Timpul curajului nostru

   Curajul nostru merge agatandu-se de frica ce ne blocheaza de multe ori drumul, si sfarseste prin a fi impins de catre aceasta sub rotile timpului. De fapt  curajul nostru nu este normal, pentru ca noi nu avem curaj decat atunci cind ne aflam pe marginea ”prapastiei”, numai de acolo pare ca poate sa inceapa lupta noastra, cand nu mai avem nimic cu adevarat de pierdut.

Caci iata, desi suntem, se pare, intr-o situatie de criza care se presupune ca este dureroasa atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere social, si despre care toti vorbim in fiecare zi, totusi nimeni nu se grabeste sa actioneze pentru a indeparta aceasta ”durere”.

De fapt cred ca noi romanii suntem ”geniali” pentru ca  am gasit  singura modalitatea perfecta de a evita orice schimbare adevarata, ADAPTAREA. Ne adaptam in cativa pasi simpli la orice, oricat si oricum transformandu-ne vietile intr-un fenomen de relativizare cristalizat in acceptarea oricarei situatii.

Chiar daca multi dintre noi intelegem toate aceste lucruri, ramanem totusi in acelasi stadiu dintr-un motiv foarte simplu dar esential, nu suntem destui care sa simtim aceste lucruri, sa le simtim pana la durere, pina la insuportabilitate. Pentru multi dintre noi, pielea noastra  ne fereste de acest lucru, si de aceea orice schimbare reala pare ca este inca departe de noi.

Cautam fericirea si tarziu ne dam seama ca nu o putem muta in casele pe care le-am construit, nu o putem plimba cu masinile pe care le-am cumparat si nu o putem cuceri prin patimile  noastre traite. Iar acum se pare ca ni se inchide si calea larga si usoara a sperantei pe care fiecare dintre noi puteam merge atunci cand existenta noastra devenea mai grea, pentru ca multora dintre noi sa nu ne ramana decat poteca mica si alunecoasa a suferintei si depresiei.

Parca nici nu mai reusim  asa de bine sa ignoram Universul acesta in care traim, pentru a ne conduce doar dupa vointa , sau legile noastre obosite care ne arata stagnarea si nivelul inferior al energiei la care am ajuns.

Priviti la timpul nostru care nu este decat un ochi primitiv prin care sufletul incearca sa ne traga dupa el, si la spatiul care inca, mai suna in inima noastra plina doar de pasii vechi ai lui Dumnezeu !  

Daca ziua de maine este ziua de azi, si ziua de azi este ziua de ieri, atunci acesta este mersul unei lumi intregi  in care spiritul sta pe loc.

 Si cu toate astea, eu cred  ca slabiciunile noastre ne pot fi pana la urma de ajutor, pentru ca niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici, si chiar atat de adaptati pe cat suntem noi romanii, parca din ce in ce mai multi dintre noi simt ca in curand va veni si timpul  curajului nostru, si din ce in ce mai multi isi rotesc sfera constiintei intr-un echilibru de cerc aproape perfect peste clipele ce le traim.

 Poate ca intr-adevar, noi romanii avem multe defecte, dar trebuie sa intelegem ca nici un defect nu ne poate impiedica sa avem si o virtute, pentru ca numai asa o sa cunoastem cit valoram cu adevarat fara ele.

2 Responses to “Timpul curajului nostru”

  1. Sunday Says:

    Slabiciunile ne sint de ajutor nu pentru ca strugurii sint acrii (niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici?) ci, pentru ca puterea noastra vine din slabiciunea noastra. Adica, sintem slabi si stim asta. Dar mai stim ca Dumnezeu ne da putere sa ne depasim slabiciunile. Daca vrem sa ne rugam pentru asta.

  2. Trilema - Un blog de Mircea Popescu. Ceea ce vedeti aici... Says:

    […] deci deunazi pe un foarte interesant blog o chestie foarte interesanta. Si m-am gandit ca merita mentionata. Suna cam vag, nu […]

Leave a Reply