Despre tradare
Am fost tentat sa scriu, ca trădarea semnifica in primul rand lipsa unei credinte, a unei convingeri, pentru ca nici un om care crede in ceva nu poate trada. Pentru ca tradeaza doar cel care nu crede, si care doar se ascunde sub o masca a servilismului. Ca de fapt acela a tradat inca de la inceput, fiind vorba doar despre o tradare care infloreste mai tarziu in spinii abandonului pentru ceva pe care l-a slujit doar dintr-un interes ce nu a fost infaptuit.
Si totusi, am ajuns sa trec peste impactul negativ si sa ma gandesc la tradarea justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de supravietuire.
Sunt multe tradari in lumea aceasta, si toate ne induc sentimentul unei stari negative. Privind rational tradarea insa, nu poti sa nu observi ca, pentru a trada trebuie sa fi de aceasi parte cu cel pe care-l tradezi, pentru ca daca ii esti adversar actiunea ta nu mai este numita tradare ci este virtutea celui care lupta pentru convingerile sale.
De aceea tradarea nu apare decat la cei foarte apropiati, la cei care au la un moment dat unul si acelasi drum, sau aceleasi idealuri, aceleasi interese, aceleasi dorinte, pentru ca nimeni nu poate abandona pe cel care nu este linga el.
Apoi, este imposibil sa nu observi ca in existenta oricarei stari de echilibru sau de dezechilbru, apare un moment in care fiecare isi da seama ca interesul lui este altul decat al celuilalt de langa el, si atunci intervine un moment de ruptura, in care apare tradarea ca o alegere pe care o faci mai intai pentru tine, fara sa te mai intereseze ca aceasta va fi facuta impotriva celui cu care ai fost pina in acel punct impreuna.
De aceea, uneori tradarea exista pentru ca iti vine greu sa alegi impotriva interesului tau, si pentru ca putini au vocatia de martiri.
Este greu sa tradezi, dar si mai greu este sa fi tradat, pentru ca treci printr-un dezechilibru care lasa urme in convingerile si increderea pe care le-ai avut pina la acel moment. Totul insa este depasit printr-o noua restabilizarea a convingerilor, idealurilor si intereselor pentru care urmeaza ca fiecare sa gaseasca un alt echilibru mult mai proaspat si s-ar putea mult mai trainic.
Privind la aceasta epoca a ipocriziei si falsitatii in care traim, vedem ca tradarea a devenit o parte din existenta noastra. Tradam si suntem tradati, iar tragedia ni se pare mare si dureroasa doar atunci cind suntem noi tradati, nu si atunci cand tradam noi.
Priviti de exemplu la politica, acolo unde dupa mine, nu poate exista decat tradare calificata, in interese de partid sau pe linga partid, pe care oamenii le manifesta fiecare in felul sau, cautindu-si indeplinirea propriilor interese.
In politica cei care sunt alesi promit, si cauta sa convinga cit mai multi oameni ca interesul lor este sa-i voteze.
Dupa alegeri insa toti oamenii politici tradeaza ascunzandu-se dupa justificarea unei politici, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant, si atunci cand vine momentul ca oamenii sa se trezeasca, credeti ca mai vorbeste cineva despre cine a tradat primul.
Nu, cu siguranta ca nu, frustrati de pierderea suferită cei care se simt sacrificati sunt chiar oamenii politici stapaniti de egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile lor tradari, devin victime si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.
Balasa Gabriel