Gabriel Bălaşa

Ati cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în justitie din toată inima?

       Eu nu am intalnit prea multe persoane, si peste tot, si din ce in ce mai des nu aud decat despre o lipsa de incredere in justitie. O lipsa de incredere care este reprosata in totalitate judecatorilor, utiandu-se ca acestia fac parte dintr-un intreg sistem de justitie din care ei nu reprezinta decat o mica parte.

       Ce putem sa facem insa pentru a reda oamenilor increderea in justitie?       

 Cu sigurantă ca trebuie sa mai facem o multime de lucruri.      

         Nimeni insa nu doreste sa vada lucrurile neobisnuite din viata oamenilor care se intampla zi de zi fara sa fie influentate in nici un fel de justitie. Si daca privim aceste lucruri din viata cotidiana a oamenilor nu putem sa nu vedem ca acestea seamana prea mult cu ceea ce cred oamenii despre justitie, cu ceea ce se intampla in justitie , iar dupa o vreme e greu sa mai argumentezi ca totul este doar o simpla coincidenta.      

 Nici o incredere in ceva sau in cineva nu poate sa existe fara a exista mai intai o relatie cu acel ceva sau cineva.   

     Oamenii nu au incredere in justitie, si asta este o realitate, dar ma intreb cati dintre oameni au o legatura personala cu justitia. O legatura care nu priveste ceva sau pe cineva anume, ci care este de fapt caracterul nostru, convingerile noastre, existenta noastra morala raportata la esenta justitiei, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, si  care de fapt sunt cele care pun mereu un zid de despartire intre oameni si justitie.  

     Pana la urma este destul de normal ca oamenii sa simta aceasta despărtire de justitie ca pe o lipsa de incredere in aceasta. 

     Si daca  se intampla ca oamenii sa aiba nevoie de justitie atunci ei nu trebuie doar sa-si rezolve o problema fara insa, sa aiba nici cel mai mic impuls de a stabili ei insisi in interiorul lor o relatie cu esenta justitiei, adica cu justul-masura-echilibrul-corectitudinea, la care ar trebui sa-si raporteze propriile ganduri, cuvinte si actiuni atunci cand vor sa-si realizeze drepturile lor impotriva celorlalti.

        Mai inainte de toate subtilitatile si calculele unei eficiente trebuie să ai o relaţie cu esenta justitiei pentru a putea cu adevarat sa o privesti asa cum este ea, pentru ca relatiile pe care le avem schimba totul.   

     Daca nu aveti incredere in justitie, este poate pentru ca nu puteti sa spuneti cu adevarat ca aveti o relatie cu esenta acesteia, poate  nu puteti sa spuneti ca, cunoasteti cu adevarat ce inseamna justitia pentru voi si pentru ceilalti oameni.    

   Daca sunteti departe de justitie prin comportamentul,  atitudinea  si existenta morala pe care le aveti, cum sa puteti sa aveti incredere in aceasta.   

       Ştiti care este punctul în care ne împotmolim cand vorbim despre increderea in justitie?     

  Când ne închipuim că ştim ce este justitia, … fiindcă nouă ni se pare că aceasta inseamna mereu, si in primul rand doar dreptul nostru si nu si al celorlalti. Noi presupunem că la fiecare cerere este doar un singur „răspuns”, cel potrivit cu gandurile si interesele noastre.   

    Uitam insa ca noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra unei situaţii fara sa intelegem totul pe deplin, si ca totusi, vrem ca justitia  sa inteleaga mai mult decat suntem noi in stare sa ne explicam.      

    Justitia poate fi un scut pentru toti cei care alearga la ea daca acestia poarta intr-adevar in ei esenta acesteia, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, construind astfel o relatie cu justitia care nu poate sa-i conduca decat la o deplina incredere in aceasta, fara sa le tulbure inima si fara sa-i  inspaimante. 

       De aceea, azi, in această lipsa de incredere in justitie, când nimic nu mai pare asa limpede si sigur  trebuie ca oamenii sa se bizuie pe caracterul si esenta justitiei din ei insisi si pe care sa le puna intr-o relatie directa cu aceasta.    

  Pentru ca justitia nu se sprijina doar pe sistemul pus la dispozitie de stat ci aceasta se sprijina in egala masura si pe soliditatea corectitudinii si caracterului oamenilor care isi cer drepturile sau care doar vorbesc despre justitie. 

      Aceasta relatie a oamenilor cu esenta justitiei din interiorul lor este cea care confera de fapt valoare si calitate oricarei justitii, este cea care da nastere unei intelegeri ideale  a justitiei, si din care-si poate trage seva adevarata incredere in justitie.        

  De fapt lipsa relatiei cu justitia, eu o vad la fel ca si intr-o prietenie in care lipseste orice relatie reala ceea ce face din aceasta o simpla manipulare si nu ceea ce se doreste sa se arate in aparenta, si vreau sa va spun ca de prea multe ori am vazut cum cei care vin in fata justitiei desi vorbesc despre dreptate nu fac altceva decat sa incerce sa manipuleze justitia.      

     Pentru ca  relatia oamenilor cu justitia ar trebui sa priveasca in mod necesar si subiectiv gradul de constiinta al tuturora care iau parte la realizarea acesteia,parti, judecatori, legiuitor, avocati, etc. si cand gradele difera si intelegerea este diferita.          

    Pana la urma nimeni nu trebuie sa creada ca justitia este un automat  in care introduci cererea si automat imediat justitia iti da  ceea ce ai cerut si ceea ce tu consideri ca este dreptatea ta.           

   Lucrurile in justitie ca si in viata sunt  mult mai vii si mai complicate decat un simplu automat tehnicizat la maxim doar pentru obtinerea eficienta a ceea ce iti doresti.   

         Iar increderea in justitie nu poate fi construita pana la urma decat in relatia cu esenta acesteia pe care am reusit sa o construim fiecare dintre noi in interiorul nostru, ea poate exista doar daca noi insine avem incredere in corectitudinea noastra fata de ceilalti.  

 Balasa Gabriel  

Poate ca nu am reusit sa castigam din partea celorlalte puteri nici o recunoastere a statutului de PUTERE JUDECATOREASCA, poate ca multi vor spune dupa acest protest, ca am fost pentru putin timp si noi APROAPE O PUTERE, noi vom spune insa, ca niciodata pentru noi PUTEREA nu a fost si nu va fi un scop in sine (cum din pacate este si se manifesta pentru celelalte puteri). Scopul nostru a fost departarea de iluzia ca cedarea in fata celor impuse intr-un mod  care aduce prejudicii functionarii institutiei JUSTITIEI este un lucru normal pe care trebuie sa-l acceptam, indiferent de faptul ca noi simtim anormalitatea zilelor si anilor pe care ii traim in Romania, pentru ca nu se poate face nimic.

 Scopul nostru a fost o purificare a normalitatii pe care toata lumea o asteapta, o actiune a carei calitate sta in intentia pe care o determina, aceea de a rupe iluzia sub care traim si a restabili comunicarea cu idealurile si valorile de care Romania duce azi lipsa.

In consecinta, atunci cand vorbim de independenta justitiei este clar ca nu trebuie sa ne oprim la o valoare analogica si aproximativa a acesteia oferita de celelalte puteri constitutionale sub forma unui simplu cuvant ci, trebuie sa ne-o asumam in mod direct sub aspectul ei calitativ, acela de strapungere a aparentelor si de gasire a esentei acesteia, respectiv incurajarea valorii normalitatii pentru o societate bulversata si slabita de exceptii.

Independenta justitiei trebuie sa se regaseasca in legitimitatea si omogenitatea legilor care vor trebui sa fie mult mai bine cercetate de catre judecatori. Pentru ca de prea mult timp in Romania s-a uitat un fapt esential, si anume ca legea nu constituie decat o parte a unui ansamblu din care fac parte si efectele concrete si tinta acestora,  a caror unitate proprie nu poate fi rupta de o perspectiva istorica si sociala a societatii in care traim, definita in mod artificial de politicieni.

 Nu trebuie sa mai manifestam o Slabiciune care sa stea in cedarea si lipsa unei patrunderi intelectuale fata de aparentele pe care le induc unele legile pe care trebuie sa le aplicam, si acceptarea unui formalism literal al acestora, sacrificand astfel esentialul acestei vieti care nu poate fi decat omul si justa lui masura in societate, in favoarea accesoriului manifestat prin reactia la aparenta si atasamentul exclusiv fata de forma.

Nu va ganditi ca am pierdut ceva pentru ca nu am obtinut tot ce am cerut, pentru ca trebuie sa acceptam faptul ca binele poate fi imperfect dar asta nu poate sa-l transforme in rau, asa cum nici raul perfect nu este  ceva bun.

 Si daca  azi in Romania peste toata confuzia noastra, sunt oameni care falsifica peste tot proportiile juste si care inverseaza raporturile normale incearcand sa ascunda  defectele fundamentale ale nefunctionarii unor institutii niciodata reformate cu adevarat ci doar vopsite mereu proaspat, trebuie sa spunem ca cel putin noi am pierdut naivitatea supravietuitorilor doritori sa creada in orice iluzie care nu le tulbura visele si sperantele, si am castigat o luciditate pe care va trebui sa o reflectam si asupra societatii in care traim si muncim.

Balasa Gabriel

De multe ori am vazut si am simtit fiecare dintre noi lucrurile care nu merg bine in societate, numai ca foarte repede gaseam cai de consolare si mijloace de a uita toate aceste lucruri care nu ne placeau dar pe care le suportam, pentru ca este atat de usor sa ne amagim noi, pe noi insine.        

   Azi simtim insa, mai mult decat oricand ca principiile si normele sociale si-au pierdut valoarea si relevanta dar, mai ales simtim  necesitatea inlocuirii acestora cu ceva nou, cu ceva mai bun si care sa opreasca diluarea constintei noastre.      

    Daca ne uitam acum la granitele trasate de autoritatile statului si la structurile acestuia incremenite, vedem  caracterul fundamentalist al acestora care nu va putea fi inlaturat decat prin fluiditatea unor idealuri comune.       

   Din pacate insa, nu mai exista nici o empatie la nivelul puterii fata de lucrurile necesare in societate, motiv pentru care oamenii probabil ca ar trebui sa invete  si in Romania o alta modalitate de abordare a subiectului puterii. O abordare bazata pe principiul elementelor opuse respectiv printr-o structura a polaritatilor.     

      Astfel la un pol exista puterea conducatorilor iar la celalalt pol slabiciunea societatii  asupra careia este exercitata aceasta putere , iar aceste doua elemente duale formeaza statul.         

    Un stat care functioneaza normal, este un stat puternic care se afla la mijlocul distantei dintre putere si slabiciune, iar esențial devine locul de echilibru in care cele doua polaritati pot forma o unitate, acestea influentandu-se in  mod corect una pe cealalta.     

        Un stat care nu functioneaza normal este insa, acel stat slab in care respectiva dualitate putere-slabiciune functioneaza prin separarea acestora si prin imposibilitatea unui echilibru si implicit a formarii unei unitati,  in care slabiciunea va depinde exclusiv de vointa puterii care nu mai poate fi influentata de nimic altceva si care va actiona pur si simplu neconditionat si nelimitat in numele elementului opus-slăbiciunea societatii.       

       Singura alternativa la un stat slab ramane astfel doar echilibrarea puterii prin intarirea slabiciunii societatii, aceasta insa nu poate depinde niciodata de forta bruta ci doar de nivelul de constinta al societatii respective.        

       Pentru ca aceasta unitate necesara a polaritatilor diferite ale unui stat nu depinde de punctele noastre de vedere, de opiniile pe care le avem sau dorintele noastre, si nici de forta ce se poate exercita asupra noastra ci, totul depinde doar de nivelul de constiinta al oamenilor din societatea in care traim.       

       Protestul magistratilor nu este de fapt decat o incercare de trezire a  constintei  unor oameni ce au sesizat dezechilbrul grav al societatii in care traim, si care si-l asuma in numele intregii slabiciuni al societatii noastre.      

      El nu are nimic de-a face cu o confruntare sau cu o lupta pentru putere. Si probabil ca daca nu va fi inteles de oameni va fi strivit de  o Putere care-si foloseste arma esentiala – TACEREA, adica ignorarea cu indiferenta a unei incercari de a schimba cu adevarat ceva din structurile incremenite ale statului.       

        Din pacate toate criticile aduse acestui protest si presiunea exercitata asupra noastra nu sunt puse intr-o relatie directa cu comportamentul unei puteri ocupate sa greseasca si sa devina superioara prin refuzul direct si inexplicabil al oricarei incercari de a discuta cu aceasta, pentru ca doar lipsa acestei discuti a dus la protestul acesta prelungit, care altfel nu ar fi existat.             

      Si daca ma indoiesc de efectul acestui protest prin care incercam sa ne eliberam societatea romaneasca de sub indiferenta Puterii, atunci va rog sa-mi dati voie sa nu ma indoiesc de normalitatea acestui protest.              

     Pentru ca aceasta este modalitatea normala prin care mai intai se creeaza noi energii  dandu-se valoare unor idei si principii acceptate de cat mai multi oameni, pentru ca apoi sa se ajunga la o schimbare in gandirea societatii, dupa care sa se treaca efectiv la construirea echilbrului de care avem nevoie in societatea romaneasca.        

          Sa speram insa, ca  nu vom mai confunda pentru multa vreme, adevarata putere cu puterea simpla de a conduce, pentru ca adevarata putere sta in intelegerea slabiciunii care da nastere puterii.

Balasa Gabriel                                              

Mai  este valabila oare conceptia noastra despre STAT ? 

Pentru a raspunde  la aceasta intrebare cred ca trebuie mai intai sa ne intrebam: Ce stim noi despre STAT ?

Auzim peste tot de cele trei puteri in stat LEGISLATIVA, EXECUTIVA  si PUTEREA JUDECATOREASCA, care si sunt intr-adevar fundamentate prin Constitutie.

Probabil ca  fiecare se gandeste de fapt ca puterea nu poate fi decat una singura pentru a putea conduce un STAT cat mai bine, numai ca atunci cand toata puterea este intr-o singura mana, aceasta face legile, le pune in executare si judeca nemultumirile oamenilor in legatura cu functionarea acestor legi in societate toate dupa interesul ei, iar asta are un alt nume decat STATUL DE DREPT sau DEMOCRATIE, si cu siguranta nu este ceea ce vor oamenii.

  De fapt  structura si relatiile PUTERII sunt mult mai diverse si mai complicate decat credem noi. In orice societate exista o diversitate de interese si chiar o manifestare antagonica a acestora, de aici pana la o lupta intre membrii societatii pentru realizarea intereselor nu mai este decat un pas, iar asta poate duce la disparitia oricarei colectivitati. 

 De aceea solutia a fost gasita printr-o structura organizata sub forma STATULUI, care trebuie sa functioneze ca un generator de ordine, sa puna capat conflictelor si haosului si sa stabileasca reguli ce trebuie respectate de indivizi  tocmai pentru ca acestia sa se poata manifesta in societate asa cum ei considera ca este bine pentru ei, iar cand acestia se simt nedreptatiti sa se poata adresa   unei autoritati (Puterea Judecatoreasca) la fel de puternice ca si cele care au stabilit regulile si le-au pus in executare.

In mod normal orice relatie de putere se manifesta intre putere si membrii societatii. Prin exercitarea acestei puteri nu trebuie insa urmarita doar dorinta de a face niste reguli care sa profite celor care  detin puterea ci, aceasta trebuie manifestata pentru a arata societatii calea pe care  trebuie sa mearga, locul unde se doreste sa se ajunga, mijloacele prin care se va face  aceasta si solutiile pe care le considera cele mai bune pentru atingerea fericirii de  catre  oamenii din aceasta societate..

Daca insa in STAT sunt trei puteri, atunci relatia de putere dintre acestea numai functioneaza la modul normal, ca de la o autoritate care comanda la un individ care trebuie sa se supuna. Aici cred eu ca intervine acea lupta politica pentru castigarea unei puteri cat mai mari, pentru a putea controla cat mai mult din societate, dar si pentru a putea  perpetua aceasta putere. 

De aceea cred ca ar trebui ca intre cele trei puteri sa se faca o distinctie clara,  intre puterea care lupta pentru a conduce si a se perpetua- aceasta este puterea politica formata din Legislativ si Executiv, si intre PUTEREA DE ECHILIBRU adica Puterea Judecatoreasca, care trebuie sa mentina o balanta corecta intre dorintele si vointa Puterii Politice si  interesele reale ale indivizilor  care au cedat din drepturile si libertatile lor nu pentru a fi condusi ci doar pentru a putea sa se bucure de celelalte drepturi si libertati pe care le au.

 Puterea STATULUI a fost astfel impartita  cu scopul clar de a nu se ajunge la dictatura, iar pentru a garanta drepturile si libertatile oamenilor de catre Puterea Politica care stabileste si pune in aplicare toate regulile jocului in societate, si  care  nu trebuie sa faca acest lucru doar in favoarea sa si urmarind doar profiturile de imagine, de organizare si de perpetuare a autoritatii sale a fost stabilita si o a treia putere cea JUDECATOREASCA, care nu are nici unul din atributele Puterii Politice, care nu face regulile jocului, nu conduce, dar  care trebuie sa urmareasca in permanenta si sa atraga atentia asupra functionarii corecte si normale a societatii, cautand sa restabileasca  mereu echilbrul intre exercitarea oricarei PUTERI SI interesele si drepturile oamenilor.

Treptele oricarei puteri care ii dau inaltimea necesara fata de societate pentru a o domina, contin un  aspect important al oricarei autoritati, acela al legitimitatii.  

Legitimitatea Puterii Politice este data de votul pe care aceasta il obtine de la oameni, din pacate, Puterea Judecatoreasca de la noi nu are o asemenea legitimitate, si astfel  intr-un mod  defectuos legitimitatea acestei puteri  vine tot de la Puterea Politica  doar daca aceasta i-o recunoaste.

Atunci insa cand Puterea Politica este prima care contesta Puterea Judecatoreasca prin orice mijloace si metode incepand de la  o discursivitate critica potentata la maxim pina la masuri concrete luate impotriva acesteia, lucrul asta  nu face decat ca Puterea Judecatoreasca  sa nu fie perceputa ca o adevarata putere asa cum o prevede Constitutia si sa-si piarda orice autoritate fiind transformata doar intr-o organizatie condusa de Puterea Politica si aflata in subordonarea acesteia.

Este adevarat ca aceasta lipsa a legitimitatii Puterii Judecatoresti este resimtita de oameni ca o negativitate care atrage azi si va atrage intotdeauna reactia de contestatare mai ales cand aceasta nu este doar incurajata de Puterea Politica  ci, chiar exercitata la modul cel mai agresiv. De aceea cred ca unul din obiectivele societatii noastre ar trebui sa fie acela de stabilire a unui mecanism de  obtinere a legitimitatii si de catre Puterea Judecatoreasca.

Pentru ca dimensiunea oricarei Puteri Politice este de a domina si de a influenta prin mecanismele de care dispune toate elementele structurale ale societatii, acest lucru face ca aceasta sa nu recunoasca niciodata relatia cu Puterea Judecatoreasca ca o relatie intre autoritati ce trebuie sa se controloze reciproc pentru bunul mers al societatii, transformand-o ori de cate ori are prilejul intr-o relatie de subordonare, pentru a demonstra cine detine cu adevarat PUTEREA.

Daca mai punem si dimensiunea psihologica pe care se sprijina orice relatie de Putere Politica, acea dimensiune de lupta pentru cucerirea acesteia, de  victorie a personalitatii, de incununare a unor eforturi si recunoastere a unei superioritati,  si de incercare de pastrare a puterii cu orice pret,  vedem ca este greu pentru aceasta  sa paraseasca rolul sau de  forta a unei autoritati superioare oricarui individ, pentru a recunoaste autoritatea unei Puteri Judecatoresti ce se poate interpune intre autoritatea sa si relatia cu oamenii din Statul pe care-l conduce.

Iata  insa, ca STATUL  nu este chiar o masinarie ideala care functioneaza perfect, ci doar un mecanism care functioneaza concret si in anumite coordonate ce se pot inscrie uneori in afara oricarei ordini de drept. Si vorbind despre ordinea de drept nu ma refer neaparat doar la ordinea instaurata de sistemul de legi care sunt puse in aplicare, pentru ca nu de putine ori acest sistem este in sine contradictoriu si acesta duce la o dereglare a functionarii normale a societatii.  Este mai degraba vorba despre acea ordine de drept naturala care vine dintr-un sentiment al justului si care face ca societatea sa functioneze normal si orice individ sa-si poata exercita neingradit drepturile si libertatile sale.

 Concluzionand putem spune ca in sistemul relational al celor trei puteri in stat, avem azi doua puteri politice care detin si forta autoritatii de a-si manifesta efectiv puterea asupra societatii,  si o Autoritate Judecatoreasca  fara  PUTERE ,care este insa singura calificata pentru a tine un echilibru intre celelelalte doua puteri si membrii societatii.  

           Pentru ca fara o putere judecatoreasca, nu poate exista nici o ordine sociala iar statul poate deveni orice altceva in afara unui organism coerent care sa permita o viata sociala si individuala normala si o functionare  corecta a societatii.

         De fapt aceasta este miza protestelor  de azi ale acestei Puteri Judecatoresti si nu o lupta pentru salarii mai mari asa cum se incearca sa fie prezentata de multi dintre exponentii puterii politice. Pentru ca  aceasta vede  prima si simte inaintea celorlalti oameni loviturile care sunt date de catre puterea politica acestei ordini sociale prin incercarea de indepartare a oricarei puterii judecatoresti din mecanismul statal, prin subfinantarea progresiva a justitiei pana la aducerea ei in imposibilitatea de realizare in conditiile asumate de Statul Roman, conditii care, in caz de nerespectare atrag noi condamnari ale Statului in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin luarea taxelor judiciare de timbru de la justitie si trecerea lor la administratiile locale,  prin nerespectarea angajamentelor asumate de Romania si chiar a legilor aprobate de Parlamentul Romaniei, refuzandu-se in mod direct trecerea bugetului instanțelor de la Ministerul Justitiei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, si mai ales prin lipsa unor reforme reale si concrete pentru imbunatatirea efectiva a functionarii justitiei.

          Si daca mai era vreo indoiala asupra acestei situatii aceasta a fost indepartata cu totul prin grila de salarizare propusa de guvern prin care membrii Puterii Judecatoresti reprezentati de toti magistratii si nu doar de sefii acestora, sunt sub membrii Puterii Legislative si ai Puterii Executive. 

       Este o minciuna sfruntata  , aceea ca judecatorii nu inteleg sa fie solidari cu toti romanii, ca judecatorii doresc marirea veniturilor intr-o perioada de criza, nimic mai neadevarat, pentru ca  judecatorii nu au cerut niciodata un salariu asa cum au judecatorii din Europa de 10.000 sau 12.000 euro, ci  au acceptat salariul  de 1000 sau 1500 euro  pe care-l au azi, cerand doar recunoasterea  puterii judecatoresti ca fiind  pe aceasi treapta ca si puterea executiva si cea legislativa  pentru a putea sa functioneze normal.

 Pentru ca si aceste doua puteri au aceeasi datorie morala de solidaritate cu romanii ca si Puterea Judecatoreasca. Or, este logic, ca daca masurile luate impotriva Puterii Judecatoresti sunt argumentate prin existenta crizei, aceasta criza exista si pentru Puterea Legislativa si pentru Puterea Executiva, iar faptul ca acestea raman la un nivel superior, undeva deasupra, nu demonstreaza in nici un caz intelegerea acestei situatii sau solidaritatea atat de mult clamata, pentru ca solidaritatea adevarata nu poate contine nici o exceptie. 

Retorica si manipularea coboara insa aceasta discutie de la PRINCIPIUL unei egalitati intre puterile statului, la vulgaritatea unei dorinte pline de lacomie de a castiga mai multi bani, dupa  care se  aduce ca un argument al refuzului aplicarii acestei relatii de echilibru intre Puterile Constitutionale  o functionare proasta a Puterii Judecatoresti.

Totul este fals insa atata timp cat acest argument nu este folosit si pentru celelalte doua Puteri, care asa cum vede si stie toata lumea functioneaza mult mai prost decat Puterea Judecatoreasca. In rest nu vedem decat o mimare a unui interes artificial fata de problemele ridicate de Puterea Judecatoreasca, sub care se ascunde un refuz clar  de a solutiona cererile si  de a-i acorda acesteia  PUTEREA  pe care Constitutia o prevede in mod clar si imperativ.   

 Exista insa, un mare Pericol atunci cand Puterea politica numai poate asigura functionarea normala a societatii, moment in care aceasta isi pierde autoritatea, si cu aceasta si legitimitatea pe care o castigase, iar indivizii pierd orice siguranta in exercitarea drepturilor si libertatilor pe care le au. Atunci,  singura solutie  apare ca fiind punerea in functiune a mecanismelor de obtinere   a unei legitimitati, semnul fiind dat de faptul ca discursul sub diversitatea formelor sale de manifestare retorice si manipulative nu mai este eficient in a castiga credibilitate pentru legitimarea pretentiilor sale de stabilire a  unor reguli care  sunt contestate de societate.

 Pentru ca orice putere se termina acolo unde incepe neincrederea si se pierde speranta.

Putem impusca toti magistratii, asa cum ne indemna un jurnalist azi (vezi Mircea Marian articol postat în ediţia on line a gazetei ”Evenimentul Zilei” din 11 septembrie 2009) si desfiinta Puterea Judecatoreasca, pentru a lasa doar o singura PUTERE in acest STAT daca asta se urmareste,  dar eu nu cred ca oamenii asta doresc.

Ganditi-va  bine la faptul ca acest lucru nu va face ca economia STATULUI  sa mearga mai bine sau ca dumneavoastra sa traiti mai bine si mai fericiti, dar mai ales  nu va face ca drepturile si libertatile oamenilor sa fie respectate, restul este doar manipulare si poate va deveni doar tacere grea si apasatoare, sub care nimeni dintre noi nu va mai putea sta drept si demn in fata unor autoritati pline de forta.

Stiu ca in viata nu putem infaptui mereu lucruri mari, putem insa infaptui lucruri marunte cu o mare constinta, cum ar fi sustinerea si lupta pentru o functionare normala a STATULUI  de Drept cu toate cele trei puteri constitutionale care sa  echilibreze manifestarea acestuia in vietile noastre si nu prin lasarea societatii la mana unei singure Puteri,  oricui ar putea apartine aceasta.

 Balasa Gabriel     

Cuvantul justitie poate fi o  putere adevarata la care oamenii spera sa gaseasca ajutor, sau se poate transforma intr-o simpla metafora, totul fiind legat de rolul si semnificatia care i se acorda justitiei.

        Eu cred ca justitia pe care noi o infaptuim nu poate fi decat una temporara si relativa, dependenta de realitatea pe care o construim zi de zi, si  mai ales de adevarul pe care reusim sa-l descoperim in constiinta noastra.

       Dintotdeauna m-am intrebat, de ce este necesara justitia?

      Raspunsul nu este atat de convenabil dar, este totusi simplu printr-o intelegere inteleapta a situatiei existente in societatea noastra;

…..pentru ca noi oamenii nu suntem perfecti,

…. pentru ca nu ne purtam unii cu altii asa cum ar trebui sa o facem,

…. pentru ca lipseste un standard de moralitate,

…..pentru ca nu ne place sa respectam regulile,

…..pentru ca nu suntem mereu constienti de efectele a ceea ce gandim, vorbim si facem celorlalti,

…..pentru ca de multe ori nu stim  sa iubim si ne este frica sa nu fim luati drept prosti,

…..pentru ca vrem sa ne razbunam,

…..pentru ca ne dorim mereu mai multe lucruri si mai multi bani.

         Intr-o lume dominata de dorinta noastra de putere, de a avea si de a controla, toate acestea sunt transformate in ucigasii increderii in noi insine si in constiinta noastra.

         In definitiv, justitia nu reprezinta o stare de normalitate, ci doar un raspuns fortat, o reacţie la realitatea ce ne  inconjoara.

           Pentru ca intr-o societate perfecta justitia nu ar fi necesara, dar noi nu traim decat intr-o societate care a abandonat de mult orice cautare a perfectiunii, si pe care a inlocuit-o cu o perfectibilitate a realitatii convenabila fiecaruia dintre noi, pentru a nu fi obligati sa ne schimbam cu adevarat.

         Cum sa gasim o justitie perfecta, cand insasi justiţia reprezinta un efect al imperfectiunii noastre?

            Putem insa incerca sa facem din justitie un drum spre perfectiunea societatii in care traim, tocmai prin sublinierea acestui paradox, in care justitia a inceput prin a fi un efect al lipsei de moralitate, iar acum a ajuns sa doreasca sa reprezinte o cauza in stabilirea unei moralitati.

           Este insa acest lucru o solutie ?

           Sau se doreste doar o  normativitate a unei moralitati lipsite de orice substanta, limitata la reguli si la respectarea acestora fara sa intereseze pe nimeni si efectele ei?

           Raspunsul pe care eu l-am gasit nu mi s-a parut deloc satisfacator, de aceea cred ca limitarea aceasta poate fi depasita totusi prin crearea unui mesaj direct și explicit prin care să le spunem oamenilor  sa fie atenti la ei insisi, pentru ca ceva nu este in ordine cu ei daca au ajuns in fata justitiei, iar critica justitiei nu poate acoperi in nici un caz problemele pentru care ei au ajuns aici.

           Privind in retrospectiva, vedem ca inclestarea in vechea paradigma a dreptatii nu face decat sa ne indeparteze de la adevarul constiintei noastre, singurul in stare sa explice anomaliile realitatii in care traim azi.

            Asa se intampla cand apelam din ce in ce mai des la justitie, din cauza slabiciunilor  noastre care ne arunca in neintelegeri, in ura si dusmanie, in lupte si conflicte, in care fiecare incearca sa obtina mai mult decat ceilalti uitand ca si el face parte din ceilalti .

           Si astfel justitia devine importanta pentru noi, care numai realizam ca acest lucru se intampla doar atunci cand societatea decade si nu mai poate functiona in mod corect singura, fara ajutorul unei institutii care sa ne dea iluzia unei oarecari ordini.

           De aceea, in loc sa discutam despre necesitatea justitiei si functionarea acesteia, mi se pare ca mult mai corect  ar fi  sa trecem direct la problema fundamentala, adica posibilitatea unei armoni in societate.

           Aceasta armonie care ar face inutila justitia nu poate fi adusa insa decat de constiinta noastra, ca o modalitate de a percepe intregimea proprie in cea a universului.

          Este timpul cred, sa vedem unde ne aflam, cine suntem si ce perspectiva avem asupra noastra si asupra lumii, si sa recunoastem  ca ne axam in mod gresit pe justitie cand constiinta noastra ne-ar putea oferi o altfel de intelegere a relatiilor umane si a existentei noastre.

         Pentru ca nu justitia este de vina pentru ca noi ne tinem atat de departe de constiinta  noastra,

          ….nu justitia poate sta la baza valorilor noastre, pentru ca aceasta nu poate reprezenta decat o limitare impusa moralitatii noastre,

          …..nu justitia ne poate intari responsabilitatea noastra personala,

           ….si mai ales nu avem nevoie de justitie pentru ca  moralitatea sa poata functiona in societatea noastra.

        Mi se pare o atitudine demodata incercarea de a face din justitie un surogat pentru constiintele necoapte pe care ne convine sa le restrictionam si sa le pastram la un nivel inferior, pentru a ramane stapani asupra unei subiectivitati ce o consideram valoroasa doar daca ne este bine noua, sau mai bine zis doar daca nevoile noastre sunt satisfacute.

         Din fericire, justitia nu poate oferi decat o responsabilitate limitata la propria persoana, ca si o valoare la fel de limitata.

         Ea ramane o problema indreptata asupra altor probleme care nu poate sa-i faca pe oameni decat sa reactioneze si nu sa evolueze.

         Justitia nu poate reprezenta prin contrabalans raspunsul la o constiinta de cele mai multe ori invizibila, atata timp cat in societate nu suntem educati sa apreciem decat cantitatea de lucruri sau de merite pe care o detinem in plus fata de ceilalti, ca pe ceva semnificativ si profund si nu constiinta care poate face intr-adevar ceva pentru noi insine  si pentru societate.

         Si aceasta potentare a rolului justitiei cred ca este gresita, ea nu face altceva decat sa ne slabeasca si mai mult constiintele, si sa punem la indoiala intotdeauna  responsabilitatea altora si nu pe a noastra. Cu cat  justitia are un rol mai mare cu atat decade mai mult  societatea noastra contemporana, iar rolul acesteia este mai mult  unul de dublura care pe nedrept a luat locul actorului principal care este –   Constiinta noastra.

         Constiinta care reprezinta fata de justitie o viziune a unei ordini superioare, pentru ca in aceasta ordine exista o corelatie a ceea ce traim in interiorul nostru cu evenimentele din viata noastra, oferindu-ne astfel accesul la o realitate de nivel mai inalt decat simpla supravietuire cotidiana, trebuie sa devina mai importanta decat justitia.

         Si daca  justitia  o percepem intotdeauna ca pe o cale simpla de rezolvare a unor probleme pe care le avem cu ceilalti oameni sau cu statul, care nu ne obliga la multe analize interioare,  constiinta dimpotriva ne obliga sa ne identificam cu convingerile si credintele noastre si mai ales ne obliga sa fim responsabili pentru acestea.

         Orice constiinta atinge la un moment dat, un punct al cunoasterii de sine revelatoriu, care exista in sufletul fiecaruia dintre noi, si acesta poate fi folosit mereu ca punctul de sprijin in evolutia noastra. Poate daca am deveni mai constienti de chemarea divina a intregului am putea sa ne orientam cu adevarat spre o schimbare interioara, spre o ordine in care spiritul nostru sa fie deasupra ratiunii.

          De aceea intre justitie si constiinta eu aleg constiinta ca fiind esentiala pentru evolutia mea si a societatii din care fac parte, si cred ca trebuie subliniata diferenta dintre tensiunea, agitatia si conflictul justitiei si intelegerea a ceea ce ni se intampla la nivelul totalitatii constiintei noastre.

        Constinta noastra care nu inseamna personalitatea noastra, desi cei mai multi dintre noi le confundam.

        Constiinta noastra care inseamna identitatea noastra si uneori chiar durerea de a afla cine suntem cu adevarat, dar si bucuria de a deveni ceea ce vrem.

          In acest context, justitia nu poate deveni o forta relevanta, si ea trebuie sa-si accepte mereu relativitatea intr-o lume fragmentata si divizata, constiinta noastra insa, are un acces nelimitat la  realizarea unei unitati in armonie cu intregul. Iar calitatea energiilor implicate in justitie ramane mereu la nivelul cel mai de jos al justificarilor, pe cand calitatea energiilor constiintei este ridicata la un nivel energetic mult mai puternic cu ajutorul caruia se poate influenta cu adevarat evenimentele din lumea noastra.

                    Dacă vrem cu adevarat să schimbăm ceva, atunci trebuie să ne indreptam spre o calitate a  principiilor, a puterii de convingere, a densităţii adevărurilor pe care ni le descoperă  constiinta, pentru ca aceasta sa devina un model de realitate mai important decat justitia, asa cum este normal de fapt sa fie normalul, in locul unui model, in care Justitia inseamna lipsa unei constiinte, si aceasta lipsa devine cauza justitiei.

  Balasa Gabriel

 Orice critica este buna, doar in masura in care te face să munceşti mai bine, atunci însă când prin ea poţi distruge în loc să ajuţi, aceasta îşi pierde orice valoare. Azi foarte mulţi oameni critică justiţia, şi dacă justiţia este pentru mulţi, judecătorul scris cu litere mari, orice critică a sistemului este în fapt o critică la adresa judecătorilor.

Nimeni nu îi întreabă însă pe cei care critică, dacă ei consideră justiţia un lucru bun sau rău?

 Cu siguranţă că cei mai mulţi oameni sunt atât de încărcaţi cu dezamăgirile vieţii de zi cu zi, încât nu i-ar interesa prea mult acest lucru, atâta vreme cât nu au nimic de câştigat, iar răspunsul lor probabil s-ar umple de conţinutul cel mai la îndemână dat de „opinia publică”.

 Pentru că justiţia, nu este ceva ce-şi doresc în condiţii normale oamenii, o lume ideala ar fi o lume fara justitie in care toti oamenii sunt multumiti si nimeni nu se considera nedreptatit.  Necesitatea justitiei exista datorita problemelor cauzate de aplicarea gresita a legii de institutiile statului sau de interpretarea gresita data de societate, motiv pentru care insasi existenta ei este legata dramatic de problemele si necazurile oamenilor ce vin in fata acesteia. Justitia fiind ultima lor sansa pentru a li se face dreptate, fara insa ca aceasta sa fie cauza determinanta a problemelor pe care le au, este considerata totusi de majoritatea oamenilor singura vinovata. Parca nimeni nu doreste sa constientizeze faptul ca justitia funcţionează doar în situaţii de conflict şi de criză, niciodata in situatii normale in care nu exista nici o neintelegere.

Şi sunt atâtea conflicte care se rostogolesc prin viaţă, şi care lasă urme de supărare peste toate lucrurile cu care vin în contact, încât pentru mulţi oameni, justiţia nu înseamnă decât lucruri rele, ameninţare, răzbunare, şi sancţiune. Iar soluţiile date de justiţie sunt de multe ori privite, ca nişte tensiuni suplimentare ce nu satisfac niciodată pe deplin aşteptările oamenilor, şi care nu le rezolvă problemele în totalitate. Poate si din această cauză aceştia nu pot preţui justiţia, ceea ce face ca aceasta să capete un caracter negativ în conştiinţa lor.

Cu siguranţă, sunt şi oameni care sunt mulţumiţi de justiţie. Dar cine poate ţine minte binele prea mult, când acesta se potriveşte aşa de bine cu discreţia şi tăcerea? Cum poţi insa, să vorbeşti despre bine în lumea de azi, când peste tot se vorbeşte numai de scandaluri, se bârfeşte şi se aruncă zvonuri greu controlabile ce caută să ne convingă că nu numai justiţia este mai rea decât se crede, ci totul în societatea noastră este la fel.

Toate această lipsă de armonie nu s-a epuizat, şi nici nu cred că se va epuiza vreodată, lucru care, însă nu trebuie să ne împiedice să experimentăm şi un alt mod de a ne alege soluţiile în funcţie de care vrem să apreciem ceea ce se petrece în justiţie.

Şi una din modalităţi, o poate reprezenta şi analizarea din interior a contactului pe care justiţia îl are cu realitatea.

Balasa Gabriel

Sunt multe lucruri care nu merg in societatea romaneasca, si este ceva atat de real incat multi dintre noi simtim inutilitatea oricarei incercari de schimbare.

Apoi, in fiecare zi ni se intampla lucruri pe care din comoditate sau din oboseala le acceptam in cea mai mare parte, chiar daca nu toate sunt bune, chiar daca nu toate sunt pe masura gandurilor si sentimentelor noastre.

Eu nu sunt un expert pentru lupta corp la corp cu haosul, care pare asa de batran in Romania ca am putea sa-i fim stra-stra-stra- stra-stra- stra-stra- stranepoti, dar nu mai  vreau sa iau zilnic ”otravurile” mentale pe care toti ni le servesc asa de binevoitori ca iti este si rusine sa-i refuzi.

De aceea incerc mereu sa privesc Romania in contextul paradigmei statului si a unui punct maxim de armonie a puterilor pe care acesta le are, pentru a putea invata ceva din lucrurile pe care ma straduiesc sa le inteleg, dar mai ales pentru a incerca sa scap dintr-un tipar al haosului, in care se pare ca am ramas blocati de prea multa vreme.

Daca intram ceva mai adanc in aceasta paradigma, vom vedea ca puterile constitutionale ale statutului nu sunt de fapt puteri separate si independente de statul in care functioneaza, ci ele sunt mai degraba doar nivele diferite pe care statul functioneaza, cu atributii specifice si urmărind scopuri si rezultate  diferite.

Numai ca aceste nivele au fost construite prin crearea unor autoritati carora statul le-a acordat o anumita putere, care de fapt a si creat perceptia unor puteri separate una de cealalta, o separare care dusa la limita face sa ne para uneori ca sunt separate chiar de statul pe care-l reprezinta si in numele caruia exercita puterea, fiind parca incapabile de orice urma de unitate.

Or, separarea oricum s-a facut sau s-a perceput nu poate duce decat la conflict, pentru ca in toate cazurile puterea incearca sa se pozitioneaze cat mai bine pentru a putea sa  controleze cat mai mult din statul pe care ar trebui doar sa-l reprezinte.

Azi, eu cred insa ca exista chiar mai mult decat o separare, exista o ruptura intre aceste  nivele ale statului, si pentru a stabili din nou  in mod corect legaturile dintre acestea, trebuie sa avem curajul de a pipai invizibilul nespus si evitat de toata lumea, care separa aceste nivele de putere ale statului roman, si mai ales de a reflecta asupra celui mai bun mod de a corecta aceasta stare de lucruri.

Semnificatia acestui straniu invizibil este cea a unei energii capabile sa inlesneasca functionarea aparatului specific fiecarei puteri, prin care aceasta incearca sa induca un anumit mod  de tratare a problemelor societatii si sa proiecteze un model capabil sa orienteze oamenii spre un anumit punct in care se doreste sa ajungem. Numai ca deseori acest spatiu este doar o protectie prin care puterea folosita ca un instrument devine ostila fata de orice ”teorie” care depaseste  nivelul acesteia sau care nu se incadreaza strict in modelul poiectat de aceasta.

Perceptia corecta a conceptului de putere ar trebui sa plece de la felul in care este identificata puterea, sau mai bine zis in raport cu ce sau cu cine este considerata aceasta putere. Din pacate in prezent perceptia puterii se face numai in raport de celelalte puteri, iar ceea ce defineste puterea azi nu este raportarea concreta a modului de exercitare a acesteia asupra oamenilor, ci doar o raportare abstracta la stat. De fapt este destul de convenabil pentru aceste puteri sa-si masoare gradul de putere in primul rand prin autonomia manifestata fata de stat si de oameni si in al doilea rand prin forta pe care sunt in stare sa o manifeste fata de celelalte puteri.

Tocmai aceasta dimensiune a puterilor constitutionale ar trebui sa ne faca, sa ne punem intrebarea daca puterea statului este folosita in interesul nostru al oamenilor sau doar pentru realizarea puterii ca instrument aflat in mana unor oameni ce devin stapanii acestuia.

Avem posibilitatea astfel de a descoperii ca:

-         nivelul puterii legiuitoare este  nivelul  statului care are atributul  unui creator, un creator care construieste infrastructura sistemului statal, si care in mod natural se ingrijeste de prezervarea modelului statal, acesta este efectiv nivelul puterii.

-         nivelul puterii executive este nivelul statului care are atributul unui administrator, el se îngrijeste de executarea intocmai a legilor, acesta este nivelul controlului.

-         iar nivelul puterii judecătorești este nivelul statului prin care se regleaza modul concret de actiune al celorlalte doua puteri asupra oamenilor si societății in general, acesta  este nivelul echilibrului.

 Dintre aceste trei nivele de putere, primele doua au interesul de a-si conserva fortele si nu de putine ori se simt amenintate de constientizarea pe care puterea judecatoreasca o aduce in societate, prin incercarea acesteia de a reduce dezechilibrele pe care puterea efectiva si cea care detine controlul le genereaza.

Adevarul este ca nu exista nici o obligatie pentru nici una dintre puteri de a fi buna cu oamenii simpli care traiesc experienta acestei vieti in statul roman.

Si mai trist este ca cele doua puteri care detin impreună aproape 90% din puterea statului, incearca sa-si mareasca autoritatea  prin ”desfiintarea„ pur si simplu a puterii judecatoresti, nesesizand ca prin acest lucru, nu fac decat sa slabeasca puterea generala a statului si implicit a lor. Pentru ca fara puterea judecatoreasca statul se va dezechilibra pana la autodistrugere.

Oamenii trebuie sa inteleaga, ca numai puterea judecatoreasca este cea care  da posibilitatea oricaruia dintre ei, de a privi lumea si statul in care traiesc, in felul lor, fara sa se lase inchisi in mecanica legilor care le macina vietile.

Aceasta putere este singura care le poate limpezi binele pe care si-l doresc, si care mai ales le poate restitui libertatile si identitatile, atunci cand acestea sunt incuiate in realitatea ce ii apasa neconditionat.

Pentru a intelege toate acestea, trebuie sa vedem ca forta puterii judecatoresti sta in independenta pe care aceasta trebuie sa o aiba in fata celorlalte puteri constitutionale, independenta care se manifesta prin puterea de a interpreta legile si aplicarea acestora avand mereu ca ideal dreptatea pentru oamenii carora li se aplica toate acestea. Caci fara puterea de a interpreta, puterea judecatoreasca se transforma doar intr-un simplu paznic al unor legi, fara sa aiba voie sa aprecieze justetea acestora in viata oamenilor, un rol pe care celelalte puteri il vor montat cat mai repede, pentru asta fiind in stare sa minta, sa jure si chiar sa planga, dar mai ales sa condamne la neincredere puterea judecatoreasca.

Numai ca oamenii vor incepe sa gandeasca si atunci vor realiza ca  puterea judecatoreasca este singura care protejeaza dreptul concret al oricarui om de a vorbi si mai ales de a cere si obtine, ceea ce el crede ca este just si drept.

Iar atunci vor vedea ca cineva minte, si ca valoarea acestei puteri nu sta in lupta pentru acapararea a cat mai multa putere din stat,  ci valoarea ei sta in forta de a se elibera de prejudecatile unor legi, de automatisme si de comoditatea aplicarii acestora pentru a ajunge la adevar, chiar daca pentru aceasta trebuie sa lupte pentru ca sa cladeasca din noua alte reguli.

Va previn ca am incarcat aceste cuvinte cu viata si iubire pentru ca toti cei care le citesc sa simta realitatea celor afirmate !

Balasa Gabriel

Dincolo de toate legile si judecatile pe care le facem ar trebui sa cautam si sa gasim un sens acestora in contextul acestei vieti pe care o traim. Fara aceasta cautare si fara acest sens oamenii nu se pot ridica deasupra intimplarilor experimentate de ei si de ceilalti. Trebuie sa gasim timp sa ne intrebam ce simtim fata de lucrurile si faptele facute de cei pe care-i judecam, sa ne intrebam care sunt sentimentele noastre fata de ei si fata de ceea ce au facut, sa ne intrebam in ce masura regasim aceste sentimente in judecatile noastre? Citi dintre noi isi permit insa sa gandeasca ca acestea sunt doar niste experiente ce se datoreaza unei lipse de constientizare, lipse de iubire si in principal unei anumite lipse? Citi dintre noi pot merge mai departe si sa se intrebe asupra acestei lipse, asupra naturii acesteia, asupra posibilitatii ca aceasta sa nu fie de fapt decat o perceptie eronata bazata pe rationamente si logici trase din presupuneri gresite si depasite? Cati dintre noi judecand nu se duc mai intai la raul pe care si-l imagineaza, la lipsurile create de faptele celor judecati, la abaterea si la incalcarea legii cu care suntem invatati sa le masuram actiunile?

Chiar daca pina  acum am avut incredere in  individualismul meu profesional, nu pot sa nu ma intreb ce nu este in regula cu acesta.

S-a transformat oare acesta intr-o armura ce ma copleseste cu greutatea propriei sale autojustificari?

 Poate acesta sa fie privit si altfel decat intr-un sens strict tehnic?

Este adevarat ca exista multe intrebari fara raspuns in societatea romaneasca, la fel cum exista si multe raspunsuri fara nici o intrebare de care se pare ca nimeni nu are nevoie.

  Dar mai ales exista un blocaj evident, pe care incercam sa-l depasim cu niste tertipuri de pareri personale pe care dorim sa le impunem tuturor ca niste perspective autolimitante, pentru a ne amagi ca totusi noi facem ceva.

Probabil ca toate acestea ne-au adus azi intr-o multitudine de confuzii, pe care le hranim cu lucrurile gresit intelese si sperante fara nici o substantialitate.

Problema pe care eu o vad,  nu este rezolvarea unor situatii, sau imprejurari, sau a  cauzelor care stau la baza acestora. Ci, doar ar trebui sa facem lucrul cel mai simplu posibil si sa ne eliberam de aceasta confuzie.

Numai ca procesul de inlaturare a confuziei nu este chiar asa de usor atita vreme cat la baza societatii noastre pare sa stea un individualism bolnav care a devenit starea noastra normala.

Un individualism instinctual si obsesiv care de cele mai multe ori se ascunde sub o falsa libertate de gandire si a unui drept nelimitat si autoritar la propria opinie.

Un individualism pe care societatea romaneasca l-a conceput ca un filtru ce ne separa de cele mai multe ori de o perceptie directa a realitatii in care traim.

Un individualism al lui ”eu stiu, eu cunosc, eu fac, eu spun” care nu ne poate feri totusi de indoiala pentru incertitudinea si dezordinea societatii in care traim.

Un individualism folosit ca un instrument pentru mentinerea cu orice pret a ideilor noastre, sau ca o arma pentru manipularea celorlalti.

Un individualism care nu reprezinta din pacate cautarea unei dezvoltari noi, ci doar efortul de a ne mentine la adapost de orice schimbare reala.

Un individualism a carei proprie existenta se limiteaza doar la o barfa mentala si manipulativa care ne invaluie egoul.

Un individualism care nu mai poate sa absoarba nimic si care incepe doar sa mimeze, de la acceptarea altor idei sau opinii la urmarirea unor teluri sau ideologii, ori de la  lucrurile cele mai simple la valorile cele mai mari.

Acest individualism se manifesta din pacate in toata societatea,  in economie, in politica si chiar in mediile profesionale.

Un individualism care doreste in primul rand sa se protejeze de ceilalti  individualisti.

Un individualism care vrea sa se impuna cu de-a sila si care se pare ca a luat-o razna, fiind incontrolabil.

Da, exista la noi in Romania un individualism profesional care incearca sa converteasca orice inspre propriul  folos, si care ne-a sedus prin crearea unei mistificari gigantice, aceea de dezvoltare a personalitatii umane.

In esenta insa, acest individualism nu ne ajuta cu nimic la construirea unei lumi mai bune, ci doar ridica si mai complicate ziduri de aparare in jurul fiecaruia dintre noi pentru a nu mai putea fi strapunse de ceilalti.

In justitie, individualismul profesional se manifesta sub forma independentei, in baza careia fiecare judecator se simte indreptatit sa pronunte solutia pe care el personal o crede cea mai buna.

Si acest lucru, in lipsa unui mecanism care sa aiba capacitatea de a ordona solutiile fara sa le limiteze, in tipare unitare de practica nu poate decat sa mareasca neputinta instantelor in crearea unei jurisprudente unitare.

Problema este ca acest individualism profesional ar trebui sa reprezinte doar expresia preciziei si claritatii in solutiile pronuntate, si nu sa fie distrugatorul sentimentului de dreptate din societate.

Pentru ca in partea lui buna, individualismul profesional  ar trebui sa se identifice doar cu imbogatirea dreptului prin toata cultura si ratiunea de a fi a judecatorilor care realizeaza justitia.

Daca ar fi sa evaluam situatia divergentelor de jurisprudenta ce se regasesc chiar in cadrul aceleiasi instante, fara sa ne incadram activitatea in clisee suprapuse, trebuie sa recunoastem ca  acest individualism profesional incalca grav principiul esential al echitatii care este punctul de echilibru al oricarei justitii intr-un stat de drept.

 Pentru ca fundamentul echitatii este alcatuit din ”principiul identitatii de judecata in uniformitate de speta si de principiul diversitatii de judecata in eterogenitate de speta”.

Individualismul nostru profesional trebuie sa se manifeste ca un tezaur de experienta prin punerea in valoarea a tuturor opiniilor si nu prin respingerea de plano a acestora.

 El trebuie sa ramana viu si sa accepte ”actualizarea” prin participarea la cunoasterea celorlalti, devenind in mod firesc o calitate a noastra si nu o simpla amagire a unei autoritati.

Daca vrem sa abordam direct sperantele si asteptarile pe care societatea le are, trebuie sa asezam acest individualism profesional pe calea cea buna a unei inteligente naturale, patrunzatoare, precise si directe care se deschide tuturor, renuntand la orice prejudecati.

Stiu ca suntem capabili de asa ceva, avem insa nevoie si de un mecanism care se poate crea foarte simplu prin modificarea regulamentului instantelor.

Pentru ca daca justitia se legitimeaza prin ordinea spre care tinde, ordinea se legitmeaza prin mecanismele functionale care ne ajuta sa o obtinem.

Putem astfel crea sub autoritatea instantei, sau sectiei o practica unitara pe baza discutiilor si a votului majoritar, care sa devina obligatorie pentru acestea, bineinteles cu pastrarea posibilitatii de schimbare atunci cand conditiile care au stat la baza adoptarii s-au schimbat.

De asemenea prin acelasi mecanism ( pana la o schimbare a  structurii institutionale si crearea unei Curti de Casatie)  putem stabili ca orice astfel de stabilire a unei practici unitare la nivelul unei instante sau al unei sectii sa fie adusa la cunostinta CA pentru o eventuala sesizare cu un recurs in interesul legii, tocmai avand in vedere ca opiniile divergente se creeaza de regula in jurul problemelor de drept ce necesita o reglementare unitara.

Balasa Gabriel

De multe ori am senzatia ca e prea greu pentru noi oamenii simpli sa ajungem sa luptam la un nivel de putere foarte înalt. Asta pentru ca ne lasam atrasi pe un teren dinainte pregatit de cei care stabilesc doar locul unde vom fi loviti, si pe cel in care ni se va acorda apoi primul ajutor, facandu-ne astfel sa le fim chiar recunoascatori.

Multora dintre noi insa nici macar nu ne trece prin minte sa incercam  sa  stabilim noi un teren pe care dorim sa ne luptam. Este adevarat ca nu suntem niste oameni asa de intilegenti ca cei de la aceste nivele inalte, si nici asa de sfinti ca acestia, si  mai ales ca  nu dispunem decat de puterea simpla a credintelor noastre. Asteptarea unui viitor mai bun, in care sa ajungem sa traim si noi mai bine si mai frumos insa, nu mi se mai pare de mult o optiune serioasa.

De fapt noi nu facem decat sa ne lasam in seama unei triste obisnuinte de acceptare a situatiei pentru ca: ”..asta este!”. Si asa ne amagim spunand ca nu avem ce face si invinuim trecutul, crezand ca oricum Romania va merge mai departe pentru ca romanii sunt descurcareti si daca nu mai au pe cine pacali se pacalesc uni pe alti.

Si uite asa de vreo 20 de ani ne pacalim cu reforma, numai ca nimeni nu vrea sa vada ca adevarata reforma nu se poate face niciodata doar in teorie (unde poti linistit sa bati campii cum vrei) ci, doar in practica. Pentru a exemplifica, un bun instrument didactic mi se pare a fi reforma in justitie. Mai intai rastignesti sistemul, il demonizezi pentru ca sa se perceapa cu adevarat, aproape la modul dureros nevoia de reforma, dupa care folosesti reforma ca pe o arma de atac si nu ca pe un instrument de desavarsire, proiectand un sentiment de vinovatie general prin care se dezvolta capacitatea noastra de a fi recunoscatori pentru masurile luate. Pe urma pasezi problema unor teoreticieni si aduci spre legiferare cateva coduri, ca dovada si justificare a reformei realizate.

Las la o parte lipsa unei consultari reale si adevarate a practicienilor in  construirea acestor coduri, nu pot insa sa nu observ faptul ca nimeni nu doreste sa inceapa reforma in justitie de la inceput, adica de la construirea unei structuri institutionale moderne si echilibrate prin care sa se stabileasca mai intai instantele, locul acestora in sistem, gradul lor si competenta, si de abia dupa aceea sa se treaca la realizarea unor coduri noi. Pentru ca altfel, o asemenea reforma nu face decat sa duca la crearea unei monstruozitati  care cu siguranta va mai avea nevoie de inca o mie de reforme.

Inchipuiti-va numai putin ca justitia ar fi un corp, atunci trebuie sa acceptam faptul ca structura institutionala este esentiala, pentru ca ea reprezinta chiar sistemul osos pe care sunt asezati muschii- codurilor noastre rereformate, care in lipsa unei bune sustineri,  nu vor fi decat o reforma flasca inutila.  

Oricum este enorm de multa rutina si foarte putina valoare in toata aceasta reforma, si este mai ales evident ca daca nu putem ajunge la performante deosebite, putem sa incepem sa gandim macar ca de multe ori buturga mica ajunge sa rastoarne carul mare, si sa incepem astfel chiar de la nivelul nostru mic sa schimbam perceptia despre realitatea aceasta in care traim.

gabriel balasa