Gabriel Bălaşa

Recunosc ca nu sunt un specialist in drept constitutional, dar am o mare nelamurire pe care doresc sa v-o impartasesc:

- Din ce putere face parte Curtea Constitutionala ?

Pentru ca potrivit art.1 alin.4 din Constitutie se arata clar ca in statul roman exista 3 si doar 3 puteri :

- puterea legislativa

- puterea executiva

- puterea judecatoreasca

Or, Curtea Constitutionala nu  face parte din autoritatile publice prevazute de Titlul III din Constitutie, titlu care reglementeaza cele trei puteri constitutionale prevazute in art.1 din Constitutie, ci din Titlul V.

 Curtea Constitutionala care in mod gresit cred eu, este vazuta ca fiind apropiata de  puterea judecatoreasca nu face parte din aceasta putere, si acest lucru cred ca este simplu de vazut din Constitutia pe care o avem.

Atunci nu pot sa nu     ma      intreb, Curtea Constitutionala este o structura care se afla deasupra celor 3 puteri constitutionale si careia Constitutia i-a acordat de fapt intr-un mod indirect dreptul de a controla statul roman prin controlul ce-l  poate exercita asupra puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca ?

Sau poate ca trebuie sa vedem cine numeste judecatorii de la Curtea Constitutionala pentru a vedea apoi  care dintre puterile constitutionale sunt cele reprezentate in aceasta Curte Constitutionala ?

Din pacate nu gasesc inca un raspuns clar la aceasta problema, raspuns care cred eu ca ar lamuri putin actele si  deciziile Curtii Constitutionale, precum si jocurile care se fac cu ajutorul acesteia.

Iar de aici incolo am putea sa ne intrebam daca avem intr-adevar nevoie de o asemenea Curte Constitutionala, sau daca nu cumva este nevoie de o reglementare mai clara in ceea ce priveste statutul acestei curti, statut care da pina la urma si sensul in care trebuie sa  functioneze   aceasta Curte Constitutionala.

Si  mai important decat cele aratate mai sus, cred eu ca este stabilirea unui principiu potrivit caruia orice putere trebuie sa aiba o limita, limita constituita in primul rind din conformitatea acesteia cu scopul si vointa societatii din care face parte, si care pina la urma trebuie sa legitimeze  exercitarea oricarei puteri constitutionale.

Balasa Gabriel

La bilantul instantei ,o colega se intreba :

- De ce trebuie sa intram cu 100 de dosare pe sedinta?

- Cum de  nu se mai maresc schemele de judecatori pentru ca sa putem judeca cu adevarat lipsiti de presiunea unor sedinte asa de mari?

- De ce nu avem legi mai clare care sa nu se contrazica intre ele?

……. lucru care  mi-a prilejuit ca de obicei cateva reflectii.

Astfel, de mult timp ma gandesc ca justitia a devenit mai mult o expresie publicitara prin care cei mai multi cauta obtinerea unei aprecieri personale. Toti se grabesc sa vorbeasca despre justitie, sa dea retete si sfaturi, multumindu-se doar cu recompensele unei qvasi-autoritati conferite tocmai de “atacarea” acestei probleme, foarte putini  dintre acestia sunt interesati insa cu adevarat de crearea unei justitii cu adevarat eficiente.

 Majoritatea dintre cei care vorbesc despre justitie se supraestimeaza si isi ascund lipsa unor obiective si principii  reale si valoroase sub masca unor opinii inflamate si exagerate.

Justitia a ajuns sa depinda astfel mai mult de aprobarile sau dezaprobarile acestor opinii lipsite de orice baza structurala si sa se indrepte mai mult spre o autoaprobare a unei conformitati de conjunctura cu aceste opinii.

Este adevarat ca nu avem inca o justitie care sa functioneze perfect, ca aceasta la fel ca orice activitate umana are si erori.

Nu stiu insa daca o justitie socializata care sa depinda atit de mult de imaginea pe care societatea o accepta despre ea, poate fi o justitie eficienta.

Asa cum nu stiu daca esential pentru justitie este presiunea sociala.

 Stiu insa ca justitia ar trebui sa se foloseasca de aceasta presiunea sociala pentru a arata modul defectuos de organizare si care face vulnerabila insasi functionarea justitiei privita ca mecanism social.

La fel cum cred,  ca esenta justitiei depinde de un model motivational pe care aceasta trebuie sa-l stabileasca si sa si-l insuseasca.

Iar esential pentru functionarea unei justitii eficiente este existenta unei politici de justitie care sa fie facuta in primul rand de catre Puterea Judecatoreasca si nu doar de oamenii politici.

Tocmai din cauza faptului ca nimic nu poate bloca mai mult functionarea justitiei decat o politica a  justitiei care este facuta doar de guvern, parlament si presedinte, cu excluderea Puterii Judecatoresti, in timp ce acesteia din urma ii ramane doar responsabilitatea pentru aplicarea acestor politici cu care de  multe ori nu numai ca nu  este de acord , dar nici macar nu le intelege.

Problema mare in aceste relatii este ca Puterea Judecatoreasca nu prea exista, aceasta putere care este prevazuta in Constitutie se reduce la un CSM rigidizat intr-un nivel administrativ, la o Inalta Curte de Justitie si Casatie blocata de imposibilitatea constituirii unei practici judiciare unitare, si la instantele judecatoresti care nu au absolut nici o putere, in afara aceleia de a se pronunta in cazurile concrete pe care le judeca.

Puterea judecatoreasca  nu are la indemana nici macar instrumentul unei initiative legislative in ceea ce priveste organizarea si functionarea justitiei, iar la multe din aceste legi nu a fost nici macar consultata de forma.

Dupa mine, acordarea unei initiative legislative in materia organizarii si functionarii justitiei ar putea sa stea la baza unei fundamentari a responsabilitatii Puterii Judecatoresti, iar acest lucru ar duce si la eficientizarea unei politici a justitiei ale carei efecte ar fi simtite in primul rand de justitiabili.

Si mai trist decat lipsa posibilitatii unei politici a justitiei proprii, mi se pare faptul ca aceasta Putere Judecatoreasca nu are o filosofie a sa, care sa o orienteze spre modele motivationale si comportamentale ce pot crea la randul lor standarde interioare acestei profesii si care sa conduca apoi la responsabilitatea propriului sistem de valori.

“Fragilitatea” actualei inflatii legislative in domeniul organizarii justitiei nu face decat sa mimeze ipocrit importanta pe care uni par sa o acorde justitiei, iar opiniile acestora din ce in ce mai elaborate sunt greu de combatut de catre o putere judecatoreasca care este discreditata nu atat din cauza propriei sale ineficiente ci mai mult de catre functionarea datorata unei proaste organizari ce nu-i apartine.

Politica Justitiei trebuie facuta in primul rand de Puterea Judecatoreasca, acesta este raspunsul la intrebarile pe care si le punea colega mea, intrebari pe care mi le-am pus si eu si pe care sunt convins si le-au pus multi alti.

Balasa Gabriel

Stiu ca s-a vorbit si se vorbeste mult despre reforma in Romania, stiu ca de multe ori cei care vorbesc despre aceasta nu urmaresc decat sa spuna ceva interesant, la fel cum stiu ca nu este greu sa faci  azi o schimbare in numele unei reforme, greu este insa sa nu o regreti maine.

 De aceea, fara a judeca daca o reforma este corecta sau nu, daca exista modele mai bune sau mai putin bune, as vrea sa incerc acum, doar sa ma intreb cu sinceritate :

 – Ce  este aceasta reforma?

Reforma poate fi profunda dar nu poate fi permanenta, pentru ca reforma nu dureaza decat o singura clipa, ea are loc in momentul in care alegi sa nu te mai cramponezi de obisnuinte si te detasezi de acestea alegand normalitatea indiferent de disconfortul  renuntarii la cunostintele  pe care le-ai acumulat.

Reforma inseamna sa realizezi ca schimbarea  nu este nici buna nici rea, ca ea inseamna in primul rand neutralizarea mecanismelor care s-au blocat, sau care incep sa dizolve orice posibilitate de realizare a normalitatii.

Reforma inseamna constientizarea potentialului de care dispunem, ea nu trebuie sa ne ofere solutii sau dogme ci, doar sa ne poata asigura functionarea organismului social  inlauntrul caruia ne cream fiecare destinele individuale.

Reforma nu inseamna acoperirea unor pagini sau a unor vieti cu o groaza de cuvinte sub care sa ne incalzim “fericiti” sufocantele noastre mandrii, si sub care sa ingropam  impacati orice incercare de schimbare adevarata.

Reforma este in schimb cea care face sa curga din nou viata aceasta trecatoare, scapandu-ne de constipatia unei inteligente lacome si doritoare doar sa discute despre virtuti si nu sa le traiasca.

Reforma nu poate fi construita pe opinii sau pareri, oricat de majoritare ar fi acestea, pentru ca reforma nu se poate face cu simpla ridicare a acestor opinii la rangul de reguli, norme sau chiar legi, fara ca acestea sa fie asezate dincolo de orizontul limitat al unei supravietuiri prin automatisme.

 Pentru ca orice reforma inseamna sa incerci si sa poti vedea dincolo de aparentele standardizate ale unei realitati lipsite de esenta unor valori concrete.

Orice reforma inseamna  sa incerci si sa poti obtine  satisfactie pentru o existenta libera in spirit si acceptabila in plan material.

Orice reforma incepe mai intai cu o renuntare, si orice renuntare nu reprezinta decat un instrument de care te poti folosi pentru a invata sa accepti lucruri mai bune, si nu un scop in sine.

Orice reforma inseamna curajul de accepta noul, chiar daca la inceput ne lipseste o tehnica adecvata pentru acesta, intrucit de multe ori ne ajunge doar faptul ca ne-am dat seama ca suntem capabili de aceasta. 

Reforma nu trebuie sa fie o sperietoare, pentru ca reformele se petrec cateodata si fara sa ne dam seama, ca atunci cind are loc doar  o schimbare mica in interiorul nostru si care ne da senzatia ca totul ramane la fel, desi   aceste lucruri marunte duc uneori subtil la  o rasturnare de situatie radicala.

Si indiferent daca ne-am mintit sau am incercat sa spunem adevarul, indiferent daca am inteles sau nu, indiferent daca am fost tulburati sau incurcati de REFORME, trebuie sa intelegem ca atunci cind in interiorul nostru ceva se schimba,  acel ceva poate schimba la randul sau intreaga lume.

Pentru ca nu legile pot schimba o tara, un popor, sau oamenii, ci doar idealurile si credinta in acestea, iar orice reforma fara un ideal nu este decat o minciuna ce nu are valoare si care mai ales nu poate crea modele.

Daca privim justitia si puterea judecatoreasca vedem ca acestea  nu au putut gasi modelul unei reforme care sa aduca echilibru si incredere in societatea romaneasca, ramanand incremenita intr-o « suprematie a legilor », unde dreptul apare mai mult ca un suspin romantic si retoric al celor flamanzi de dreptate.

Poate ca este timpul sa vedem ca pretentia unei durabilitati absolute si aplicabilitati generale transforma de multe ori legea intr-o statuie rigida si care nu poate fi facuta sa se miste spre problemele concrete ale oamenilor daca nu ar exista « magia dreptului ».

Poate ca este timpul sa vedem ca « nebunia legislativa » de azi nu este decit un semn clar al unei lipse a dreptului autentic, drept, pe care modificarile legislative aproape zilnice incearca iluzoriu sa-l suplineasca.

Poate ca este momentul sa recunoastem ca legile sunt importante, dar ele nu sunt decit niste simple pietre, in timp ce dreptul este insasi templul pe care-l putem construi cu ajutorul acestora si la care adaugam si  dreptatea, morala si corectitudinea.

Legea poate fi semnul de la care justitia incepe, dreptul insa este drumul pe care noi il putem face de la semnul unei legi mai departe de aceasta pastrand o traiectorie ideala a justitiei, in orice situatie.

O lege fara drept poate fi legala, dar aceasta legalitate nu poate niciodata sa ne indrepte spre un ideal, acest lucru il poate face doar dreptul care este un ansamblu  functional alcatuit din legi, jurisprudenta, morala si dreptate.

De aceea reforma justitiei ar trebui sa inceapa dupa mine cu o simpla declaratie, cea a recunoasterii « suprematiei dreptului » inlocuind astfel acea « suprematie a legii » carei ii lipseste  calitate  dreptului de a fi mereu actual.

Pentru ca reforma nu trebuie sa fie doar un mod artificial de a schimba, astfel incit sa nu fi nevoit sa o experimentezi, reforma trebuie  sa fie un simbol perfect al evolutiei.

Asa ca nu va lasati inselati de orice schimbari, mai bine priviti direct la inceputul drumului unei reforme care este in acelasi timp si idealul ei.

Balasa Gabriel

Facatorii de legi sunt  si ei oameni supusi greselii, iar legile pe care  le fac nu pot fi perfecte. Aceste legi trebuie sa fie insa concepute a functiona pe perioade atit de lungi , in asa fel incat sa fie imposibil sa sti daca ele vor ajuta anumiti oameni mai degraba decat  pe altii.

Realitatea de azi insa ne arata ca legile noastre sunt totalmente lipsite de orice impartialitate.

Iar aceasta lipsa de impartialitate a legilor cred ca este cauza principala a crizei politice, sociale si chiar judiciare prin care trece Romania azi.

Pentru ca legiuitorul nostru foloseste in mod discretionar si fara discernamint puterea de a face legi, intervenind ad hoc pentru azi, maine sau poimaine, pentru mine, pentru tine sau pentru el, incercand sa dirijeze o activitate curenta de zi cu zi a societatii si rapindu-le astfel indivizilor posibilitatea de a-si trai liberi viata, tocmai pentru ca-i  lipsesc de posibilitatea de a prevedea cu o anumita certitudine modul cum “puterea”isi va folosi forta de elaborare a legilor si de constrangere.

Legile noastre actuale par sa depinda mai mult de imprejurarile de moment decat de stabilirea unor reguli generale fixate independent de circumstantele concrete, si astfel renunta la autenticitatatea lor pentru a se transforma in simple “ordine” rigide ce nu lasa loc nici unei alte posibilitati de libertate a indivizilor.

Impartialitatea legiuitorului nu inseamna ca acesta sa nu stie cu ce scop face legile, si cum vor actiona acestea.

 Impartialitatea legiuitorului trebuie insa sa fie acea nepartinire a tuturor oamenilor in fata unei legi, si mai ales lipsa de privilegiere a unor anumiti indivizi  fata de altii.

 Impartialitatea este aceea care presupune ca legiuitorul nu va sti cu anticipatie cui ii vor folosi legile, in timp ce lipsa de impartialitate presupune in mod clar si fara echivoc alegerea unor interese particulare ale unor anumiti indivizi particulari, creindu-le acestora un avantaj, sau mai bine zis lipsa de impartialitate se manifesta in acele legi facute expres pentru cineva anume.

Lipsa de impartialitate a legilor, este acea renuntare la caracterul general al acestora care poate fi de folos oricarui individ in urmarirea unor scopuri variate, si adoptarea unui caracter strict particular cu restringerea fireasca a ariei lor de aplicare in favoarea unor situatii concrete si scopuri particulare.

Avem nevoie de aceasta impartialitate a legilor in societatea romaneasca, asa cum avem nevoie sa stim ca nu tot  ceea ce nu este prevazut de lege este nelegal. De fapt nu putem sa incadram strict viata noastra intr-o legalitate stramta fara sa renuntam la principiile si valorile noastre. Iar legile noastre sunt atit de tocite de modificarile aproape zilnice incat forta lor mai sta doar in constrangere si nu in idealurile unor drepturi sau libertati spre care sa ne deschida drumul.Legiuitorul roman a devenit un carpaci care pune petice si la “hainele”noi, modificand legile intr-o dementa aproape senila.

El a renuntat la a fi un vizionar, un creator de modele prin care sa conduca indivizii si societatea spre fericire, si se multumeste doar sa faca pe administratorul unui “ospiciu” in care el este primul si cel mai mare nebun, si Doamne, cit de tare se mai bucura uni de aceasta nebunie in fiecare clipa pe care o traiesc !

Balasa Gabriel

Profesia de judecator cere timp si staruinta, si mai apoi rabdare pentru  a indura oboseala si stresul rezultate din greutatea luarii unei hotararii prin care el pretinde oamenilor si societatii sa urmeze un anume sens, sens pe care trebuie sa-l justifice atit pentru el cit mai ales pentru ceilalti. Aceasta profesie mai cere ca toata viata unui judecator sa fie echilibrata, astfel ca in greutatile cu care acesta se lupta sa-si cumpaneasca bine puterea de a razbi in cele bune si drepte.Numai ca uneori este greu sa ajungi la un echilibru in viata profesionala fara a trece printr-un echilibru al vietii personale, si nici usor nu este sa depui mereu eforturi bine masurate pentru fiece lucru fara sa sporesti sau sa micsorezi nimic peste masura si sa-ti pastrezi astfel o alcatuire armonioasa a vietii .

Pentru ca un judecator trebuie sa-si gaseasca singur drumul spre intelepciune, plecind de la realitatea in care exista si in care judeca, si mergind spre apropierea de idealurile societatii pe care o slujeste prin profesia pe care o practica.

 Intelepciunea judecatorului nu este o norma juridica,  ea poate fi insa descoperita prin atingerea unei aceleiasi lumini in mintea si sufletul sau, o lumina ce reprezinta un imperativ categoric spiritual al unui ideal in viata si nu doar al unei finalitati a judecatii pe care acesta o face.

 Intelepciunea unui judecator trebuie sa treaca peste greutatea ce o intampina in intelegerea a ceea ce este ascuns cu stiinta sau cu nestiinta in cele aratate si prezentate de parti pentru folosul castigarii  unei “dreptati personale”,  care nu se vad la o simpla” privire sau citire” a acestora, si fara de care nu se poate ajunge la o judecata cu adevarat dreapta.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa masoare cu grija fara a spori sau micsora drepturile sau obligatiile vreunei parti si sa duca astfel la departarea oricarui echilibru in judecata pe care o face, pentru ca adevarata dreptate nu poate sta decat in echilibru si niciodata in dezechilibru, oricat de cautat sau acceptat ar fi acesta de catre oameni sau societate la un moment dat.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa pastreze acest echilibru indreptindu-se spre o neluare aminte la tot ceea ce priveste propriile ganduri, sentimente si emotii, tocmai pentru a pastra toata grija si toata puterea pentru implinirea unei judecati corecte.

Intelepciunea unui judecator mai are nevoie si de o largime a mintii si inimii , in care sa incapa si cele obisnuite si cele neobisnuite ,  pentru a nu judeca un gand sau un adevar ce-i apartine lui, mai inainte de asezarea unei drepte judecati in procesele  celor ce simt trebuinta unei dreptati.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa aiba puterea de a asculta si de a incerca sa inteleaga si lucrurile care nu-i plac sau nu-i convin, pentru a nu-si pierde echilibrul cu indoiala ca tot ceea ce face este in zadar.

Intelepciunea unui judecator cere nedejde si credinta in idealul unui echilibru al societatii, si in desavarsirea acesteia prin ridicarea si echilibrarea greutatilor pe care le intalneste in drumul oamenilor spre drepturile lor.

Intelepciunea unui judecator are nevoie si de liniste, pentru ca aceasta ii da puterea pentru osteneala oricarei judecati desprinse din lupta partilor, fara a mai ingadui ca judecatorul sa fie tulburat de lucrurile personale din afara procesului, si care exista in mod obisnuit in viata sa ca si intr-a fiecarui om.

Intelepciunea unui judecator mai cuprinde inlauntrul sau si putin har, adica acea lumina din sufletul sau care-i apare uneori si pe chip, lumina care arunca umbra nedreptatii si descopera adevarul din relatiile si raporturile asa de incurcate ale oamenilor, lumina care este o miscare spre intelegerea deplina a acestora, o intelegere fara condamnare, o intelegere desavarsita ce vine din iubirea pentru om.

Si cum am putea sa ne silim spre aceasta intelepciune? _ decat numai incepind mai intai cu fuga de o imprastiere a mintii spre nevoile noastre, si de cautare a acelei Intelepciunii care  incepe odata cu intoarcerea spre noi insine pentru a intelege slabiciunile celor pe care-i judecam si puterea apropierii de echilbrul spre care ne indreptam.

Balasa Gabriel

Avem un model in ceea ce priveste legile de organizare a justitiei care este deja consacrat indiferent de judecatile pe care uni sau altii le putem face asupra acestuia. Stim de asemenea ca cea mai cunoscuta metoda de schimbare a unui model este conflictul care functioneaza prin confruntarea unor idei opuse, aceasta insa poate genera o rigidizare a modelului existent care poate fi o frana in calea oricarei schimbari. De aceea eu propun sa incercam un mod nou de schimbare a modelului, care nu se face printr-un alt model din exterior, ci doar prin rearanjarea interna a informatiilor disponibile in modelul existent, restructurare care poate duce prin ea insasi la aparitia unui alt model.

Avem astfel lucruri care sunt blocate in vechile modele, si putem sa luam aceste lucruri pe care sa incercam sa le combinam  intr-o varianta noua a modelului.

 Eu nu sustin ca actualul model privind legile de organizare a justitiei este gresit dar nici perfect,  sustin insa ca nu trebuie sa acceptam pur si simplu o rigiditate aroganta a acestuia, si mai ales ca putem si avem dreptul sa incercam sa producem si alte modele alternative, pentru ca aceste legi nu reprezinta un scop in sine ci ele sunt importante prin efectul lor asupra justitiei si asupra societatii romanesti.

 Intrebarea pe care mi-am pus-o si pe care v-o pun si dvs. este:

 -chiar trebuie sa consideram ca modelul actual al legilor de organizare a justitiei este singurul model convenabil si posibil? 

Atunci de ce  este considerata, chiar de CSM,  necesara o modificare a legilor de organizare a justitiei daca prin aceasta nu se incearca indreptarea sistemului de justitie intr-o directie noua si utila obtinerii unei solutii optime?

Raspunsul meu este ca modelul existent nu prea mai functioneaza si indirect se cauta o imbunatatire a acestuia, dar nu pe calea unei restructurari ci mai degraba pe calea adaugarii unor elemente care nu fac decat sa  rigidizeze modelul existent, ceea ce imi pare impotriva oricarei logici de modificare sau schimbare, care a fost acceptata cel putin la nivel declarativ de CSM.

Sa luam Legea privind organizarea judiciara, si vom vedea ca nici o prevedere constitutionala nu  justifica si nu impune o obligatie a unei reglementari comune a organizarii puterii judecatoresti si a organizarii activitatii procurorilor, ba mai degraba se impunea o tratare separata a acestora doua. De aceea propunerea mea este  sa modificam legea privind organizarea judiciara, prin realizarea a doua legi separate, - o  Lege privind organizarea puterii judecatoresti, si - o alta lege privind organizarea activitatii Ministerului Public, lucru perfect realizabil si care s-ar constitui intr-o directie noua aplicata justitiei din Romania. Sunt lucruri care creaza confuzie in aceasta lege, pentru ca nu putem continua la nesfarsit sa spunem cetatenilor ca judecatorul este un fel de procuror si procurorul este un fel de judecator, ca nu exista de fapt nici o diferenta intre acestia, ca activitatea lor nu este diferita, nu, toate acestea sunt lucruri neadevarate, si din fericire le vedem noi si ceilalti din ce in ce cu mai multa evidenta avind la dispozitie numeroasele informatii ce ne vin de pe plan extern. Este de fapt o situatie din care trebuie sa iesim, si putem face acest lucru destul de simplu doar printr-o restructurare a modelului existent. 

In aceasta lege de organizare a puterii judecatoresti care se va referi doar la puterea judecatoreasca, putem sublinia in plus fata de prevederile existente ca :

- “ Justitia se realizeaza de cãtre judecãtori prin instantele judecatoresti”   

- “ Justitia se infaptuieste in numele legii având la bazã principiul supremaþiei dreptului”

- stabilirea ca “Adunarea generalã a judecatorilor este un organ permanent ”situatie care este in fapt incomplet prevazuta chiar si de actuala lege.

Separat putind realiza o lege de organizare a activitatii Ministerului Public.

Si in ceea ce priveste Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor lucrurile stau la fel. Si aici printr-o alaturare fortata a acestor doua profesii diferite, cu functii diferite, proceduri diferite, chiar si constitutional diferite (Constitutia vorbeste separat despre un statut al judecatorilor(art.125) si separat de un statut al procurorilor(art.132)), nu s-a reusit decat crearea unor confuzii nu numai in ce priveste perceptia cetatenilor, dar chiar si in ceea ce priveste functionarea lor .

Deci o Lege privind statutul judecatorilor, am putea sa o imbunatatim fata de prevederile existente cu urmatoarele prevederi:

- “Judecatorii sunt profesionisti care infaptuiesc justitia prin instantele de judecata in cadrul carora functioneaza, avind ca scop asigurarea suprematiei dreptului.”

- caracterizarea profesionalismului judecatorilor

- plecind de la acest statut de profesionisti crearea pentru inceput a unui ”Corp profesional al judecatorilor ce  se  constituie la nivel national din judecatorii de la toate instantele de judecata, reprezentantul acestuia fiind Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care tine si evidenta membrilor acestui corp.”

Si separat o lege privind statutul procurorilor cu tot ceea ce tine de caracteristicile proprii acestei profesii.

In ceea ce priveste Legea privind CSM, nu as fi de acord cu marirea perioadei madatului, pentru ca in definitiv caracteristica principala a membrilor acestuia este calitatea de judecator sau procuror, calitate care trebuie pastrata neputind fi transformata intr-o calitate de functionar, de asemenea cred ca ar pute fi imbunatatit modul privind alegerile membrilor CSM, si am putea modifica citeva lucruri care sunt pe deplin acceptabile:

- In primul rand urmarind linia celorlalte legi de organizare privind distinctia clara dintre judecatori si procurori,  stabilirea  competentei fiecarei sectii pentru tot ceea ce inseamna cariera profesionala a judecatorilor sau dupa caz a procurorilor, Plenul avind stabilita prin lege in mod imperativ  atributia de a solutiona plingerile acestora impotriva hotararilor sectiilor, lucru care desi legal, nu este respectat in prezent, cind Plenul ia majoritatea hotararilor in locul Sectiilor.

- “   Consiliul Superior al Magistraturii este independent si se supune numai legii. Consiliul Superior al Magistraturii este partea componenta a autoritatii judecatoresti care garanteaza si asigura independenta si impartialitatea justitiei, a judecatorilor care o realizeaza, precum si independenta activitatii judiciare desfasurate de procurori.”

-  ” Consiliul Superior al Magistraturii asigura justitiei, in raport cu celelalte puteri constitutionale, un spatiu liber de ingerinte externe, presiuni si constrângeri politice,  economice, sau de orice alta natura, necesare unei independente reale a justitiei.

Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerul Justitiei asigura conditiile necesare desfasurarii activitatii de justitie in Romania”

 Toate acestea nu sunt decat o incercarea de crearea a unei perspective noi, prin care sa incercam declansarea unei restructurari eficiente a justitiei. Multi dintre noi sunt constienti de faptul ca trebuie sa gasim idei noi, ceea ce trebuie sa acceptam este ca acestea nu trebuie neaparat sa insemne inventii inedite, de multe ori ideile noi se pot naste si in cadrul modelelor vechi prin restructurarea lor,  prin rearanjarea lor in alte feluri.            Si chiar daca uni vor mai mult , eu cred ca sunt importante aceste restructurari care le putem face fara mari inovatii dar care ne aduc in mod esential stabilirea unei alte directii in care se poate indrepta justitia, o directie care este nu numai corecta dar se poate dovedi si eficienta.

Balasa Gabriel

Toate lucrurile in aceasta lume tin de o anumita “ordine”, chiar si atunci cind aceasta arata mai mult a haos, pentru ca esentialul pentru orice ordine este ca mai intai sa ai, si apoi sa cunosti bine motivatia acesteia si scopul pe care vrei sa-l atingi prin impunerea ei. Da, este  corect impunere, pentru ca orice ordine trebuie impusa, incepind de la cea mai simpla pina la cea mai complexa, chiar daca multi dintre noi ar dori sa transforme reactia de acceptare intr-o adevarata participare.

Necesitatea existentei ordinei tine de o strategie de autoconservare a omului, de o acceptare a unui echilibru pe care noi luati individual inca nu l-am gasit.

Iar la nivelul societatii, avem asezate in cercuri concentrice mai intai : ordinea sociala cu cele mai mari limite, din care se naste ordinea politica, si din care la randul ei se naste ordinea de drept, punctul central al tuturor acestor ordine fiind  « individul », care in mod paradoxal este si singurul ce poate da adevarata masura a acestora, pentru ca el reprezinta temelia lor, adica scopul  esential.

Ordinea de drept fiind cea mai apropiata de individ, este si cea care il poate influenta cel mai mult, de aceea mi se pare interesanta analizarea acesteia.

Astfel orice ordine trebuie impusa prin forta, iar forta apartine unei puteri anume. Ordinea de drept care urmareste « conturul »unei ordine sociale,  ia nastere prin puterea legiuitoare, este executata si aplicata de puterea executiva si este administrata de puterea judecatoreasca. Echilibrul unei ordine de drept este dat in mod direct de echilibrul puterilor intre ele, prin  care se  incearca sa se pastreze conturul unei anumite ordine sociale in deplin acord cu drepturile si interesele individului.

O examinare atenta a ordinei de drept in Romania, ne arata ca aceste trei puteri :legislativa, executiva si judecatoreasca , nu sunt inca in echilibru, ca fiecare dintre acestea isi amplifica sau isi reduc activitatea fiind departe de orice echilibru.

De fapt puterea legislativa exagereaza prin umplerea a mii de pagini cu legi care nu-si au originea intr-o nevoie sociala autentica si care de multe ori se contrazic sau sunt considerate la putin timp de la adoptare ca fiind proaste si sunt iarasi schimbate, numarul mare al acestora anulind calitatea si eficienta lor.

Puterea  executiva exagereaza la randul ei prin emiterea de « norme metodologice »date in aplicarea si executarea legilor, care de fapt modifica legile, pentru ca aceste norme nu pot avea decat un caracter intern ce tine de organizarea executarii legilor, ele fiind insa in mod gresit transformate in adevarate parti ce complinesc legile adoptate de legislativ, si care sunt impuse indivizilor ca si niste legi, desi nu au deloc acest caracter.

 In timp ce puterea judecatoreasca este singura care si-a redus ingrijorator activitatea de administrare a ordinei de drept la o simpla aparenta de legalitate.      

Aceasta activitate de administrare, inseamna  “administrarea legilor”, adica urmarirea in permanenta a legitimitatii sociale care reprezinta in mod esential scopul pentru care acestea au fost adoptate si pentru care trebuiesc respectate si executate, si nu in ultimul rand activitatea de reglare a societatii in raporturile acesteia cu drepturile individuale ale oamenilor. Iar legitimitatea, este starea de conformitate a ordinei sociale cu ordinea politica, a ordinei politice cu ordinea de drept, si a ordinei de drept cu individul si drepturile fundamentale ale acestuia.

Daca aceste lucruri sunt reale, atunci este clar ca  echilibrul adus de puterea judecatoreasca lipseste din principiul unei ordine sociale in Romania.

.

Balasa Gabriel

         Felul in care definim un lucru ne arata uneori cu precizie nu numai ce credem despre acesta dar si valoarea pe care i-o dam, asteptarile noastre si mai ales atitudinea pe care o avem si pe care ne-o manifestam prin obiceiurile si conventiile sociale.

             Astfel, o definitie a justitiei spune :–  ”  JUSTITIE s.f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat, ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti, sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege.”

          Aceasta  definitie a justitiei  nu ne ajuta insa deloc sa “fim” ci, mai mult ne impiedica sa cistigam increderea in puterea constiintei noastre de a ne elibera de sub conditiile inrobitoare ale vietii cotidiene.

               Pentru ca justitia inseamna mult mai mult decat un nivel institutional impus si acceptat.

         Ceea ce nu spun dictionarele, regulamentele, legile si chiar Constitutia, este ca adevaratul camp de actiune si de exercitare a justitiei il reprezinta de fapt atitudinea corecta pe care trebuie sa o aiba fiecare om indiferent de inteligenta, interesul sau pozitia sociala a acestuia. Acesta este primul pas si cel mai important in construirea unei justitii integrate in viata sociala.

       Din pacate azi, justitia nu  exista decit la nivel de institutie, ca o formalitate din ce in ce mai complicata de care ne putem folosi, si doar pentru a ne satisface  propriile interese impotriva celorlalti, si atit.

          Justitia insa trebuie sa existe cu adevarat in cotidian, in afara oricarei institutii, si ea trebuie sa insemne in primul rand modul corect si just de a fi  al oamenilor in societatea in care  traiesc.

       Fara aceasta dimensiune sociala, justitia la nivel de institutie nu ramane decat o forma goala fara continut,  un simptom al unor legi care nu vor avea niciodata ocazia de a deveni un etalon al dreptatii.

      De aceea este important sa cunoastem ca adevarata putere a justitiei nu sta doar in independenta acesteia ci si in acceptarea justului ca echilibru in relatiile noastre cu ceilalti si in puterea fiecaruia dintre noi de a renunta la pretentiile incorecte si injuste pe care le avem de multe ori, doar pentru a ne iluziona ca avem controlul asupra altora sau ca suntem mai destepti decat ceilalti si ca noi suntem cei care avem dreptate.

           Pentru ca de multe ori dreptatea pe care noi o cerem nu este decat un instrument de  a ne arata taria sau a ne satisface orgoliul, si nu are nimic de a face cu echilibrul pe care ar trebui sa  il presupuna aceasta.

       Justitia institutionala este un lucru, iar starea de justitie din societate care reprezinta de fapt realitatea de la care trebuie sa porneasca cea institutionala, un alt lucru.

         Prima este o constructie teoretica care se experimenteaza la nivelul institutional al statului, in timp ce starea de justitie este dimensiunea senzitiva care se  poate experimenta la nivelul social libera de orice conditionari.

            Aceasta stare de justitie este sinonima cu, corectitudinea si ea inseamna pozitionarea reala si corecta fata de ceilalti si chiar fata de tine insuti, fara conditionarea nici unei legi pozitive. Din pacate dimensiunea acestei stari de justitie nu este manifestata in cotidian, si fiecare pare interesat mai mult de corectitudinea celorlalti fata de el pe care o revendica ca fiind dreptatea, si mai putin de corectitudinea lui fata de ceilalti, careia sunt gata sa-i gaseasca imediat justificari pentru a servi mai intai intereselor personale.

            Daca privim cu atentie  Justitia institutionala vom vedea ca in aceasta nu gasim decat dezechilibre, in timp ce starea de justitie este o adevarata “institutie”a constiintei noastre, care poate fi si chiar este in continuitate cu echilibrul si armonia sociala.

          Daca vrem sa cautam si daca vrem si sa gasim o cale pentru functionarea echilibrata si corecta a justitiei institutionale, atunci trebuie sa acceptam ca acesta nu poate fi decat o forma si ca trebuie sa descoperim mai intai continutul acesteia care nu poate fi dat decat de o stare de justitie valabila pentru toti si pentru fiecare in parte la nivelul unei constiinte responsabile de echilibru si armonie sociala.

Balasa Gabriel

Managementul instantelor de judecata, fie ca este de natura judiciara sau administrativa, s-a dezvoltat asa de mult mai ales in ceea ce priveste cerintele CSM sau MJ cu privire la atributii si solutii, carora le sunt acordate o importanta din ce in ce mai mare, transformind un simplu concept teoretic intr-o cerinta esentiala pentru buna activitate de judecata a instantelor. Pare sa existe convingerea ca o imbunatatire a managementului ar putea duce la o imbuntatatire a calitatii actului de justitie, si de aici o serie de discutii despre managerul de instanta care sa preia din atributiile presedintelui de instanta, discutii care nu vor face decat sa amine si sa ocoleasca o discutie ce ar trebui sa se faca pe conducerea instantelor de judecata.

Eu cred ca nu rezolvarea oricarei probleme este importanta, ci doar rezolvarea acelor probleme care sunt puse corect si a caror rezolvare ar putea duce intr-adevar la imbunatatiri de substanta si nu doar la schimbari formale ce lasa nerezolvat fondul. De aceea probabil ca daca ar fi sa punem corect problema managementului instantelor ar trebui sa incepem cu cea a stabilirii unei alte structuri de conducere a instantelor.

Dupa mine Adunarea Generala a Judecatorilor trebuie sa fie organismul de conducere al unei instante, cu atributii de luare a unor hotarari in problemele cele mai importante ce privesc instanta respectiva, de la aprobarea bugetului la alegerea organelor de conducere. Dupa Adunarea Generala a Judecatorilor, urmatorul organ care va fi unul executiv, este Colegiul de conducere, care va fi ales de Adunare la fel cum va fi ales si  un presedinte pentru 1 an de zile si un vicepresedinte atunci cind este cazul. Tot Adunarea Generala ar trebui sa aleaga si Presedintii de sectie cu recomandarea sectiei respective si avizul colegiului de conducere.

Din punct de vedere administrativ, Colegiul de conducere si presedintele acestuia ca si presedintii de sectie vor avea o raspundere dubla si fata de Adunarea Generala si fata de CSM, Adunarea Generala avind dreptul de a-i revoca atunci cind acest lucru este cerut pentru deficiente grave in activitatea de conducere sau pentru neaducerea la indeplinire a hotararilor AG. Personalul administrativ va fi tinut sa duca la indeplinire hotararile Adunarii Generale, inclusiv Directorul Economic care se ocupa cu problemele pur administrative.

Avantajul unei astfel de structuri ar fi acela ca o conducere a unei instante ar avea mult mai multa legatura cu magistratii instantei, si poate ca acest lucru ar conduce la o conlucrare mai bunaa si de ce nu la o activitate mai eficienta.

 De fapt cel mai eficient pentru conducerea instantelor de judecata  mi s-ar parea acel concept numit inteligenta roiului ( este vorba de roiul de albine) ale carei modele sunt deja folosite din ce in ce mai mult in organizarea si optimizarea activitatilor.

Acest concept se bazeaza de fapt pe o  analiza extrem de atenta a comportarii  roiurilor  de albine  constatandu- se ca o albina  sau mai multe se misca individual luate  intr-un mod fara sens adica stupid fara nici cea mai subtire logica….in schimb o data ce sint in roi toate activitatile lor sint socant de precise si regulate…unul din cercetatorii modelelor inteligentei roiului a simulat informatii false si adevarate plantind dis de dimineata linga roiuri niste antete de fibra de sticla cu diferite substante ..ei bine albinele destinate “procurarii de alimente” nu au plecat la munca numai dupa ce au simtit prin atingerea antenelor cu substantele specifice albinelor de “patrula” care le dadeau OK sa iasa…ba mai mult se pare ca atingerile antenelor cu informatii trebuie sa se petreaca la cel mult 10 secunde altfel ” procuratoarea de alimente ” nu iese din stup la munca . Practic roiul  este o comunitate fara “managers” si nici macar  regina nu e mai breaza la IQ pentru ca singurul lucru care il stie e sa depuna oua …simplist ar suna ca fiecare urmeaza legi simple ” vad in punctul A un lucru trebuie sa il prind si sa il duc undeva in C …ori nu sint lucruri in punctul A  fug in stinga la punctul B sa ajut aducerea lucrurilor pentru punctul A etc …”

Ganditi-va numai ce beneficii ar fi daca intr-o instanta s-ar urma regulile inteligente ale unui roi de albine, atunci nimeni nu ar mai avea nevoie de manageri, pentru ca fiecare si-ar face treaba care o are de facut. Pentru asta insa este necesar de stabilit operatiunile care se fac intr-o instanta, responsabilii care se ocupa de acestea si in plus existenta  constinciozitatii fiecaruia in ceea ce priveste o activitate de calitate si realizata in termenul optim.

Nu-i asa ca este frumos sa lasam sa ne treaca prin minte si astfel de idei, ceea ce nu stim inca este ca toate aceste ginduri pe care ne permitem sa le avem sunt deja actiuni la nivelul concret al mintilor noastre care nu mai au nevoie decat de putina convingere pentru a fi transformate in realitate.

BG

Multi dintre judecatori am uitat sa ne bucuram de Ziua Justitiei, ceea ce e semn ca nu prea credem in aceasta asa zisa sarbatoare, pentru ca o adevarata Zi a Justitiei nu poate fi cea de care se bucura doar cei care fac justitie, ci trebuie sa fie si cea de care se bucura toti cei care au parte intr-un fel sau altul de garantia unei justitii responsabile si independente de orice putere.

Este ziua justitiei, si noi nu stim inca daca sarbatorim o idee sau doar un lucru, cred insa ca pe axa ideologica a justitiei care este inefabila si se intinde intre promisiune si cautare, coboara acea axa psihologica plina de nisipul marunt al unor legi mici care nu mai lasa deloc spatiu pentru cele esentiale.

Este ziua justitiei, si din pacate justitia aceasta nu si-a declarat nici un scop facandu-ne sa ne simtim neimpliniti, pentru ca reforma nu poate fi un scop ci doar un mijloc, asa cum nici legea nu poate fi un scop. Poate de aici si neputinta noastra, si lipsa unei puteri autentice judecatoresti, care ramane mai departe cheia unei increderi ce se poate transforma cu adevarat intr-o legitimitate puternica pentru Justitie.

Este ziua justitiei, cind este frumos sa vedem oameni si locuri zambindu-ne, dar nu trebuie sa uitam de mijloace si scopuri, de idealuri si de vise.

Este ziua justitiei, si credem ca macar acum in aceasta zi ar trebui sa spunem cu glas tare, OPRITI-VA SI NU MAI FACETI LEGI LA INTIMPLARE, STATI MAI INTAI SI STABILITI PRIORITATATILE, DUPA CARE HAIDETI SA CONSTRUIM FUNDAMENTUL UNEI JUSTITII CE POATE FI SARBATORITA! Acest fundament trebuie sa inceapa cu stabilirea unor dezlegari esentiale:

 - Ce sistem de drept vrem sa avem?

- Ce instante trebuie sa functioneze in acest sistem?

- Cate grade de jurisdictie ne trebuie pentru ca justitia sa sa afle mereu in legatura cu corpul social?

Daca nu vom trece sa facem mai intai aceste lucruri mari, si ne vom ocupa mai departe cu cele mici, ne vom trezi ca ceea ce este mai important nu mai are loc in sistemul nostru de referinta si in mod sigur ne va lipsi mai departe bucuria de a sarbatori Ziua Justitiei.

Asa ca de Ziua Justitiei, eu cred ca trebuie sa incepem sa ne gandim de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care trebuie sa fie o Curte de Casatie, si care trebuie sa unifice practica judiciara nu printr-o metoda administrativa ce nu are forta, ci pe calea directa a recursului, un recurs numai pe legalitate si cu filtru de admisibilitate.

Sa ne gandim bine daca pentru cele trei cai de atac ne sunt necesare chiar toate cele patru grade de jurisdictie, pentru ca un rationament simplu si logic ne conduce clar spre adoptarea unui sistem cu 3 grade de jurisdictie care sa corespunda celor 3 cai de atac, si atunci putem spune sa dispara judecatoriile, sau tribunalele, ori de ce nu curtile de apel, si iata ca deja am avea 3 variante posibile.

Sa ne gandim bine daca activitatea judiciara trebuie asimilata cu infaptuirea justitiei, daca nu trebuie sa avem legi diferite pentru organizarea judecatoreasca si pentru cea a Ministerului Public.

Si abia dupa stabilirea acestor lucruri esentiale pentru functionarea corecta a unei justitii putem trece si la adoptarea unor noi coduri, pentru ca altfel vom continua sa facem legi, si coduri, indepartandu- ne sistematic de fundamentul unei justitii care poate fi sarbatorita atunci cind ESTE ZIUA JUSTITIEI in primul rand de justitiabili.

BG