preemptiunea dreptului
Principiul preeminentei dreptului a devenit un adevarat laitmotiv al deciziilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca el nu reprezinta pentru multi dintre noi inca o certitudine. El este insa un concept foarte important pe care ma straduiesc sa-l inteleg.
Plecand astfel de la sensul cuvintului preeminenta, am ajuns la a-l intelege ca fiind „mai inainte de” sau „mai presus de”, sau „superior”. Caz in care m-as putea aventura chiar in afirmatia ca dreptul este certitudinea unei masuri juste deja existente, care ne garanteaza drepturile inainte de orice lege sau reglementare pozitiva.
Culmea paradoxului este insa ca toti vorbim despre „suprematia legii”, incepind de la Constitutie la cel mai tanar student in ale dreptului, desi o lege absoluta si totala nu exista si nu poate exista. Realizez in schimb ca in virful constiintei noastre poate locui dreptul, dreptul avind propria lui credinta, acea credinta simpla in fiinta omului si in locul natural al acestuia in orice societate.
Ma intreb atunci ce rost are sa memoram sute de legi, daca nu suntem in stare sa patrundem inlauntrul acestora, unde sa putem vedea ca puterea lor nu sta in vointa legiuitorului ci sta in puterea dreptului pe care legile il cuprind.
Stiu ca dreptul si legea au impreuna cu justitia o legatura profunda, pe care insa nu am fost in stare sa o inteleg cu adevarat cum functioneaza pina ce nu mi le-am inchipuit asezate pe o axa verticala incepind de sus: -legea, – justitia, si – oamenii, iar dreptul, dreptul este chiar legatura dintre acestea, substanta care exista in tot acest mediu, este de fapt planul care le sustine, pentru ca fara drept distanta de oameni si lege ar fi atit de mare incit de multe ori nici justitia nu ar putea sa o acopere.
Dreptul privit ca justa masura este tocmai acea experienta care se gaseste la nivelul personal al fiecaruia ca dreptate, iar incercarea de a situa legea si justitia pe planuri superioare acesteia nu face decat sa le indeparteze efectiv de oameni, pentru ca dreptul reprezinta intotdeauna modul corect al oamenilor de a actiona in raport de ceilalti.
Ajuns aici, indraznesc sa spun ca dreptul exista mai inainte de orice reglementare, fata de care el are intaietate, chiar daca azi suntem intr-o situatie in care toti se straduiesc sa reglementeze din ce in ce mai multe situatii, sub justificarea ca astfel se evita „luptele de jungla” dintre oameni care se bazeaza fiecare pe instinctul sau de supravietuire. Numai ca de fapt aceste reglementari de multe ori nu se vor inlocuitoare ale acestor instincte ci ele incearca chiar sa le suprime.
Este adevarat ca acum avem reglementari destule, dar din pacate nu avem simtul distantei dintre acestea si dreptatea pe care oamenii o simt. O distanta care nu se va putea calcula niciodata in mod matematic, si care ne poate arata indepartarea oamenilor de toate aceste legi.
Da, cred ca dreptul este inainte de orice lege, ca dreptul este un urias printre miile de pitici reglementati legal, si mai cred ca acesta trebuie sa vegheze la integrarea legilor in vietile oamenilor, pentru ca acestea sa capete statutul de lucruri naturale si firesti ce legitimeaza drepturile noastre in societate.
Daca reglementarile legale pot avea indrazneala ele au si precaritate, iar dreptul este cel care ne va da intotdeauna masura corecta a acestora.
Daca legea este cea care vrea sa faca prin ea insasi justitie, dreptul este cel care reprezinta insasi ideea de justitie.
In mod corect, daca exista legile, exista si dreptul, iar ceea ce le diferentiaza in mod esential cred ca este chiar nivelul de luciditate cuprins in acestea, luciditate ce este mereu mult mai puternica in drept decat in actele normative.
Si daca uneori vietile oamenilor se izbesc violent de legile pe care nu le cunosc sau pe care nu le inteleg, atunci dreptul este cel care functioneaza ca un airbag ce atenueaza toate aceste lovituri salvind de multe ori oamenii.
Din toata aceasta perspectiva sper sa fi prins putin din intelesul acestei “preemptiuni a dreptului”, acel drept care trebuie sa devina forma suprema a reflexului iubirii, griji si preocuparii pentru oameni. Pentru ca toate legile din lume nu inseamna nimic fara dreptul care sa le demonstreze legitimitatea in fata oamenilor.
Balasa Gabriel