Placebo pentru Romania

          Cu totii am auzit de efectul placebo,este tratamentul prin care pacientilor li se spune ca li se administreaza un medicament sau chiar ca li se face o operatie, fara ca in realitate sa li se dea ceva care sa aiba o proprietate vindecatoare sau sa li se faca vreo operatie. Si totusi pacientii cred ca ceva se face, cred ca tratamentul ii va ajuta sa se insanatoseasca, iar in prezenta acestei credinte corpul lor reactioneaza ca si cand ar fi luat medicamentul sau ca si cand operatia ar fi fost reala, iar vindecarea acestora apare ca un miracol.

        Esenta acestui efect placebo consta de fapt in credinta pe care o construiesc sau o regasesc pacientii, si la care corpul acestora reactioneaza, vindecandu-se pur si simplu singur.

        Aceasta  Credinta, este un subiect asupra caruia discutiile noastre nu merg deseori in profunzime, pastrandu-ne doar la marginile unor aparente, fara insa sa acceptam sa discutam deschis despre rolul pe care il joaca credinta in viata noastra dincolo de orice discutie sau opinie.

       Motivul pentru care nu ne intrebam prea des ce este credinta, este datorat faptului ca aceasta reprezinta o convingere proprie si subiectiva, este experienta noastra pe care o traim singuri si pe care ne este  greu sa o impartasim cu ceilalti.          

        Cea mai buna explicatie a credintei am gasit-o intr-o carte, unde  cineva definea credinta ca fiind acceptarea care vine din ceea ce credem in mintea noastra ca este adevarat, unit cu ceea ce simtim in inima noastra ca este adevarat.

         Toti avem credinte, experientele noastre sunt insa diferite, important este insa sa constientizam faptul ca orice credinta reprezinta o putere personala cu ajutorul careia putem alege orice schimbare vrem sa facem.

          Daca  ne intoarcem la placebo, vedem ca acesta este un cuvant latin care este folosit in Psalmul 114 cu 9 Placebo Domino in regione vivorum  si care se traduce Bine voi placea Domnului, in pamantul celor vii, deci placebo inseamna  voi placea, iar indemnul meu este haideti sa incercam in fiecare zi de Duminica la ora 12 un  Placebo pentru Romania !

        Nu va grabiti sa spuneti ca este o naivitate, pentru ca cercetarile stintifice au aratat ca totul este posibil. Astfel in timpul razboiului dintre Israel si Liban, care a inceput in 1982, cercetatorii au pregatit un grup de oameni care prin meditatie sa simta pacea in corpurile lor, gandindu-se ca ea exista deja si nu rugandu-se pentru ea ca sa apara. In timpul acestui experiment activitatile teroriste au incetat, rata crimelor a scazut chiar si incidenta accidentelor rutiere s-a redus, iar cercetatorii au ajuns sa identifice de cati oameni care impartasesc aceasta stare de pace era nevoie, inainte ca aceasta sa schimbe realitatea, acest numar la care au ajuns este  radacina patrata a unui singur procent din populatie, de exemplu cam 100 de oameni la 1 milion de locuitori. Studiul a devenit cunoscut sub numele International Peace Project din Orientul Mijlociu, iar rezultatele au fost publicate in The Journal of Conflict Resolution in 1988.

          Astazi insa, cand aproape toata Romania aplica efectul nocebo adica aproape toti credem ca suntem intr-o situatie care ne ameninta vietile, ca nimic nu mai merge asa cum trebuie pe plan economic, social si politic, putem schimba acest lucru printr-o credinta in credinta insasi care sa aiba puterea de a schimba in bine toate aceste lucruri din Romania, care sa vindece toate rautatile si relele pe care le-am acumulat de-a lungul secolelor si care ne ranesc vietile noastre de zi cu zi.

         Daca ne traim viata pe baza a ceea ce credem,  si din pacate credem mereu ceea ce ne spun altii, atunci este clar ca niste credinte gresite fac ca vietile noastre sa arate asa cum arata astazi  Romania. Putem vedea astazi cum credintele generale de tristete, frica, ura si separare ne distrug pe fiecare dintre noi si distrug chiar Romania.

           Placebo pentru Romania inseamna in primul rand sa credem ca  schimbandu-ne credintele noi schimbam insasi lumea in care traim.      

         Fiti siguri ca in prezenta credintei limitele economice, sociale si politice pe care le cunoastem astazi pot ajunge sa apartina trecutului iar realitatea poate fi creata in mod constient de fiecare dintre noi, vindecand ranile noastre cele mai adanci, dand viata celor mai mari bucurii si facand sa functioneze o Romanie pentru fericirea noastra a tuturora.

        In univers totul este conectat, ultimele cercetari stintifice confirma ca exista un camp energetic care tine totul laolalta, iar credintele isi produc efectele dincolo de corpurile noastre.

         Placebo pentru Romania incepe din inimile noastre care produc cea mai puternica energie electrica si magnetica din corp, iar atunci cand in inima, coboara un gand pe care il simtim si-l transformam astfel in sentimente si credinte ce creaza unde electrice si magnetice pe care le transmitem dincolo de corpurile noastre, veti vedea ca pe masura ce ne schimbam credintele shimbam si energia care in final shimba insasi Romania in care traim.

          Daca credinta este atat de puternica, haideti sa ne folosim puterea noastra prin credinta ca  Romania functioneaza bine, ca economia merge iar oamenii traiesc linistiti departe de grija zilei de maine, ca politica a lasat in urma nevointele sale si  este orientata spre fericirea oamenilor pe care-i slujeste, ca in comunitatile in care fiecare traim, iubirea ne vindeca suferintele si bolile oricat de grele ar fi acestea.

        

       

Balasa Gabriel

 

One Response to “Placebo pentru Romania”

  1. Anghelus Says:

    In justitie trebuie sa existe acest efect placebo PARADIGMA PSIHOLOGICA A BUNEI CREDINTE IN SATUL DE DREPT

    Dar cui ii mai pasa in ziua de azi de acest principiu…

    Fundamentum Justitiae est FIDES ” ( Bona Fides) -M.T. Cicero -” FUNDAMENTUL JUSTITIEI este BUNA-CREDINTA
    Pe insemnele Justitiei trebuie statuat : “JUS” - “LEX” - “BONA FIDES

    http://avocatanghelus.blogspot.com/search/label/Paradigma%20Psihologica%20a%20Bunei%20credinte%20in%20Statul%20de%20Drept%20-%20DEONTICA%20BONA%20FIDES%20THE%20PSIHOLOGICAL%20PARADIGM%20GOOD-FAITH%20ON%20LAW%20ESTATE%20-LA%20PARADIGME%20PSIHOLOGIQUE%20DES%20BONNE%20FOIS%20DANS%20L%27ESTAT%20DE%20DROIT

Leave a Reply