem noi, avem dreptul la un trai decent, avem dreptul la propriile noastre opinii”, din pacate insa nu observam ca odata cu aceste drepturi incepem sa ne justificam comoditatea de a ne lasa dusi de “val” si renuntam cu usurinta la orice ideal ce presupune un pic mai mult efort sau poate si un pic de jertfa din partea noastra.

Iar valoarea devine astfel din ce in ce mai mult o exceptie care nu este deloc folositoare pentru cei care vor din ce in ce mai multe drepturi, pentru ca drepturile sunt pentru toata lumea, asa cum este si indiferenta noastra pentru ceilalti.

Valoarea inainte de orice altceva reprezinta capacitatea noastra de constientizare a insemnatatii pe care fiecare dintre noi hotaraste sa o acorde unei anumite perspective de a vedea, a cauta si a simti sensul acestei vieti pe care o traim, motiv pentru care nu poti sa ai “valori” daca nu te cunosti pe tine insuti asa cum esti si nu asa cum ai vrea sa fi.

Este greu azi sa ai valori adevarate, pentru ca acestea nu se justifica, ele se traiesc si se infaptuiesc clipa de clipa prin ceea ce esti si ceea ce faci.

Cum sa gasim aceste valori cind prima noastra grija este sa cautam castigul, sau distractiile, ori sa ne chinuim cu obiceiuri proaste sau bune numai sa nu ramanem singuri cu noi insine si sa lasam astfel constiinta sa se trezeasca si sa ne simtim trasi la “raspundere”, pentru ca atunci cu siguranta nu ne mai convine.

Nici considerarea valorilor ca pe simple standarde nu ne ajuta prea mult, pentru ca in acest fel ne indepartam de ele destul de mult, cat sa nu le mai traim in mod autentic si ne racim ajungand sa le tratam drept simple probleme ce pot fi rezolvate de inteligenta noastra.

Iar lucrul cel mai potrivnic azi valorilor adevarate mi se pare ca este rautatea noastra, acea rautate pe care nu o bagam in seama considerind-o o lupta normala pentru orice progres.

O rautate care ne chinuie si ne nelinisteste transformandu-ne orice fel de valori potentiale in dispretul cu care-i privim pe ceilalti, pentru ca mandria are puterea de a acoperi orice fel de valoare, si care are gustul mahnirii ce ne stramba sufletele si ne alunga puterea de a ne bucura de binele pe care-l putem face pentru aceasta lume in care traim.

La fel cum cea mai apropiata de valorile adevarate mi se pare ca este dragostea pentru ceilalti oameni, ca un ajutor pe care ni-l dam noua prin ajutorarea aproapelui nostru.

 Eu as merge insa mai departe si m-as intreba daca aceste valori nu sunt cumva varianta mai proasta a virtutilor la care se pare ca am renuntat cu totii de bunavoie.

Pentru ca de la Virtute care reprezenta insasi forta morala a omului de a urmari binele si care in mod esential reprezenta o insusire interioara de caracter a omului, am coborat o treapta mai jos  la Valori mutind in exteriorul nostru acele insusiri asupra unor lucruri, fapte sau idei si care nu pot reprezenta decat  simpla urmarire a unor necesitati sociale, iar de aici o treapta si mai jos, unde de altfel cred ca ne aflam acum, gasim normele de conduita pe care societatea a trebuit sa ni le impuna pentru a putea supravietui impreuna, si uite asa ne vedem restransa orice valoare adevarata la punctele de vedere, sau opiniile cu care am ajuns sa ne justificam comportamentele si actiunile noastre.

 De aceea, azi mai important decat o ordine de prioritate a valorilor mi se pare ca este credinta in aceste valori, pentru a putea sa urcam o treapta mai sus la nivelul virturilor care reprezinta valorile adevarate ale omului, valori care pentru mine   sunt dragostea, cinstea, curajul, si dreptatea .

Balasa Gabriel

Lumea noastra nu este perfecta, iar dezordinea in care se afla aproape ca tipa dupa un echilibru in care extremele acesteia sa fie reconciliate, iar alegerea unei asemenea stari de echilibru poate incepe si cu educatia.

Orice educatie trebuie sa plece de la premisa unei dezvoltari , o dezvoltare care se bazeaza pe transmiterea experientei acumulate si pe evolutia facultatilor ce tin de fiinta umana. Faptul ca in prezent societatea noastra are in vedere numai o educatie civica ne arata nivelul la care aceasta functioneaza, si care este acela de delimitare si de izolare a indivizilor, de stabilire a locului acestora in mecanismul societatii si de prescrierea clara a drepturilor si mai ales a obligatiilor care le revin si pe care trebuie sa le respecte.

Aici insa educatia se opreste si cel mai mare potential al acesteia este lasat in uitare, pentru ca nu mai intereseaza pe nimeni dezvoltarea personala a unor fiinte” intregi”, care isi doresc o evolutie in acord cu idealurile  imateriale ce poate ajuta la eliberarea unor energii creatoare incomparabil mai mari decat cele pe care le aduce in fata educatia civica de azi, si care nu se poate face decat printr-o educatie spirituala.

Noi oamenii ca fiinte intregi ar trebui in mod firesc sa acordam respectul si atentia noastra nu numai corpurilor pe care le purtam in fata celorlalti dar si sufletelor, pentru ca din pacate azi prea putini dintre noi mai purtam respect pentru sufletele noastre.

Sufletele noastre sunt sanctuarele in care ne odihnim ori de cate ori suntem obositi de lupta pentru o functionare fizica multumitoare in societate.

De aceea mi se pare important faptul de a incerca sa punem accent pe o intelegere si o evolutie spirituala a omului, ca o nevoie simpla de echilibrare a sistemelor sociale care desi constituie o preocupare esentiala pentru toata lumea contemporana se deterioreaza parca din ce in ce mai mult.

Este adevarat ca densitatea unei educatii civice este mai mare, aceasta marime nu reprezinta insa o calitate pentru ca in acest fel ramanem pe una din treptele de jos ale evolutiei, o densitate scazuta ar putea-o reprezenta o EDUCATIE SPIRITUALA pe care sa o dam copiilor nostrii, si care sa incerce sa ii inalte pe acestia mai sus de treapta pe care noi stam azi.

O educatie spirituala ar aduce mult mai aproape dezideratul moral al unei existente in echilibru cu ceilalti oameni si cu societatea, ca si o extraordinara flexibilitate in ce priveste capacitatea noastra de a simti si de a crea mai mult si mai bine.

O educatie spirituala nu ar reprezenta o schimbare radicala ci doar o perspectiva noua din care putem privi educatia si preocuparea noastra pentru evolutia fiintei umane renuntand la acea limitare cetateneasca ce ne obliga sa cedam atit de mult din puterea noastra.

O educatie spirituala ar putea fi posibilitatea noastra de a ne elibera de o civilizatie in care lupta pare solutia universala pentru a trai in pace, ca si responsabilitatea fiecarui suflet de a-si croi propriul drum.

Si mai mult decat toate acestea o educatie spirituala poate insemna invierea unei constinte umane care uneste mintea si sufletul intr-o esenta armonioasa si care ne poate elibera de luptele pentru putere care macina lumea de azi.

Daca as avea vreodata posibilitatea sa fac mai mult decat sa scriu, nu as ezita nici o clipa, si as renunta imediat la o educatie civica pentru o educatie spirituala, altfel sunt liber sa visez si sa cred ca gindurile mele vor atinge pe cineva care poate sa faca acest lucru.

Iar daca libertatea nu este decat o pierdere a ceva din trecutul nostru care ne ofera oportunitatea de a cauta mereu altceva in  speranta ca vom gasi acea esenta pe care nu o vom mai pierde niciodata, eu ma declar un om liber, un om liber sa caute daca in cuvintele si promisiunile celor puternici se afla si sufletul acestora si nu doar cuvinte goale.

Balasa Gabriel