Gabriel Bălaşa

Ma intreb de ce nu ne nastem cu totii maturi, intelepti si plini de iubire?

 De ce oare trebuie sa trecem prin atit de multe incercari si intamplari care lasa asupra noastra atitea semne?

Poate ca viata noastra este o devenire, aceasta insa nu ne reprezinta pe noi ca fiinte, ci noi suntem chemati sa o reprezentam pe aceasta, si din pacate de multe ori suntem candidati mai slabi decat alte multe fiinte care nu se pot lauda cu atitea calitati ca noi, oamenii.

 Iar devenirea  incepe acolo unde se sfarseste multumirea noastra cu datul acestei vieti si incepe constientizarea unei vieti spirituale ce acopera minuscula viata materiala ce este lasata la vedere, dar care poate inseamna pentru multi dintre noi aproape totul.

 Cati dintre noi au insa puterea sa inteleaga viata aceasta pe care noi o traim azi ca pe o abatere de la ceva anume, cati dintre noi rezista in fata unei superioritati pe care oamenii si-au creat-o din lucrurile moarte ascunse intre cuvintele si gandurile acestei vesnice contradictii-personalitatea umana, pe care ne straduim sa o construim fiecare cat mai mare, pentru a o folosi impotriva celorlalti.

Nimeni nu pare sa inteleaga lucrurile confuze si semnele de intrebare, iar asta nu mai pare sa deranjeze pe nimeni asa de mult, atata vreme cat cineva se ocupa de lucrurile cu caracter obligatoriu care pot da un oarecare sentiment de siguranta pentru a nu ni se mai parea totul chiar asa o mare belea.

Mi-e teama ca toti ne grabim atat de tare incat nu mai vedem posibilitatea pe care o avem de a alege sa definim altfel viata pe care o traim azi, si continuam sa ne credem destepti doar pentru ca vedem cu ochii nostrii ceea ce noi numim realitate, uitand ca cine are ochi vede oricum ceva.

         Cine aude strigatul normalitatii? 

– Vreau sa-mi recunoasteti existenta! 

          Poate ca nimeni, pentru ca fiecare tipa cat mai tare pentru a-i putea acoperii pe ceilalti.

          Si uneori normalitatea chiar pare mai periculoasa decat toata aceasta anormalitate innebunitoare in care traim, incat nu pot sa nu ma intreb, chiar nu mai doreste nimeni NORMALITATEA. Eu cred ca da, sunt multi cei care asteapta dezvoltarea unei normalitati indiferent de vremurile pe care le traim.  

         Numai ca noi amanam aceasta recunoastere cat putem de mult, pentru a  putea sa ne obisnuim cu ideea de a avea o relatie adevarata cu normalitatea , pentru ca ne simtim stingheriti de aceasta, dar mai ales pentru a putea sa ne depasim teama de realitatea care este manifestata de societatea noastra ca un fel de  tehnica a indepartarii noastre de orice fel de speranta pentru existenta unei normalitati.

            Poate ca exista azi mai mult ca oricand o piata a normalitatii, da ati auzit bine o piata a normalitatii realizata insa din piese false, de unde fiecare se aprovizioneaza cu un pic de normalitate pe care doreste sa o puna in realitatea in care traieste pentru a-i da acesteia gustul normalitatii. Numai ca un pic de normalitate, si aceea trucata asezata intr-un context anormal pe de-a intregul nu poate sa schimbe nimic, sau poate ca dorul nostru neconstientizat dupa normalitate este atat de mare incat ne dorim sa ne lasam pacaliti pentru a putea trece mai departe in zilele ce vor urma.  

        Multi vor spune ca ne descurcam si fara normalitate, ca ne adaptam, numai ca tot ce facem este sa ne inselam singuri ca lucrurile par sa mearga bine, pentru ca noi stim si simtim ca nu este deloc asa.  Ne ferim uneori prea mult de recunoasterea anormalitatii in care traim, fara sa realizam ca numai atunci cand ne acceptam aceasta anormalitate se naste si pentru noi posibilitatea intoarcerii la normalitate, acolo unde nebunia realitatii in care traim incepe sa para imposibila.

          Normalitatea nu este neaparat ceea ce uni sau alti doresc sa ne prezinte, normalitatea este adevarul care ne deschide fata de ceilalti si fata de noi. Atunci cand noi mai mult ne inchidem si cautam sa-i pacalim pe toti,  atunci cu siguranta aceasta nu este decat o falsa normalitate in care nimeni nu va crede desi va fi acceptata probabil de majoritatea oamenilor. 

        Normalitatea nu este tacerea fortata in problemele care ne separa uni de alti pe diferite criterii inventate sau mai degraba manipulate, normalitatea este strigatul adevarului pe care nu-l putem auzi decat daca avem curajul de a-l asculta.  

          Poate ca uni vor se ne creeze o normalitate in care ei sa fie cu totul si cu totul deasupra noastra si sa aiba puterea de a ne face sa avem temeri pentru a putea sa ne stapaneasca, numai ca pana la urma fiecare dintre noi va simti, si va vedea lipsa de sens in vietile noastre astfel conduse.  

        Normalitatea nu poate fi rezultatul unei gandiri bazate pe frica, ea ne arata ce reprezinta cu adevarat gandurile, vorbele si faptele oamenilor pentru aceasta lume in care traim.   

       Daca cineva face ceva gresit si noi acceptam acest lucru, invitam anormalitatea in vietile noastre pe usa cea mare a amagirilor. Degeaba il transformam pe acesta intr-un tap ispasitor, pentru ca si noi la randul nostru putem spune sau face ceea ce oricine spune sau face, si uneori intr-un mod pervers chiar ne place asta, pentru ca ne face sa credem in micsorarea distantei dintre cei puternici si noi. 

        Normalitatea nu poate fi cucerita, nu poate fi impusa ci doar traita de fiecare dintre noi, si mai ales exprimata prin comportamentul nostru cotidian.  

         Normalitatea nu este de fapt decat un canal de comunicare cu sinele interior al nostru si al celorlalti oameni care ne poate ajuta pe fiecare sa ne exprimam propriul potential fara a ne fi teama de gandirea ingusta care ne  sugruma uneori mintea.  

       Normalitatea nu inseamna perfectiune, dar inseamna cunoasterea greselilor si invatarea din acestea, inseamna acceptarea provocarilor pe care trebuie sa le transformam in ocazii de a evolua. 

        Normalitatea nu este o  simpla alternativa la realitatea pe care o traim, ci este chiar momentul cel mai potrivit pentru a cauta iubirea in inimile si mintile celorlalti.

         Normalitatea este modul in care noi putem sa punem problema unei constientizari a vietilor noastre, este cea care ne ajuta sa ne deschidem mai mult spre o recunoastere  a prezentei spirituale in lumea in care traim. 

        Cei care nu vad sensul normalitatii, sunt cei care percep lumea prin teama ca nu sunt intelesi . Ei nu stiu ca normalitatea nu limiteaza nimic, ci chiar ne ajuta sa renuntam la multe idei sau opinii fixe. 

        Normalitatea este cea care inlatura orice bariera care ne separa de adevarata noastra identitate, este cea care ne aduce o anumita ordine in viata noastra si in aceea a societatii.

          Normalitatea nu te obliga la cumintenie pentru ca ai primit o prajiturica, normalitatea te indeamna sa gandesti si sa simti constientizand totul ca pe o solutie reala la viata in care traiesti.  

       Si sigur va spun, normalitatea nu ingrasa,nu ingrasa ca nesimtirea cea plina de ea cu care suntem deseori tratati atunci cand ne dorim sa stabilim o legatura cu spiritul adevarului din lumea in care traim.  

      Normalitatea nu se manuieste, pentru ca este prea mare pentru a intra doar pe o singura mana, puterea ei vine din cunoasterea unei parti foarte mari din intregul in care traim, simtim si suferim.    

     Normalitatea nu este usoara pentru ca ea aduce cu sine greutatea unei responsabilitati pe care fiecare dintre noi trebuie sa o poarte singur.       

    Normalitatea nu este o usa pe care poti intra sau iesi, pentru ca usa este doar anormalitatea vietii in care traim azi, normalitatea este chiar sursa de unde ne putem lua energia pentru evolutia fiintei noastre. 

       Normalitatea nu inseamna libertatea nevrozata a realitatii in care traim, ci mai degraba alegerea completa a innoirii unei deschideri si a unui respect pentru adevarul valorilor morale si spirituale pe care le avem in comun.          

       Normalitatea trebuie sa fie relevanta si cu adevarat apropiata de fiecare dintre noi pentru a ne putea angaja la cel mai profund nivel al nostru asupra experientei din viata noastra.

        Normalitatea este constientizarea intregului si descoperirea a ceea ce este cu adevarat important pentru fiecare dintre noi si pentru societatea in care traim, dar mai ales este stabilirea acestui lucru ca prioritate si actiunea pentru ca acesta să se indeplineasca. 

       Este adevarat ca intotdeauna avem o alta alternativa, si daca noi renuntam la normalitate, alternativa nu poate fi decat viata trista si goala pe care o avem azi.

         Deci daca va doriti normalitatea nu mai asteptati, pentru ca niciodata nu ati fost mai pregatiti ca acum pentru trairea normalitatii, iesiti din aceasta realitate falsa care va tine prizonieri ai unei anormalitati ce doreste sa ne pastreze tematori fata de orice schimbare.   

     Normalitatea este castigarea de catre fiecare dintre noi a puterii de a ne crea o viata plina de sens. Este parasirea rolului de victima a celui care nu are nici o putere de a alege sau de a schimba ceva.  

     Normalitatea nu te lasa sa urmaresti ceea ce se intampla fara a te lasa implicat, nu te lasa sa privesti de la distanta fara sa participi.

       Normalitatea este  cea care ne arata neadevarul realitatilor in care traim!  

      Normalitatea inseamna schimbarea, la fel cum schimbarea este cel mai normal lucru care ni se poate intampla.

 Balasa Gabriel

Se vorbeste azi peste tot despre haosul din societatea romaneasca. Eu stau si ma intreb insa:

-Care societate????

-Chiar avem noi  azi o societate in Romania?

Teama imi este ca in Romania  nu avem inca o societate. Da, putem spune ca avem 22 milioane de oameni, care insa nu sunt in stare sa formeze mai mult de o multime. Iar o multime nu este decat o gramada de oameni cu tendinte de supunere oarba si subordonare la temelia carora stau ignorarea, nerecunoasterea si nerespectarea valorilor si normelor comunitare.

O multime care se aduna destul de repede ca atunci cand ne asezam la o coada pentru a cumpara ceva sau pentru a ne plati taxele si care se rispeste la fel de repede.

O multime care se strange curioasa la orice scandal si care este gata sa urle de placere atunci cand simte puterea  unei  maini conducatoare, ce  poate  da iluzia stabilirii unei relatii simple de impartasire a unei opinii indiferent cat de corecta sau incorecta este aceasta, si care se destrama cand puterea acestei maini scade.

 O multime care nu este in stare sa depaseasca o raza destul de restransa de actiune a unor  judecati agresive si  perpetue a celorlalti in detrimentul celei mai simple constientizari de sine.

Poate ca acest lucru al existentei unei multimi in locul unei societati adevarate, face ca totul in Romania sa fie paradoxal, si asa cum bine spunea cineva………  ”cu cat ajungem sa cunoastem mai bine Romania cu atat incepem sa o intelegem mai putin”.

Multe lucruri sunt aiurea in Romania, pentru ca noi continuam sa acordam o atentie prea mare indivizilor care nu sunt in stare sa creeze decat aceasta stare de Multime in detrimentul unei evolutii la o stare de societate  si aceasta  cred ca poate fi cauza fundamentala a tuturor problemelor noastre.

Pentru ca nu este de ajuns sa vorbim despre societate,  atunci cand aceasta nu exista decat la nivelul primitiv al unei stari sociale pe care  o atingem doar prin simpla si insuficienta strangere laolalta a unor oameni ce nu au nimic in comun uni cu ceilati.

Daca vrem sa avem o societate in Romania, trebuie ca mai intai sa constientizam  distanta infinita care exista si va exista intotdeauna intre MULTIME si SOCIETATE, tocmai datorita faptului ca acestea se gasesc pe nivele diferite de intelegere a fiintei sociale care este omul.

O societate nu presupune doar o simpla si naturala stare  de grup sau de colectiv a unor oameni care nu au nici o legatura uni cu ceilalti.

O societate este acea stare in care oamenii sunt uniti de orientarea in viata dupa anumite valori.

O societatea este acea stare in care oamenii creaza o comunitate, aceasta fiind reprezentata nu doar de o legatura intre membrii sai dar si de o relatie deschisa si corecta a acestora cu institutiile statului create tocmai pentru slujirea societatii.

O societate este aceea unde exista solidaritate iar oamenii coopereaza pentru atingerea unui scop comun.

O societate este aceea unde  statul garanteaza si respecta drepturile oamenilor, prin aceasta stabilindu-se relatia sa cu societatea si implicit functionarea normala a institutiilor sale.

O societate este aceea in care  respectul pentru organele statului este egal cu respectul pentru cetateanul cel mai simplu.

O societate nu este doar un sistem social, filosofic, sau politic, pentru ca o societate este mai intai si mai intai deschiderea de gandire, credinta si cultura in legatura dintre oameni si dintre demnitatea acestora si respectul statului in care traiesc. 

O societate este aceea in care oamenii se asociaza constienti de puterea lor si de locul unde sunt dar si de cel spre care vor sa mearga.

O societatea este aceea in care orice individ conştientizează  drepturile obligaţiile pe care le are dar  şi responsabilităţile pe care trebuie să le respecte şi să şi le asume.

 O societate este aceea care pe linga asteptarile pe care le are de la indivizi, are si un rol important  prin formarea unei identitati spirituale generate ca un raport de complementaritate pentru dezvoltarea personala a fiecaruia dintre acestia.

O societate este aceea  care poate participa activ la viata individuala si sociala a oamenilor care o alcatuiesc pe axa semnificatiei unei stari de normalitate.

De fapt societatea este apartenenta oamenilor la civilizatie si dreptul nostru de a da un sens  in ceea ce priveste construirea unor valori care sa ne indeparteze de simpla supravietuire si  care sa devina o sursa puternica pentru crearea unei societati democratice.

In absenta unei societati care sa fie in acelasi timp scop si mijloc pentru evolutia oamenilor, nu poate exista niciodata ordine si nici un spatiu adevarat al libertatii, pentru ca orice libertate se  va reduce la o simpla vointa individuala.

 Eu cred ca  SOCIETATEA este in primul rand credinta interioara a indivizilor ca au nevoie uni de ceilalti, ea este liantul care leaga o comunitate, si care nu poate fi inventat de nimeni pentru ca societatea se realizeaza ceas de ceas si zi de zi in realitatea convietuirii noastre umane.

 Balasa Gabriel 

Viziunea mea este aceea a infiintarii unui -CENTRU DE PROIECTE SI PROGRAME PENTRU ROMANIA- centru in care sa se poata construi de catre oamenii care vor mai bine si mai spiritual pentru Romania, aceste proiecte si programe  care apoi sa fie proiectate ca  niste raze pe intreaga circumferinta a puterii politice din Romania.

 In acest centru constituit ca o asociatie de construire a viziunilor despre o Romanie nu numai de azi dar si de maine,  sa poata fi primite orice idei care doresc sa faca din Romania o tara mai buna pentru cei care traiesc in ea, si din acesti locuitori sa faca niste romani fericiti. In cadrul acestui centru sa se poata  dezbate orice idei despre viziunea asupra Romaniei, si in sfarsit cu ajutorul acestora sa se poata construi proiecte si programe,  care sa fie trimise apoi spre toate locurile de unde se pot transforma in realitate. 

De fapt acest centru ar putea fi considerat ca o banca de idei si proiecte de la care oamenii politici se pot imprumuta gratis fara nici o dobanda, pentru ca acesta va urmari doar cistigul colectiv al unei Romanii ce apartine tuturor romanilor, si ceea ce este mai important va fi tocmai faptul ca pe nimeni sa nu-l intereseze sa pastreze paternitatea vreunui proiect, pentru ca orice proiect care va iesi din acest centru va fi al Romaniei si oricine va putea daca considera ca merita, sa si-l insuseasca si sa-l aplice pentru Romania.

 Va dati seama ca dupa constituirea unui asemenea centru s-ar putea  supune dezbaterii orice proiect care in acest fel va capata nu numai vizibilitate dar si un plus de credibilitate si de acceptare destul de mare.

 Acesta este unul din visurile mele, pentru ca intotdeauna am crezut ca Romaniei i se potriveste mai bine rolul unei radacini  care desi nu se vede, si nu poate fi admirata ca o floare sau un fruct, este acel loc ascuns dar esential de unde noi ne tragem existenta.

Daca considerati ca aceasta viziune poate fi si a dumneavoastra putem incerca sa incepem constructia unui astfel de centru, unde cu siguranta ni se vor alatura destui oameni ce vor sa construiasca  Romania de aici, din interiorul inimilor noastre, singura cerinta va fi aceea de a accepta cu toti acest rol de radacina si de a renunta la cel de floare.

Balasa Gabriel

Daca imi pare rau de ceva in aceasta viata, este faptul ca nu sunt in stare sa inteleg  tot ce imi apare in fata sau in spate, in dreapta sau in stanga. Degeaba citesc si cred ca am inteles cate ceva, pentru ca foarte repede vine o vreme cand  imi dau seama pe propria mea piele ca de fapt nu prea am inteles  si nu stiu mai  nimic din tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Imi inchipui uneori ca mintea mea este ca un om surd si prea vorbaret, care desi nu aude deloc ceea ce ii spun ceilalti, totusi continua sa vorbeasca  ”palavragind” mereu la nesfarsit cu speranta ridicola ca odata si odata  va putea sa inteleaga  chiar si ea ceea ce spune , repetand mereu si mereu cuvinte, pe care ceilalti le pot lua uneori din pacate ca sprijin pentru existenta lor.

Sincer sa fiu imi pare rau ca nu am ajuns inca la acea capacitate in care sa-mi pot opri mintea sa mai palavrageasca si  sa o fac sa asculte cu adevarat ceea ce spun ceilalti.

Numai ca uneori din aceasta palavrageala a mintii, ca intr-o magie cineva imi arata semne infinitezimale de o claritate  extraordinara pe care nu indraznesc sa le incui in mine si sa le ascund, avand eu inca  speranta ridicola, ca orice om, ca acestea ma vor ajuta, daca vreodata ma voi rataci rau de tot, sa ma intorc macar la cel pe care-l stiu acum, asa imperfect cum sunt, dar macar cu putinta de a avea un confort minim dat de obisnuinta pe care o am cu mine insumi.

Uni dintre noi sunt insa chiar ghinionisti atunci cand cad fara sa vrea si  sunt raniti de cuvintele transformate in arme de catre oameni ce se amuza desfatandu-se cu ideea unei inteligente superioare celorlalti.

Din pacate parca nimeni dintre noi nu simte nevoia sa infrumuseteze aceasta lume in care traim, nimeni nu vrea cu adevarat sa o faca sa arate mai bine, sa o armonizeze, parca toti suntem mai mult preocupati sa ne chinuim cu ingrosarea tuselor de rautati, nedreptati si atacuri pentru a putea apoi sa strigam  si sa ne plangem de uratenia acestei lumi.

Daca vreti un exemplu simplu de cuvant pe care eu nu l-am inteles, atunci va spun ca acesta este cuvantul ”Reforma”.  Daca este sa privim dincolo de acest cuvant si in jurul lui vom vedea ca aproape toti am inteles ca ”Reforma” INSEAMNA de fapt  rezolvarea problemelor noastre.

Si atunci tot am incercat sa ne rezolvam problemele din societate cu o reforma in justitie, cu una in administratie, cu o reforma in invatamant sau in sanatate, numai ca plecand de la o intelegere gresita a acestui cuvant, nu numai ca nu am reusit sa rezolvam nimic din toate acestea, dar mai mult decat atat ne-am trezit azi si mai dezorientati de toata zbaterea aceasta facuta fara nici o intelepciune.

Pentru ca tacerea si ascultarea acestui cuvant ”Reforma” nu poate decat sa ne aduca la intelegerea corecta a acestuia, dupa care, reforma inseamna chiar o transformare radicala, o transformare a lumii in care traim si a institutiilor pe care le investim cu puterea noastra, o transformare a noastra si a gandurilor noastre, o transformare cuvintelor  si a intelegerii noastre despre greutatile pe care le traim.

De ce nu am invatat sa ascultam?

Nu am invatat sa ascultam pentru ca umanitatea este inca prinsa in capcana vechimii sale  care s-a intarit doar in violenta, in ura si in minciuna ca intr-un tipar in care este demult blocata.  Pentru ca indiferent daca peste toate acestea s-a aplicat acel strat de lac subtire si lucios de civilizatie, acesta nu ne poate conduce spre o noua umanitate asa cum forta creativitatii ne indeamna sa o construim intr-o noua normalitate dupa care existenta noastra tanjeste.

De aceea cred ca a venit timpul sa le spunem oamenilor, mai ales celor care ne conduc:

- Lasati palavrageala! ….pentru ca intelepciunea nu apartine niciodata cuvintelor.

 Intelepciunea nu poate sta nici in frumusetea cuvintelor, nici in duritatea  sau in smecheria acestora, si nici in inteligenta sau increderea pe care am putea sa le recunoastem oamenilor care le spun.

Intelepciunea sta doar in intelegerea gandului din care au fost plamadite  cuvintele si in intentia acesteia  de a construi mereu ceva spiritual  pentru oamenii din aceasta lume.

 Si cum aceasta intelegere ne poate apartine noua, tuturor celor care stim cu adevarat sa ascultam toate cuvintele acestea ce se pravalesc peste noi ca o ceata sub care se ascund uneori lucrurile ce nu se vor spuse sau aratate in mod direct, sa luam aminte oameni buni si sa incepem sa ne recunoastem aceasta intelepciune care ne apartine, in zilele si in anii ce vor urma.

Balasa Gabriel  

       Multi critica statul roman, il  lovesc,  alti pur si simplu il abandoneaza, iar unii chiar vor sa-l  desfiinteze,  putini dintre noi insa, stim sa descoperim in acest stat ceea ce conteaza pentru noi.  Poate ca statul roman se afla azi la o rascruce, poate ca multi se bucura de aceasta greutate, eu cred insa, ca trebuie sa trecem prin aceasta experienta incalcita pentru a reusi sa-l facem functional, pentru ca statul se poate pune in miscare prin fiecare dintre noi.  

    Statul inseamna o anumita forma de organizare a societatii, organizare care conduce la o anumita ordine al carei obiectiv nu trebuie sa fie  doar acela de a conduce, sau de a controla  oamenii ci, trebuie sa fie   acela de a proteja interesele si drepturile sociale si individuale ale acestora,  si mai ales de a da nastere unei ”fiinte” a statului respectiv. Nici o discursivitate a limbajului potentata chiar  la maxim nu poate inlocui actiunea efectiva a statului pentru nasterea si pastrarea acestei ”fiinte”.   

        O critica permanenta fara a accepta mai intai existenta celor criticate sau fara a vedea cu adevarat pe cel sau pe cele judecate, ne lipseste de exercitiul construirii realitatii unei fiinte a statului care sa poata fi efectiv simtit de oameni.         Statul trebuie sa fie de fapt conexiunea subtila dintre necesitatile oamenilor si posibilitatile indeplinirii acestora, innobilata cu energia unei viziuni solidare cu sperantele oamenilor pentru o viata fericita, pentru ca binele nu mai este din pacate de ajuns azi . Problema e  ca aceasta conexiune este azi atat de slaba pana aproape de inexistenta, iar asta ne face poate sa simtim de cele mai multe ori existenta statului ca fiind perturbatoare, stresanta si chiar amenintatoare uneori.

                  Daca statul pare azi imbolnavit de violente ideologice,  verbale sau materiale, si inecat intr-o separare disperata a intregii societati romanesti, aceasta doar reflecta ca o oglinda ceea ce se afla in fata sa,  adica un blocaj total, ascunzand cele din spatele sau care din pacate functioneaza mai bine decat oricand.

       Statul trebuie sa  fie insa o stare in care problemele cu care oamenii se confrunta constituie de fapt motorul principal de actiune al acestuia, pentru ca lasarea acestor probleme in afara oricarei preocupari reale, concrete si efective nu poate sa duca decat la o scoatere  a statului in afara societatii.

        Pentru ca Statul nu reprezinta doar un teritoriu cu granite, ori un numar de oameni ce vorbesc aceeasi limba  sau care au o istorie comuna si nici un loc unde politicienii au voie sa se lupte oricum si cu oricine pentru putere. Statul reprezinta mai ales o identitate reala care exista datorita existentei pure si simple a acestuia in inimile noastre. Iar lucrul cel mai important pentru orice stat este implinirea pe care o da omului simplu in ceea ce priveste sentimentul de a fi ceea ce este, inclus intr-o identitate acumulata de toti inaintasii sai.              

Stiu ca multi sunt nemultumiti de statul roman, eu cred insa ca, nemultumirile acestea nu privesc doar statul ci si pe noi, pentru ca atunci cand statul roman merge prost, inseamna ca nici noi, fiecare in dreptul sau nu mergem deloc  prea  bine, iar acest lucru sta numai in putinta noastra sa schimbam.    

Si degeaba vorbesc  toti despre reforma statului roman atata timp cat acestia nu au vointa si puterea de a se reforma mai intai pe ei insasi, schimbandu-si doar cuvintele.         

Nici cu cei care critica mereu pe politicienii care conduc azi statul, nu sunt de acord pentru ca daca acestia conduc prost statul, atunci  asta inseamna ca si noi am votat prost, iar eu unul nu am auzit pe nimeni dintre romani sa ceara ceva concret politicienilor inainte ca acestia sa primeasca voturile, toti multumindu-ne doar cu promisiunile largi si vagi ale acestora. Poate ca ar fi timpul unei schimbari in modul de abordare,  de exemplu sa nu mai asteptam ca acestia sa promita, ci sa le cerem noi mai intai ceea ce dorim de la ei si de la statul roman, pentru ca puterea statului nu trebuie data doar pe baza unui act unilateral reprezentat de o promisiune de diligenta a politicienilor, ci pe baza unui contract, a unui acord de vointe, prin care politicienii platesc efectiv  pentru voturile primite prin  executarera intocmai a obligatiilor pe  care oamenii le cer indeplinite de catre acestia, si nu altfel.

        Adevarul este ca nici noi nu am ajutat foarte mult acest stat sa functioneze. Pentru ca in primul rand noi nu am stabilit un standard prea ridicat in ceea ce priveste increderea in statul in care traim dar si in ceea ce am asteptat intotdeauna de la aceasta, respectiv grija, intelegerea si actiunea acestuia pentru ca noi sa traim o viata fericita.

        Noi nu am cerut niciodata explicit ca puterea statului sa nu fie construita  prin forta ci prin intelepciune, noi suntem cei care nu am spus, si nu am repetat mereu si mereu, ca de fapt puterea statului nu este de fapt puterea conducatorilor acestuia de a face ceea ce acestia vor sau cred ca trebuie facut, ca  puterea statului trebuie sa fie puterea de a ne solidariza impreuna pentru a putea trai cu toti in acest stat asa cum simtim ca ar fi normal sa o facem.           Important este sa intelegem ca nu statul este cel care face alegerea directiei in care va merge, ci noi suntem cei care facem aceasta alegere, sau cei care ar trebui sa o faca. 

        Pentru ca statul nu este undeva sus, separat de noi, statul incepe intotdeauna de la noi insine spre societate, iar noi suntem cei care transfera catre stat zi de zi valorile noastre mai degraba nefunctionale decat functionale.   

      Statul roman este insa atat de amestecat cu asteptarile noastre incat nici el nu stie incotro merge si mereu asteapta o minune care sa-l schimbe. 

       Statul trebuie sa fie acea lume in care fiecare dintre noi se simte acasa, acel loc  in care omul poate fi fericit cu experienta vietii sociale pe care o traieste. 

              Statul nu este ceva rigid, in esenta sa statul nu este decat un flux de energie care leaga oamenii si evenimentele traite separat de acestia intr-un amestec cu o identitate proprie.  Statul este acel nivel la care te cunosti pe tine prin ceilalti si mai ales in care vrei sa te simti in siguranta si acceptat.  Acest Stat isi poate dezvolta propria fiinta numai daca noi il pretuim si credem in el, cerandu-i in acelasi timp un comportament rational, corect si avand ca scop fericirea noastra, prin organizarea societatii in care traim.   

    De fapt nu statul este cel care ne supara, ci experimentele pe care acesta le face cu vietile noastre . De aceea este necesar sa constientizam ca statul nostru trebuie sa  existe in prezent si nu doar in trecut, el trebuie sa existe in fata oamenilor si nu doar in spatele unor usi inchise.  Ajutandu-ne pe noi oamenii sa ne gasim locul in acest prezent, el trebuie sa dea la o parte tot ceea ce este fals in experientele noastre pentru a ne elibera de limitarile impuse sau autoimpuse. 

     Iar scopul statului  ar trebui sa fie acela de a permite oamenilor sa se simta cu adevarat liberi si in stare sa depaseasca orice fel de experinte prin care trec si nu doar o infuzie de placere cu flori de ingamfare pentru cei care-l conduc.

        Poate daca ne-am gandi astfel la statul roman, acesta  ar putea fi si pentru noi acel stat din care nimeni nu incearca sa evadeze, un stat in care toti gasim o usurare in a ne trai vietile noastre, si mai ales un stat in care avem incredere, pentru ca fara incredere in statul in care traiesti, acesta nu va putea niciodata sa mearga inainte.

Balasa Gabriel

Ne moare tara oameni buni, si nimeni parca nu vede cum aceasta este asezata in mormant, batoasa si slabanoaga si cum ne zambeste saraca din mormantul peste care uni vor sa arunce déjà primul pumn de tarana.

Sa stiti insa ca Romania nu a murit, tara noastra mai misca odata cu credinta romanilor care se roaga pentru ea. Puteti să radeti, dar mie, mi-e draga Romania chiar si asa cum este ea acum, cu drumuri facute praf, cu oamenii, sarmanii, care nu mai inteleg nimic din toate cuvintele ce sunt aruncate asupra lor ca niste lucruri, cu ajutorul carora se vor acoperite adevarurile putine si coltoase din aceasta tara. Pentru ca Romania, este tara mea, singura mea tara in care m-am nascut si am crescut, in care vreau sa traiesc si sa mor ingropat cu iubirea pentru aceasta.

Traim vremuri grele de criza, este adevarat, si vor veni poate altele si mai grele, dar pentru acestea nu Romania este de vina, pentru ca Romania sufera si ea odata cu noi, o doare si pe ea ca si pe noi, este folosita si ea la fel cum suntem folositi si noi, si mai ales este condusa si ea asa cum suntem condusi si noi.

Romania nu este un concept, o idée generala, abstracta despre o tara oarecare, Romania suntem noi, Romania este realitatea noastra in care traim zi de zi, Romania este energia care ne ajuta sa trecem peste toate greutatile si sa o luam mereu de la capat. De aceea eu nu-I pot intelege niciodata pe romanii care spun ca ”s-au saturat de Romania”, doar pentru ca sunt suparati de lipsurile ce le experimentaza, fara insa, sa vada ca doar Romania le poate arata cine sunt si cum vor si pot sa se exprime pe ei insisi in aceasta lume, refuzand sa recunoasca relatia directa cu Romania care le-a construit viata si personalitatea, care le-a deschis inteligenta si creativitatea.

Este adevarat ca Romania nu este o putere, asa cum sunt alte tari, conceptul de putere este insa lipsit de orice continut daca manifestarea acesteia se face doar la nivelul de cauza, rupta de orice legatura cu efectele. Exista totusi putere in Romania, si sistemul constitutional desemneaza cele 2 puteri, legislativa si executiva care reprezinta statul. Numai ca romanii, vad ca in general, Puterea ce se manifesta azi,, nu este de fapt puterea Romaniei. Iar reducerea puterii doar la un instrument pentru a conduce si a-ti pune in aplicare vointa, ca si lacomia manifestarii acestei puteri se pare ca a blocat Romania. Si cand Romania este blocata, si noi romanii suntem blocati.

Puterea adevarata a Romaniei trebuie curatata ca si lentilele murdare ale unor ochelari prin care imaginile nu se mai vad asa bine si clar. Si pe masura ce o vom curata vom vedea ca recunoastem mai bine conexiunea noastra cu Romania, vom vedea ca incepem sa comunicam mai bine uni cu alti, sa fim mai deschisi, si sa ii ascultam pe oameni chiar si atunci cand nu suntem de accord cu ei.

Pentru aceasta este necesar insa, sa trecem peste intelegerea simplista a Puterii, dupa care puterea este doar pentru a conduce, si mai ales sa intelegem ca Puterea inseamna doar a administra, a ajuta oamenii sa traiasca aceasta viata, a-I proteja si a avea grija de modul in care regulile pe care le stabileste actioneaza in vietile acestora.

Romania spune azi, prin felul cum arata, prin viata pe care noi o traim, ca ea nu are nevoie de conducatori ci de administratori, iar diferenta dintre acestia este imensa.

Astfel in timp ce un coducator se ingrijește de construirea unei structuri piramidale a puterii, crezandu-se in varful lantului trofic si ca totul se afla ”sub el”, mai jos și trebuie sa se conformeze hotararilor lui, singura lui responsabilitatea fiind cea de pastrare a puterii, un administrator are in primul rand responsabilitatea celorlalti oameni, un administrator incearca sa aiba grija ca prin masurile ce le ia, prin regulile pe care le creaza sa aduca cu adevarat binele in vietile oamenilor.

Daca un conducator rigidizeaza Puterea la nivelul unei simplificari prin taierea a tot ce I se pare in plus, un administrator reda Puterii sensul profund al acesteia prin construirea unei vieti mai bune pentru oameni si prin integrarea lor intr-o societate mai buna cu toata lumea.

 Daca un conducator priveste orice schimbare prin prisma puterii pe care o are de a controla totul, un administrator experimenteaza el insusi viata oamenilor si ceea ce li se intampla acestora cautand sa se asigure ca oamenii au cu ce se hrani, au unde locui si unde munci, dar mai ales au incotro sa priveasca, iar toate acestea aduc liniste, pace, si intelegere in societate.

Daca vrem ca puterea Romaniei sa se manifeste cu adevarat spre binele nostru, al romanilor, atunci  trebuie sa intelegem ca Puterea nu trebuie sa comande, ea trebuie sa se ingrijeasca de efectele pe care le produce in vietile noastre, ca Puterea trebuie vindecata de placerea de a conduce si invatata sa-si asume responsabilitatea pentru o aranjare logica a vietilor noastre.

Puterea in esenta sa trebuie sa protejeze oamenii si societatea, ea trebuie sa se ingrijeasca de felul in care regulile create permit oamenilor sa reactioneze in modul pe care ei il simt just si correct, si nu de simpla  nerespectarea a acestora.

 Romania are nevoie de reguli, are nevoie de legi, dar mai ales are nevoie de o logica a cauzalitatii acestora, pentru ca atunci cand le respecti te astepti ca acest lucru sa aduca ceva bun in viata ta, sa-ti aduca un nivel bun de trai, siguranta si de ce nu putina fericire. Atunci cand insa,  puterea ignora aceasta cauzalitate, si cauta sa schimbe societatea doar cu ajutorul a cator mai multe reguli si legi fara nici un discernamant, aceasta se inscrie intr-o logica simplificata a unei reactii, fiind lipsita de orice reflectie profunda asupra problemelor oamenilor si a cauzelor acestora, a relatiilor si raporturilor care au condus la aceste probleme, si in definitiv lipsita de orice solutie reala.

De aceea va rog, nu ingropati inca Romania pentru ca Romania traieste  in sufletele oamenilor care o iubesc neconditionat, si de acolo ea ne spune ca Puterea a pierdut de mult simtul directiei, ca Puterea nu este pur si simplu PUTERE ci este si nevoia de a topi limitele dintre oameni, de a-I conecta uni cu alti si de a crea o comunitate.

Si mai ales sa luam aminte dragilor, la faptul ca uneori, o criza economica, nu este doar o criza economica.

Balasa Gabriel

                     Suntem in criza,  numai uni dintre noi sau poate toata lumea, in esenta insa conteaza faptul ca inca mai suntem, noi inca existam aici in aceasta lume, si singuri sau impreuna vorbim, tipam si ne temem de aceasta criza, pentru ca inlauntrul nostru simtim primejdia cea mare, adevarul despre amagirea pe care ne-am asezat vietile noastre pana acum, inselandu-ne cu trairea unei increderi in tot ceea ce avem sau putem avea din aceasta lume.       

  Degeaba ametim lasandu-ne invartiti de teama acestei crize, pina la urma criza nu este doar un fapt exterior noua, si daca am incerca sa fim atenti mai mult la noi decat la aceasta criza, am vedea ca ea simbolizeaza cu siguranta o anume stare interioara, o stare ajunsa la limita ei naturala, si care este gata pregatita pentru o shimbare cu adevarat mare.        

   Avem doua posibilitati, sa cautam cauzele acestei crize, in obiectivul reprofilat al unei povesti despre noi, pe care fiecare si-o spune lui insusi si celorlalti, mereu imbunatatita si infrumusetata si sa ne multumim, cu o economie de criza, o politica de criza, o justitie de criza, o viata de criza, sau cealalta posibilitate, sa mergem inainte unde criza inca nu a ajuns.       

   Apropo de o justitie de criza, mai ales in aceste zile cand se vorbeste atat de mult, trebuie sa realizam ca legile nu pot reactiona, ele au rigiditatea necesara oricarei ordini alcatuite intotdeauna din elemente bine fixate. Viata oamenilior inseamna insa o reactie continua, de la gandurile ce ne fura linistea si ne arunca in desertul ars al grijilor, la cuvintele cu care incercam disperati, nu numai sa vorbim, ci si sa auzim, sa vedem si mai ales sa traim.       

   Legile pot fi bune sau rele, oricum ar fi insa ele nu pot proteja viata care se schimba in fiecare moment pe care-l traim, ci doar pot crea niste trasee pe care fiecare se poate gandi sa le foloseasca pentru a ajunge la ceea ce el considera ca este dreptatea lui.          Justitia insa, a introdus elementul uman pentru a compensa aceasta lipsa de reactie a legilor. O justitie in care judecatorul are intotdeauna de facut alegeri dificile, pentru ca el este cel care determina reactia unei legi la o viata mereu in schimbare. Legile sunt oxigenate de justitie, ele raman stranse in coridorul stramt al unei rutine, pe care judecatorul incearca cu puterea pe care o are sa le atraga spre luminarea unei cunoasteri adevarate a faptelor si pentru a elibera o hotarare, prin care sa arate lucrurile corecte, asa cum ar trebui sa fie. Poate ca astazi este criza, in justitie insa a existat intotdeauna o criza a legilor, si semnul acesteia este lipsa de incredere.  

         Orice criza ne aduce aminte de jertfe, tu sau eu, nu mai suntem aceiasi ca cei care am fost ieri, in fiecare clipa din noi se desprinde ceva si in acelasi timp in noi se naste altceva. Poate ca asa s-a nascut si omul, ca o criza a vietii.      

     Neputinta care nu ne mai ingaduie sa ne dezvoltam energiile, poate fi o criza,  insa dupa mine, aceasta criza nu este decat un consum prostesc al unei intelegeri ce ne scufunda calatoria vietii in de ce-uri pe care nu le vom gasi niciodata. De fapt criza trebuie sa insemne ceva mult mai important pentru noi, ea este semnul ca suntem pregatiti pentru a termina o etapa, pentru a ne desparti de trecutul care nu ne mai lasa sa traim in el, si mai ales este indemnul cel mai vizibil pentru a merge inainte.      

     Nu va mai ganditi la criza, pentru ca aceasta nu este decat o furtuna de frica in care sunt prinse gandurile si actiunile noastre lipsite de posibilitatea oricarei miscari, intr-o imobilitate ce nu se mai desparte de zilele si noptile noastre, ducandu-le departe, fara mila, de sufletul nostru.       

  Nu mai vorbiti atata despre criza, sunt atatea cuvinte amestecate cu idei savante ca parca a-ti incerca sa faceti din ea o religie. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, putem sa traim cu ceea ce ne ofera prezentul sau sa ramanem sclavii unor amintiri pe care ni le repetam obsedant, spunandu-ne, ce bine era pana la criza.         Tocmai de aceea nu cred ca o criza are nevoie de explicatii, eu vad doar ca o usa ne inchide drumul spre ce a fost, spre ce am avut, este criza, de fapt un mod brutal de a ne forta sa mergem inainte, atunci cand ne incapatanam sa ramanem pe loc sau mai grav, sa ne intoarcem intr-un loc care nu mai exista.