Starea de neputinta si inactivitatea civila

Nu ma pricep la guvernare, asa cum nici cei care guverneaza acum nu se pricep la a intelege  si la a vedea cu adevarat ceea ce se petrece cu Romania .

       Nu imi explic de ce puterea care conduce acum Romania este lipsita de orice spontaneitate, de orice farama de inteligenta valoaroasa, multumindu-se doar a se preface ca stie ce face, urmarind strict sa coloreze cu o anumita culoare prestabilita un desen deja  schitat pe care in nici un caz nu ar fi in stare sa-l schimbe cu o pictura proprie care sa reprezinte ceva pentru ei si pentru cei care ii conduc.

           Oare este imposibila orice implicare a acestora pentru gasirea unei creativitati autentice in actiunea de conducere a statului, doar pentru ca sunt fixati in jocul unui rol mecanic atribuit de societate intr-o maniera dramatica de actorie penibila.

          Este adevarat ca in Romania puterea a reusit ridicarea la statutul de arta a activitatii de a nu face nimic cu adevarat pentru evolutia societatii noastre, numai ca in prezent aceasta experienta senina a fost tulburata de agitatia unei lumi care se prabuseste.

          Iar acest lucru a facut sa dispara relaxarea mecanica si sa vedem cu toti actul nenatural, fortat si limitat al unei puteri care de fapt nu stie sa conduca, pentru ca nu si-a pus niciodata problema unui loc in care vrea sa ajunga impreuna cu Romania si cu romanii, multumindu-se cu interesele  marunte, personale si egoiste care ii exclud pe toti ceilalti.

           Acesta este insa nivelul societatii noastre, iar daca azi conducatorii nostrii ne spun ca ne-au mintit, trebuie sa ne trezim si sa vedem ca minciunile acestora si legile pe care le dau sunt cele care convin si caracterului nostru, indiferent daca vrem sau nu sa recunoastem acest lucru.

          De 2000 de ani ratam intr-una o Romanie la care puteam ajunge cu siguranta daca ne desteptam, asa cum singuri ne-o spunem in imnul national, pentru ca meritul unei Romanii puternice nu poate fi decat cel al unor romani puternici care o alcatuiesc.

          De 20 de ani ratam intr-una o revolutie mintindu-ne singuri ca schimbarea unor legi sau a unor institutii va face ca libertatea noastra sa ne aduca tot ceea ce ne dorim, pentru ca nu vrem sa vedem cum plagile sociale de care suntem atinsi se datoreaza lipsei conditiilor de dezvoltare personala si de propasire individuala.

           Cred ca a sosit momentul sa constientizam iluzia fatala pe care o impartasim cu totii, ca bunastarea si fericirea noastra depind doar de facilitatitile obtinute din partea institutiilor statului, si ca dam astfel o importanta covarsitor de mare actelor unei puteri a carei tendinta va fi mereu de a ingradi individul si de a-l aduce la o stare de neputinta si inactivitate civila.

          Nu mai cred ca actul legislativ este cel mai important act prin care poate fi adus progresul unei tari, pentru ca nici o putere legala nu poate sa ne faca mai buni decat vrem noi sa fim.

           Nu mai cred ca orice actiune a statului poate fi mai importanta decat caracterul oamenilor care-l alcatuiesc, pentru ca nici o putere legala nu poate sa schimbe un om.

           Nu mai cred ca trebuie sa asteptam un ajutor din partea altora, pentru ca a venit vremea sa ne ajutam singuri  noi insine.

            Daca cei care ne conduc aleg acceptarea unei decaderi nationale, atunci cred ca este vremea ca romanii sa aleaga progresul national prin vointa de a razbate prin toate aceste greutati ce ne sunt puse in fata.

           Istoria unei tari nu este alcatuita doar din numele catorva oameni foarte cunoscuti ci, din valoarea individuala a tuturora celor care muncesc si traiesc in aceasta istorie.

        Cred ca a sosit timpul ca societatea sa se ocupe de o educatie care sa constea in principal in lectii de munca, de caracter, de perfectionare morala, de abnegatie si onestitate, de curaj, de incredere in propriile puteri, care sa ne faca sa indeplinim prin noi insine tot ceea ce este in puterea noastra sa facem pentru noi si pentru Romania.

         Cred ca a sosit timpul sa vedem ca nu criza este cel mai mare pericol ci, lipsa vointei noastre de a arata ca suntem in stare sa facem fata acestei greutati, ca exista posibilitati de iesire din acest impas prin care putem razbate cu siguranta cu vointa si determinare .

            Cred ca a sosit timpul sa daramam daca este nevoie muntii de lasa nesiguranta ridicati de cei care ne spun ca este imposibil altfel.

        Daca avem nevoie de un guvern, daca avem nevoie de conducatori, atunci acestia trebuie sa fie din cei care daca ajung la capatul unui drum si nu maI gasesc un altul, sunt in stare, au vointa, curajul si energia de a deschide ei insisi un nou drum.   

       Chiar daca suntem doar romani, sfatul spartanului catre fiul sau care se plangea ca in lupta sabia lui este prea scurta : -”LUNGESTE-O CU UN PAS “ este perfect valabila pentru cei care ne conduc azi, iar aceasta presupune lungirea cu un pas nu numai a hotararii si curajului de a lua decizii care sa ne impulsioneze spre transformare civilizatia noastra,   dar si spre alegerea unei directii in care vrem sa ne indreptam, si care cu siguranta va fi directia corecta atata vrem cat suntem in stare sa ne croim un drum pe aceasta directie.

Balasa Gabriel      

Leave a Reply