Legea si masura Armoniei

Oare citi dintre noi nu sunt atit de destepti incit sa priceapa si sa inteleaga cum ar fi corect sa stea lucrurile, dar sfarsesc prin a sustine ceea ce este mai usor nu pentru ca ar crede in acestea ci doar pentru ca le este mai lesne sa se multumeasca sa declare ca sunt de acord, decat sa stea impotriva “curentului” si sa fie catalogati drept “Gica Contra”. Mai ales ca de cele mai multe ori aceasta <incadrare> nu te ajuta cu nimic, ci doar te marcheaza ca bun de neluat in seama.

 Nu vreau sa fiu un “Gica Contra”, chiar daca de multe ori asa sunt <luat>, imi asum insa riscul unor opinii, incercand sa semnalez atit lucrurile care pot fi puse in discutie cit si cele care merg prost.

Si vorbind iarasi despre LEGE, eu cred ca aceasta nu este decat o oglinda in care poti vedea cat de bine cunosc cei care adopta legile si chiar cei care le aplica, oamenii si societatea in general. Pentru ca azi, cu cit se adopta mai multe legi cu atit mai mult aceasta <oglinda> se abureste si da nastere atat la o confuzie exterioara cit si la una interioara. 

Scopul legii nu se mai poate vedea din pacate in aceasta <oglinda>, pentru ca acesta nu se poate rezuma doar la prescrierea unor reguli obligatorii, impunerera unei ordini sau pedepsirea oamenilor.

O lege buna inseamna in primul rand un scop bun(adica o oglinda curata), iar scopul acesteia cel mai important ramane manifestarea unor relatii normale intre oameni si o functionare corecta a societatii, prin obtinerea unei stari de bine pentru fiecare dintre noi cu speranta maxima a unei vieti fericite, in care sa fim multumiti de noi si de ceilalti.

Deocamdata legile pe care le avem s-au dovedit a fi un prost conductor, care ne despart de posibilitatea curgerii unei energii corecte atit prin  sistemul legislativ cit si prin cel juridic, si care mai mult le izoleaza pe acestea de increderea societatii in care traim. 

Cu legile pe care le avem in prezent societatea noasta pare ca a  pierdut cu totul controlul asupra unei functionari corecte si a ramas doar sa incerce sa se prefaca ca totul este in regula, bineinteles cu un rezultat dezastruos si cu o cheltuiala de energie care de cele mai multe ori sfarseste in neputinta .

 Din pacate nu vrem sa vedem ca o societate « cu picioarele intepenite »nu poate merge  prea departe, iar picioarele societatii noastre romanesti sunt legile destul de proaste in care si  dupa care aceasta functioneaza.

 Libertatea mea interioara eliberata de orice emotie sau rigiditate mentala, imi spune ca  LEGEA nu poate exista doar in sine si prin sine, pentru ca o lege astfel inteleasa care este despartita de elementul esential, si anume relatia, raportul ei cu realitatea, nu face decat sa nasca o perceptie gresita  si mai ales o aplicare la fel de eronata.

 Legea nu poate fi nici doar o constructie juridica abstracta care urmareste numai generarea unor efecte, pentru ca importanta legii trebuie sa o constituie insasi demersul de apropiere a obiectivelor generale ale societatii cu cele ale oamenilor din viata de zi cu zi traita de acestia.

Filozofia de la care ar trebui sa plece orice legiuitor atunci cind adopta o lege este aceea ca principiul il reprezinta nevoile societatii si mai ales intelegerea corecta a acestor nevoi si luarea lor in considerare la adoptarea oricaror legi, si  nu elementul de obligativitate, de impunere prin care obligi societatea sa se supuna acestora, pentru ca nu acestea din urma sunt cele care definesc cu adevarat legea ci, relatia ei cu nevoile oamenilor a caror rezolvare o constituie insasi acceptarea si respectarea legilor, ca facind parte din binele la care fiecare dintre noi aspiram.

 La fel cum folozofia de la care ar trebui sa plece orice judecator cind aplica o lege priveste aceleasi elemente, si trebuie sa mearga chiar mai departe prin sondarea profunzimii acesteia, renuntand  la superficialitatea unei aprecieri doar de suprafata, tocmai pentru a nu lasa acele nevoi ale oamenilor sa se scufunde sub <adancimile> uneori nebanuite  de catre legiuitor. 

Din pacate caracterul de generalitate al legilor nu garanteaza ca acestea sunt si folositoare oamenilor, iar orice manifestare a acestora face sa priveasca pina la <durere> sistemul, statul, societatea si pe fiecare om , asa cum lipsa  de coerenta a legilor, a devenit de mult un punct asupra caruia s-ar putea ajunge cel mai usor la un larg consens in societatea romaneasca.

Daca as fi un medic bun, atunci principala mea preocupare ar fi aceea de a cauta sa aflu unde este slabiciunea pentru a putea sa stiu apoi ce medicament sa prescriu, ca jurist sunt insa interesat  sa vad care este slabiciunea cea mai mare a sistemului de justitie, iar aceasta slabiciune este aceeasi pentru sistem ca si pentru stat in general, respectiv lipsa unor legi bune care sa plece de la un principiu al binelui pentru oameni. 

O lege intotdeauna disponibila, fara ostentatie si fara calcule, a carei eficienta sa provina din simplitatea cu care se doreste gasirea unui sens si a unui echilibru in societate si mai ales in vietile noastre.

Mie, imi place sa  cred ca un jurist nu trebuie sa fie doar o broasca testoasa inchisa intr-o carapace de legi,  pe care alti i-au construit-o si din care nu trebuie sa-si scoata capul, nici macar putin pentru a vedea incotro se indreapta. Pentru ca daca  cumva ne aflam pe marginea unei prapastii in care am putea cadea,  iluzia ca vom  fi aparati de niste legi pe care desi le cunoastem  slabiciunea preferam sa o ignoram, nu ne va salva si nici nu ne va ajuta sa ignoram durerea provocata de o astfel de cadere.

Iar daca legiuitorul este intelept si invata masura ARMONIEI, el poate face din lege paine pentru cei carora le este <foame> si sabie pentru cei carora depasesc orice <limite>, dar mai ales poate sa transforme societatea in OAMENI.

Balasa Gabriel 

 

 

 

 

 

Leave a Reply