Archive for June, 2008

… suflete de cersetori

Monday, June 30th, 2008

         Cand v-ati intrebat ultima oara daca ati putut fi de folos cuiva, si mai ales cind ati facut ceva pentru a fi de folos unui strain, unui prieten sau chiar unei rude?   

       Gasim o mie si unu de motive pentru a fi neatenti cu noi insine, justificandu-ne apoi intr-un mod paradoxal  neatentia fata de cei din jurul nostru, si trecand pe linga ceea ce  li se intampla altora ca pe linga o planeta straina. 

         Ne-am obisnuit atit de mult cu dezordinea acestei lumi in care traim, incat daca cineva ar veni si ar vrea sa ne ajute, sa ne faca sa vedem dincolo de aparente, noi am incepe sa-l vedem ca pe un dusman ce vrea sa ne  distruga „lumea” in care traim, si probabil ca am lupta impotriva acestuia iar, daca vom avea putinta il vom si distruge. 

          Cand procedam urat, cind ne mintim pe noi pentru a-i putea minti pe ceilalti, cand vorbim ce nu se cuvine, cand gandurile ne sugruma credintele si cuvintele roiesc in capul nostru amentindu-ne, iar pe suflet  se lasa greu, intunericul si nu mai vedem nici un drum si incepem sa ne clatinam, atunci ar trebui sa stiti ca in noi a crescut buruiana nepasarii fata de oameni. 

        Degeaba incercam sa ne mangaiem cu gandul ca sunt multi ca noi, ca toata lumea minte, ca si ceilalti gandesc, vorbesc si fac lucruri urite, caci linistea adevarata este departe de sufletul nostru. O departare imensa intre ceea ce ar putea face o vorba buna spusa atunci cind trebuie, sau ce ar putea face lipsa acesteia cind este  nespusa. 

                  De multe ori ne linistim singuri cu gindul ca toate acestea sunt lucruri marunte, si ca doar lucrurile mari conteaza, fara sa realizam ca mai ales lucrurile mici sunt cele care declanseaza un sir imens de evenimente ce ne transforma in prizonieri si de care nu mai putem scapa oricat de mult ne-am dori-o sau oricat de mult am fugi pe urma de acestea. 

                 Pentru ca  nimic nu este mai inspaimantator decit  un tablou in care ne-am putea vedea pe noi ca niste suflete de cersetori, cum am dori sa daruim din iubirea noastra celorlalti, cum am cersi acest privilegiu, iar aceasta nu mai este de trebuinta nimanui, nici macar ultimului om care iti spune < degeaba acum daca nu mi-ai acordat putin din atentia ta cind eu aveam nevoie, si daca macar nu m-ai privit pentru a ma incuraja cind eu ma zbateam la pamant trantit de soarta>.    

               De aceea, daca puteti sa fiti de folos atunci nu ezitati sa o faceti, pentru ca daca ezitati va interveni ratiunea care va va justifica in fata voastra si a oricui indepartarea si singuratatea si nepasarea fata de oameni.   

       Incercati mereu sa-i ajutati pe oamenii care ii cunoasteti sau pe cei care nu-i cunoasteti, cu o vorba, cu un gand, cu iubirea pe care le-o daruiti, cu orice lucru cit de marunt ar fi acesta si care poate invinge nepasarea fata de ceilalti si schimba oricand ceea ce este urit in lume cu momente pline de  multumire.         

   Iubiti cat este lumina oameni buni, pentru ca atunci cand se va lasa intunericul, va fi tarziu sa mai iubiti, si nu va fi nimeni caruia sa-i fiti de folos, si nici macar gandurile si nici macar lucurile si nici macar sentimentele voastre nu vor mai trebui nimanui, pentru ca in absolut nu va fi drum si nu va fi cale pe care sa mergeti, daca nu veti aprinde lumina iubirii in sufletele voastre acum.

 Balasa Gabriel

….prostul are mintea odihnita

Wednesday, June 25th, 2008

O vorba romaneasca spune ca prostul are mintea odihnita, ceea ce nu inseamna ca si-a pus frina la viteza mintii si acum  sta pe loc si se odihneste asteptand pe cei destepti sa-l ajunga din urma. Insa daca mintea mea este obosita de viteza cu care alearga, stau si ma intreb cine este cu adevarat prost, cel care-si odihneste mintea sau cel care incepe sa faca prostii datorita unei minti obosite. Poate ca ar trebui sa recunoastem ca nici folosirea mintii nu ne garanteaza inteligenta, la fel cum nici odihna acesteia nu ne da dreptul de acces automat la prostie. 

Degeaba mi se pare mie ca mintea mea folosita la maxim vede departe, departe, cind unul care nu se streseaza, ci doar se odihneste, fara sa vada prea departe, ajunge uneori mai departe decat am indraznit eu vreodata sa ma gandesc.

Poate ca modul meu de a percepe lucrurile este gresit, pentru ca nu folosirea mintii la maxim, ne face mai destepti, poate ca esential este ca mintea noastra sa fie curata, adica sa functioneze in asa fel incit cele gandite de ea sa ne ajute, nu sa se transforme intr-un gunoi de vorbe goale. Si nu doar din acest motiv, uneori, cred ca mintea noastra ar functiona mult mai bine daca ar privi, si mai ales daca ar vedea bine lucrurile din apropierea noastra fara sa incerce sa vada prea departe, caci aceasta departare ne oboseste intotdeauna neuronii intinsi la maxim in mod gratuit si nu ne ajuta deloc prea mult.

La fel cum nici intaritarea mintilor noastre si cugetarea la tot felul de lucruri ce stau in majoritatea cazurilor sub semnul clar sau mai putin clar al desertaciunilor nu poate sa ne ridice nici macar cu 1 centimetru inteligenta deasupra celorlalti. 

Si Doamne, de cate ori nu ne lasam chemati si tarati in lupta, de mintea care ne impinge sa fim mandri, curajosi si cu personalitate dupa care ne trezim aruncati in mlastina indoielilor cu sufletul greu si incepem sa ne simtim satui de aceasta minte inteligenta, orgolioasa careia I-am predat toata conducerea vietilor noastre dar mai ales incepem sa simtim lipsa unei nadejdi in calea cea buna si dreapta a inimii noastre.

Pentru ca dincolo de prosti si  destepti, noi toti, suntem doar niste bieti oameni ce ne luminam noaptea vietii noastre cu putina lumina a mintilor  si inchidem din pacate, ochii sufletului, parca pentru a ne feri de lumina stralucitoare a inimilor  ce ne strajuieste ziua vietii noastre.  

Iubirea-dorinta sub care ne ingropam

Sunday, June 15th, 2008

 

Ati simtit vreodata iubirea fara ca aceasta sa fie agatata de vreo dorinta, oricit de frumoasa, spirituala, mareata sau de mica si perversa ar fi acea dorinta?

Iubirea- dorinta este aspectul cel mai cunoscut sub care noi oamenii incepem cautarile unei fericiri si sub care ne ingropam mai apoi resemnati ratarile, nu inainte insa de a le impodobi cu incintarea si vanitatea ce le fac sa luceasca, si de a ne lauda ca totusi am trait experiente care “ne-au imbogatit cunostintele si sentimentele si bla, bla….”.

Datorita acestei iubiri-dorinta noi oamenii ne casatorim, facem copii care vrem sa arate si sa se comporte numai cum am dori noi, alergam dupa sute de lucruri inutile pe care le cumparam, sau vindem minciuni frumos ambalate pentru a ne ascunde tulburarea, confuzia si indoiala.

 De fapt  construim si distrugem relatii tesand o pinza de paianjen in societatea in care traim si in care singurele victime prinse suntem noi, traind totusi cu speranta ca aceasta iubire-dorinta este veritabila.

 Dincolo insa de aceste vorbe, iubirea-dorinta nu este decat un mod simplu de a ne excita creierul cu ganduri nebunesti,  ea este ca  o lumina ale carei raze au plecat dar inca  nu au atins nimic .

Si totusi fiecare dintre noi a avut cel putin odata in viata un flash in care am simtit si o altfel de iubire, iubirea-profunda, pe care ne este aproape frica sa o si recunoastem.

Iubirea-profunda care nu se agata de nici o persoana si care vine mai degraba dintr-un tainic sentiment de implinire, liniste si impacare ce aduce cel mai mult si mai bine cu fericirea pe care o cautam.

Iubirea-profunda pe care am confundat-o de multe ori cu o stare plina de calm si in  care emotiile, sentimentele si gindurile noastre pot coexista intr-un mod atit de relaxant pentru persoana noastra, tocmai fiindca sunt scaldate de valurile limpezi ale unei intelepciuni relevate unde ajunge doar sa fim si atit, nimic mai mult, fara nici o zbatere, fara nici un efort, fara nici o fuga dupa nu stiu ce lucru sau realizare.

Gasiti aceasta iubire-profunda si traiti perfectiunea acelei clipe in care de fapt sunteti intregi si in care orice urma de polaritate a disparut si v-a facut sa uitati de orice femeie sau barbat.

 Dupa care incercati sa oferiti parfumul acesteia si celei/celui de linga voi, pentru ca este cel mai frumos dar pe care il puteti face, pina cind veti putea sa traiti impreuna perfectiunea unei astfel de clipe de iubire-profunda.

Balasa Gabriel

cat pretuieste o inima

Friday, June 13th, 2008

Nu stiu daca lumea era mai buna inainte, cred insa ca multi dintre oameni aveau mai multa simplitate si ganduri mai bune.

Azi intr-o epoca in care cunoasterea s-a transformat doar intr-o simpla informatie, toti avem impresia ca stim foarte multe lucruri, ca suntem foarte inteligenti si incercam sa ne masuram vietile si tot ceea ce se petrece in acestea numai cu mintea.Iar viclenia mintii consta in construirea unor aparente prin discutii si argumentari, cu singurul scop de acceptarea doar a unei singure perspective ca fiind cea corecta si buna, cea proprie. Pentru ca indiferent cit I-am asculta pe ceilalti, mintea noastra va continua sa spuna mereu ca totul este asa cum ne spune ea.

Daca ar fi sa ne putem adormi mintea, am vedea ca aceasta ne-a smintit indepartandu-ne de ochiul inimii care este sufletul si cu ajutorul caruia de multe ori simtim mult mai bine decat gandim cu mintea.

Starea normala a mintii noastre este insa agitatia continua, care ne da impresia de viteza dar care ne si oboseste peste masura si ne indeparteaza de pacea adinca a unei inimii ce ne tine in viata indiferent de prostiile pe care le gandim sau le facem

Daca noi oamenii am putea sa ne odihnim putin mintea in culcusul linistit al inimii am vedea cu totul altfel lumea si tot ceea ce face zi de zi, dar mai ales am avea lumina care ne-ar arata lucrurile asa cum sunt ele si nu asa cum vrem noi sa fie.

 Pentru ca toate mintile din lumea aceasta nu pretuiesc  cit pretuieste o inima. 

Balasa Gabriel 

Statul roman - instructiuni de folosire

Thursday, June 12th, 2008

Fundalul vietii noastre in societate se formeaza din asezarea unor straturi subtiri: de politica, economie, necesitati amestecate cu dorinte si drame si bucurii, intr-o socializare aproape continua ca un mestecat de guma. Iar toate aceste straturi sunt folosite pentru alcatuirea impermeabilitatii   unei societati ce se apropie de termenul limita pentru gasirea certitudinilor, dupa care fiecare dintre noi aleargam innebuniti, sau poate ca nu.Pe urma vin dimensiunile intereselor individuale sau de grup prin care incercam sa ne uitam esecurile, acceptand neconditionat uniformizarea unui bine aparent in care dorim sa ne inchidem vietile pentru a suferi cit mai putin, chiar cu riscul de a ramine singuri cu noi.

Ma gandesc ca daca statul roman ar avea niste instructiuni de folosire, tare bine ne-ar mai fi prins noua ca popor roman. De exemplu undeva sa scrie mare :

-         Atentie statul poate fi pus in functiune doar prin puteri permanent verificate

-         In timpul functionarii statul poate avea parti calde sau fierbinti, asa ca tineti la distanta persoanele iresponsabile si incapabile

-         Pentru o buna functionare a statului mentineti intotdeauna deschisa comunicarea intre puteri

-         O utilizare intensiva si fortata a statului poate necesita din cind in cind aerisrea si curatarea puterii – Nu ezitati !

-         Daca puterea este dotata cu un capac nu-l blocati, riscati sa fiti aruncati in ”aer”

-         Nu folositi puterea in scopuri particulare pentru ca statul se poate deforma si instabilitatea astfel creata creste pericolul de ”explozii” 

Asa insa, aratam penibili atunci cind ne luam un aer fals intelegator si vrem sa schimbam fara sa stim sau sa realizam macar ce sunt toate aceste “lucruri” pe care le dorim schimbate, actionand in mod stupid asupra unor ”manete” care habar nu avem la ce folosesc cu adevarat si ce efecte creaza in realitatea sociala. Motiv pentru care ma intorc intrigat asupra provocarilor, cautarilor si infatisarilor pe care le are  existenta noastra in Romania de azi.

Ganditi-va la STATUL  roman, eu cel putin cand fac acest lucru nu vad decit o atomizare si o imprastiere ce se apropie de nisipul cel mai fin, dar care a orbit pe multi dintre cei care se intreaba “cine naiba mai sunt si romanii astia?”, iar noi inca mai scuipam la el ca prea ne-a intrat in gura , pe nas si chiar pe caile respiratorii.Statul roman nu poate fi confundat cu vreo motocicleta sau nava pe care sa incerci sa o inmatriculezi pe numele tau si nici cu un tablou pe care sa-l -ti agatat in bucatarie. Pentru ca statul roman este valoarea cea mai importanta a societatii noastre si singura care ne poate da stabilitatea si si fericirea in relatia noastra cu, comunitatea in mijlocul careia existam. De aceea el nu trebuie sa  ramina o esenta abstracta a unei existente stabilita intr-un text constitutional.

In mod clasic, statul a fost infatisat sub trei ipostaze concrete care alcatuiesc “treimea constitutionala” , puterea executiva, puterea judecatoreasca si puterea legislativa. Sau mai bine zis:

 – Forta de a actiona si de a impune chiar prin constringere,

-Puterea de a discerne ceea ce este drept si corect si

  - Autoritatea de a imprima o anumita directie la nivelul general al societatii.

 Aceste trei puteri explicite alcatuiesc in fapt PUTEREA  STATULUI , o putere inclusa  si care se actualizeaza in permanenta atit prin potentialul actiunilor cit si prin potentialul intelegerii sensului deplin al functionarii puterilor statului.Din pacate in textul constitutional nu avem foarte bine infatisata aceasta imagine de treime, punandu-se accentul intr-un mod amagitor pe o contrapunere si o separare a Puterilor.Numai ca cele trei puteri fac parte structural si functional din capacitatea de existenta a statului, iar separarea lor nu priveste decat atributiunile diferite pe care acestea le au si nu functionalitatea lor, caz in care acestea ar fi ca trei motoare pe o barca, amplasate aiurea si a caror putere nefiind coordonata spre o anume directie nu va putea sa duca decat la scufundarea acestei barci ( lucru de care pare ca nu este departe nici statul roman).

Unificarea celor trei puteri este esentiala si ea nu se poate face decat de catre stat, pentru ca orice stat trebuie sa se manifeste ca unul singur, la fel cum omul nu poate fi azi ceea ce spune, maine ceea ce gandeste, sau poimaine ceea ce face, ci intregul personalitatii si caracterului sub care acesta se manifesta si care include toate aspectele pe care le poate cuprinde. De altfel universalitatea modelului treimic ne duce intotdeauna catre intreg, aratindu-ne inselatoria credintei in separarea acestuia in parti. Astfel, Puterea inclusa a statutui este cea care face ca cele trei puteri sa actioneze in mod integrator fara posibilitatea unor discrepante care sa le opuna  pe una celorlalte. Aceasta reprezinta de fapt un continuum de intregire a celor 3 puteri intr-una singura – cea  a unei entitati statale sub acoperamantul careia  ne putem trai in liniste si pace vietile noastre individuale. Iar orice negare a acesteia prin separarea celor 3 puteri nu va face decat sa uzurpe in mod artificial unitatea vietii noastre spre care fiecare tindem constient sau nu. De fapt disocierea celor 3 puteri a fost facuta nu cu scopul de a slabi statul ci cu scopul  de a-l intari prin construirea unui model al  autoritatii reintegratoare, care poate cuprinde mult mai mult in interiorul sau. Pentru ca statul nu trebuie sa reprezinte o ruptura in trei, a puterii sale de a tine la un loc un popor.

 Asa ca in agitatia existentelor noastre trebuie sa fim foarte Atenti la puterea disimulata in forta, si care se indeparteaza de puterea adevarata a statului, putind  duce  la o polarizare si mai mare a conflictelor ,intr-o lume in care statul doar se lupta sa supravietuiasca, sufocat de o salbaticie paradoxala a  unei cunoasteri simplificate, lipsita de orice inspiratie si fracturata de lipa unui sens pentru vietile noastre.

 Si daca este sa va Ganditi la Statul roman, atunci  nu va concentrati doar pe ”accidentele” unei puteri si nici pe neintelegerile tot mai mari in ceea ce priveste functionarea acestuia, mai bine ginditi-va la el ca la un intreg de putere neseparat de  nimeni si de nimic, si in care adevarata si singura alegere trebuie sa fie Omul, si nu politica, sau justitia, ori altceva, oricit de tare ni s-ar parea ca este cineva la un moment dat.

 Nu risipiti Puterea Statului roman pe niste lupte personale, si nu scurtcircuitati Puterea Statului Roman schimband legaturile de la bornele unei puteri cu cele ale altei puteri, dar mai ales nu incercati sa luati puterea doar pentru voi, pentru ca adevarata Putere a Statului roman trebuie sa fie posedata pentru toti romanii.

 Balasa Gabriel 

…daca ar trebui sa mor….

Friday, June 6th, 2008

 

Ma intreb, dacă ar trebui să mor azi ce as putea sa spun  despre viata mea de pina acum?As avea oare puterea sa inving frica de a-mi pierde obisnuintele, de a vorbi cu ceilalti oameni,  de a fi cu ei, de a ma intrece cu ei, de a incerca sa cistig cit mai mult, sa fiu cit mai bun, sa maninc, sa alerg, sa privesc, sa vorbesc, sa iubesc, sa gandesc si sa visez? Deci asta este viata mea?  Cat de mult am respectat eu pina acum aceasta viata? Cit de mult sau cit de putin am facut eu pentru aceasta viata? Si pina la urma ce anume am facut eu cu aceasta viata?Nu am cautat decat sa strang cat mai multe drepturi pentru mine, la fel cum face oricare om din ACEASTA SOCIETATE. Numai ca drepturile la care nu vrem sa renuntam, mai  sunt ceva daca nu mai avem viata, daca noi numai suntem ?Si ce daca traim? Ce daca strangem lucruri? Ce daca ne bucuram? Cu ce suntem noi atat de buni si ce am facut pentru a merita  aceasta viata care ni s-a dat? Din pacate nu am constientizat ca viata pe care o avem este un dar, un dar miraculos si nepretuit de care nu trebuie sa ne batem joc si pe care l-am instrainat cu totul de spiritul unui dar, si nu l-am transformat in darul nostru catre ceilalti ci doar intr-un instrument prin care sa castigam putere pentru noi, cit mai multa putere pentru a putea face ceea ce vroim.Poate ca ar fi bine ca atunci cind avem greutati, cind avem necazuri, cind plangem si suntem raniti, cand ne este foame sau cind ne simtim umiliti, sa ne gandim cit de mult ar mai conta toate acestea daca am sti ca azi murim? Da, cu adevarat nimic din toate acestea nu ar mai conta, si asta este valoarea adevarata a tuturor problemelor din vietile noastre.Pentru ca nu ar mai conta nimic din nemultumirile pe care le-ai avut pentru ca fiul tau nu te-a ascultat, ca te-ai certat cu un vecin, ca la serviciu cineva ti-a facut mizerii, ca nu ai reusit la un examen de promovare, toate acestea ar fi nimic, pentru ca ele nu ar mai avea loc in viata ta, sau mai bine zis in clipele vietii tale care ti-au mai ramas.Asa am intelege poate ca tot ceea ce stim nu inseamna de fapt nimic cu adevarat pentru aceasta viata si pentru ceea ce poate va urma.Ambitii, orgolii, mandrii, toate acestea mi s-ar parea pietre de moara care-mi ingreuneaza sufletul in aceste clipe cind as avea nevoie ca sufletul meu sa fie usor, sa poata zbura sus, dincolo de viata aceasta unde eu nu voi mai fi.Mi-ar pare rau ca nu m-am gandit la viata aceasta ca la cel mai mare miracol, un miracol de care nu trebuie sa ramanem straini, un miracol pe care nu trebuie sa-l transformam in solutii pragmatice  ce nu ne vor ajuta cu nimic sufletul nostru pe care nimeni nu l-a vazut dar in care cu totii credem.Oare as putea sa ma gandesc cu multumire la ceea ce am trait? La  greselile si  lucrurile bune pe care le-am trait? Ar fi toate acestea de ajuns?Am avut viata aceasta la dispozitia mea, am putut sa fac cu ea ce am vrut, am gresit de multe ori, am iertat de prea putine ori, am iubit, si am urat, am condamnat si am lovit dar am si ajutat, am strans putere si am construit, am avut copii si m-am inselat cind am crezut ca acestia sunt doar o continuare a mea, am facut rau dar am facut si bine, am vrut sa plac altora si am renuntat de multe ori la mine. Si totusi, cu toate acestea mi se pare ca pina in acest moment am dormit. Am fost ca un somnambul, si numai acum cind mi-am pus aceasta intrebare m-am trezit cu adevarat. Iar viata pe care poti sa o traiesti treaz, chiar daca nu dureaza decat citeva clipe valoreaza mai mult decat toti anii in care  ”dormim” si doar credem ca  traim. Pentru ca in clipe ca acestea poti sa intrezaresti cine esti cu adevarat.…………. un suflet care are nevoie de viata pentru a se perfectiona.Un suflet caruia i-ar place sa spuna copiilor  ca-i iubeste, ca niciodata nu a fost suparat cu adevarat pe ei si ca ar fi dorit mult, foarte mult sa-i inteleaga, la fel cum ar fi dorit mai mult ca ei sa-l cunoasca, sa stie ce simte si ca daca a asteptat ceva de la ei, a gresit, pentru ca ei insisi erau miracolele pe care viata i le-a dat si pentru care el trebuia doar sa se bucure, nu sa incerce sa-i schimbe asa cum credea  ca este mai bine.Un suflet care ar simti nevoia sa stranga mina celei de linga el cu care si-a petrecut ani multi din viata, sa-i multumeasca pentru toate clipele cind a stat pur si simplu linga el, clipe pe care nu le-a apreciat la adevarata valoare, dar care i-au dat siguranta si pace, sa-i spuna ca in viata aceasta a iubit-o si ca dincolo de viata i-ar place sa se intilneasca.Un suflet caruia i-ar parea rau de toate clipele in care a trecut grabit pe linga parintii sai fara sa se opreasca sa-i mangaie putin, sa-i imbratiseze si sa le multumeasca.Din pacate insa, viata noastra care este un infinit ce se coboara pe pamant in punctul acesta de suflet pe care noi il traim, ramine pentru cei mai multi dintre noi doar un punct.Si daca vrem sa reparam ceva in viata noastra, daca vrem sa conteze tot ceea ce traim in momentul acesta, trebuie sa  fim sinceri, sa iertam totul pentru ca totul se poate ierta, sa iubim totul pentru ca totul se poate iubi, sa-i ajutam pe toti ceilalti inainte de noi pentru ca pe noi ne ajutam de fapt, sa  nu judecam pe nimeni pentru ca pe noi insine ne judecam si mai ales sa multumim vietii ca ne da aceste ocazii minunate de a o trai, si pina la urma chiar de a o muri. Pentru ca in aceasta viata pentru a nu avea regrete nu trebuie neaparat sa cautam sa traim mult sau sa avem multe ci, doar sa traim cum trebuie, tocmai pentru ca oricat de multe am vrea sau am obtine ar fi extraordinar de putine pentru infinitul acestei vieti in adincul careia stau toate sufletele noastre. 

Balasa Gabriel 

Neincrederea in legi

Sunday, June 1st, 2008

A presupune ca orice lege este buna doar pentru ca este lege, nu inseamna decat sa confundam autoritatea cu legitimitatea acesteia. Si daca ne-am intreba ce este dincolo de orice lege, ar trebui sa recunoastem ca dincolo, nu este decat o vointa. A cui ? In primul rand a celor care o propun si o voteaza. Iar dincolo de aceasta vointa este, sau ar mai trebui sa fie sustinerea reala a oamenilor si a societatii pentru lege si pentru efectele pe care aceasta le urmareste si le are in destinele noastre. In realitatea insa, dincolo de lege nu gasim decat neincrederea nascuta din indoiala cu care primim in viata noastra legile. De ce aceasta neincredere? Pentru ca nu putem sa fim altfel cind vedem cum sunt risipite si incurcate azi legile in toate directiile si pe toate planurile ca niste simple incercari, fara nici o sistematizare, fara nici o filozofie, fara nici o aplecare asupra nevoilor reale ale societatii. Poate ca multi vor spune ca nu este chiar asa un mare dezastru sa nu existe incredere in lege. Si totusi mie mi se pare important sa intelegem ca ceva nu functioneaza in felul actual de a fi si de a actiona al legii in Romania, tocmai pentru ca altfel orice incercare de schimbare sau reforma cum ne place multora, sa spunem, nu este decat un joc inutil si uneori dureros de experimentat in timpul scurt pe care il traim fiecare dintre noi. Aceasta neincredere ne impovareaza existentele asezind destule blocaje inaintea unei functionari normale a societatii, iar asta ne agita si ne acopera potentialul pe care il avem , lasindu-ne sentimentul unei simple constringeri. Pentru ca nimeni nu poate intelege un lucru, si cu atit mai mult o lege, daca aceasta nu are un sens pe care el sa-l fi acceptat. Iar o lege care nu reprezinta decat un text obligatoriu, fara a-ti descoperi un sens care sa te faca sa alegi ceva mai bine pentru tine, nu poate fi privita decat ca un arbitrariu ce-ti ucide orice libertate de actiune. O asemenea lege este ca o masina ce circula pe o strada cu sens unic in sens invers, ignorind semnele disperate ale oamenilor de pe margine care se feresc de ea. Este adevarat ca legile au defecte, cum si noi avem defecte, dar mai ales este adevarat ca ne-am obisnuit atit demult cu aceste defecte, incit ne este greu sa ne imaginam ca am putea vreodata sa traim fara ele. Numai ca trebuie sa privim cu atentie cusca acestei societati in care traim, si care are usa deschisa, acum nimeni nu ne mai opreste sa zburam in afara ei, nici macar defectele noastre, iar de afara putem observa mult mai bine diferentele dintre realitate si starile de aparenta pe care vor sa ni le impuna unele legi. Pentru ca o lege nu trebuie sa darime, sa distruga, ea trebuie sa construiasca binele pentru noi, oamenii si pentru societatea in care traim. Un bine care sa nu acopere lucrurile strambe cu niste “ziduri” in care dorintele sau ignoranta unora tin loc de realitate, ci care sa le indrepte spre acceptarea unei normalitati naturale la care cei mai multi dintre noi nu indraznesc decat sa viseze. O lege nu trebuie sa depinda de circumstante sau de momente privilegiate, ea trebuie sa fie o reactie potrivita la o necesitate a societatii, un raspuns la o provocare cu care ne confruntam si care doreste sa preintimpine si sa rezolve litigiile repetate. Adoptarea exacerbata si aproape mecanica a legilor este cel mai bun exemplu pentru suferinta provocata de dereglarea raporturilor normale din societatea noastra. O lege nu trebuie sa te supuna ci doar sa te influenteze in bine, numai asa ea poate contribui la echilibrul nostru si al societatii. O lege trebuie sa fie un liant al societatii care sa permita in permanenta oamenilor sa traiasca increderea in acestea impreuna, si nu un generator de tensiuni intre oameni sau intre acestia si autoritati. O lege nu trebuie sa fie impusa cu forta ci ea trebuie sa fie acceptata cu responsabilitatea unei corectii a lucrurilor pe care le-am gresit, pentru ca nu constringerea ne face sa o respectam cu adevarat ci increderea in ea. O lege nu trebuie sa ne dispretuiasca ci sa ne lumineze drumul spre o stare de bine, ea nu trebuie sa ne oblige doar prin autoritate ci mai ales prin natura ei de a fi un bine in sine. Iar solutia nu este sa ne leganam intre nervozitate si apatie, sau sa ne resemnam, lasind confuzia si toxicitatea unor asemenea legi si a modalitatii lor de adoptare sa ne spuna, “asta este, nu puteti face nimic”. Nu, solutia este sa identificam modalitatea prin care putem sa schimbam filozofia legilor si efectele acestora asupra societatii, prin care putem sa construim increderea oamenilor in legi, acea incredere izvorata din dorinta si vointa oamenilor de a-si implini destinele cu ajutorul acestora. De fapt totul este foarte simplu, legile sunt proaste datorita in primul rind lipsei unei corespondente adevarate cu realitatile sociale, realitatile individuale si mai ales cu asteptarile oamenilor. Si desi in legea nr.24/2000 se prevede clar ca “1) Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedata, in functie de importanta si complexitatea acestora, de o activitate de documentare si analiza stiintifica, pentru cunoasterea temeinica a realitatilor economico-sociale care urmeaza sa fie reglementate, a istoricului legislatiei din acel domeniu, precum si a reglementarilor similare din legislatia straina, in special a tarilor Uniunii Europene. (2) Iniţiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informaţii suplimentare de la Consiliul Legislativ şi alte autorităţi sau instituţii cu atribuţii de informare în materia respectivă.” cred ca acest lucru nu s-a facut si nu se face intr-un mod profesionist . Este adevarat ca transformarea Consiliului Legislativ intr-un organism decorativ a contribuit cu prisosinta la toate aceste legi lipsite de elementul fundamental al aplicarii acestora, si anume increderea oamenilor ca acestea au legatura cu viata lor, si mai ales ca le-o influenteaza in bine. Solutia poate sa fie simpla daca stabilim obligativitatea efectuarii unui raport bazat pe o documentare serioasa si pe o analiza stiintifica in ceea ce priveste evaluarea motivelor si a consecintelor oricarui proiect de lege propus spre adoptare, pe care sa o faca Consiliul Legislativ ca organism specializat in materie legislativa, si al carei aviz sa nu poata fi ignorat decat daca exista o majoritate mai mare de ¾ care sa voteze propunerea respectiva. In rest ramane cum s-a stabilit, si cu siguranta avem de ales, mai ales acum cind se doreste schimbarea codurilor de procedura putem intreba daca exista o asemenea analiza stiintifica a evaluarii motivelor si efectelor pe care le au aceste schimbari. Balasa Gabriel